Căpşunarul lui 7 cai

Mai demult, Spania era plină de portocali şi de locuri de muncă, şi în ea curgeau românii plecaţi din a lor ţară, stresaţi de starea financiară.

Printre ei – şi căpşunarul lui 7 cai. De ce îi zice 7 cai? Pentru că, ajuns acolo, a tot căutat de lucru, dar n-a găsit nimic. Locuia la un prieten care l-a ţinut o vreme, dar care i-a zis apoi:
– E timpul să îţi căutăm de lucru.

Şi s-a dus cu el la un târg de forţă de muncă la negru, şi a aşteptat până s-a apropiat un moşier latifundiar.
– Ce ştie face prietenul tău?
– De toate, zice acesta.
– Am nevoie de un om care să se priceapă la cai.
– Bunicul lui are o fermă de cai în România, a lansat acesta torpila.
– Îl angajez, a zis moşierul. Adu-l mâine la 7 la adresa asta, a mai zis, înainte să plece în treaba lui.
– Ce-o zis spaniolu’? a sărit 7 cai.
– Te-am angajat. De mâine eşti expert în cai.
– EXPERT ÎN CAI???? EŞTI NEBUN??? Mi-i o frică de cai mai ceva ca de şerpi şi păianjeni.
– Taci din gură, i-a zis prietenul.

A doua zi, l-a dus la ferma latifundiarului. Buenas dias, iată-l, vi-l las, io plec la serviciul meu.

A rămas numai 7 cai şi moşierul latifundiar, care a început să-i spună cuvinte în spaniolă – o limbă pe care 7 cai nu o pricepea neam. Dar şi-a dat seama că trebuia să treacă, mai întâi, de proba de foc – să pună întreg harnaşamentul pe un cal.

7 cai s-a uitat lung la harnaşament, apoi la cal, apoi la moşier, apoi la picioarele sale, cu care avea chef să fugă în lume; când să renunţe, s-a râzgândit şi a început să încerce să înhame caii. Văzînd că nu se descurcă, moşierul latifundiar l-a întrebat ceva, că de ce nu se descurcă.
– La noi în ţară harnaşamentele arată altfel, senor, i-a servit 7 cai minciunica. Şi se pun altfel pe cai. Până şi caii arată altfel, nu-s ca ăştia!

Dacă moşierul l-a crezut sau nu, asta e partea a doua; dar 7 cai a rămas la fermă, să cureţe grajdurile, să le dea la cai de mâncare şi apă şi vitamine, să îi ţesale… treburi ecvestre.

Caii erau unul şi unul, fiecare cu temperamente şi personalităţi. Avea cai pita lui madre de Dios (era acolo o iapă care venea şi-l muşca uşor de ureche cu buzele, aşa amabilă era ea), la fel cum avea şi cai nebuni. Dintre toţi, cel mai zălud era un armăsar excepţional, frumos de pici, dar năbădăios ca toţi dracii: nu te puteai apropia de el, nu putea fi mituit cu morcovi, cu mere… cu nimic, nu stătea locului, şi pace!

Pentru că oricum caii trebuiau ţesălaţi, 7 cai n-a avut de ales şi, fiindcă nu ştia limba cailor ca să-şi negocieze abordarea, într-un moment când se afla singur în grajd, s-a hotărât să-i arate el armăsarului cine-i şef la el în raion: aşa că a pus mâna pe bici şi i-a tras o sfântă mamă de bătaie, cu mare grijă să nu lase vreo urmă. Apoi a intrat cu de-a sila peste cal, l-a pieptănat, i-a făcut pedichiura şi şi-a văzut de treabă.

A doua zi la fel, a treia zi la fel: până nu şfichiuia cu biciul animalul nu se putea apropia de el. Şi tot aşa.

Vremea a trecut, calul era tot mai bătut şi mai deprimat, iar 7 cai deja începea să se priceapă la ce era de făcut prin grajd – şi, mai ales, începuse s-o rupă pe spaniolă.

Într-o zi, vine moşierul latidfundiar în inspecţie: în grajd domnea o curăţenie exemplară, toţi caii erau cu coama pe bigudiuri, unşi cu creme hidratante cu coenzime şi agenţi activi, fericiţi şi graşi. Toţi – mai puţin armăsarul de care vă ziceam, care nu prea mai dădea semne că i-ar plăcea ceva la existenţa lui. Chestie pe care şi voi aţi simţi-o, dacă aţi mânca toată ziua numa’ bătaie şi sex deloc.
– Ce-i cu calul ăsta? De ce-i deprimat?
– Nu ştiu, senor, face 7 cai pe niznaiul.
– I-ai dat apă?
– I-am!
– Are fân?
– Are!
– Vitamine? Morcovi şi bombonele?
– Îi dau non-stop, senor!
– Hmmm… oare ce dracu’ are? Să ai mare-mare grijă de calul ăsta! Că valorează cel puţin 100.000 de euro.

10 lovituri, dă-i și tu!