căznicie

Pentru că very, very verighetă.

O nevasta aprigă cu adevărat

Weekendul ăsta am fost să-mi duc soacra acasă la ea, că i-am explicat că suntem deja suficient de maturi ca să nu mai plângem şi noi de panică atunci când plânge Gropărelul.

Ajunşi acasă la ei, unde pui harta-n cui, zice socru-meu: deci musai să merem în vizită la mătuşă-ta Ţâca şi la unptiu‘ (unchiu)! Deci musai, să vadă şi ei mândreţe de Gropărel.

No – hai să merem, dară.

Ajungem la mătuşa Ţâca (n-o mai confundaţi cu mătuşa Luşca! io de câte ori să vă tot zic!), ne pofteşte în casă, ne serveşte cu pogăci. Zice socru: haidaţi cu mine la o ţigară, afară în curte!

Ieşim afară: socru, unptiu, io. Îşi aprind ţigările, scuipă fumul spre cer.

Socru-meu îmi dă un ghiont:

– Ia cere-i nişte palincă!
– Nu-mi trăbă! zic. Îi de-abia ora 3, dacă încep de-amu cu palincă, apăi ăla-s!
– Taci, mă! zice socru. Cere-i! se întoarce către unptiu: bă unptiu, îi zice, ia adă-i la Groparu nişte palincă!
– Îi aduc dacă bé, zice unptiu. Bei?
– Apăi… no! zic io, diplomat.
– Adă-i! Să beie! zice socru.

Urmează o pauză, unptiu se uită la bocanci.

– Ui la el că nu mere după palincă, şopteşte socru. Ia întreabă-l de ce nu mere! De ce nu meri, unptiu, să aduci palincă? îl întreabă rânjind, că ştia tăt.
– Păi că n-am cheia la beci, zice unptiu.
– Întreabă-l de ce nu are cheia la beci! zice socru. Da’ di ce nu ai cheia la beci, unptiu? îl întreabă tot el.
– Că-i la nevastă-mea! se încruntă unptiu.
– Întreabă-l de ce-i la nevastă-sa! Di ce-i la nevastă-ta, unptiu?
– Că io, când beau, beau fără măsură! se destăinuie unptiu, şi oftează amar.
– Ia întreabă-l amu de când îi cheia de la beci la nevastă-sa! se hlizeşte socru, răutăcios.

Asta l-am întrebat eu, de data asta:

– Da’… de când e cheia la beci la tuşica Ţâca, unptiu?
– Din… 1972, zice unptiu.

Şi şi-o ţâpat ţâgara fumată pe jumate în zăpadă şi o intrat în casă bufnind uşa, furios degeaba.

40 lovituri, dă-i și tu!

Soacră-mea şi Twitterul

Eram la calc, îmi storceam creierii să nasc o postare şi mai inteligentă, şi mai porno decât precedentele, care să provoace şi mai multe Like-uri pe Facebook, şi mai multe retwituri pe Twitter, şi mai multe comentarii pe blog; şi care să mă propulseze definitiv în galeria bloggerilor internaţionali, ăia care vor fi mumificaţi după moarte şi ţinuţi într-un mausoleu cu farduri de ceară pe obraz. “Iată, aici zace Groparu, autorul postării care a readus pacea în Orientul Mijlociu şi a dus la inventarea motorului pe fulgi de ovăz cu lapte!” – aşa le va spune ghidul găştilor de şcolăriţe în fustiţe scurte venite cu clasa să mă vadă cum stau ţeapăn în offline.

Şi, cum căutam eu inspiraţia în tot felul de surse (gen fund de pahar de bere), dau să văd ce mai e pe Twitter.

În vremea asta, soacră-mea se preumbla cu Gropărelul prin cameră, în spatele meu, şi îi gângurea.

Văd că numita Dezaxata (adică Dezaxata) lasă un link pe Twitter.

Soacră-mea era cu pruncu-n braţe, îl învăţa obiecte casnice: ia uite ce tavan plin cu pânză de păianjeni la colţ! Ia uite ce covor murdar, cu pete de bere pe el!

Dau click pe linkul Dezaxatei, dar nu îl vizualizez, mai studiez un pic ce mai e pe Twitter.

Soacră-mea îi spune Gropărelului: ia să vedem ce lucră tati la calculator!

Io nu bag de seamă ce tocmai o zis soacră-mea, şi dau să vizualizez linkul. Posibil să fi fost ăsta, ăsta sau ăsta. Poate chiar ăsta. Oricum, ceva de genul.

O aud pe soacră-mea în spatele meu: TULAAAAAAYYY! Şi se pocneşte cu palma pe fălcuţă.

În secunda următoare, realizez dezastrul.

Închid fereastra şi mă întorc la soacră-mea.

Dau să-i zic ceva.

Cuvintele refuză să iasă.

Aşa că tac.

Ea nu mai zice nimic, se duce cu pruncul în ailantă parte a camerei.

Trec vreo două ore.

După două ore, pufnind în râs, îi zic lu’ nievasta ce s-o întâmplat. Cum pot să-i explic că o fost o întâmplare? o întreb.

Nu ai cum, zice ea.

Mai bine taci.

Tac, i-am zis.

Şi am tăcut până-n ziua de azi.

51 lovituri, dă-i și tu!

Cine schimbă bebeluşul?

Pffffrrrrrrrruuututututu! Flocflocffffff, se aude din leagăn, şi ăsta micu’ râde.

E trecut cu mult de miezul nopţii, abia l-am pus în pătuţ şi speram, şi io, şi nievasta, că adormise. Aţipisem de fix 14 minute. Îmi trag cu greu la deal pleoapele îngreunate de somn, lipite ca la pisoi. Mă uit în pat lângă mine, nievasta încerca şi ea să se elibereze dintr-un somn adânc, aşa cum numai mamele au.

Oftez:
– Ai auzit ce obuzieră de caca ai produs? mormăi, deşi se ştie că nievasta a fost numai gazda parazitului, eu am fost Creatorul, că eu am fost garajul celui mai vitezoman spermatozoid.
– Mmmmm, mormăie ea la rândul ei.

Urmează o tăcere strategică.

– Îl schimbi tu? îşi încearcă ea norocul.
– Io? Iar io? mă apăr io. L-am mai schimbat şi acum două săptămâni!
– Eu sunt foarte obosită, oftează muierea.
– Tu eşti obosită? Io lucrez pentru familia asta! V-aduc pită pe masă!
– Tu lucrezi 8 ore pe zi, eu lucrez zi-lumină pentru ăsta micu’. Muncesc ca o sclavă, zice ea.
– Eu am blog!
– Eu îl alăptez. E mega obositor, zice ea.
– Io mă scol la 7 dimineaţă, zic. Tu îl alăptezi la 7, şi apoi poţi să tot dormi.
– Ştii că niciodată nu mă lasă bebele să dorm dimineaţa, zice ea.
– Păi da! Şi atunci îmi strici mie nopţile, să te răzbuni?
– Facem sex în weekend, zice ea.
– Îl schimb eu.

41 lovituri, dă-i și tu!

Relatia cu nevasta

Ajung  seară acasă, sui scările, mă opresc în faţa uşii de la intrare: oftez, scot cheile, le bag în uşă, răsucesc. Servus, draga mea, muah (mozolul de venit de la serviciu).

Mă spăl pe mâini, că numa’ aşa am voie să-mi pup moştenitorul. Îl pişc de pempărs, îi administrez şi lui un mozol bălos pe obraji, îl adulmec, mă fac că-i muşc mâna sau că-i trag o limbă în ureche, el mi se pârţâie – no, chestii gropăreşti.

Mă uit în jur. Îmi dreg vocea şi zic:

– Tu muiere… s-o întâmplat ceva?
– Ăăă… nu! Ce să se întâmple? zâmbeşte ea.
– Te simţi bine? Nu te doare nimic?
– Nu, Doamne feri!
– Tu femeie… sigur?
– Sigur! Da’ de ce-ntrebi?

Arunc o privire în bucătărie – papa aburindă, oala tocmaia acoperită. Ea – zâmbitoare.

– Tu muiere! tun io. Păi ce dracu’ se întâmplă cu tine!
– Ce să se întâmple! zice ea, da’ blând.
– Păi cum ce să se întâmple! Uită-te şi tu în jur!
– Ce-i?
– Ce-i? Ce-i? Îţi zic io ce-i!!!!

Deja eram de-a dreptul înfuriat.

– Păi tu… ce drac de cuplu suntem noi?
– Ha? zice ea.
– Păi vin acasă! Da? Obosit de la muncă! Da? Păi şi tu-mi zâmbeşti? Şi eşti relaxată? Păi ce ne facem! Unde sunt vremurile când nu făceam nimica bine? Când îţi plângeai soarta, că cine te-o pus să te măriţi cu mine? Că de ce mi-am lăsat chiloţii în sufragerie! Şi ciorapii pe pernă! Şi că de fiecare dată când gătesc las ca la porci în bucătărie! Că să nu mă mai auzi că scâncesc că vreau la bere! Păi ce, mă primeşti cu mâncarea făcută, şi toată zâmbitoare? Da’ unde te crezi, în prima zi?
– ???
– Nu-nţelegi, femeie? ÎN RITMUL ĂSTA, CE DRACU’ MAI SCRIU PE BLOG????

26 lovituri, dă-i și tu!