Nu are nici o legatură cu faptul că Adi Hădean merge şi el la Sibiu sa garniseasca burţi de sibieni flamânzi. Nu. Are decât pur si simplu legătură că mergem să sărbătorim viaţa – morţi de beţi.

Ca de fiecare dată, sper să nu mă trădeze scumpa mea furie vişinie. Şi sper să fi făcut Ţiganiazii rost de purcel pentru rotisat, ca să fie, deci, cheful paroxistic – şi cu colesterol.

Aş mai scrie, da’ mă înţeapă mustaţa.

Update: si nu-mi mai trimiteţi poze d-astea, OK?

Niciodata să nu fiţi gazdă la revelion, io numa’ atâta vă zic.

La mine, la ţară, am stat de la ora 15 până la ora 23 ca să dezmorţesc pereţii, şi am tot băgat brad în sobe ca descreieratu’ ore în şir, că nu am vrut să intru în rezerva de fag a lu’ bătrânu’, că el ţine la lemnele alea mai mult ca la mine (ăia care mă ştiţi ştiu că nu vă miraţi de asta). Am cărat din Cluj boxe 5+1, calculator cu muzică de top 2009 radio zu, să să bâţâie lumea. Am pus la bătaie un bidon interminabil de murături şi vro trei kile de pălincă d-aia de îţi vine să urli de fericire – mere, prună şi tot felu’, de l-am impresionat pe Şendroiu, sper că şi pe familia lui, săr’na, doamnă! Că ne-or vizitat în ultima zi.

Am făcut tot felul de mâncăruri: ceaune cu mămăligă, ceaune cu fasole; grătare; tochituri. Noi nu glumim când e vorba de papa! Şi nici de beutură. Că aşa s-o calculat totul, că-n afară de ceva apă minerală (buek!), vro 5 beri, tri sticle de vin şi nişte papa, ne-or ajuns toate la fix.

Partea bună a revelionului: atâta o fost de înghesuială, că nimeni nu o putut face sex! Ha! Deci nu mai poate nimeni zice că anul ăsta o început cu footay, deci an de criză pe toate planurile.

La miezul noaptei, il sun pe sârbu’, şi zbier în telefon, bucuros că am prins linie liberă la 12 noaptea: “Bă, zic, Srecina Nova Godina, LMA, sănătate, puţe sculate!” “Da’ cine-i la telefon?” întreabă o voce blondă. “Io! Groparu!!!” “Ce Groparu?” “Groparu vostru!” zbier eu, nedumerit. Şi vocea blondă îmi închide telefonul în nară! Am aflat ulterior că sârbul îşi schimbase unul din numerele de telefon, şi eu sunasem pe ceva tanti străină, şi îi stricasem revelionul, că nu e de colo să auzi că unu’ Groparu’ îţi urează mulţi ani sănătoşi, în tradiţionala limbă sârbo-română!

Trebuie să închei cu nişte vorbe de duh ale Greuceanului, legate de sex:

- “decât 8 minute de sex lălăit, mai bine 2 minute pasionale!”
- “io am renunţat să mai cronometrez pe ceas câte minute de sexuleţ prestez; şi acuma am ajuns să mă laud cu numărul de mişcări!”

No. Deci o fost fain! Voi cum v-aţi petrecut?

Ma spăl pe faţă, evit să mă uit în oglindă: urăsc faţa aia de dimineaţă după chef.

Îmi pipăi cearcănele, şterg la ele cu prosopul. Duş am făcut azi-noapte, mă îmbrac cu haine curate, de săptămâna trecută.

Ies afară din casă, încui uşa. Bună dimineaţa, îi zic femeii de serviciu, care se uită la mine lung şi nu răspunde.

Io de când ţin minte îs învăţat cu femei care mă ignoră, deci dimineaţa asta nu mi-a adus nici o noutate fundamentală pentru existenţa mea.

Continuu cu păşitul pe stradă, mă intersectez cu două eleve chiulangioaice de la şcoala din Mănăştur din vecini. Mie-mi plac chiulangioaicele, şi mai ales elevele, şi mai ales alea din filmele japoneze pentru adulţi, aşa că mă uit la ele, dar numai în treacăt. Nu trec bine de ele, şi-mi aud elevele cum bufnesc în râs, şi se întreabă una pe alta “ioaaai, tu, l-ai văzut pe ăla?”

Io îmi zic că aşa e cu tinerii din ziua de azi, se iau de bătrânei paşnici ca mine, contribuabili şi cinstiţi. Pe vremea mea era alfel.

Ajung în staţia de troleu, fără să mă abţin să observ încă ceva şoferi care se holbează la mine cu ochii cât gogonelele. Mă, zic io, deci chiar arăt bine dimineaţa asta! Că se pare că ăştia nu or mai văzut aşa bărbat bine, d-aia belesc ochii, de gelozie şi invidie! D-aia nu mere bine ţara asta, că-s toţi invidioşi, cum se ridică unu’ din mocirlă fără operaţii estetice, cum sar o mie pe el şi îl împiedică să ajungă starlet, din invidie, monşer, din invidie.

În troleu, jumate de populaţie se uită la mine insistent! Mă uit la fiecare dintre ei, le înfrunt privirile până coboară ochii. După ce îmi mut privirea către ăia de lângă ei, se uită din nou la mine. Renunţ să-i mai înfrunt, îmi scot telefonul şi mă joc jocul ăla cu bilele. Ochesc o banchetă liberă, autobuzul e plin, dar nimeni nu se aşază lângă mine. Mă miros, miros a Davidoff cool water, cadou de la sor-mea, şi io-s şi mai curăţel, aşa, adică fac duş cel puţin săptămânal, deci nu-mi explic cum de nici un pensionar nu doreşte să împartă cu mine miasma de naftalină din paltonul său. Asta e, zic, viaţa e nedreaptă, unii stau în picioare, alţii pe jos! Si continuu să mă joc jocul meu penal de telefon Sony Ericsson.

Vin controlorii, mie nu-mi cer biletul. Ha! zic. Sunt din ce în ce mai blogger faimos! Uite cum mă recunosc până şi ratucii! Sunt un fel de Boc, de Florin Piersic!

Ajung la firmă, intru în birou. Toţi colegii se uită la pozele de la cheful de Crăciun de azi-noapte, că am făcut bal mascat. Şi am ieşit în Iulius Mall costumaţi în tot felul de personaje, de se holbau toţi cocălarii şi piţipoancele de mall şi oamenii normali care au votat cu Geoană la noi, că ce e cu invazia asta de arabi, militari, chineji, soldaţi romani, gangsteri, ţărani români, mariachi, sultani, puşcăriaşi, călugăriţe, oameni de ştiinţe, sore medicale, indieni!

Pornesc calculatorul, pun căştile pe urechi. Vine un coleg, îmi zice ceva, io zic “bine!” deşi nu aud nimic – sunt cu căştile pe urechi, urlă manelele de la Buena Vista Social Club la maxim, nu mă interesează. Colegul insistă. Io zic “binie-binie, lasă!” şi continuu să “lucrez”. Colegul insistă: îmi scoate căştile de pe urechi, şi îmi zice: bă, zice, meri dreq şi te spală pe faţă, că eşti plin de Kiwi Prattico! Asară erai costumat în soldat şi erai îmbrăcat în camuflaj şi aveai faţa vopsită cu cremă de ghete,  era OK, da’ amu eşti la cooperativă, deci nu mai puşcă camuflajul tău, şi nici nu ştiu cum ai venit tu tocmai tocmai din Mănăştur pân-acilea aşa, vopsit cu cremă de ghete pe faţă, jumate de oraş. Hai! Meri de te spală! Acuma!

Noi, fiind argheleni, nu merem nicăieri fără slană şi fără glaja de pălincă. Şi fiecare team building din asta e un prilej propice pentru fiecare să se laude cu ce licori parfumate (de măr, pară, prună) se face la el – prin Sălaj, Bistriţa, Maramu, Sătmar. Nu mai zic că pentru un connoisseur de pălincă aşa cum sunt eu fiecare team building din ăsta e ce este o orgie pe un yacht pentru un bolnav de priapism. Hehe…

Şi stând noi la foc, şi Mişu cântându-ne aşa cum numai el ştie, poştăream o sticlă ghe prună curată, şi o tot pupam, că Doamneee, bine mai mirosea! Şi o dau mai departe, către un coleg care nu mai poate bea, sireacu’. Şi îi întind glaja, şi el zice nu, mersi, că nu poci bea. Mă! zic. Miroase-o numa, să vezi ce bine miroase!

Şi atunci el se apleacă către nevastă-sa, şi se face că o miroase acolo jos, la prăjitură. Şi îmi zice: ştiu, mă, că miroase bine, că d-aia m-am însurat cu ea!!!

Am beut la Motiş.

Am mâncat la Motiş, bine am mâncat la Motiş.

Am dormit la Motiş, mult.

Am râs sănătos, tot la Motiş, şi am şi luat trei ţigani la ocazie, şi m-am râs şi cu ei.

Amu e luni, vă rog frumos să mă lăsaţi să sufăr, plin de demnitate, în tăcere.

Aşa că: recomandare gropărească, mai ales pentru ardeleni, că-s mai aproape: musai să mereţi într-un weekend sau chiar în concediu la Pensiunea Râmeţ. Îi la vreo la vreo 30 km de Alba Iulia, înainte de Mănăstirea Râmeţ. Drumul e reparat proaspăt, e ca oglinda; preţurile sunt mega convenabile (adică bat la cur cam orice cazare la raportul calitate-preţ, fincă îs mega moca, şi eu nu am în casă aşa baie şi aşa condiţii!), papa e bestială, berea costa (numai!!!) 4 lei Beck’s-ul, şi dacă mai aveţi şi norocul să fie acolo Silvan, prieten gropăresc, şi să vă şi cânte la chitară, io vă garantez că marijuana e aproape ceai de muşeţel faţă de cât de bine vă veţi simţi! Mă ştiţi amu ca nu prea îmi joc reputaţia pe orice măgărie, da’ asta e chiar o chestie care trebuie făcută. Fincă:

- Silvan e bestial la chitară (vrea şi să facă tabără de chitară acolo în luna august)
- zona e demenţiala, cu mănăstirea la 3 km (asta dacă vă preocupă cele veşnice sau aveţi o brumă de interes în istorie); şi la mănăstire, uite ce şofer care şi-o scris numele fetei cu care umblă el în maşină!

- la vreo 6 kilometri zac Cheile Râmeţului, care sunt – ce să vă zic, frumoase ca o femeie cumsecade, care e jumate negresă, jumate asiatică şi jumate bistriţeancă – şi cel puţin 66% moldoveancă de pe ambele maluri ale Prutului, seca-l-am dintr-o sorbire.

Şi vă mai zic asta fincă acolo am fost weekendul trecut, şi m-am simţit atâta de bine cu Mişu (bă, mă laşi să pun poza aia a ta cu câinii?) şi cu numitul Silvan, care or cântat amândoi aşa de fain că Dumnezău s-o oprit din trebi şi i-o ascultat (aşa că repetaţi-vă rugile rostite sâmbătă seara, că Demiurgul era ocupat!), şi până şi io am pus gheara pe o chitară, de am chinuit-o cât m-or ţinut gâţii. Şi o fost fain.

Şi weekendul ăsta, vă veţi întreba, weekendul ăsta? La Motiş, măi copii, lângă Mediaş, că face ţiganiazii parastas: casa în care am tras noi atâtea cumetrii şi scandaluri va fi revendicată de fostul popă sas revenit din Jermanica, care ne va alunga, şi mergem s-o mormântăm cum se cuvine. Ori… ce bairam de mormântare e ăla fără Gropar? Aud???

Na, mai jos, o mică galerie de poze făcute cu tilifonul, că când s-a termina criza mi-oi lua şi eu o sculă să mă dau şi mai mare:

PS: Mişu o apărut de două ori, fincă poate mă lasă, sau poate nu mă lasă să îi public poza, şi am zis că e bine să fiu pregătit. Nu că-s dăjtept?

O avut, şi mi-o şi dat.

Amu… despre Tică am mai scris. Amu vreo lună o venit din Sibiu la Cluj, şi-o operat nevasta de ceva năcazuri femeieşti, şi o stat la mine nu mai puţin de o săptămână, perioadă în care şi-o înmuiet cu generozitate musteaţa cu pălincă hădenească, spre marea mea disperare, eu fiind in post, dar alarmat cum rezerva mea strategică se dezumflă vertiginos. Amu… io nu-s zgârcit din fire, dimpotrivă; da’ de la pălinca aia io am suferit enorm, în primu rând fincă pălinca aia îmi era dragă mie, da’ şi fincă Tică m-o sforăit la cap de parcă dormeam cu un turboreactor; cred că d-aia mi s-or şubrezit cercevelele la geam, mi s-o scorojit lavabila în baie şi nu mă mai salută vecinii.

Nu pleacă bine Tică, şi vine Călin la Cluj, să stea o noapte; în semn de bun venit, îi ofer cu generozitate două ştampăle, nu mai multe, de horincă de aceeaşi sorginte, omu’ le îndeasă supt nas, după care toaaaatăăăăă seara o fost ca un vraci amerindian care linsese ciuperci halucinogene, că s-o aberat pe la Crivăţ prin speluncă de nu mai ştiam dacă nu cumva e epileptic. Şi – colac peste pupăză – în noaptea aia m-o sforăit mai abitir ca Tică, că am făcut crampa scriitorului la mîini strângându-l de nas să nu mai horăie.

Ultima ispravă – weekendul ăsta am ţânjit la Valea Viilor, că am avut o cumetrie. Şi ca orice gospodar, am luat cu mine o glăjucă de juma de kil cu motorină hădenească, să le dau în cap la ţiganiazi. Am să sar peste varianta oficială cu ce s-o întâmplat la chef, pentru că avem foarte multe versiuni care se bat cap în cap, pe când asupra altor secvenţe pluteşte o ceaţă inexplicabilă. Cert e că sticluţa transparentă cu licoare a circulat o dată pe la fiecare nuntaş pe când făceam grătarul, şi de mai multe ori la mine, că doară eu eram tata ei. Şi… ce credeţi voi? După ce ne-am adăpat cu horinca binecuvântată, am auzit că o fost cutremur în România.

Amu vreau să-l rog pe Hădean să-mi  mai deie, că vreau să merg cu pălinca aia în America de Sud, să pornesc o revoluţie şi să-mi instaurez propria mea dictatură militară.