Vorbesc de Furia Vişinie, bă.

Când au cumpărat-o ai mei şi au înmatriculat-o am suferit din motive de traume familiare ca un bolnav cu metastaze: eram convins că îi dăduseră numele de înmatriculare SB-11-DAC (pentru cultura voastră, următoarea la înmatriculare, SB-12-DAC, e un mega Mercedes) pentru că soru-mea din Germania le dăduse banii (Daniela+Corina=DAC!). Clar, deci eu nu contam în familia aia (cred că oricine cu fraţi şi surori are asemenea traume ucigătoare, iar dacă nu le aveţi, aţi face bine să le dobândiţi!), pentru că dacă aş fi contat şi eu aş fi avut şi eu un loc pe număr, o iniţială, un abţibild, ceva!

Apoi am aflat că de fapt DAC venea de la Dacia.

Mi-am luat carnetul târziu, după ce am trecut prin trei şcoli de şoferi (de, eram pretenţios şi io! rupt în fund, dar pretenţios) şi am primit-o cadou, cu strângere de inimă (“Gropare, să ai grijă de ea! Într-o bună zi va fi a ta!”), cu tot cu volan şi lichid de parbriz, de la ai mei, în aceeaşi săptămână cu primirea carnetului. 8 km mai târziu, i-a murit motorul direct pe calea ferată!

Născută în 1999, avea numai 35.600 de km la bord. Aproape hiper imaculată ca o mireasă de împărat, ce mai. Nu mai văzuse mecanic până atunci (cu mine a mers de vreo 18 ori la mecanic în 2 ani) şi nu cunoscuse alt bărbat decât pe Gropăroiu, ilustrul meu father. O ibovnică credincioasă şi fidea care rămăsese în familie, transmisă din tată-n fiu. Într-o perioadă de burlăcie furibundă, am luat-o cu mine la Ţiganiade şi peste tot, din Maramureş până pe Valea Oltului şi Valea Vinului şi am râs nu o dată de şoferi de maşini de teren de +20.000 de euro care mergeau cu 30 km/h pe drumuri de munte: le-am dat să halească praf de Dacie, fără remuşcări. Maşină indestructibilă: nu se strica decât pe drumuri asfaltate. Singura maşină căreia îi schimbi cureaua de transmisie pe marginea drumului, singura pe care o poate repara oricine trecut de 50 de ani. Singura care nu-şi pornea faza lungă decât după un pumn zdravăn în far, bine ţintit. Dacă îţi uitai cheile şi aveai treabă la portbagaj, nimic nu o descuia mai bine ca o simplă lamă de briceag. Presupun că aşa mi-a şi fost spartă maşina într-o noapte (dimineaţa, când am coborât să merg la serviciu, m-a pufnit râsul: portbagajul era larg deschis, şi din el lipseau aşa: două undiţe, un scaun de pescuit, un izopren şi o jumate de litru de pălincă pe care-l purtam mereu în maşină; nu am depus plângere la Poliţie, hoţul vrusese probabil să meargă şi el la pescuit, să bea şi el un rachiu, să tragă un pui de somn, cine-s eu să-i stric plăcerea? Drept cine mă luaţi?)

Am dat curent de la bateria ei la cel puţin 5 maşini, cea mai hardcore fiind ditamai microbuzul naşului Greucean, rămas fără putere industrială la o Ţiganiadă. Şi am primit curent de la tot atâţia, plus încă 17, că mereu uitam farurile aprinse. Şi mi-am rupt genunchii în pedalele ei îndărătnice.

Îi adusesem din Germania un căţel din ăla vintage care dă din cap, şi l-am pus la lunetă; şi la dreapta lui aveam, lângă semnul de începător, un alt artefact preţios, un clop cumpărat din Săpânţa. Alături de numărul de cioban de Sibiu, erau ingredientele perfecte pentru a crea panică în trafic, şi vă jur că niciodată nu am primit mai mult respect pe drumurile patriei: nimeni nu se punea cu nebunu’ care conduce o maşină care valorează mai puţin decât o brichetă. Mai ales că nu păream genul care să se teamă să o folosească.

Am luat zeci de oameni la ocazie cu ea şi mi-a dat subiecte de postări (dacă aveţi chef de forat: tag Furia Vişinie) cât nu au avut blogurile auto cinstite; din acest punct de vedere, nici o altă maşină nu o poate detrona, nici dacă-mi luam un Yugo. Mi-a lăsat amintiri care şi acum mă chinuiesc: de fiecare dată întorc admirativ capul pe stradă când văd o surioară 1310 de-a ei, iar în trafic sunt deosebit de respectuos cu şoferii de Dacie berlină: păi dacă o conduce un blogger?

Am încercat să îi conving pe ai mei să nu se lepede de ea la REMAT, că trebuie să rămânem alături de ea când îi este greu, chiar dacă ea ne-a lăsat la greu, dar nu e creştinesc să-i plătim cu aceeaşi monedă, că nu suntem păgâni; le-am zis că o cumpăr eu, că o voi salva, că îi plătesc roviniete, RAR-urile şi vizite la mall, plătesc eu tot! Ai mei m-au potolit cu cel mai bun argument: nu mai bine bei banii ăia?

Furia Vişinie, draga mea scumpă Furie Vişinie nu mai există printre noi. A fost casată săptămâna trecută de ai mei pentru 1600 lei (dăduseră pe ea vreo 5000 mărci germane în ’99).

E singurul membru al familiei pe care l-am pierdut vreodată. Şi doare al dracu’ – undeva pe la rinichi şi un pic şi la o jumate de ventricol, prin simpatie.

RIP, tu fată!

Frig, mâncu-v-aş. Io – fără mănuşi, că-s mai călduros. A, şi fără RCA pe 2009, că nu l-am mai găsit deloc, deşi-l aveam. Ce Dacia mea, zic io, nu m-or opri tocmai amu!

Şi m-or oprit. În frumosul judeţ vecin Alba, p-undeva.

Dacia mea nu mai mergea cum trebe: la relanti murea motorul, trebuia mereu turată maşinuca. Aşa că trag pe dreapta, motorul moare, şi-mi zic: numa’ d-al dreq nu ies din maşină! Şi când se apropie agentul, încerc să deschid geamul, şi dijaba: frigul înţepenise mecanismul care la Dacie e mai sensibil ca la Honda Civic, asta deja se ştie.

Agentul îmi cere buletinul, io, bucuros ca nu ma intreaba de RCA nimic, i-l dau şi îi zâmbesc de mi s-o vazut spanacu’ dintre dinti. Şi ies afară, că în maşină era mai frig ca înăuntru.

Şi îl urmez pe agent ca pe un tătic:

- Mo! zic. Nu vă pricepeţi la Dacii?

Era un tinerel okeiuţ, zic eu.

- Nu-mi mere deloc încălzirea, zic eu. Mor de frig în ea!
- Nu mă pricep, zice agentul. Stai să dau prin staţie, poate se pricepe careva.

Şi dă prin staţie. Şi află.

- Trebe să băgaţi un carton la radiator, zice el, să nu intre aer rece la motor. Aveţi?
- Nu am, zic eu, da’ stai să verific.

Prin Dacii – se ştie asta – poţi face rost de tot ce îţi trebuie. Şi descopăr cele două cutii de bielete, cu bielete in ele. Şi încep să o scot pe una, şi să o rup. Zic:

- Nu o rupi tu? Că mi-i mâna îngheţată!

Chiar aşa era, nu prea o mai simţeam. Că bătea şi alizeul nopţii de decemvrie acolo, în plin câmp.

- Ba cum să nu! şi preia el sarcina.

Cu asta m-o înduioşat. Îi desfac capota, şi îi indic pe unde să o strecoare, între radiator şi mască. Şi el o strecoră, şi se umple de funingine d-aia de la motor, şi se mânjeşte, cred, puţin, pe lăbuţe. Şi îi mai dau şi celălalt ambalaj de bieletă, pe care îl rupe, şi-mi baricadează cum trebe radiatorul.

Şi îmi inapoiază buletinul, în mulţumirile mele tropical de fierbinţi! Că amu nu îmi mai murea motorul la relanti. Şi parcă şi dădea o briză de aer subpolar pe la parbriz, nu ca înainte, că l-ar fi omorât Dacia mea şi pe Roald Amudsen dacă l-aş fi luat la ocazie, halal explorator polar norvegian.

Şi ca să fie toate bune, în şpriţul Crăciunului, opreşte Garcea traficul pe drumul european, ca să să poată înscrie maşina Groparelui în trafic. Care maşina Groparelui pleacă către miazăzi, claxonând prietenos, mai mult din greşeală, că aşa-s vitejii, se înspăimântă numai după ce a trecut pericolul, şi io nimerisem claxonul în loc de semnalizare, de frică.

Şi până-n Sibiu nu m-am mai oprit!

- Tăţi vreţi să veniţi? Da’ tăţi?
- Tăţi, dară.
- Haidaţ! şi le-am pus Radio Zu pe drum, că tot am zis că îmi fac CD cu manele pentru autostopişti, ca să opserv reacţii, să le pun pe blog.

Io veneam de la cumetrie, că fusese ziua hinului cu o noapte înainte, să trăiască, La Mulţi Ani! Şi el, şi hinii şi naşii lui. Şi socru Greuceanului donase o pălincă, de-ţi scorojea buzele!

Şi păpasem tot felul.

Şi burta, sireaca, nu era ea prea fericită. Şi nu mai fuse decât o chestiune de timp până să nu las una. Buh! făcu.

- Aş aprecia dacă nu v-aţi beşi în maşina mea, totuşi, zic eu, serios.

Tăcere. Se consultă din priviri.

Mai merem, mai bârfim una-alta. Că e greu în studenţie, că nu mai au loc în cămin fincă or făcut vitejii.

Mai trag una. Pac-pac-pac, pârâi ca o mitralieră!  Da’ nu se auzi nimic, că era înnăbuşită de muzica de la Radio Zu.

Mie, dintre toate radiourile din lume, cel mai mult îmi place să mă beşesc pe Radio Zu.

- S-o stricat mâncarea în voi? întreb eu.

Autostopiştii de duminică seara nu au curaj să nu fie de acord cu părerile tale, că îi poţi debarca, şi drumul e plin de alţi autostopişti, deci şansele să stea să îngheţe aşteptând maşină cresc exponenţial.

2 minute mai târziu, scap o întreagă baterie antiaeriană. Îmi venea să mă fac pe mine de râs!

- OK, zic, nu putem continua aşa. Dacă vreţi, oprim la PECO, să vă căcaţi. Dă-o dracu’ de treabă! şi mă uit fioros în retrovizoare.

Tăcere. Le zic un banc răsuflat, se râd din politeţe. Simţeam tensiunea în aer.

Ajungem in Cluj, după ce mai pufnesc de vreo trei ori ca şi când aerul ar fi fost viciat de proceduri. Opresc maşina, îi debarc, ei dau să plătească.

Le zic: dacă nu v-aţi fi beşit, aţi fi venit moca. Da’ aşa… tot drumul v-am mirosit maţele! Asta e, decartaţi.

Ei dau din colţ în colţ, şi întind bacnotele.

E OK, băieţi, zic. Totuşi, ţineţi-vă banii, beţi şi voi o săniuţă pentru furia mea vişinie! Hai, sănătate. Pa.

Şi se cară.

PS: Aceasta este o postare de o vulgaritate şi ficţionalitate feroce!

Pufnete, mutre, icnete. Nu-i convine să vie până la bloc.

- Asta-i, îi zic, ui ce faină-i!

Blocul de lângă furia vişinie tocmai se izolează. Tot praful şi polistirenul se cuibărise pe maşinuca mea, arăta ca de Christmas.

Desfacem capota, îi dau la cheie. În jurul nostru se strâng toţi muncitorii de la bloc, bucuroşi de pauză. Rulează o ţigare, fac un banc.

- Delcoul e! zice un meseriaş de la bloc.
- E! Delcoul! Nu e delcoul, zice mecanicul.
- Ăla-i, mă! şi continuă muncitorul o întreagă teorie că de ce crede el că e delcoul. Mecanicul meu aşteaptă, şi i-o retează scurt:
- Bă! Io am ani munciţi în maşini mai mulţi decât ani de viaţă ai tu!

Mecanicul cu ani mulţi munciţi în maşini are pe la 45 de ani. Meşterul – pe la 60. Meşterul se simte, şi se cară.

- Platinile sunt, zice mecanicul. Adu-mi un set nou de platini! şi continuă: că toţi românii se pricep la fotbal, politică şi reparat Dacii; că d-aia ţara asta nu mere bine, că nu-şi vede omul de ce ştie face, că-s toţi experţi; că o Dacie se repară foarte uşor, numai că trebuie să fii bun, ca mine; că io-s e mecanic bun, că şi taică-mio e mecanic, şi face parte dintr-o dinastie de mecanici de Dacii, recunoscută în Cluj, de alfel; şi că el nu spune nimănui ce trebuie lucrat la o Dacie, că meseria se fură, sau se cumpără! şi dacă îi dă careva bani, îi spune ce are maşina şi de ce crede el că platinile sunt de vină, nu delcoul; plus că – uite, trage aer fals pe la galerie, şi nici cu electromotoru nu e ok!

Îi aduc la om un set nou de platini, şi se apucă de meşterit. Ceva nu merge.

- Vanghelia masii, zice el. Că nu mere.

Într-adevăr, ceva nu mergea, şi pace!

- Futui! mai scapă mecanicul printre molari.

Schimbă platinile noi cu alea vechi, le bibileşte, improvizează. Dijaba.

Îl simt cum începe să nu mai poată. Transpiraţia fierbinte îi picură pe carburator. Îi tremură mâinile.

- Pasca mâne-ta, îmi înjură el maşina (mă rog, Dacia). Futu-ţ. Ghimbiru şi glazura.

Nu se lasă, că deja meşterul mustăcea.

- Chiazda, mai zice el. Da. Chiazda.

Dacia opune rezistenţă, ca orice femeie. Dacia mea nu se lasă la oricine! Că e fidea, ea.

- Hai, tu! Hai!!!!! mecanicu e în pragul apoplexiei.

Dacia – ca orice femeie pe care o rogi ceva important – ignoră cu brio, ca să te facă să te simţi ca un nimeni. Eu o mângâi, pe furiş. Draga de ea!

- PIIIIZDA MĂTII!! PIZDA ŞI PIZDA ŞI PIZDA MĂTII! ŞI PIZDA MĂTII!!! FUTU-ŢI GURA MĂTII DE MESERIE ŞI CINE M-O PUS SĂ MĂ FAC MECANIC! (porumbeii de la etajul patru zburară, speriaţi, de parcă ar fi venit pterodactilii). GRIJANIILE ŞI MIOVENIU’ MĂTII! CU DRACU SĂ TE DUCI! CU DRACU!! ŞI CONSTANTIN STROE! ŞI MINERIADELE! ŞI POLISTIRENU! ŞI POLIŢIA CIRCULAŢIEI! ŞI BLOGURILE, WEB 2.0 ŞI PARLAMENTU! ŞI… ŞI… DA! DRACULUI! DA! DRACULUI!!!

O reparat-o, într-un final. Io m-am distrat.

2. Pentru că atunci când se ceartă între ei, se nasc aşa nişte dihonii, că mafia siciliană e un fel de joc de dame jucat de pensionari. Ba, îşi fac şi vrăji, ca proştii.

3. Pentru că vorbesc mult, şi când te iau la ocazie te lasă din maşină îndoctrinat cu părerile lor, şi votezi PSD sau PRM.

4. Pentru că atunci când am plecat în weekend la Sibiu, am dat de un accident lângă Alba. Şi se circula numai pe contrasens, şi noi stăteam ca proştii-n coloană, că Poliţia nu ajunsese încă. Şi un oltean s-a apropiat de mine:

- Şefu-şefu, n-ai cumva o vestă reflectorizantă?
- Da’ di ce? întreb.
- Păi să mă duc să opresc circulaţia pe celălalt sens, să putem şi noi trece!
- Am, zic, cum nu.

Scot vesta, i-o dau la om.

Omu’ preia vesta, şi-o îmbracă, şi cu cel mai oficial aer cu putinţă păşeşte pe contrasensul carosabil – ca ducele de Wellington pe cadavrele oastei lui Napoleon. Marţial, în puterea nopţii, opreşte maşinile ca un ofiţer nazist, şi ne face semn viguros cu mânuţa să trecem. Când ajung în dreptul lui, se dezbracă fulgerător de vestă, mi-o dă prin geamul maşinii, şi urcă din mers în maşina lor care era chiar după noi, de am rămas mut în vorbire de asemenea Taekwondo oltenesc! Păi cu ardelenii mei fără spirit de antrepriză şi acum aş fi fost în coloană.

5. Pentru oltence.

Vinerea asta, mergând la Sibiu, am luat doi albanezi cincuagenari, cu care am dezbătut economia politică a regimului Ceauşescu şi impactul său asupra psihicului colectiv. Am vorbit şi de puţină Java, de cherestea şi de fermele germane, de capacul meu de la roată care la un moment dat ne-a depăşit fără să semnalizeze, de icoana mea lipsă de la bord (da, da, ştiu, mi-e ruşine: am Dacie fără icoană la bord, şi fără calendar cu ţâţe goale; ), şi despre uzina de armament de la Cugir.

Sâmbătă seara, din Cristian, de lângă Sibiu, am luat o cusătoreasă blondă, care mergea, sireaca, la serviciu. Şi care s-o cam temut să vină cu mine, da’ am asigurat-o că nu are de ce să se teamă, că am rămas cu o invaliditate din al doilea război mondial, şi ea nu o râs. Şi la coborâre, fincă nu am vrut să îi iau bani, s-o băgat într-un magazin, mi-o aruncat o doză de Golden Brau pe geam, în braţe (io staţionam, că verificam ceva la bord), şi o rupt-o la fugă! ca o chinezoaică era de ruşinoasă, parol.

Aşa că – cu doza de bere pusă strategic în spate, duminică merg să mai fac un drum, încarc maşina, şi doza de bere se găureşte de la redresorul lu’ tata, şi se varsă în spate, şi toată maşina o început să pută aşa cum miroase lângă fabrica de bere Ursus, când bagă ăştia E-urile alea cu gust de bere în cisterne.

Urmează a treia tură de autostopişti: trei tinerei, două fete şi un prunc de anu I, studenţi la Conservator. Şi am început:

- Să ştiţi că aşa miros eu, a bere, în maşină; că amu fix din crâjmă ies.
- …
- Şi voi sunteţi studenţi la Conservator? Ce cântaţi acolo, manele?
- …!!!
-Ui, mă, futui, iar mi-o crăpat semnalizarea! Sper să ajungem cu bine la Cluj, măi copii, că dacă se strică maşina pe voi o să vă dau în judecată, că sunteţi prea grei.
- …
- Staţi bine acolo, în spate?
- Da, zice una din fete.
- Bun, zic eu, şi îmi împing scaunul în spate până o ţipat de durere.

Mai stau ce mai stau, şi îi întreb:
- Câţi bani aveţi la voi?

Mă prind că deja sar calul, şi le zic:
- Voi mereţi la Oradea în noaptea asta? Că puteţi dormi la mine, toţi trei.
- Nuuu, mulţumim, nu e nevoie…
- Insist! zic. Vreţi să coborâţi aicea?
- Nuuu, dar… ştiţi.. ne aşteaptă părinţii…
- Ce părinţi! Ia sună-i, să vorbesc eu ei.
- Nuuu, nu, te rugăm…
- A! zic. Ui ce apus frumos! Ţine-mă de mână, îi zic la băieţelul de anu I, student la Conservator. Ce, refuzi? Ha?

Nu le-am luat bani, şi cred că orice om întreg la minte s-o prins că astea îs întrebări pe care nu le-am pus lor, da’ am râs în mintea mea de cum ar fi dacă le-aş fi pus, că d-aia amu simt nevoia să vi le zic, că dacă nu vi le ziceam, crăpam!!! Tot drumu’ am râs singur prin capu’ meu, că cred că i-am intimidat cu maşina mea de lux, d-aia nu or vorbit cu mine.

Şi io tot iau autostopişti la ocazie şi nu le iau bani, că-s tăntălău d-ăla cumsecade. Dintre aceştia:

1. O hoardă de studenţi;

2. Nenea care era paznic la un lac de pescuit în Mărtineşti, şi care o zis că nu-i e frică de ploaie, că el are perelină;

3. Maria, ţiganca de veo 60 de ani din Ocna Mureş, care mergea la târg la Câmpia Turzii cu ciorapi de la Sebeş ca să-i vânză, că şi ea trebuie să mănâncă; şi care o încercat să mă şpăguiască cu ciorapi, şi io am nechezat a dezaprobare, că nu-mi trebe amarul lor de bani. Şi care mi-a zis că am nume pai (frumos), ca mine. Şi care o tuşit o dată, şi m-am prins că bea tutun: şi instantaneu i-am oferit o ţigare, pe care a şi acceptat-o, şi romantic am fumat amandoi la 5 dimineaţa pe drumul Unirea-Cluj în Dacia lu’ tata, care dacă ştia că cine fumează la el în maşină mă asasina groaznic cu mâna lui;

şi i-am oferit o cârpă de şters parbrizu să scrumeze în ea, că nu putea deschide geamul din cauza burţii, şi se pregătea să scrumeze peste ciorapii care erau de vânzare; şi am vorbit cu ea de relaţiile mele, Geoană, IT, geopolitică, BCA versus cărămidă Porotherm, neoliberalism, noile terapii complementare pentru cancerul de colon, Michael Jackson şi planeta de pe care-o venit.

Şi care la final, când am depozitat-o, tăt nu s-a răbdat şi mi-a zis:

- Da’ auzi,… nu-mi mai dai două ţigări, să am până ajung în Turda?

Şi amu vă întreb io pe voi: ce ziceţi, i-am dat?

Şi eu,.. deci ce vină am că îmi mergea greu semnalizarea? Ha? Deci ce vină am? Că io am făcut cu genunchii de când tot apăs ambreiaje de Dacie cu câtamai genuflexiunea, că şi picioarele mele îs făcute să mă ducă ameţât acasă, nu să dea la pedale în gură; plus stress că dacă turezi Dacia prea tare îţi sare înaintea Passatului pe motorină, de ăla zice că vrei să râzi de el – şi dacă o turezi prea încet, îţi moare în intersecţie, de te râd toţi, că ui ce fraier de cioban, cu Dacia cu număr de Sibiu.

Şi eu, deci… după cum ziceam, dau să iau dreapta, şi ce păţesc eu când semnalizez, ha, ce păţesc când semnalizez?

Mi se rupe maneta de semnalizare. Dacie de 9 ani şi 10 luni, deci nu coaje.

Deci mi se rupe maneta, şi amu Furia Vişinie mi-e orfană de manetă de semnalizaţie!

Update: …si azi-dimineata, venind cu masina la munca, mi-o acordat prioritate masina Politiei, desi nu semnalizasem ca n-aveam cum…

2. Ce este mai periculos in trafic decât o maşină cu semnul începătorului? O DACIE cu semnul începătorului.

3. Ce este mai periculos în trafic ca o Dacie cu semnul începătorului? O Dacie cu semul începătorului, cu număr de Alba. No offense.

4. Ce este mai periculos în trafic decât o Dacie o cu semul începătorului, cu număr de Alba? O Dacie o cu semul începătorului, cu număr de Alba, din care se revarsă manele. Sau muzică populară.

5. Ce este mai periculos în trafic decât o Dacie o cu semul începătorului, cu număr de Alba, din care se aud manele? Sau muzică populară?

O Dacie o cu semul începătorului, cu număr de Alba, din care se aud manele (sau muzică populară), CONDUSĂ DE UN NENE CU PĂLĂRIE ÎN CAP.

Ieri, deci ieri, la ora la care Michael Jackson îşi prezenta noul său botic pe o scenă din Anglia (scuze, Regatul Unit), în timp ce Nikita îşi făcea pedichiura cu doamna cu coasa, românii mai violau 322 de italience/oră iar guvernul nostru, din gelozie, se gândea să accizeze orice produs mai înalt decât premierul – mai ales beţele de chibrit şi nasturii, eu îmi parcam maşina.

Eu sunt deştept; dar nu suficient cât să sting farurile la furia visinie. Iar când am ieşit de la muncă, bateria mea nou-nouţă era taman bună de dat cu ea in cap de manelist.

Marea mea salvare a venit de la alt coleg, caruia i se furase cardul cu tot cu pinul aflat în acelaşi portofel în urmă cu o lună. Acest coleg, în imensa lui marinimie, a bagat la curent în furie până a resuscitat-o din morti, si amu ea sta erecta, ea, si frumoasa, ea. Şi mai ales vie.

Epilog:

Groparu: mo, da buzz cand esti online
Colegu’: buzz
Groparu: “ieri, finca is mega intelijent, am uitat sa sting farurile la furia visinie cand m-am dus la lucru, iar cand am iesit – bateria mea nou-nouta era taman buna de dat cu ea in cap de manelist. Marea mea salvare a venit de la un coleg de-al meu caruia in urma cu vreo luna i se furase cardul cu tot cu pin, si pe care il lasase hotul mai lefter cu 3000 lei. Acest coleg, in imensa lui marinimie, atâta a băgat la curent in furia vişinie până a resuscitat-o din morti, si amu ea sta erecta, ea, si frumoasa, ea!”
Groparu: poci scrie asta?
Groparu: ca nu vroi sa te ranesc
Groparu: pentru faza cu cardul
Colegu’: nu cu 3000
Colegu’: cu 4300
Groparu: )
Colegu’: scrie da

Deci iată 10 reguli de aur când te intersectezi cu mine în trafic, eu venind din sens opus, eu am prioritate, tu nu, fincă un bou o parcat pe sensul tău cu avariile pornite acum 20 minute şi s-o cărat, eu te văd cum stai crizat în drum şi în spatele meu e coloană, şi după cum arată coloana nu are niciunul de gând să te lase să treci, deci tu eşti crizat la maxim că întârzii la jobul tău de fecale (există şi job de pişale?), deci eşti prins ca un şoricel în maxilare de birmaneză isterică, şi eu, cu mărinimie, îţi dau fleşuri că deşi nu ai drum cu prioritate, fincă EU am, te las pe tine să intri pe drum, pe tine, mă, deci eu devin un mic Hristos care îşi jertfeşte bucata sa de drum şi 10 secunde din timpul său preţios – pe care, de alfel, le puteam dormi – deci cum se procedează?

1. Intri pe sensul meu şi îmi arunci o privire încruntată, după care te cari întorcând scârbit privirea, să nu fii nevoit să-mi mulţumeşti;
2. Intri pe sensul meu şi îmi arunci o privire încruntată, după care te cari întorcând scârbit privirea, să nu fii nevoit să-mi mulţumeşti;
3. Intri pe sensul meu şi îmi arunci o privire încruntată, după care te cari întorcând scârbit privirea, să nu fii nevoit să-mi mulţumeşti;
4. Intri pe sensul meu şi îmi arunci o privire încruntată, după care te cari întorcând scârbit privirea, să nu fii nevoit să-mi mulţumeşti;
5. Intri pe sensul meu şi îmi arunci o privire încruntată, după care te cari întorcând scârbit privirea, să nu fii nevoit să-mi mulţumeşti;
6. Intri pe sensul meu şi îmi arunci o privire încruntată, după care te cari întorcând scârbit privirea, să nu fii nevoit să-mi mulţumeşti;
7. Intri pe sensul meu şi îmi arunci o privire încruntată, după care te cari întorcând scârbit privirea, să nu fii nevoit să-mi mulţumeşti;
8. Intri pe sensul meu şi îmi arunci o privire încruntată, după care te cari întorcând scârbit privirea, să nu fii nevoit să-mi mulţumeşti;
9. Intri pe sensul meu şi îmi arunci o privire încruntată, după care te cari întorcând scârbit privirea, să nu fii nevoit să-mi mulţumeşti;
10. Intri pe sensul meu şi îmi arunci o privire încruntată, după care te cari întorcând scârbit privirea, să nu fii nevoit să-mi mulţumeşti.

Deeeeci.

Prima zi incepe, pentru mine, cu un drum de la Sighie la Cluj, adica de la distractie la munca ce-mi plateste distractia, din pacate nu-i invers. Pe drum, deci ce sa va zic: zic eu, hai, Gropare, sa intram in Petrom ca sa iti lom nushce! Da’ ideea mi-o venit până să îşi deie seama prostovanu de cum e drumu; şi io, având cam 60 la oră, odată numa ce fac dreapta, furia vişinie începe să derapeze controlat, sau necontrolat, io zbier ca o muiere, mă speriu de ce voce pot să am, zbier şi mai tare, maşina se sparie şi ea şi se înfige într-o bordură cu roţile din stânga, face odată BUUUUM!, io aproape că leşin, da-mi dau sama că nu-i nici o piţi prin zonă să-mi facă respiraţie gură la gură, îmi revin rapid, evit să şutez volanul cu fruntea, ca să nu-l doară, şi cobor afară să văz minunăţie!

Deci cauciucele mele arătau de parc-ar fi fost zilele astea prin Gaza; iar jantele erau înfipte în asfalt ca morcovii.

Sun la 112, vine echipaju, constată, iau Groparu speriat de-o areapă şi-l aduc la secţie, unde desenez schiţa accidentului, şi primesc amenda care este – 180 lei pentru nerespectarea condiţiilor de trafic, noroc că se evaporase alcolu’ din sanje, ca vă scriam de la Jilava, că la Gherla nu-mi doresc să ajung din motive personale.

Chemat mecanicu recomandat de politai, mers cu el la vulcanizare, dus masina la vulcanizare, platit 200 lei pt doo cauciuce si pentru efortul lor, că era zi de duminecă. Pa-pa, drum bun, de-amu Groparu îşi face un plan să nu mai oprească în Petroame când afară-s minus atâtea grade câte are vinu.

Pe drum… se înfundă jigleru. Zic: io, tot din motive personale, vreu să ajung repede la Cluj; deci nefiind coloana numa’ în vârf de Feleac, zic dă-i pace, că îl desfund în Cluj. Dar la Feleac, jbeng! fincă motoru tot murea, ţineam maşina-n pantă cu ambreiaju în timp ce turam acceleraţia; mai ales că râdeau unii din spate cu un Ford roşu (muie, bă!) că ui ce prost îi începătoru, cum îi moare lui motoru, şi io am refuzat să le explic cum stă treaba,  că se ştie că ăia care au Ford habar n-au de jiglere. Aşa că în vârf de Feleac, cui i se stricase ambreiaju iremediabil? Deci vedeam Cluju’, şi nu mai puteam ajunge la el că nu mai aveam ambreiaj? Da, mie, mie, staţi jos. Sunat Dacia Service, plătit la remorcher înca 200 lei, după ce am congelat a doua oară în aceeaşi zi încă două ore. Că-n Dacia mea e frig, da? Nu ca-n Fordurile voastre, alea fără jiglere… ptiu!

Şi vreo doo ore, tot traficul ala bară la bară de pe Feleac m-o claxonat, pe mine şi pe furia mea vişinie. Da, bă, io eram ăla!

Ajuns la Cluj, lăsat maşina la un service pe care-l ştia domnu, sunat la taxi, taxi nu venit, că nu o-nţeles dspecera bine strada; stat încă 15 minute de-a lela în frig până să vie să mă evazueze cu tot calabalâcu. Scor: încă 300 lei, piese, manoperă.

Ajuns acasă, din părţi apă caldă. Deci făcut baie cu apă călâie, de temperatura respiraţiei. Murit de frig şi mai mult.

Calculatorul – descopăr că i s-a bulit placa video. Deci canci calculator. 160 lei placa nouă.

Ca să-mi fie ziua completă, certat cu Gropara, despărţit de Gropara forever, fincă-s insensibil şi nu înţeleg femeile şi mai sunt şi najpa şi nu mai ştiu ce mi s-o zis.

Şi din toata chestia asta, ştiţi ce e cel mai interesant? Hai să vă zic cum îl cheamă pe mecanicul care o să-mi schimbe ambreiaju: DOREL, mă!!! DOREL!!!!! Na! Dorel!!!

- am tras o tura cu masina sambata la Marisel, la coada lacului Tarnita, unde am descoperit ca lu’ Razvan ii e mai frica de înălţime decât de concediere; si care Razvan o incercat să mă mituiască, încă nu se ştie cu ce scop, şi mi-o dăruit o perie de curaţat parbrize, el zice că e pentru maşina mea, da’ cred ca si-o dat seama că la cât de prost conduc io însamnă că fac prost tot ce fac, şi aş face mai bine să mă apuc de curăţat parbrize prin parcări ca să-mi plătesc ratele; aşa, si deci Răzvan nu era singurică, ci cu domnişoara alfa de la el din cuplu, of cors, săr’na, domnişoră! Şi am găsit o peşteră care fusasă ceva mină ori de uraniu, ori de pietri, dar fincă nu avuserăm lanternă cumsecade am amânat pentru altă dată explorarea, că la gaura asta neagră trebuia musai lumină, nu mere ca cu alte găurici, unde mai degrabă preferi întunerecu’, să nu îi vezi moaca ei plină de dezgust că iară puţi a ceapă când o dezbraci!
- am tras o tură cu maşina şi duminică, când mi-a reuşit şi prima mea parcare cu spatele în oraş, şi dupe aia am mers la Băişoara, unde anumite feţe politicieneşti şi-au sughiţat maţele lor opărite de beuturi fine, fincă le-am trimis gânduri de bine fincă drumul arată, sincer, cam ca dupa borbandament. La întoarcere maşina o început să se smucească, să se scabreze şi să se opintească, şi abia-abia am ajuns acasă; cred că e din cauză că am uitat să îi mai şi bag gazolină (io mai uit din când în când şocul tras, şi atunci consumă cât un Hummer), şi sper că piesa aia misterioasă de care am auzit azi-dimineaţă, aia de-i zice jicler, să nu se fi înfundat.
- în rest nimic. Nij nu ştiu de ce mai ţiu blogu ăsta subţire cu atâta cheltuială, fincă viaţa mea începe să devie boring. Nici şoferii de pe drum nu mă mai claxonează ca altădată…