Bogăția e un lucru relativ

Povesteam cu fiu-meu în pat, înainte de nani.

Deci lu’ Gropărelu’ cel mai mult și mai mult pe lumea asta îi place să alerge. Liber ca Relu Fenechiu. Fără să-i zică nimeni ce și cum, să se ia și să tot fugă până se face roșu nuanța Coca-Cola și gâfâie ca o locomotivă; și apoi tot să mai fugă încă o tură.

Părinți înțelepți, ne-am gândit să-i valorificăm talentul și să scăpăm de sărăcie ducându-l la atletism, că n-ai cum ști ce alergător Gropărelu’ Simon Halep zace-n el; dar pesemne că i-a picat greu la burtică vreuna din cele 843 de cornuri cu ciocolată de săptămâna aia, că a fost tot îmbufnat, miorlăit și ciufut la prima ședință; într-un cuvânt – nu i-a plăcut nici măcar deloc.

Perseverenți și cu gânduri de pensie anticipată obsesiv în minte, ne hotărâm să-l facem să vadă atletismul cu ochi mai buni; și-l iau deoparte și mă confesez:
– Tati, când eram în clasa a V-a făceam atletism; și aveam acasă și un hamster, și un acvariu plin-plin cu pești.
– Uau! zice ficiorul. Ce tare!
– Da. Și am luat un 4 la matematică… că mie nu mi-o plăcut niciodată matematica; și din cauza la 4 ăla, bunică-ta m-o pus să dau la altcineva și hamsterul, și acvariul plin-plin cu pești.


Plin-plin cu pești care făceau sex ca turbații! (poză șparlită de pe site-ul prietenilor de la Nevertebrate.ro)

– Da?
– Da. Și m-a pedepsit să renunț și la atletism. Dar eu știi ce am făcut? (mamă, dacă mă citești și afli numai acuma, află că nici măcar nu-mi pare rău!)
– Ce?
– Păi… am continuat să merg la atletism! Fără să știe bună-ta. Am mers două trimestre pline la atletism și buni nu a aflat niciodată și nici nu va afla, că nu-mi citește blogul, că la ora asta stă călare pe Antena 3 și canalul ălalalt unde-l bate Palada pe Goțiu, am uitat cum îi spune.
– Uau!
– Da. Am mers la atletism riscând  pedeapsă și mai mare pentru că atletismul este bun pentru tine, îți face corpul puternic, și-ți face mușchi, și e sănătos… (în continuare, urmează un moment publicitar cu virtuțile atletismului, propagandă pură)

Fiu-meu o ascultat tot, cuminte și cu o răbdare de psihiatru, dar îl vedeam că nu aude, că alunecase într-o lume a unui univers paralel. La un moment dat, când deja obosisem să-l combin cu atletismul, mă-ntrerupe brusc:
– Da’ cum aveai și hamster, și acvariu plin cu pești?
– Păi… uite, așa aveam eu pe vremea aia.

Stă fiu-meu și mă lovește dur în ventricol:
– Uaaaaaai, ce bogat erai…!

7 lovituri, dă-i și tu!