Şi – eram ocupat să fac pe clientul nemulţumit; tanti era ocupată să facă pe descurajatoarea ghişeiţă “Vai, ştiţi, nu se poate! Dar nu aşa se interpretează ordonanţa! Vai, dar contravine regulamentului intern al băncii!” – în cele din urmă mă trimite la secretariat să depun contestaţia, să primesc şi număr de înregistrare.

Mă duc la secretariat; înainte, în vremurile bune, la secretariat era plin de oameni cu credite, angajaţi, forfotă, viermuială; amu cred că nici acarienii din praf nu mai adăstau pe-acolo, că e criză.

Şi stau eu acolo şi mă gândesc cât timp secretara tot ştampila şi trecea cereri gropăreşti prin registru: bă, mi-am zis; io toată viaţa mea am fost păduche. Deci tot timpul am fost la cheremul lor, şi au luat de pe mine 5 piei! Şi 5 prepuţuri, totodată! Bă, dar nu e posibil aşa ceva!

Mă uit în jur – în afară de ceva tablouri cu artă modern-abstractă-post-modernă neinteresantă din punct de vedere strict al simţului meu estetic, destul de precar, de altfel (de-aia scriu pe un blog cu header cu sticle de bere, nu cu fresce de Rafael) nu mai era decât secretara, să zic aşa, de valoare.  Dar îmi iau inima-n dinţi, şi o-ntreb:

- Nu vă supăraţi… nu îmi daţi şi mie un calendar din ăsta, cu Alpha Bank?

Aveau toţi alfabencii nişte calendare foarte haioase pe birouri.

- Ba da, zice secretara, ba da.

Şi se scormoneşte pe undeva şi-mi scoate un calendar.

- Poftiţi, zice ea, poftiţi!
- Mulţumesc, domnişoară, zic.

Înghit în sec.

- Cred că e prima dată când cineva pleacă dintr-o bancă cu ceva primit moca! zic. Şi să ştiţi că mă simt special.
- …
- Nu aveţi comision de acordare pentru calendare, aşa-i?
- Lol, zice tanti.
- No… mulţumesc frumos, săr’na!

Şi ies, maiestuos ca o eminenţă.

Mâine o să vă povestesc o chestie din calendar, pe care dacă n-o citeam nu aş mai fi cerut calendarul. Fincă merită, zic io.

Deci merită.

Bă, oameni buni: aflaţi că clujenii sunt plini de bani toţi, alfel nu şi-ar permite să supravieţuiască într-un oraş aşa de scump. P-ormă – bă, io drogaţi nu am văzut în Cluj deloc. Deci deloc-deloc! Heroină, coca, meth – ioc, şi io chiar ştiu lume prin urbe; maxim un joint băşit cu oregano se mai miroase din când în când prin crâjme, şi cam atât. Nu mai puneţi poze cu Dacii de pe vremea lu’ Pazvante când nu mai ai loc în trafic de Bentleyuri şi Logane, că mă piş pe ceasurile voastre copiate după cele originale făcute în Vietnam şi Laos; şi aflaţi că noi băteam ruşii la cur când voi nu primeaţi evrei în azil politic în WW2, că eraţi neutri, şi îi arestau faşciştii la bariera de la graniţă şi-i suiau în vagoane de vite cu destinaţia Birkenau, şi voi ştiaţi asta şi vă făceaţi că plouă pe litoralul vostru (ironie evidentă).

Şi pentru că de obicei în ţara voastră în care mori de plictis banul vorbeşte mai tare decât mintea raţiunii, aflaţi că eu, unul, m-am hotărât ca de azi înainte să boicotez orice produs elveţian pe care-l văd pe rafturi până nu îşi cere scuze site-ul vostru de kko. Şi ca să vedeţi că Groparu nu glumeşte, de azi înainte nu mai folosesc nici în ruptul capului fontul Helvetica. Am zis!

Luna asta mă duc să-mi plătesc, ca un împrumutat mândru, rata la Alpha Bank. Şi-mi aduc aminte: bă! ăştia or inceput să-mi ceară 2 lei pe lună pe un cont în lei pe care nu-l folosesc veci, şi io am închis contu, deci trebe să-mi dea înapoi banii. Ia să văd ce se mai aude cu ei.

Şi mă iau şi mă duc la ghişeu, la ghişeiţă. Săr’na, io-s Groparu, uite buletinu, da’ nu-l mirosiţi, că poza miroase a bere; îmi vreau cei doi lei înapoi.

Tanti butonează pe calc, click-click, click-click. Zice:

- Dar dvs. v-aţi închis contul.
- Ştiu, zic. Că nu l-am folosit niciodată.
- Nu ar fi trebuit să depuneţi cei doi lei, zice ea.
- Aud? zic. Colega dvs. mi-a spus să-i depun.
- Da, dar nu ar fi trebuit să-i depuneţi, că acuma nu vi-i mai puteţi recupera.
- Stornaţi-i, că colega mi-a zis că se poate.

Io nu-s foarte sigur ce înseamnă stornare, da’ am simţit în urină că-n contextul ăsta se aplică. Tanti – click-click.

- Nu mai pot, zice doamna. Că aţi închis contul.
- Şi ce s-a ales cu ăia doi lei pe care i-am depus? Mi i-a luat banca să îşi plătească cheltuielile, sireaca, că e criză şi se remaniază guvernul Boc?
- …oricum nu cred că vi-i puteţi scoate, fincă comisionul de extragere este de 3 lei, zice doamna.
- Îi virez unui alt coleg cu cont la Alpha Bank, şi mi-i scoate el.
- În acest caz comisionul e 2 lei, zice doamna, deci tot nu vi-i puteţi scoate.
- Deci acuma unde sunt ăia doi lei? Există?
- Nu… cred că v-au fost transferaţi în contul de euro, zice doamna.
- La ce rată de schimb? Îmi puteţi dovedi că acum contul meu este cu cca 40 eurocenţi mai bogat?
- Nu, nu am cum.
- Cum aşa?
- Păi contul este închis, şi nu am acces la el.
- Dar contul în euro nu este închis, putain, şuier eu, puteţi verifica operaţiunile acolo!

Sângele meu – care de regulă bălteşte pe la corpii cavernoşi, rareori pe la cerebel – o început să-mi suie în obraji. Şi în timpane simţeam cum bat nişte clopote, cu furie. Tam-tam. Tam-tam. Ea click, io tam!

- Doamnă dragă, şi trag aer în piept, că urma să zic una năpraznică. Mi-aţi făcut un cont în lei fără ca eu să vă cer acest lucru, aţi pus pe el comision de administrare, nu m-aţi anunţat şi dintr-o dată mă descopăr datornic la dvs, am depus doi lei că aşa mi-a zis colega dvs, ca să nu figurez ca datornic, dar cu promisiunea că după închiderea contului mi-i voi recupera, şi acuma îmi spuneţi că e ţapă, că banii ăia sunt irecuperabili?
- Să ştiţi că noi am anunţat pe site că am introdus comisionul, se apără doamna.
- Să ştiţi că eu nu intru chiar zilnic la dvs pe site, zic, la fel cum nici dvs nu intraţi zilnic pe site-ul Romgaz, unde sigur aveţi abonament!
- …
- Deci, doamnă scumpă. Sunt de vreo 4 ani de zile client al băncii dvs, mi-am plătit întotdeauna la timp ratele, ba am şi vreo 50 de euro în plus în cont pe care nu primesc dobândă, că aşa este politica dvs. Acum nu v-a ajuns şi mi-aţi luat şi ăştia doi lei, şi mă simt trădat, lying naked on the floor. Nu mi se pare fair ce aţi făcut, pentru că din punctul meu de vedere relaţia dintre noi a fost mereu fair. În acest caz, singura opţiune pe care o mai am este să vin cu OPC-ul. Nu e vina dvs, e vina dobitocului care a scornit taxa asta. Dar, fără supărare, pentru ăştia doi lei amărâţi am să mă lupt cu Alpha Bank până în pânzele albe!
- …
- Vă doresc o zi bună, sărumâna.

Mă iau şi mă duc spre ING, unde m-am certat cu paznicu (pardon, badigardu) că toaleta lor este numai pentru angajaţi, nu e şi pentru clienţi. Şi când îi vorbeam ucigător de politicos badigardului (pardon, paznicului), m-or sunat de la Alpha Bank.

- Domnu’ Groparu, ştiţi, de la Alpha Bank vă sunăm, am găsit o soluţie să vă rambursăm cei doi lei.

M-am dus şi mi i-am rambursat. La meciul ăsta, banca a luat zero, Groparu 1.

Si in semn de supremă persiflare mi-am luat pufuleţi de banii ăia.

Dar să începem cu începutul.

Într-o bună zi, acum vreo 3 ani, Groparu a făcut o mişcare care şi-a lăsat amprenta îndelung pe sănătatea finanţelor sale: a luat un împrumut de la Alpha Bank. La acea vreme, pentru 9000 euro, comisionul de acordare era de 600 de euro (!!!!!!!!!!!) – să nu v-aud că trebuia să citesc contractul de împrumut, că vă dau ban IP.

La momentul inaugurării relaţiei de penetrare unilaterală, fata de la ghişeu (ghişeiţa, adecă) mi-a spus, cu lacrimi în ochi, că ea fără un cont în lei nu îmi poate deschide cont în euro. Nu poate, dom’le! Că o doare, că nu o lasă mama – scuze d-alea penale.

Io am învăţat din experienţă că atunci când o femeie zice nu, apăi NU este! Cu excepţia momentelor când NU înseamnă DA.

Au trecut ani ca nouri lungi pe şesuri.

Ieri mă duc să-mi plătesc rata, regulamentar.

- Să-mi lăsaţi doi lei, zice ghişeiţa.
- Di ce, întreb eu.
- Pentru contul în lei, zice ghişeiţa.
- Ce cont în lei? bolovănesc eu gloabele oculare.
- Al dvs! zice ghişeiţa.
- Aaaaa,… ăla de care v-am zis eu că nu-mi trebuie? Că nu am ce face cu el? Şi mi l-aţi făcut fără să ştiu eu? Vă dau în judecată, zic.

Eu, după Deltă, sunt calm de Doamne fereşte.

- Vorbiţi cu fetele de la front desk, zice fata.

Mă iau, mă car la ele. O prind pe o doamnă.

- Păi v-am trimis scrisoare să vă notificăm, zice doamna.
- Nu am primit nimic, zic.
- Atunci înseamnă că v-au sunat colegii, că aşa fac cu clienţii care nu au primit corespondenţa.
- Nu m-aţi sunat decât ca să-mi oferiţi, de 6 ori într-un an, card de credit. Şi v-am dat cu flit, uneori chiar cu menţionări triviale, suburbane şi licenţioase.
- Nu se poate, zice doamna.
- Jur, zic eu.

Butonează p-acolo, încearcă să-mi închidă contul.

- Partea bună e că… zice ea.

Eu eram foarte calm, da’ am crezut că fac infarct la cap când am auzit.

- 2 lei nu e o sumă aşa de mare.

Aşa mi-o zis.

- Bun, zic eu.

Caaaaalm, calm. Infernal de calm.

- Tura viitoare o să vă dau un euro mai puţin la rată, că un euro nu e chiar aşa de mult.

Doamna clipeşte.

- O să vin cu: avocatul, Garda Financiară, Protecţia Consumatorului; şi o să vă şi fac de kko pe Internet, zic.

Ei: fincă-s om sucit, am început direct cu ultima chestie. Pentru 2 lei amărâţi. No: sunt eu, oare, Groparu, un  zgârcit incurabil?

Dar eu sunt încă optimist.

Da. Sunt optimist pentru că ştiu că Doamne-Doamne le pedepseşte pe băncile rele, şi le trimite în iadul băncilor rele; şi înainte de asta, le mai trimite şi ordonanţe de urgenţă pe cap, trăiască guvernul Boc, care din greşeală mai face şi fapte bune (îmi cer cu 25% mai multă iertare bugetarilor din Romunica pentru că am zis asta).

Zic asta deoarece banca mea cea idioată mi-a remis azi un comunicat de presă. Care începe foarte frumos:

“Buna ziua stimate domnule Groparu,
Si buna va fi, pentru ca avem vesti bune: contractele de credit se vor modifica in favoarea dumneavoastra”.

Amu am dat copy-paste, şi iară mă bufneşte râsul, de-am împroşcat ecranul cu mâncare (io pap la ceasul la care scriu postarea asta). DECI TOATE MODIFICĂRILE ADUSE PÂNĂ ACUM CONTRACTULUI DINTRE MINE ŞI PORTOCALIII OLANDEJI DE VOI AU FOST, DE FAPT, ÎN FAVOAREA VOASTRĂ. Aşa-i, dragii mei?

PS: mergeam odată cu şăful să îşi ia un împrumut de ceva zeci de mii de euro pentru un teren pe malul unui lac. Şeful mare! Ăla mare-mare. Şi zice, după ce o râs copios de bancherii din Romunica, ce cretinei pot fi ei: it’s easy for a foreign bank to do business in Romania. It’s very easy! It’s very-very easy. Cum aşe, întreb eu, cu privirea mea tâmpă – privirea care mă prinde cel mai bine. It’s very easy! All they have to do is provide real fucking banking services.

Concept io, munca de teren Mishu.

Concept: Groparu, design (C) Tibby.

Buey, deci sunt profund dezamăgit de voi. Sunteţi membri ai unui popor care nu îşi găseşte de 2000 de ani direcţia, şi am impresia că nici cu bucşile şi bieletele nu staţi foarte bine, ba mai daţi şi şpagă să nu vă amendeze istoria. Ce plm l-aţi ales p-ăsta, mă? Mă, da’ pe ăsta? Păi voi nu mai citiţi presa asta liberă, mă, nu vă mai informaţi chiar deloc despre candidaţi? Votaţi aşa orbeşte?

Bueeey, aveţi – sau veţi avea – copii. În cel mai rău caz, nevasta voastră şi vecinu au – sau vor avea – copii! Păi la ei nu vă gândiţi? Ei trebuie să trăiască într-o lume mai bună, mă, o lume mai puţin anormală! De acord? De acord! Păi şi voi îmi votaţi cu mincinosu’ ăsta? Nu v-aţi prins că cu ăsta la cârma ţării am rupt-o-n fericire? Că o vom lua în mână? Bueeey, cu ăsta la cârma ţării am luat-o în mână! Din respect pentru voi, nu am să scriu cu caps lock, dar vă boldez, să înţeleagă cum trebuie şi bunicuţele care mă citesc: cu ăsta la cârma ţării am luat-o în mână zdravăn, deci.

Ăsta o să ne-o tragă la greu 5 ani de-amu încolo, şi nici măcar nu ne va pupa pe gât ca să ne excite sau să ne umezească, ca să nu mai vorbim de mamelit! Ne-o va trage pe sec, aşa, dureros. Şi îndelung. Fără preludiu, fără postludiu, fără uleiuri parfumate. Şi după 5 ani ne va lăsa ca pe o curvă obosită şi smochinită la margine de şanţ, numa-n chiloţi, înfriguraţi şi lărgiţi, că n-o să ne mai vrea nimeni dup-aia. Nimeni.

Asta e. Ce să mai zic, e ţara voastră, voi aţi dorit asta, să vă spălaţi pe cap cu ăsta micu, preşedintele, de. Plm.

PS: postare scrisă cu 15 minute înainte de a se anunţa exit-pollurile, fără să am nici cea mai vagă idee de cine e câştigătorul, fincă oricum nu mai contează, că e tăt un drac!

Intre timp, puorcii mi-au tot trimis înştiinţări pentru o restanţă de prin nu ştiu ce lună, şi le-am tratat cu sictir. În mintea mea, eram la zi.

Ieri, venind acasă de la cooperativă, pula curent. Pula-pula!

Cobor jos, scot din cutia de poştă înştiinţarea: conform contractului, aţi fost deconectat.

Eu, de regulă, când iau loviturile în plex, sunt senin şi olimpian. Anul ăsta a fost într-adevăr de excepţie în ceea ce priveşte upercuturile, şi am învăţat că nu are rost să mă amărăsc gratis: dacă vreau să mă amărăsc cu orice preţ, bag o murătură.

Dar peştii mei aduşi din Deltă nu au fost de acord; şi fiindcă nu mai aveau curent în congelator, unde stăteau cuminţi şi curăţaţi, au început să plângă. Lacrimi de de-congelare.

Aşa că azi-dimineaţă, mă iau şi mă duc la sediul Electrica.
- Bă! Le zic. Na-ţi-vă banii. Conectaţi-mă!
- Nu se poate, zice ei. Că deja e trecut de 8:30, şi băieţii sunt deja pe teren.
- Doamnă! zic. Am 10 de kile de peşte din Deltă în frigider, vreţi să mă omorâţi? (am exagerat un pic, am numai trei caraşi cât palma).
- Nu! zice doamna, uşor retardă (bătea cu un singur deget la calculator).
- Bun! zic. Cu cine trebe să vorbesc?
- Păi – zice – mereţi la sediul ăla mare. Da’ mare-mare!

La sediul cel mare, mă preia gardianul pudic.

- Nu se poate decât după ora 11! Că nu le merg alea, cum dreq se cheamă,… calculatoarele.
- Şăfu! zic. Am 20 de kile de peşte din Deltă în frigider, îi musai să fiu conectat azi, că dacă nu – se strică! (eu nu am prins 20 de kile de peşte în toată viaţa mea, dar retorica mea mea avea nevoie disperată de o hiperbolă).
- Ia vino-ncoa, zice omul, dintr-o dată cooperant. Da’ ai plătit?
- Ni! îi zic, cu facturile în mână.
- Bun, zice, iasă de-o bere, nu?
- Iasă, dară, zic io.

Scot 5 lei, dau noroc cu el, îi palmează cu gesturi de expert.

- Dă-mi telefonu’! zice.

Îi dau telefonu’ meu, îl sună pe electrician.

- Bă! meri de urgenţă pe strada ţâ, şi conectază-l pe Groparu!
- Nu pot, zice electricianul, că-s în Mărăşti!
- Ia vorbeşte cu el, zice gardianul pudic. Zi-i că iasă de-o bere.
- Şăfu! Am 30 de kile de peşte în congelator! Vrei să mă omori? (se ştie că peştele congelat continuă să se reproducă cu o viteză uluitoare, de la discuţie la discuţie). Hai că fac o bere!
- Bine, zice. Sună-mă la ora 1, şi te rezolv.
- Sănătate! îi zic eu.

Ei! De-asta nu plec eu în Occident: acolo, dacă te deconectează, nu te poţi reconecta în aceeaşi zi – cu toate şpăguţele din lume.

Update: m-o sunat electricianu. Ca gardianu nu are ce bani sa-i dea, ca gardianu si-o luat banii aia pentru el, si ca io trebe sa-i dau o spaguta mica. Si va veni pe la mine pe la firma sa isi ieie dreptu’ pana la 5:30, ca si el trebe sa mananca!

- www.dailycotcodac.ro
- www.piticigratis.com
- jeg.ro
- sirb.net
- Retoric
- Cireasa
- Nenea Cozmos
- Peculiara
- Rezistentii
- Warsongu

Lista de mai sus e aleatorie, nu e in ordine (des)crescatoare a competentelor umoristice, dar veti gasi in gloagele astea suficient material haios sa mai condimentati si voi un pic rasuflaciunile pe care le scoateti. Numa’ sa luati mai putin, sa ajunga la toata lumea. Ne-am inteles, buzdugansimorar?

Ei:

C.N. POSTA ROMANA S.A.

Io, cand am auzit ca ma suna o voce mieroasa de fomee dispusa sa faca orice pentru mine, mi-am zis ca o fi din nou vreo fană înfocată de-a mea, că aşa-s ele toatele, înfocate şi pasionale şi mă roagă să le fac chestii, da’ se potolesc ele rapid după ce mă cunosc cu adevărat.

- Alo, dl Groparu, vă sun…
- Deci fără domnu’, zic eu, haideţi să trecem la acţiune direct.
- De la BRD Finanţ vă sun, dorim să vă facem o ofertă de credit.
- De unde aveţi dvs. numărul meu de telefon, vă rog.
- …

Stau vreo 20 secunde – nimic.

- Mai e cineva acolo?
- Da, de la BRD Finance vă sun şi…
- Domnişoară scumpă! V-am întrebat de unde aveţi numărul meu de telefon!
- Păi… aţi fost client BRD Finance!
- Bun. Şi am semnat cumva că mă puteţi contacta telefonic pentru a-mi face oferte bancare?
- …
- Bun, zic, despre ce e vorba.
- Avem o ofertă de credit cu adevărat specială pentru dvs, continuă demoazela neobosită, iar…
- Domnişoară scumpă, zic. Haidaţi s-o luăm cu începutul. Am avut de la dvs. un credit pentru o maşină de spălat Samsung cu clapetă şi MMS, şi ţin să vă spun că BRD FINANCE E CEA MAI GREOAIE INSTITUŢIE FINANCIARĂ cu care am avut contact (sexual, era să zic). Trebuia tot timpul să port cu mine codul de împrumutat, că nu dispuneaţi de o bază de date în care să te caute după nume şi pronume. În al doilea rând – şi acest lucru vă rog să îl comunicaţi şi şăfilor dvs – BRD ARE CEA MAI PROASTA REPUTAŢIE DE BANCĂ DIN ISTORIA ŢĂRII MELE – fără să luăm în calcul Banca Dacia Felix, Banca Internaţională a Religiilor şi altele de aceeaşi sorginte. Şi în al treilea rând – iertaţi-mă, d-ră, ştiu că numai vă faceţi slujba – EU NU AM ÎNCREDERE ÎN BĂNCILE CARE ARE NEVOIE DE BANII MEI CÂND AFARA BATE CRIZA. Ştiţi? Că amu când e criză toată constelaţia bancară a patriei mele e la picioarele mele; ştiţi?
- Da, înţeleg…
- Deci – ca să nu ne mai consumăm timpul preţios unul alteia (io eram în paoză de ţigare) – vă recomand să mă sunaţi peste un an, când mai moare criza şi când îmi mai achit şi eu din datorii. E bine aşa? Mulţumesc, vă doresc o zi bună.

Dupa aia mi-o părut că am fost rău cu domnişoara aia cu voce sexy, pentru că şi eu sunt un sensibil – mai ales că dialogul a avut loc de faţă cu vreo 4 colegi care pot depune mărturie că dialogul acesta a avut loc de faţă cu ei. Dar nu aş fi fost nici eu afurisit dacă nu mi-ar fi zis colegul meu Danciu că-l sunase tot o berediţă cu o zi înainte, berediţă care – subestimându-i IQ-ul lui de inginer – o-ncercat să-l vrăjească la telefon cu neşte fraze retorice gen “nu-i aşa că este o ofertă bună care se pliază exact nevoilor dvs?”, “această ofertă este croită exclusiv pentru dvs!” şi alte asemenea bullcrapuri şi mai prăpăstioase de care mie, unu’, mi-e mai silă ca de o măsea stricată – indiferent de gura în care se află ea.

Haha! Zic eu. Dupa voce îi sigur vruna de la call center, aracan de steaua lor! Că numa femeile alea vorbesc aşa politicos cu mine, restu mă fac porc şi nesimţit, parcă-s înţelese între ele.

- Chiar el, da’ fără domnu’, zic, înecându-mă cu propria mea modestie.
- Ştiţi, sunt Cici Făină de la Vodafon, am sunat să vă facem o ofertă specială. Aveţi două minute?

Aveam. Cum Dumnezo să n-am? Mai am chiar câţiva ani buni de trăit (sper) înainte de a-mi cunoaşte groparii mei.

- Haiti! Domnişoară, zic, atâta mi-i de frică de ofertele voastre speciale…
- Staţi să vă spun, este vorba de 100 minute naţionale pentru 2 coco pe lună. Am vorbit deja cu mama dvs., care este fericita useriţă a abonamentului care e pe numele dvs, şi deja a fost de acord, dar avem nevoie şi de acordul dvs.
- Păi mi se pare normal, că io plăteşte abonamentu, nu Tăriceanu. Da’ e ziua mea şi nu ştiu io? Cum aşa, daţi 100 minute la 2 coco?
- Păi, zice ea, uite cum e oferta: alegeţi o locaţie unde staţi cel mai mult dumneavoastră – scuze, mama dvs. – şi din locaţia aia sunaţi cele 100 minute în contul celor 2 euro.
- Bun, zic eu, locaţia v-o şi comunic acuma: ROMÂNIA.
- Nu se poate aşa, zice, trebe o locaţie strictă, gen acasă, la serviciu…
- Aha. Şi dacă eu fac doi paşi în afara casei, plătesc tarif normal, aşa-i?
- Da, aşa-i.
- Bun, zic. Ai mei stau 6 luni pe an la ţară, ceea ce înseamnă că trebuie să schimbăm de două ori pe an locaţia. Cât costă schimbatul?
- Aaa, zice, mizilic: 7.50 euro pe schimbat.
- Plus TVA, zic eu.
- Da, plus TVA, zice ea.
- Tu domnişoară, nu numai scumpă, ci şi dragă: e enorm. Aveţi nevoie de resurse inimaginabil de scumpe ca să operaţi în server modificarea locaţiei, de îmi puneţi în cârcă să plătesc două baxuri de bere la fiecare schimbare?
- …
- Deci. Aţi auzit de RDS?
- Da…
- Aţi văzut ce oferă ei la 2 coco pe lună? Plăteşti tariful de interconectare, atâta tot. Şi dumneavoastră mă ţintuiţi la pat şi îmi mai şi luaţi 10 coco cu TVA dacă sun din budă, nu din dormitor? Păi ce ofertă e asta?
- Să înţeleg că nu vă interesează…
- Păi domnişoară, tocmai amu când mă gândeam să mă portez cu tot cu număr din Vodafonu vieţii, dvs. îmi faceţi o ofertă de mega jeg-măneală? Vaaaaai… Nu, nu e bine. Nu e deloc bine. Comunicaţi vă rog şefilor dvs. că e o ofertă nesimţită, fără cei 7 ani de-acasă, care ar trebui pusă la colţ, în genunchi, pe coji de nucă. Asta e! Sorry.

Şi niciodată nu voi înţelege de ce m-or sunat Vodafonii de pe număr de Orange.

Nu, asta chiar niciodată nu o voi înţelege.

Nu neg că sunt şi agenţii cumsecade. Nu, asta chiar nu o neg. Da’ postarea asta e despre agenţiile alea najpa.

Deci agenţiile imobiliare alea care or umflat preţurile imobiliarelor artificial, elea care îţi râdeau în nas când le ziceai că nu dai 70.000 coco pe o cameră în bloc comunist mai bătrân ca mine, alea care ne-or vândut hârtii de proiecte imobiliare neacoperite juridic şi fără autorizaţii de construcţie la scoruri berlineze sau chiar luxemburgheze, alea care or încercat să îmi vândă mie un garaj pe post de garsoneră, care găseau o ofertă exact la suma maximă pe care eram eu dispus să o dau, ofertă care expira într-o oră şi trebuia să mă hotărăsc instant, alea care nu răspundeau la telefon când publicau pe site un anunţ cumsecade, sau te luau la p*** daca nu le placea de tine, alea care nu iţi puneau cea mai bună ofertă pe masă pentru că asta o păstrau pentru speculanţii lor de la care îşi luau ciubuce, alea care te puneau să plăteşti TU taxiu’ ca să mergi să vezi apartamentul pe care ei trebuiau să ţi-l arate, alea care încheiau cu constructorul contract de exclusivitate şi tu nu puteai cumpăra apartament direct de la ăsta din urmă, agenţiile ălea locuite de oameni cu 9 clase erijaţi în experţi imobiliari, agenţiile care fraiereau babele şi moşii şi îi duceau la notari cumpăraţi şi îi lăsau pe drumuri, agenţiile noastre cele de toate zilele, alea care ne-au ucis visele, ne-au scurtat 3 ani din viaţă cu nervii pe care ni i-au provocat, care ne-au făcut să ne futem fără gemete prin apartamenteîn chirie împărţind buzile şi bucătăriile şi frigiderele cu încă 10 colegi de apartament, agenţiile care nu îţi dau niciodată factură pe comisionul plătit (comision care a tot crescut pe măsură ce a crescut şi preţul apartamentelor), agenţiile imobiliare care împânzesc ziarele cu anunţuri false numai să te facă, fraiere, să le treci pragul ca să te chelească de bani, ei bine, agenţiile imobiliare sunt, se zice amu, în prag de faliment.

Dacă nu ştiaţi, afară bate criza, cică.

Şi fincă dezbatem agenţiile najpa, vă îndemn să puneţi mâna pe telefon şi să sunaţi la toate stabilimentele astea de nichiperci diletanţi şi habarnişti cu care aţi avut de-a face vreodată, şi să le spuneţi cam aşa:

- Alo, agenţia (sa zicem) Edil?
- Da, poftiţi vă rog!
- Cum, ÎNCĂ NU AŢI DAT FALIMENT????

Şi să zică mersi că nu vă îndemn să le spuneţi ce i-aş fi zis io lu’ Jorg Haider, într-o postare mai veche, pe care n-aveţi decât să o căutaţi pe saitu aiesta, că io mă duc să mă culc.

Oricine altcineva copiaza fraza asta este nascut, desigur, din hemoroizi campioni.

Sper ca se aude.