Brandul de țară față-n față cu berea ieftină

Firmă mare de construcții din Cluj își trimite angajații la ceva târg internațional în capitala burților de bere: München, frate.

Când spui firmă de construcții, automat te gândești la:
– bărbați mușchiuloși în salopete de blugi;
– care fac chestii extrem de masculine și urăsc caserolele cu rucola;
– și care beau bere.
IMG_0559
They heart cappuccino beer

Primul vârf de lance ajunge în persoana unui maistru și a unui inginer care se cazează la hotel, la distanță de o zi de ceilalți din delegație. În timp ce se cazau la hotel, le pică sub nasul lor românesc un pliant de la ceva Lidl sau Profi nemțesc, care desfășura zilele alea o mega-promoție la bere, o… cum să vă spun, dacă erai vierme de mătase, apăi ăla era dudul tău: ceva de genul 10 cenți pe o bere.

Maistrul și cu inginerul s-au înțeles din priviri și au dosit imediat pliantul, ca să nu se afle; și imediat ce și-or dus bagajul sus în cameră și or tras un pișu’ mic (“degeaba, frate, la nemți până și pișu mic iese altfel!“), or dat fuga-fuguța la supermarket, or văzut cu ochii lor minuneeeeea… și or dat un singur telefon către colegii care urmau să vină a doua zi:
– Bă! Ăștia-s nebuni! Am găsit bere cu 10 cenți! 40 de bani, bă! Câte vă iau?

La celălalt capăt al liniei s-a iscat o mică busculadă: toți se gândeau rapid cu voce tare, din respect pentru roaming-ul colegului. Dezbaterea dură mult, sub un minut, pentru că românii sunt foarte uniți la beutură; și colegul răspunse în cîteva secunde:
– Păi… Vasâle vrea 6 baxuri, io 7, Mișu 9; mai e Pompieru’, care vrea 8… și cam atât.

Cei doi fac rapid un calcul, iau un cărucior și încep să bage, frate, la baxuri în cărucior, ca pizzele în cuptor. Ajung la casă, plătesc cinstit… și ies afară cu căruciorul mai plin de bere ca o tabără de refugiați sirieni.

O băbuță trece pe lângă ei, și nu poate să nu vadă piramida aia Keopsiană de bere – care deja deranja avioanele care treceau pe deasupra către Aeroportul Internațional “Avram Iancu” din München – și-i mai și aude cum râdeau isteric de fericire în altă limbă; și nu se poate răbda și-i atacă în engleză:
Eșuldigung, sunteți cumva irlandezi?
– Nu! zic ăștia.
– Ruși?
– Nu.
– Hmmm… norvegieni? Danezi? Finlandezi?
– Nu!
– Sârbi! Sunteți sârbi!
– Nu.
– Dar ce sunteți?
– Suntem români.
– Români. Români! mai repetă bătrânica.

Zâmbi apoi și plecă liniștită în treaba ei, de parcă tocmai ar fi dezvelit un imens secret al vieții care-i fusese ascuns până atunci.

13 lovituri, dă-i și tu!