băgaţi la cap!

Ţine minte să nu uiţi.

Inainte sa ne omoare Zika, ne vor omori adolescentii

Unul din citatele mele favorite dintr-un film american este născut în Planeta Maimuțelor (filmul cu fostul cantautor actualul actorautor Marky Mark). La un moment dat, negustorul urangutan de sclavi oameni prinde un puști de vreo 10 ani, își freacă palmele bucuros și zice, cu o sticlire sclipicioasă în ochi:
– Pe băiatul ăsta o să-l țin până la adolescență, apoi o să-l vând.

Și apoi completează:
– Că doar nimeni nu vrea un adolescent uman la el în casă!!!

(more…)

O lovitură, dă-i și tu!

De ce ma (mai) bucur de interzicerea fumatului in spatiile publice

– Cum, nu mai fumați?

Eram la nașu’ Greuceanu acasă, la Sibiu. Terasă, grătare, veselie, toată lumea era cu beri și cu țigări aprinse, numa’ taică-su nu.

Între noi fie vorba, taică-su, care o fost prof de engleză la gimnaziu, l-o băgat pe Groparu la facultate. Am băgat la meditații cu el de traduceam Moromeții sau Mihail Sebastian, el venea cu varianta lui, eu cu a mea… ne uitam unul la altul… clipeam, ambele versiuni erau bune! De 173.2 ori mai bun prof decât vasta majoritate a lectorilor de engleză de la universitate cu care am interacționat. Și acuma mă întâlnesc cu el și ne mitraliem cu faze de genul ”cum spui în română la upkeep? Da’ în engleză la cadastru și publicitate imobiliară?”

– Nu mai, gata.
– După 30 de ani de fumat?
– Da.
– Păi cum așa?
– Păi… eram la o masă cu niște englezi, no, veniseră la Sibiu în ceva schimb de experiență… tocmai terminaserăm de mâncat, eram la discuțiile și la vinul de după…
– Așa…
– Și am scos o țigară s-o aprind, și s-o făcut liniște la masă… toți s-au uitat la mine cam cum te uiți la un barbar, la un necivilizat. Și atunci mi-am zis că gata, nu mai e de mine.

9 lovituri, dă-i și tu!

Ceva lejer, de vineri: multumesc, bai cititorilor!

Privind înapoi cu calmitate, articolul despre refugiații din Siria care vin să nu se arunce în aer la noi în patrie a fost like-uit de peste 1000 de ori și share-uit de peste o sută. În afară de un muncitor al Ministerului de Justiție care m-a porcăit direct, fără detalii, și de un comentariu ostil pe blog, toți fie ați achiesat la punctul de vedere, fie l-ați combătut frumos și decent și european, așa cum trebe. (more…)

7 lovituri, dă-i și tu!

Turistule, fa sex cu cine vrei, dar nu cu marea

Fix acum mai bine de o lună eram pe plajă la grecii cretani; și, într-o zi, ce credeți! Marea agitată, plaja închisă, interdicție de scăldat, o grămadă de oameni nemulțumiți că or dat un ciorap de bani ca să stea pe plajă fără să intre în apă… dar ce să faci! Oricât ești tu de Grecie, tot nu te poți pune cu Poseidon și cu FMI-ul. (more…)

7 lovituri, dă-i și tu!

Ce husa sa nu-ti iei la iPhone

Sau, cu alte cuvinte, iPhone 6 – asfaltul clujean 7. Sau, cu alte cuvinte, feriți-vă de carcasele Cygnett! Sau, cu alte cuvinte, căscați bine ochii înainte de a vă lua o carcasă de telefon.

Fostul meu defunct iPhone 4S, dat la buy-back după2 ani jumate, arăta aproape impecabil, pentru că la cât sunt de zgârcit îmi place să întrețin lucrurile: cine este bo$$-ul bo$$ilor? Exact, nu eu.

Un telefon scump de blogger fițos merită o carcasă mai de Doamne-ajută, așa că m-am oprit la o husă de aluminiu de vreo 20 de euro (!). Nu mi-o plăcut decupajul ăla că să se vadă logo-ul Apple, ca la ultimul cocălar, dar n-am avut mai multe alternative decât Adam la cununie. Las’ să fie, mi-am zis, să nu-mi sparg bunătate de telefon care-o costat cât un concediu în Grecia! Și așa e mai scump telefonul decât mașina pe care-o conduc; și m-am oprit la o carcasă Cygnett UrbanShield, cred că singura disponibilă la momentul ăla în România pentru aifon, Doamne, ocrotește-l pe Steve Jobs. Husă de 20 de euro, dar care nu apără colțul telefonului. Pentru că – nu-i așa? – nu e ca și cum orice telefon cade pe colț! Eu am observat acest lucru când am pus husa, dar mi-am zis că ce știu eu despre asta? Oi fi eu expert la toate, că doară de-aia sunt blogger, dar n-am cum fi mai expert chiar decât producătorul!

Vraja a durat până joia trecută, când mi-a alunecat elegant telefonul dintre copite în timp ce-l scoteam din buzunar. Am întrerupt căderea cu piciorul meu vânjos, dar asta nu a făcut decât să provoace un plonjeu direct în colțul neprotejat. Așa cum se vede din imaginea asta, luată de pe site-ul producătorului (săgețile îmi aparțin):
cygnett case sucks

Acum, s-a rupt lanțul de iubire. Iar tu, companie perfidă și multimiliardară, ai face bine să produci telefoane mai rezistente la șocuri! Și-acum hai cu heităreala

Încerc să fac mâine o poză cu telefonul cu ecranul crăpat, că azi n-am reușit face o poză cu telefonul la același telefon.

19 lovituri, dă-i și tu!

Un copil de 6 luni, singur, in patru labe in mijlocul strazii. La Cluj

Vă rog frumos să stați jos dacă citiți această postare din picioare.

V-ați așezat? Bun.

In Cluj, într-una din cele mai selecte zone (zona Belvedere), zonă plină de case de multe sute de mii de euro, crème de la crème, prietenul gropăresc Ionuț scoate nasul din cana de cafea și se uită pe geamul bucătăriei, la întâmplare. Frumoasă, dar ploioasă dimineață de joi – nu contează, în inimă e veșnic senin!

Și vede, ca intr-un film de groază, un copil de vreo 6 luni mergînd de-a bușilea pe mijlocul drumului, și o dubă care se deplasează către el.

Duba evită copilul și oprește la vreo 15 metri.

Încremenit, neștiind ce se petrece, Ionuț scoate telefonul și face o poză.
copil in mijlocul drumului, cluj

Șoferul, pesemne, se pune pe făcut mătănii, apoi dispare în ceață. Mai bogat cu o poveste de spus prietenilor la bere, despre cum era el să lovească un copil și l-a lăsat în mijlocul drumului, în voia sorții, ce bine că nu l-a lovit, Doamne-ajută.

Ionuț se adună și fuge cât poate de repede la prunc. Îl ia din mijlocul drumului și merge cu el către casa de unde – pesemne – ieșise.

După o mașină parcată, mai vede un prunc de vreo 2 ani, pesemne fratele primului, pe care-l arestează, de asemenea. Astfel că, plin de plozi ca un pom de Crăciun de cadouri, intră în casa din care – pesemne – au ieșit cei doi țigănuși.

Mama celor doi dormea dusă, iar alte două pirande erau ocupate cu adusul apei, căci nu aveau apă curentă. Tulai, copilul! au sărit amândouă, cam târziu, nici nu vreau să mă gândesc ce-a fost în inima lor.

Învățăminte? Nu știu. V-aș spune să nu vă lăsați copiii de 6 luni să umble pe străzi de-a bușilea, nesupravegheați; în schimb, vă spun să circulați cu prudență pe străzile astea care par pustii, pentru că Doamne ferește.

10 lovituri, dă-i și tu!

Niciodată pălinca nu fu mai gustoasă

În sfârșit, reușesc s-o conving pe nievasta să nu facă overtime decât o jumătate de oră, așa că ajunge la mine la munci cu Gropărelu’, plecăm către casă înainte de ora 7 seara, haha! Viața e frumos, cum zice ungurul.

În fața casei – meeeega baltă de la ploaia de primăvară, Gropărelu’ scotea flăcări pe nări de încântare, ce mai! Era timpul. Așa că-mi trimit nievasta în casă, iar eu iau Gropărelu’ cu cizmele în picioare, călare pe bicicletă, și mă fac că nu-i dau voie să se facă ciuciulete, în timp ce-l filmez. Gropărelu’ e în culmea fericirii, se dă cu bicla prin apa adâncă, strânge apă în ciubote, mă strigă de fiecare dată să m-audă cum mă minunez de cum zbura apa ca din ekranoplanele sovietice… fericire maximă!

Atâta numai că bestia asta n-are un copil călare pe ea, chiuind de fericire (de pe Wikipedia)

După 30 de minute, când îl văd stropit din obrajii lui crocanți până-n ciubotele smiorcăite cu apă rece ca gheața, mă hotărăsc să intru cu al meu în casă – unde nievasta tocmai îl felicita de La Mulți Ani pe Sandu din Jibou, să trăiască, el și fetele lui, să fie cei mai fericiți și sănătoși!

Rupt de oboseală și rebegit de frig, Gropărelu’ se transformase într-un monstru care nu mai auzea ce-i ordonam. În timp ce-l beleam de ciubote, pantaloni și lăsam o baltă de apă la intrare, strig la nievastă să încheie conversația telefonică și să vină să m-ajute să-i dau jos harnașamentul; moment în care se petrece inevitabilul.

Gropărelu’, dintr-o efuziune de amor către taică-su care-l iubește și-l ciupește de obraji nonstop, dă să sară călare pe mine. Groparu, zis și taică-su, este luat prin surprindere; și, înainte să apuce să-l prindă pe haiduc, îl scapă printre degete, iar moștenitorul dă cu spinarea de treapta din hol. Tare.

În viața mea nu mi-a venit mai tare pofta să mor. Dacă m-ar fi bătut ministrul de externe sovietic rus Serghei Lavrov cu lanțul înroșit în foc în timp ce Putin îmi sorbea sângele dintr-un pai cu umbreluță direct din jugulară, tot aș mai fi avut puterea să-i spun ”Vladimir, tot un pitic prăpădit cu sâni uriași rămâi, coa’!” – și apoi m-aș fi distrat văzîndu-l cum se oftică, piticania; dar, văzîndu-l pe al meu cum cade, parcă s-a rupt ceva zdravăn în mine. Gen toată șira spinării, cu plămâni cu tot.

Am zbierat odată la nievastă, că s-o stricat semnalul la telefon în tot cartierul; al meu urla ca din gură de șarpe, pe jos, în timp ce eu nu știam cum să-l ridic de jos, dacă avea, Doamne-feri, șira spinării vătămată?

Îl iau și-l bag direct în cadă, în timp ce nievasta zbiară la mine și eu la ea – din toți bojocii. Dau drumul la apă caldă – ăsta micu’ clănțănea de frig – nievasta mi-l smulge din vană și-l duce sub pături, în sufragerie. Urlăm toți ca apucații.

Printr-o superbă recompoziție, reușesc să mă adun și sun la Peditel (mulțumesc, Vodafone!). După primele 90 de secunde de blabla (”Ați sunat la Peditel. Dacă viața cuiva este în pericol, vă recomandăm să sunați la 112” blabla), conversez cu o domniță. Mă temeam de: 1. ruptură de splină, care, deși nu doare, e fatală; 2. organ intern perforat de ceva coastă ruptă (rinichi, plămân). Domnișoara ne pune să verificăm contuzia, să-i ridicăm mâna stângă, să-l studiem… Gropărelu’, panicat de noi, se miorlăie de fiecare dată când punem mâna pe el… discotecă la căminul cultural, neamule!

Ne sunăm și ceva prieteni doctori… în cele din urmă, ne hotărâm să dormim liniștiți la noapte și mergem de urgență la Urgențe, la Pediatrie.

Puteți spune orice vreți despre oricine; despre țara mea; despre doctorii escroci și sistemul medical defect la cap (apropos, la baie nu aveau săpun!); dar am ajuns la spital și, în 110 de minute, deși înaintea noastră avusese loc un accident de mașină și o pruncă cu mama ei nu prea erau ele OK, bietele, aveam:
– control amănunțit de la o stagiară franțuzoaică extrem de amabilă (bă, prekinu-so, trăi-ți-ar franțuzoaica!) care știa foarte bine românește;
– raze X făcute la moștenitor;
– ecografie făcută la moștenitor;
– tratament aplicat peste contuzie.

Inima se ușurează ca prin farmec (”păi nu vedeți cum aleargă pe holurile spitalului, doamnă, ce, ăsta-i copil cu fractură de coastă? Mergeți, doamnă, acasă!”), ne luăm și plecăm către casă. Îl las pe ficior să sară în fiecare baltă de pe drum și o cert pe maică-sa când cotcodăcește că nu are adidași uscați pentru mâine la grădiniță, ce mai! Nu știu cum să-l strâng mai tare la piept, dacă-mi cerea să-i aduc luna de pe cer la el în dormitor, îl pocneam pe domnul Soare în bărbie și-i furam gajica pentru fiu-meu!

Și ajungem acasă cu bine și, fiindcă toată tevatura îmi făcuse o foame teribilă, pun la foc tochitura mea de afumături fiartă cu o noapte înainte (sunt la dietă), torn un pahar de pălincă, pun tochitura în farfurie, dau să iau prima îmbucătură, la 10 seara…

Și-mi pică prima bucată de mămăligă cu cârnaț afumat plin de ulei direct în paharul de rachiu.

10 lovituri, dă-i și tu!