Băi, Klaus, hai să-ți zic eu cum se face


Klaus, dă-i femeii Like-urile înapoi!

Eram prof la gimnaziu la cea mai dificilă clasă: a șaptea.

Și la cea mai dificilă oră: franceza. Cine naiba a avut vreodată, în viața asta, chef de ora de franceză?

Exact: nici ei. Și făceau, frate, tărăboi cât un reactor de Concorde.

Și, după mai multe episoade de ”Taceți!” (pronunțat exact așa), profu’ se hotărăște să bage glumele-n buzunar:
– Scoateți o foaie de hârtie.
– HAAAAI, DOM’ PROFESOR…
– Executarea.

Și apoi profu’ le dă extemporal din exact lecția pe care o preda la ora aia, pe sistemul că ”dacă faceți gălăgie, înseamnă că știți lecția!”

Ce a urmat, nu trebuie să fii Mama Omida ca să ghicești: ploaie de 2 și de 3.

La profu-n caiețel.

Piticii mai aveau puțin și-l linșau pe prof, iar profu’ le râdea în nas.

La un moment dat, unul dintre ei are ideea genială: FACEM GREVĂ.

Și se ridică toți în picioare, tropăie, strigă. Bătăușul clasei își flutură pumnul amenințător către colegii care, rămânând așezați, spărgeau greva.

Profu’ se face că nu vede, încearcă să devină autoritar, amenință cu nota scăzută la purtare, cu zgripțuroaica de directoare (fără să știe ei, profu’ avea mai puține motive să o aducă la oră), dar vede că n-are cu cine.
– Stați jos.
– ȘOAJIEȘDIJQOȘIWEȚȘȚDL,L,A  PAȘSDFKLGMAȚSLȘ!!!! (așa se auzea, că vorbeau toți).
– Opriți-vă! Spuneți-mi ce vă supără.
– OȘIAWJOPEJKPOKPĂ,ĂWÂLTȘRĂÂȘQ.ȚS.ȘȘȚ!!!!!!
– Nu așa. Delegați-vă un reprezentant, că nu vă pot înțelege pe toți.
– …
– Da! Propuneți și votați-vă reprezentanții.

Se uită unul la altul nedumeriți… se alege unul… apoi încă unul. Proful zice:
– Poftiți la negocieri.

Vin ăștia la catedră… deja se îngroșase gluma, că no, e ușor să faci pe revoluționarul Robespierre în bancă, în clasa a șaptea, dar când te scoate profu’ în față îți cam înghiți cuvintele.
– Ce vă doare? Ce doleanțe aveți?
– Păi… nu e corect să ne dați lucrare de control din materia pe care încă nu ne-ați predat-o… că nu e corect… că nu e bine. Nu e legal… și nici corect (copii de clasa a șaptea, da?).
– Bun. Care este lista de revendicări?
– Ha?
– LISTA DE REVENDICĂRI! Am nevoie de un document de la voi, altfel vorbim discuții. Sunteți siguri că numai asta este? Ați vorbit cu toți colegii voștri? Sigur îi reprezentați pe toți? Ați fost votați corect? Astea sunt toate dorințele lor? Nu cumva o mai rămas câte o doleanță, două…?
– …
– Înapoi la consultări, vreau să vă consultați cu alegătorii și apoi doresc de la ei și de la voi lista de revendicări. Scrisă.

Băi, și se duc copiii înapoi, se strâng laolaltă… profului îi crește inima când îi vede cum discută ce să scrie pe foaia aia ruptă dintr-un caiețel… scriu ei vreo 5 minute…
– Semnați-o, vă rog! cere proful, sever (râdea inima-n el, vă zic sigur).

Semnează ăștia… apoi vin și mi-o prezintă.
– Bun, zic. Începem discuțiile. Pe perioada negocierii, vă rog să luați loc în bănci.
– NU NE AȘEZĂM!!!
Patronatul este dispus să vă ia în considerare revendicările! Dar pe perioada negocierilor, greva se suspendă. Trebuie să faceți și voi un gest de bunăvoință.

Se pun copiii la loc, circumspecți… proful citește încruntat lista aia scrisă tremurat, ăștia se temeau că merg cu lista la directoare, că de-aia le-am zis să semneze, ca să-i incriminez… normal, revendicările lor erau de fapt una, să se șteargă nota, pentru că nu e normal să dai lucrare de control din materia nepredată…

Proful îi trimite pe reprezentanți înapoi în bănci pentru a le comunica ce a hotărât patronatul.

Urmează un discurs din ăla sec, o teorie și o morală părintească cu de ce este franceza și școala importantă, chiar dacă ei nu au chef de ea, de ce este important să-l asculți pe prof când zice ”taceți” (pronunțat exact așa), de ce, dacă nu fac școală, e nasol…

Copiii tot așteaptă să afle ce hotărâre a luat patronatul

Într-un final, patronatul le comunică faptul că le înțelege doleanțele și a luat hotărârea să le șteargă nota de 2. Delir în clasă, toți veseli și bucuroși… se cere ruperea listei de revendicări (apăreau, totuși, semnăturile lor acolo, și se temeau nițel), proful rupe lista, în răsufletul general de ușurare – ai, rău îmi pare că nu am păstrat-o!

Și, de atunci, clasa a șaptea nu mi-a mai făcut niciodată probleme.

Firește, până la orele următoare.

Da’ sper să fi rămas cu ceva pozitiv și ei după experiența asta, chiar dacă nici unul nu s-o făcut prof de franceză. Și e de-nțeles, firește, pentru că cine naiba a avut vreodată, în viața asta, chef de ora de franceză?

www.vimeo.com/ondemand/filmulusturoi

9 lovituri, dă-i și tu!