Beatificarea lui Ioan Paul al II-lea

Eram cu ante-nievasta (încă nu făcuse pasul) în Roma, voiaj prenupţial, acum un an. Oraş italienesc pur sânge, locuit de italieni curaţi.

Vizitam Vaticanul, sau Frăsineiul catolicilor. All you need is God, cică.

Mă! zice nievastă-mea, care mai fusese în Cetatea Eternă şi fascinantă. Să nu te puie setea să te ascunzi prin crâjme de mine în viaţa asta, că io te găsesc oriunde! Io te găsesc şi dacă te ascunzi în catacombele din Vatican, hai să-ţi arăt!

Mă duce prin catacombe. Io eram tot: uaaaaa! iiiiii!!! ntz ntz…!!! oooooo!!!!

Şi, la un moment dat, văd mormântul papei Ioan Paul al II-lea!!!

Repede, scot camera şi mă apuc de făcut poze, să am ce pune pe Facebook. Eram ca un japonez aruncat prima dată-n viaţa lui afară din birou direct în centrul muzeului Luvru!

Aud în spatele meu:

– Ntz!

Şi-un oftat.

Mă întorc: vreo 20 de credincioşi catolici se uitau la mine ca rechinul la sardină.

Mă uit mai bine: “vă rugăm nu faceţi poze!”, scria pe 800 de pancarte în jurul mormântului papei cel polonez, în 900 de limbi străine.

M-a luat un val de căldură pe la scutece şi m-am simţit ca un român. Cred că am făcut un miracol când am strălucit roşu în obraji, nici licuricii nu străluceau aşa tare în sfintele catacombe.

Acum, la un an de la dovada mea supremă de nesimţire anti-creştină, nu numai că râd când îmi aduc aminte, ci şi:

– vă arăt şi vouă ce am pozat;
– tot nu înţeleg de ce nu e voie să pozezi biserici în interior, fără blitz; deci nu înţeleg, şi pace;
– propun să beatificăm şi să sanctificăm şi nievestele, de exemplu, pentru că înfăptuiesc miracolul de a te face să uiţi de bere cu prietenii 5 zile la rând (ca în burlăcie), sau şefii, pentru că te fac să uiţi ce înseamnă aia părere personală, şi etc;
– vă mai arăt şi poza asta, tot din Roma:

Doamne-ajută!

 

20 lovituri, dă-i și tu!