à la Cluj

Din capitala Transilvaniei cea cu trăsură de unire.

Si cocalarii se impusca, nu-i asa?

Meream la mahazân, să iau nişte cronţănele pentru colegii gropăreşti, să-l cinstim pe Gropărelu’ şi la firmă.

În faţa mahazânului – cocălăraşi. Când ajung lângă ei, unul aruncă mucul de ţigare pe jos, ca la el în sufragerie.

Intru in magazin, iau tot felul. La ieşire, unul din membrii aceleiaşi găşti încerca să nimerească coşul cu un PET de 0.5 de Adria, ca la baschet. Când mă vede, se fâstâceşte şi lasă sticla jos şi face pe niznaiu’, că doară nu se făcea să o arunce cu lume de faţă!

– Nu mai bine o pui la coş, frumos? mă mănâncă pe mine undeva.
– Nu! zice el, şi se hăhăie, împreună cu ceilalţi cocălăraşi.
– Hai, zic, că mai devreme aţi aruncat şi un muc de ţigare pe jos. Hai să o pui la coş.

Fac nişte paşi înspre ei, care stau în cerc. Cel mai mare îmi ajungea pe la subraţ, unde nu miroase frumos pe la domni dacă nu se dau cu odorizante, fie ele şi de maşină. Cercul se sparge. Eu zâmbesc ca prostu’.

– Hai, pune-o la coş, te rog eu frumos, zic.

Se uită toţi la mine, aşteaptă să-mi caut altă treabă. Dar eu avusesem o zi proastă. Ziua de luni coroborata cu botezul, stress, neamuri. Şi nu prea aveam chef de glume.

Cocălăraşul se lasă păgubaş şi porneşte leeeeeeent, argheleneşte, către coş. Eu, care îl văd că face paşi, o iau voiniceşte din loc, dar îmi adaptez viteza de locomoţie la velocitatea lui de moluscă.

E cam penibil.

Eu fac cam 4 paşi de un metru pe secundă când merg normal, dar acum mă târăsc melceşte cu cocălăraşul în dreptul meu. Cocălăraşul ajunge la coşul de gunoi, dar nu se lasă: pune sticloanţa de plastic pe coş, nu înăuntru.

Oftez. Gâţii mă-tii, îmi spun în barbă.

Sticla, într-un echilibru precar, dă să cadă. Cum eu nu schiţez nici un gest, că-s zgârcit la gesturi, cocălăraşul pune mânuţa pe sticlă, o prinde şi o introduce, într-un final de efort intelectual, direct în coş.

– Mersi frumos, zic eu. Sară faină!

Mă car fără să mă mai uit înapoi. Poate mi-o făcut ceva semn de fachiu, şi nu vroiam să fiu pus într-o situaţie nasoală de shaolin.

Nu de alta, dar de-abia trecuse o zi de la înmormântarea marelui poet.

17 lovituri, dă-i și tu!

Mica paoza

Dragi cetitori,

Deci:

1. sâmbătă e botezul Gropărelului, deci joi şi vineri sunt în silenzio stampa, fincă două zile o să car de beut pentru prekinii care vin să-l cinstească, şi ăştia nu au prea auzit de apă plată. Sigur nesimţitul de Julică va intra pe blog, vecine, pe blog, să îşi puie codcodacul lui săptămânal; deci dacă intraţi pe la mine nu o sa fie chiar gol şi şoareci pe masă, aia-i clar. Eventual căcăreze de la şoareci, da’ e OK, ii semn că-i casa locuita.
2.- apropos de casă, update la situatia lui Zolty: la ora actuală putem conta pe cca 3000 lei strânşi din cooperativa gropărească (mulţumesc, draji coleji!), din care donaţiile de pe blog cca 1300 RON donaţi în contul meu, la ultima verificare (foarte mulţămesc). Puteţi dona in continuare – full story şi detaliile aici. Am reusit – cu ajutorul colegului Atti şi a Habitaţilor, carora le multumesc şi cu această ocazie – să trimitem un meşter la faţa locului. Situaţia nu e prea roză: se pare că degeaba încercăm să izolăm casa fără sa consolidam fundatia, ceea ce va arunca un pic necesarul de $$ către cer (aşteptăm un raport complet săptămâna asta). Deci donaţi, my frenz! Vorbiţi cu familiile, colegii, dujmanii – numai donaţi!
3. Zolty multumeste si pe aceasta cale lui Atti pentru modemul de Internet, şi lui Iulius Mall pentru un mic cadouaş primit de la ei, via Groparu; dar ne anunţă cu părere de rău că nu va putea folosi biletele la Cinema City, pentru că e mai greu, pentru el, cu transportul până în Cluj. În schimb, e hotărât să dăruiască cele două bilete primilor vizitatori care îi trec pragul. Aşa că dacă locuiţi prin zonă şi îi faceţi o vizită cu niscai frigider, maşină de spălat (luaţi legătura cu el, vă rog, în acest caz) sau basculă de bani, o să puteţi merge şi moka la Cinema City! Donezi şi te uiţi!
4. In funcţie de ce ni se spune, vom putea merge la el la arbeit, dacă Dumnezeu e bun şi tura asta, pe 13 nov. Dis-de-dimineaţă. Pentru asta vă rog urmăriţi blogul meu, pentru că voi anunţa cât mai din timp necesarul de voluntari. Pe câţiva îi am deja notaţi;)
5. A, şi… ăăă… miercuri, 3 nov, am sărbătorit 4 ani de blogging, hihi!

Ne auzim luni, după un weekend de chevuială! Numa’ bine, rău la nime’.

PS: Aţi donat?

19 lovituri, dă-i și tu!

Asa, de vineri

Scurtele de vineri:

1. La Cluuuuj se tine o noua ediţie de Ted, pe principiul că unele idei şi unii spermatozoizi “are worth spreading”. Io mi-am cerut voie de la Gropărel să mă lase să mă duc, da’ o zis că gata cu plânsul, ce treabă-i aia, că pe el cine-l mai schimbă şi face feţele alea când îi vede 4 kile de caca din pempărşi?

2. Primim semnale tot mai bune legate de cauza noastră cu Zolty din Bogata (apropos, aţi donat?); printre ele, un feedback negativ că fac asta numai pentru rating. Drăguţ!

3. Cred că mai trebuia sa scriu despre ceva, că i-am promis nu mai ştiu cui că voi scrie despre nu mai ştiu ce… nu mai ştiu când… hmmm! E clar, mă ramolesc.

4. Pîrcă a descoperit un nou bastion al jegului – surprinzător, nu este televizorul, deşi aş fi pariat o mie de coco că ăla e locul cel mai răhăţit dintr-o cameră, alături de mintea unui mascul clocotind de idei perverse.

5. Vine weekendul şi eu nu am apsolut nici o idee despre ce voi scrie săptămâna care vine, că presimt că dacă vă scriu de pempărşi maroniu-verzui îmi pierd toată audienţa aia a mea care mă citeşte exclusiv pe ideea “ia să mai văd unde s-o mai îmbătat Groparu!” Deci am motive să fiu deprimat, în ciuda reţetelor anti-tristeţe cu pătrunjel şi rumeguş de parchet melaminat din Formula As a soacră-mii.

Sănătate şi weekend fain, beţi o berică şi pentru Groparu pe unde mereţi, că io mai trebe să aştept până îi virează Boc alocaţia lui ăsta micu’.

12 lovituri, dă-i și tu!

Ajutor pentru Zolty Bogata – update 1

Dragi cetitori, la ora actuala s-au strans 670 lei in contul meu de ING, şi doresc să mulţumesc şi pe această cale donatorilor cu inimă largă şi pungă deschisă. Aşteptăm să vedem câţi bani vireaza si colegii gropăreşti. Eu sper la o sumă cât mai mare! Fuck criza, cum s-ar zice.

Campania de donaţii rămâne deschisă până la mijlocul lui noiembrie, dar rugămintea mea este să nu amânaţi, pentru că în funcţie de câţi bani reuşim să strângem cât mai repede vom putea face un necesar şi nu vom sta până la gerurile Bobotezei cu acţiunea noastra 😀 Deocamdată suntem în negocieri cu partneriate media locale pentru expunere mai largă, iar Habitat pentru Umanitate şi-au manifestat interesul pentru a ne ajuta, sperăm să punem si cu ei de-un parteneriat.

Împreună vom învinge! Hasta la victoria siempre!

PS: Normal că voi dona şi eu! Mâine vine leafa, ţuc-o tata.

Update la update: Ziua de Cluj a scris despre mişcarea noastră.

Update la update 2: articol in Stiri de Cluj.

12 lovituri, dă-i și tu!

Băi, dar arghelenii ăştia îs daţi dracului!

Mergeam într-o zi prin centru, mai plăteam o rată, mai ocheam câte-o reducere, mă mai feream de câte-un BMW-ist daltonist cu volanul pe dreapta şi număr de Irlanda. Şi ghiciţi voi ce îmi sare în ochi de pe un coş de gunoi?

Exact. O bluză de gajică.

Dau târcoale, adulmec, mă uit urât la lumea din jur: nimic. Feţe de argheleni care văd amu şi abia peste 15 minute îşi dau seama de ce or văzut.

Mă uit mai bine:

Şi văd eticheta.

Bluza era nou-nouţă, măi frate. Nou-nouţă.

M-am uitat, şi of cors că abia peste 15 minute m-am dumirit şi eu: vro jună a spart nişte bănuţi pe ţoale. Oricât ne-am mira noi, asemenea lucruri se întâmplă în regnul femeiesc, încrengătura dependentă de shopping, aripa sfidătoare de criză. Nu e bai, mi-am zis eu, că orice femeie vrea să aibe cât mai multe haine – să aibe şi ele, sireacele, ce da jos. Ce m-a făcut să-mi arăt fasolea de uimire a fost că haina avea etichetă pe ea. Telefonul meu nu a prins chiar aşa cum trebuie bluza, că pozam în contre-jour, dar vă spun eu că avea eticheta pe ea. Deci era nou-nouţă. Deci cineva a pierdut bluziţa, altcineva a văzut-o pe jos, a ridicat-o, a pus-o pe un stâlp şi a lăsat-o acolo în aşteptarea proprietarei, care sper că umbla despuiată prin târg.

Deci de-aia zic io că arghelenii ăştia chiar îs daţi dracului. Nu pentru că probabil e unul dintre cele mai bune oraşe în care să-ţi pierzi ceva; ci pentru că sunt sigur că în ziua aia o tânără domnişoară umbla pe centru în busturile goale fincă îşi pierduse bluziţa. Şi sunt sigur-sigur că nu şi-a dat seama de asta decât 15 minute mai târziu!

PS: haideţi să fim clujeni, argheleni şi români adevăraţi şi să-l ajutăm pe prietenul nostru ungur! Da? O facem?

24 lovituri, dă-i și tu!