Care cumperi un ghiul ieftin?

În după-masa aia din alt mileniu eram student şi aşteptam în Sibiu, la McDonald’s, să prind o ocazie până la Cluj. Cu ruscacul doldora de şniţele şi buzunarul de bani pentru susţinerea unor birturi, crâşme, berării, bodegi, discoteci, baruri, cafenele, cârciumi, restaurante, cantine şi ospătării din economia clujeană.

Încet-încet, prin după-masa de duminică se apropie o Dacie cu număr de Sălaj. La Cluuuuuuj meri? E, zic io. Hopa sus, tinere! îmi spune şoferul, ardelean cumsecade, apoi mă întreabă direct:
– Da’ bani, ai?
– Am, dară! zic. Dacă nu, vă dau la şniţele să vă ajungă tot anul!

Era o glumă aşa de proastă că mă şi mir ce caută aici pe site.
– Nu, că şniţele am şi eu, zice şoferul, şi îi trage o pălmuţă peste coapsele cărnoase ale duduii de lângă el, de pe scaunul din faţă, şi amândoi chicotesc de parcă erau proaspăt căsătoriţi.
– Mno, zic eu.

Urc şi mă aşez cât mai comod, în timp ce două arcuri de banchetă mă înţeapă în carne ca un Moldamin în mâinile unui khmer roşu.
– Ce faci la Cluuuuuj?
– Apăi studiez, zic. Fac facultate.
– Na bun. E bine să faci facultate.
– Da, zic.

Nu mai avea rost să i-o bag pe aia cu “suntem 7 fraţi acasă şi mama n-are bani să mă ţină la şcoală”, că deja promisesem rambursarea cheltuielilor de transport.
– Mă cheamă Bâju, zice el, şi-i face şmechereşte cu ochiul femeii.
– Pe mine Lonca, zice ea, şi-i trage cu ochiul înapoi.
– Eu sunt Nocu, le răspund, îmi pare extrem de bine de cunoştinţă.

Păi ce, ne batem în porecle?
– De unde veniţi? întreb.
– De la Saturn, zic ei, şi se uită unul la cealaltă şi-şi administreză un pusic. De la mare, completează ei.
– Aha, zic. Foarte fain.
– Acum am terminat luna de miere, completează şoferul.

Ni la ei! Chiar erau proaspăt căsătoriţi.
– Sănătate, casă de piatră! (“şi? aţi făcut sexuleţ?” – asta n-am mai avut curaj să-i întreb; recunosc).
– Mulţumim, Doamne-ajută.

Urmează o pauză, timp în care eu îmi caut pe banchetă un loc cu mai puţin moldamin şi mai mult polidin.
– Nu te-aş fi luat, da’ ne trebuie bani de benzină, zice el.
– Apăi bag samă că v-aţi cam distrat la mare, zic.
– Nu, că n-am cheltuit prea mult; da’ am avut un incident cu un turc.
– Da? zic. Ce incident?
– Apăi rămăsese în pană şi nu mai avea bani să-şi bage benzină.

Hopa! Îndată mi s-o aprins un mini-girofar în cap şi o-nceput să ţiuie, nino-nino făcea.
– Unde, zic, pe Valea Oltului?
– Da, zice, de unde ştii?
– Apăi nu ştiu, da’ presupun.
– Da, mergeam pe Valea Oltului, şi dintr-o dată văd că ne face semne disperate un turc lângă o maşină străină.
– Aha.
– Şi am oprit, şi o-nceput să se roage de noi în nu ştiu ce limbă, că nu vorbea decât turcă, să-i dăm nişte bani, că nu mai are bani de benzină.
– Aha.
– Şi noi nu aveam decât strictul necesar până acasă, în Zalău.
– Aha.
– Şi atâta o insistat turcu’ să îl ajutăm, că n-am mai rezistat.
– Aha.
– Şi avea un Mercedes foarte fain, se vedea că era om cu bani.
– Aha.
– Şi o scos un ghiul să ni-l vândă la jumate preţ.
– Aha.
– Şi i-am dat 800.000 pe un ghiul care face cel puţin 5 milioane.
– Aha.
– Vrei să-l vezi?
– Aha.

Îl scoate şi mi-l arată.
– Foarte fain, zic.
– Ce zici, e aur?
– Indubitabil, zic. Indubitabil.

18 lovituri, dă-i și tu!