Când vin cuscrii să-şi vadă nepotul

Ta-daaa, ziua cea mare: după aproape trei săptămâni de plâns la telefon, cuscrii au primit undă verde să vină să-şi vadă niepotul. 2 ore regulamentare, nu mai mult! Pe ceas.

Am dat cu aspiratorul, am făcut duş; ba chiar mi-am schimbat şi hainele. Am vrut să îi fac moştenitorului un ochi vânăt cu dermatograf, să le zic că am dat în el fincă nu e cuminte, da’ nu m-o lăsat nevasta, că “bancurile astea să le pui pe blog, nu să le faci cu mine!” M-a convins – nu atât ea, cât cuţitul de măcelărie pe care-l rotea ameninţător deasupra capului, strigînd ca 7cai faza aia cu ciocoii.

Vin socrii mei. Aveam camera de filmat pregătită, că mă aşteptam să-i văd cum plâng!

– Ăsta-i bebele? mă întreabă ei, imediat ce intră în casă.
– Acum! Vă descălţaţi, vă spălaţi pe mîini şi pe dinţi! Vă dezinfectaţi! Că sunteţi plini de microbi!

Când nevasta mea comandă, toţi execută. Ne clătim gurile cu Domestos, revenim.

-Ăsta-i bebele? întreabă socrii din nou.

Bebele ăsta e singura chestie frumoasă pe care am facut-o pe sfânta lume, şi totodată singura cu care mă pot mândri. A, şi cu recordul meu la bere.

– Ăsta-i, dară! mă împăunez io.

Urmează o pauză de consultaţie. Socrii schimbă priviri.

– Ce seamănă aşa cu neamul tău?  mă înteabă.
– Cu neamul meu? zic io. Ia uitaţi-vă mai bine la el, îi tot-tot-tot neamul vostru!
– Păi da! Că uite, are urechile tale!
– Cum să aibe urechile mele! zic io. Că îs urechile lu’ mama soacră, ui la ele!

Pauză.

– Ochii îs ai tăi, zic ei.
– Nu-s ai mei, are ochii lu’ mamă-sa şi şi ai lu’ mama soacră, zic.
– Da, da’ gura-i a ta.
– Nu-i a mea, nu vedeţi ce mult seamănă la guriţă cu tata socru?
– Nasul e 100% gropăresc, zic ei.
– Ntz! zic. Nasul e a lu’ cumnatu’, băiatu’ vostru!
– Seamănă, decretează şi ei, seamănă. Uite-te la sprâncene, îşi dau ei coate.
– Sprâncenele îs ale lu’ mamă-sa, zic. E clar, se vede de la o poştă.
– Bun, zic ei.

Răsuflă uşuraţi. Parcă le-a căzut Palatul Parlamentului de pe inimă.

– No, îşi trag ei sufletul, hai să vă arătăm ce cadouri v-am adus! Pune un pahar de suc, că suntem de pe drum! Dă-ne nişte păpuci de casă!

Nu trec 3 minute, că sună ai mei. “Suntem jos, urcăm acuma!” Ies să îi întâmpin, râd de ei că sunt emoţionaţi. Intrăm în casă. Se pupă cu cuscrii, schimbă politeţuri, vai, cuscră, ce ai mai slăbit, neaparat să-mi dai şi mie reţeta aia. Le aduc pruncu’.

-Ăsta-i bebele? mă întreabă Gropăroii.
– Ăsta-i, dară! mă împăunez io.

Urmează o pauză de consultaţie. Cuscrii schimbă priviri între ei, suspicioşi.

– Ce seamănă aşa cu neamul lor? mă înteabă Gropăroii.
– Cu neamul lor? zic io. Ia uitaţi-vă mai bine la el, îi tot-tot-tot neamul nostru!

41 lovituri, dă-i și tu!