Când te muţi împreună

S-a mutat cu ea, în sfârşit. După 4 ani de relaţie.

Nu i-a spus nimic mamei sale, că nu o place pe gajică. Plus că iar i-ar fi încins firul la telefon cu teorii conceptuale despre “responsabilitate”, “maturitate” şi “om mare”.

Din prima, colecţia lui de dvd-uri cu jocuri a trebuit copiată pe HDD-ul ei extern, “ca să optimizeze locul, că ui cât spaţiu ocupă CD-urile alea în sufragerie!” HDD-ul l-a pus ea, după aceea, undeva bine. Şi nu au cumpărat încă doi giga de RAM pentru calcul lui, că le-or trebuit perdele noi.

De ziua lui i-a cumpărat o carte de bucate, că ea nu găteşte, că dupa aia îi miroase părul a prăjeală.

A învăţat să folosească interfaţa neprietenoasă a maşinii de spălat. Şi-a îmbogăţit vocabularul cu un nou cuvânt: “balsam de rufe”.

A aflat că praful se poate şterge şi cu o cârpă specială, nu numai cu maioul.

Dintr-o dată, toţi ceilalţi participanţi la trafic, atunci când conduce ea, i-au devenit duşmani de moarte. A, şi toţi vecinii din bloc, care sunt nişte proşti şi nişte nesimţiţi.

A sperat din tot sufletul că măcar sexuleţul va fi mai gustos şi mai frecvent.

– Nu pot, zise ea. Nu vezi că nu pot?
– Dar ce s-a întâmplat, miţipuf? o întreabă el.
– Mă doare spatele (ştia că nu mai prinde placa aia veche cu durerea de cap).
– Păi cum te doare spatele?
– Vaaai, mă doare de mă omoară. E ca şi cum ţi-aş înfige eu un cui înroşit în foc în coloana vertebrală; şi aş răsuci din el, aşa, din când în când.

El se uită la ea îndelung. Puterea disperării îl făcu sincer.

– Ai fi în stare, nu?

Acum el caută chirie.

45 lovituri, dă-i și tu!