Big fail: sticla de apa la politistul din intersectie

Așa cum șade bine oricărui oraș care se respectă, vara asta Clujul e plin de șantiere. Făcute prost (urmează să discutăm și asta), făcute bine, nu contează, ce contează este că traficul de mașini e dat peste cap: claxoane, coloane, nervi întinși – cum ar veni, e Clujul ambuteiajului bine făcut.

Și, la mijloc de intersecție, domnii polițai care flutură din aripi. Prăjiți de aerul fierbinte cu care-i biciuiește asfaltul, stresați de sutele de șoferi care se grăbesc la serviciu sau care au venit din tot Ardealul veniți să-și înscrie copilu’ la facultate, la inginerie, că da, e de viitor, sigur, se câștigă bine!

Și mă duc dimineață la muncă și văd un asemenea nene polițist pe Barițiu, lângă parc, cum transpira, săracu’, la 30 de grade… cu pantofi, chipiu, cămașă, eu mă topeam în pantaloni scurți și sandale, și polițaiul era leoarcă, bă, da’ nimeni nu-i dă o sticlă de apă rece!

Și azi după muncă, venind către casă, tot pe jos, îl văd din nou: i se lipiseră tălpile de asfalt, ce mai. Și chiar făcea treabă, se strofoca să-i treacă mașinile în siguranță!

Și lângă era magazinul Top Drinks – știți voi, ăla care sprijină mereu falimentara U Cluj cu 1% din totalul vânzărilor, și erau pline-pline frigiderele de beuturi și ape!
– Tu muiere! zic eu năpraznic. Mă duc să-i iau la polițaiu’ ăsta o sticlă de apă rece-rece, că ui, săracu’!
– Foarte bine! zice muierea, căreia-i place orice, dar mai ales să cheltuim bani, nu contează pe ce, da’ să cheltuim.

Și mă duc la magazin și iau sticla de apă și ies afară.

Și mă podidește rușinea! Ca pe-o fată mare mă podidește, cu tot cu nod în gât și obraji roșii. Și mi se părea că toată lumea se uită la mine ca să-mi comenteze gestul; și numa’ nu reușeam să-i prind privirea polițaiului, să-l invit la mine și să-i răcoresc viața!

Și stau, și polițaiul era atâta de absorbit de ceea ce făcea, că nu mă vedea; și îmi flutur mâinile către el ca la operetă, și el tot nu mă vede… într-un final, îi zbier:
– Domnu’ polițist, veniți până aici, vă rog?

Vizibil deranjat, pentru că lăsa ditamai intersecția nesupravegheată, într-un târziu vine către mine.
– Do-do-domnu’ polițist, încep eu, sugrumat de emoție, uitați, v-am adus o apă rece! și mă opresc, ca să-i dau șansa să fie lovit în burtă de gestul meu regesc.
– Nu e nevoie, mulțumesc.
– Vă rog, haideți, luați-o! zic.
– Nu trebuie.
– Haideți, e rece, de aici de la magazin… haideți, că v-o fi cald…
– Nu, nu trebuie, mulțumesc…
– Uitați, v-o las aici…! zic.

Și o pun pe o cutie de siguranțe de curent de lângă un stâlp, dar când mă întorc polițaiul era deja înapoi în intersecție, dirija mai abitir ca Sergiu Celibidache Marșul Chiriilor sau Valchiriilor.

Și mă duc mai departe, cătrănit că nu am reușit să fac un bine unui om; și trec strada, și la exact 60 de metri de polițist, unde începe Parcul Mare, dau de o cișmea cu cea mai bună și mai proaspătă apă rece din Cluj, fusese acolo tot timpul, la doi pași.

12 lovituri, dă-i și tu!