Când iei la ocazie

Fincă io nici în ziua de azi nu am uitat cum e să stai la ocazie ca prostu’, când văd autostopişti îi iau la bordul furiei vişinii. Ba chiar am şi ocolit din drumul meu ca să-i las unde vroiau ei să ajungă, fincă sunt cumsecade!

Vinerea asta, mergând la Sibiu, am luat doi albanezi cincuagenari, cu care am dezbătut economia politică a regimului Ceauşescu şi impactul său asupra psihicului colectiv. Am vorbit şi de puţină Java, de cherestea şi de fermele germane, de capacul meu de la roată care la un moment dat ne-a depăşit fără să semnalizeze, de icoana mea lipsă de la bord (da, da, ştiu, mi-e ruşine: am Dacie fără icoană la bord, şi fără calendar cu ţâţe goale; ), şi despre uzina de armament de la Cugir.

Sâmbătă seara, din Cristian, de lângă Sibiu, am luat o cusătoreasă blondă, care mergea, sireaca, la serviciu. Şi care s-o cam temut să vină cu mine, da’ am asigurat-o că nu are de ce să se teamă, că am rămas cu o invaliditate din al doilea război mondial, şi ea nu o râs. Şi la coborâre, fincă nu am vrut să îi iau bani, s-o băgat într-un magazin, mi-o aruncat o doză de Golden Brau pe geam, în braţe (io staţionam, că verificam ceva la bord), şi o rupt-o la fugă! ca o chinezoaică era de ruşinoasă, parol.

Aşa că – cu doza de bere pusă strategic în spate, duminică merg să mai fac un drum, încarc maşina, şi doza de bere se găureşte de la redresorul lu’ tata, şi se varsă în spate, şi toată maşina o început să pută aşa cum miroase lângă fabrica de bere Ursus, când bagă ăştia E-urile alea cu gust de bere în cisterne.

Urmează a treia tură de autostopişti: trei tinerei, două fete şi un prunc de anu I, studenţi la Conservator. Şi am început:

– Să ştiţi că aşa miros eu, a bere, în maşină; că amu fix din crâjmă ies.
– …
– Şi voi sunteţi studenţi la Conservator? Ce cântaţi acolo, manele?
– …!!!
-Ui, mă, futui, iar mi-o crăpat semnalizarea! Sper să ajungem cu bine la Cluj, măi copii, că dacă se strică maşina pe voi o să vă dau în judecată, că sunteţi prea grei.
– …
– Staţi bine acolo, în spate?
– Da, zice una din fete.
– Bun, zic eu, şi îmi împing scaunul în spate până o ţipat de durere.

Mai stau ce mai stau, şi îi întreb:
– Câţi bani aveţi la voi?

Mă prind că deja sar calul, şi le zic:
– Voi mereţi la Oradea în noaptea asta? Că puteţi dormi la mine, toţi trei.
– Nuuu, mulţumim, nu e nevoie…
– Insist! zic. Vreţi să coborâţi aicea?
– Nuuu, dar… ştiţi.. ne aşteaptă părinţii…
– Ce părinţi! Ia sună-i, să vorbesc eu ei.
– Nuuu, nu, te rugăm…
– A! zic. Ui ce apus frumos! Ţine-mă de mână, îi zic la băieţelul de anu I, student la Conservator. Ce, refuzi? Ha?

Nu le-am luat bani, şi cred că orice om întreg la minte s-o prins că astea îs întrebări pe care nu le-am pus lor, da’ am râs în mintea mea de cum ar fi dacă le-aş fi pus, că d-aia amu simt nevoia să vi le zic, că dacă nu vi le ziceam, crăpam!!! Tot drumu’ am râs singur prin capu’ meu, că cred că i-am intimidat cu maşina mea de lux, d-aia nu or vorbit cu mine.

21 lovituri, dă-i și tu!