Fuck u too

fuck-u-too

Cum mai fac băncile bani în plină criză

Mă uit acuma pe DigiWorld la un documentar despre manipularea LIBOR în perfidul Albion, şi mi-am adus aminte de asta, petrecută nu cu mult timp în urmă:

– Bună ziua, de la BRD vă sun.
– Poftiți.
– Știți, conform ordonanței 260/2008, republicată în 2013, trebuie să vă asigurați locuința. Obligatoriu.
– Așa.
– Și v-am sunat să vă întreb când puteți veni la noi la sediu ca să semnați actele.
– Ce acte?
– Păi de asigurare!
– Domnișoară scumpă! Din câte știu, asigurarea obligatorie a locuinței se face în cazul în care nu ai absolut nici un fel altă asigurare pentru locuinţă. Aşa-i?
– …
– Ori eu am deja de la dvs. un contract de asigurare pentru apartament, aşa-i? La BRD Asigurări. Că e obligatoru, ca să acopere în cazul în care mor din cauze naturale, că nici o altă cauză de deces nu este acoperită de contractul respectiv – mi-aţi spus că e standard, nu se poate modifica.
– …
– Şi dvs. încercaţi acuma să mă faceţi să mai închei încă un contract cu dvs., nu-i aşa? Adică să plătesc de două ori pentru acelaşi serviciu? Da?
– …

cersetori

25 lovituri, dă-i și tu!

Dacă aţi fost răi în altă viaţă, veţi primi un telefon de la un reprezentant Herbalife

Un prieten bun, inteligent şi de încredere. Da?
– Bună ziua, vă sun pentru a vă oferi un test de sănătate.
– De unde aveţi numărul meu?
– De la prietenul dvs. bun, inteligent şi de încredere. Puteţi luni?
– Da, luni e perfect, în pauza de masă.
– Excelent.

Vineri mă sună, dar pentru că nu răspund (eram la filmări la Posada) îmi dă SMS: “vă reamintesc de întâlnirea de luni, vă rog confirmaţi”… am confirmat. Eu răspund la SMS. (more…)

26 lovituri, dă-i și tu!

Cum sa scapi de taxele abuzive ale CASS in 21 de pași simpli

Să începem cu începutul: pe vremea când prim ministru era un domn (încă) simpatic, bonom şi mititel de la Cluj, România a ajuns la trei centimetri şi o puţă de colaps.

Pentru că nu erau bani la buget, prim-ministrul (sau colegul lui de la Sănătate; tăt un drac) a promulgat o lege care într-o ţară normală (deja fraza asta e clişeu) ar fi provocat 1000 de demisii de onoare: orice venit în afara salariului urma să fie impozitat cu 5.5% taxă de sănătate. Şi nu oricum, ci retroactiv. (more…)

84 lovituri, dă-i și tu!

Aţi primit vreodată ceva moca de la bănci? Eu da

În urma Ordonanţei 50, mă duc la Alpha Bank (denumită, în continuare, the Bitch) să-mi depun cererea de refutare a actului adiţional prin care urma să o primesc la bucuţe tradiţionalele dobânzi calculate misterios, comisioanele redenumite, formulările gen “banca îşi rezevă dreptul…” – shut up, Bitch. Contestaţia mea – trei pagini de limbaj ucigător de politicos, ar fi adormit-o la loc până şi pe Fiona proaspăt trezită de pupicul lui Shrek. Fincă io cam asta mai ştiu face pe lumea asta, să scriu; de-aia am 10.000 de unici pe zi, plus-minus câteva zerouri.

Şi – eram ocupat să fac pe clientul nemulţumit; tanti era ocupată să facă pe descurajatoarea ghişeiţă “Vai, ştiţi, nu se poate! Dar nu aşa se interpretează ordonanţa! Vai, dar contravine regulamentului intern al băncii!” – în cele din urmă mă trimite la secretariat să depun contestaţia, să primesc şi număr de înregistrare.

Mă duc la secretariat; înainte, în vremurile bune, la secretariat era plin de oameni cu credite, angajaţi, forfotă, viermuială; amu cred că nici acarienii din praf nu mai adăstau pe-acolo, că e criză.

Şi stau eu acolo şi mă gândesc cât timp secretara tot ştampila şi trecea cereri gropăreşti prin registru: bă, mi-am zis; io toată viaţa mea am fost păduche. Deci tot timpul am fost la cheremul lor, şi au luat de pe mine 5 piei! Şi 5 prepuţuri, totodată! Bă, dar nu e posibil aşa ceva!

Mă uit în jur – în afară de ceva tablouri cu artă modern-abstractă-post-modernă neinteresantă din punct de vedere strict al simţului meu estetic, destul de precar, de altfel (de-aia scriu pe un blog cu header cu sticle de bere, nu cu fresce de Rafael) nu mai era decât secretara, să zic aşa, de valoare.  Dar îmi iau inima-n dinţi, şi o-ntreb:

– Nu vă supăraţi… nu îmi daţi şi mie un calendar din ăsta, cu Alpha Bank?

Aveau toţi alfabencii nişte calendare foarte haioase pe birouri.

– Ba da, zice secretara, ba da.

Şi se scormoneşte pe undeva şi-mi scoate un calendar.

– Poftiţi, zice ea, poftiţi!
– Mulţumesc, domnişoară, zic.

Înghit în sec.

– Cred că e prima dată când cineva pleacă dintr-o bancă cu ceva primit moca! zic. Şi să ştiţi că mă simt special.
– …
– Nu aveţi comision de acordare pentru calendare, aşa-i?
– Lol, zice tanti.
– No… mulţumesc frumos, săr’na!

Şi ies, maiestuos ca o eminenţă.

Mâine o să vă povestesc o chestie din calendar, pe care dacă n-o citeam nu aş mai fi cerut calendarul. Fincă merită, zic io.

Deci merită.

28 lovituri, dă-i și tu!

Clujul văzut prin ochi ochelarişti de elveţieni

Nişte neni pistruiaţi cu pielea albă şi care nu-şi dau ciorapii jos cînd fac sex cu femeile şi băieţeii lor au ajuns şi prin Cluj şi, ca demonstraţie a unui IQ destul de lung dacă îl scrii în litere, au tras nişte poze oraşului de mai mare jena, cred că nici în Mogadishu nu puteau găsi sărăcie mai lucie. Şi ca să fie tacâmul complet, au şi scrijelit pe hârtie un articol despre oraşul nostru din lumea a treia, în care aflu că oraşul Cluj e plin de şomeri (într-adevăr, cei 5,85% şomeri ai Clujului e triplu faţă de cei 4.4% ai Elveţiei), câini morţi şi prunci violabili.

Bă, oameni buni: aflaţi că clujenii sunt plini de bani toţi, alfel nu şi-ar permite să supravieţuiască într-un oraş aşa de scump. P-ormă – bă, io drogaţi nu am văzut în Cluj deloc. Deci deloc-deloc! Heroină, coca, meth – ioc, şi io chiar ştiu lume prin urbe; maxim un joint băşit cu oregano se mai miroase din când în când prin crâjme, şi cam atât. Nu mai puneţi poze cu Dacii de pe vremea lu’ Pazvante când nu mai ai loc în trafic de Bentleyuri şi Logane, că mă piş pe ceasurile voastre copiate după cele originale făcute în Vietnam şi Laos; şi aflaţi că noi băteam ruşii la cur când voi nu primeaţi evrei în azil politic în WW2, că eraţi neutri, şi îi arestau faşciştii la bariera de la graniţă şi-i suiau în vagoane de vite cu destinaţia Birkenau, şi voi ştiaţi asta şi vă făceaţi că plouă pe litoralul vostru (ironie evidentă).

Şi pentru că de obicei în ţara voastră în care mori de plictis banul vorbeşte mai tare decât mintea raţiunii, aflaţi că eu, unul, m-am hotărât ca de azi înainte să boicotez orice produs elveţian pe care-l văd pe rafturi până nu îşi cere scuze site-ul vostru de kko. Şi ca să vedeţi că Groparu nu glumeşte, de azi înainte nu mai folosesc nici în ruptul capului fontul Helvetica. Am zis!

137 lovituri, dă-i și tu!

2 lei pentru Alpha Bank, sireaca

Deci: prima parte aici.

Luna asta mă duc să-mi plătesc, ca un împrumutat mândru, rata la Alpha Bank. Şi-mi aduc aminte: bă! ăştia or inceput să-mi ceară 2 lei pe lună pe un cont în lei pe care nu-l folosesc veci, şi io am închis contu, deci trebe să-mi dea înapoi banii. Ia să văd ce se mai aude cu ei.

Şi mă iau şi mă duc la ghişeu, la ghişeiţă. Săr’na, io-s Groparu, uite buletinu, da’ nu-l mirosiţi, că poza miroase a bere; îmi vreau cei doi lei înapoi.

Tanti butonează pe calc, click-click, click-click. Zice:

– Dar dvs. v-aţi închis contul.
– Ştiu, zic. Că nu l-am folosit niciodată.
– Nu ar fi trebuit să depuneţi cei doi lei, zice ea.
– Aud? zic. Colega dvs. mi-a spus să-i depun.
– Da, dar nu ar fi trebuit să-i depuneţi, că acuma nu vi-i mai puteţi recupera.
– Stornaţi-i, că colega mi-a zis că se poate.

Io nu-s foarte sigur ce înseamnă stornare, da’ am simţit în urină că-n contextul ăsta se aplică. Tanti – click-click.

– Nu mai pot, zice doamna. Că aţi închis contul.
– Şi ce s-a ales cu ăia doi lei pe care i-am depus? Mi i-a luat banca să îşi plătească cheltuielile, sireaca, că e criză şi se remaniază guvernul Boc?
– …oricum nu cred că vi-i puteţi scoate, fincă comisionul de extragere este de 3 lei, zice doamna.
– Îi virez unui alt coleg cu cont la Alpha Bank, şi mi-i scoate el.
– În acest caz comisionul e 2 lei, zice doamna, deci tot nu vi-i puteţi scoate.
– Deci acuma unde sunt ăia doi lei? Există?
– Nu… cred că v-au fost transferaţi în contul de euro, zice doamna.
– La ce rată de schimb? Îmi puteţi dovedi că acum contul meu este cu cca 40 eurocenţi mai bogat?
– Nu, nu am cum.
– Cum aşa?
– Păi contul este închis, şi nu am acces la el.
– Dar contul în euro nu este închis, putain, şuier eu, puteţi verifica operaţiunile acolo!

Sângele meu – care de regulă bălteşte pe la corpii cavernoşi, rareori pe la cerebel – o început să-mi suie în obraji. Şi în timpane simţeam cum bat nişte clopote, cu furie. Tam-tam. Tam-tam. Ea click, io tam!

– Doamnă dragă, şi trag aer în piept, că urma să zic una năpraznică. Mi-aţi făcut un cont în lei fără ca eu să vă cer acest lucru, aţi pus pe el comision de administrare, nu m-aţi anunţat şi dintr-o dată mă descopăr datornic la dvs, am depus doi lei că aşa mi-a zis colega dvs, ca să nu figurez ca datornic, dar cu promisiunea că după închiderea contului mi-i voi recupera, şi acuma îmi spuneţi că e ţapă, că banii ăia sunt irecuperabili?
– Să ştiţi că noi am anunţat pe site că am introdus comisionul, se apără doamna.
– Să ştiţi că eu nu intru chiar zilnic la dvs pe site, zic, la fel cum nici dvs nu intraţi zilnic pe site-ul Romgaz, unde sigur aveţi abonament!
– …
– Deci, doamnă scumpă. Sunt de vreo 4 ani de zile client al băncii dvs, mi-am plătit întotdeauna la timp ratele, ba am şi vreo 50 de euro în plus în cont pe care nu primesc dobândă, că aşa este politica dvs. Acum nu v-a ajuns şi mi-aţi luat şi ăştia doi lei, şi mă simt trădat, lying naked on the floor. Nu mi se pare fair ce aţi făcut, pentru că din punctul meu de vedere relaţia dintre noi a fost mereu fair. În acest caz, singura opţiune pe care o mai am este să vin cu OPC-ul. Nu e vina dvs, e vina dobitocului care a scornit taxa asta. Dar, fără supărare, pentru ăştia doi lei amărâţi am să mă lupt cu Alpha Bank până în pânzele albe!
– …
– Vă doresc o zi bună, sărumâna.

Mă iau şi mă duc spre ING, unde m-am certat cu paznicu (pardon, badigardu) că toaleta lor este numai pentru angajaţi, nu e şi pentru clienţi. Şi când îi vorbeam ucigător de politicos badigardului (pardon, paznicului), m-or sunat de la Alpha Bank.

– Domnu’ Groparu, ştiţi, de la Alpha Bank vă sunăm, am găsit o soluţie să vă rambursăm cei doi lei.

M-am dus şi mi i-am rambursat. La meciul ăsta, banca a luat zero, Groparu 1.

Si in semn de supremă persiflare mi-am luat pufuleţi de banii ăia.

60 lovituri, dă-i și tu!

Atenţie la comisioanele ascunse Alpha Bank!

Întrerupem Delta saga cu o ştire de ultimă oră. Tadaaaaaa, apare pe ecran burtieră scrisă cu galbin: fachiu-ul de azi zboară direct la Alpha Bank.

Dar să începem cu începutul.

Într-o bună zi, acum vreo 3 ani, Groparu a făcut o mişcare care şi-a lăsat amprenta îndelung pe sănătatea finanţelor sale: a luat un împrumut de la Alpha Bank. La acea vreme, pentru 9000 euro, comisionul de acordare era de 600 de euro (!!!!!!!!!!!) – să nu v-aud că trebuia să citesc contractul de împrumut, că vă dau ban IP.

La momentul inaugurării relaţiei de penetrare unilaterală, fata de la ghişeu (ghişeiţa, adecă) mi-a spus, cu lacrimi în ochi, că ea fără un cont în lei nu îmi poate deschide cont în euro. Nu poate, dom’le! Că o doare, că nu o lasă mama – scuze d-alea penale.

Io am învăţat din experienţă că atunci când o femeie zice nu, apăi NU este! Cu excepţia momentelor când NU înseamnă DA.

Au trecut ani ca nouri lungi pe şesuri.

Ieri mă duc să-mi plătesc rata, regulamentar.

– Să-mi lăsaţi doi lei, zice ghişeiţa.
– Di ce, întreb eu.
– Pentru contul în lei, zice ghişeiţa.
– Ce cont în lei? bolovănesc eu gloabele oculare.
– Al dvs! zice ghişeiţa.
– Aaaaa,… ăla de care v-am zis eu că nu-mi trebuie? Că nu am ce face cu el? Şi mi l-aţi făcut fără să ştiu eu? Vă dau în judecată, zic.

Eu, după Deltă, sunt calm de Doamne fereşte.

– Vorbiţi cu fetele de la front desk, zice fata.

Mă iau, mă car la ele. O prind pe o doamnă.

– Păi v-am trimis scrisoare să vă notificăm, zice doamna.
– Nu am primit nimic, zic.
– Atunci înseamnă că v-au sunat colegii, că aşa fac cu clienţii care nu au primit corespondenţa.
– Nu m-aţi sunat decât ca să-mi oferiţi, de 6 ori într-un an, card de credit. Şi v-am dat cu flit, uneori chiar cu menţionări triviale, suburbane şi licenţioase.
– Nu se poate, zice doamna.
– Jur, zic eu.

Butonează p-acolo, încearcă să-mi închidă contul.

– Partea bună e că… zice ea.

Eu eram foarte calm, da’ am crezut că fac infarct la cap când am auzit.

– 2 lei nu e o sumă aşa de mare.

Aşa mi-o zis.

– Bun, zic eu.

Caaaaalm, calm. Infernal de calm.

– Tura viitoare o să vă dau un euro mai puţin la rată, că un euro nu e chiar aşa de mult.

Doamna clipeşte.

– O să vin cu: avocatul, Garda Financiară, Protecţia Consumatorului; şi o să vă şi fac de kko pe Internet, zic.

Ei: fincă-s om sucit, am început direct cu ultima chestie. Pentru 2 lei amărâţi. No: sunt eu, oare, Groparu, un  zgârcit incurabil?

38 lovituri, dă-i și tu!