Baba şi schiurile
Nu prea fac io de-astea, da’ de data asta povestea e prea tare ca s-o lăsăm în aer.
Poveste de poveste de la o conferință pe teme de psihiatrie, sau ce-o fi fost: no, toată lumea povestește de tot felul de cazuri, tratamente, ce-o fi, mai puțin unul, care o zis că ei or internat și oameni normali. Și acuma începe povestea cea mai tare pe anul ăsta: era ceva chef, de studenți parcă. Unde, evident, se bea și se fumează. În draci. La fel de evident, s-o cam gătat băuturica. Șau țigările. Sau ambele.
No, cine să meargă după cele trebuincioase? Lucru greu, că era la ceva etaj cheful, lenea mare, combinată cu beuturică…
Până la urmă zice unul mă duc io bă, și încă pe schiuri! Pe ceee? Pe schiuri! No hai s-o vedem și pe asta, că io nu cred!
Și și-o pus ăla schiurile în picioare în uralele mulțimii și și-o dat drumul pe scări. Cu schiurile. Întâmplarea absolut nefericită face ca în loc de jaloane de-ălea, pe scări era un bucată babă. Peste care s-o prăvălit schiorul nostru fruntaș. Vă dați seama că nu s-o lăsat fără urmări – pe lângă multe altele, biata babă avea și un picior rupt.
No, or dus-o ăștia la spital, alea-alea, iar dimineața, cuprinși de remușcări, merg și chefuitorii noștri să vază de sănătatea babei; adică, mă rog, ce-o mai rămas din ea. Când colo, supriză!, patul era gol. Ăștia evident că or înlemnit – hait, o murit baba, pușcăria mă mănâncă, s-o gândit vajnicul schior, cuprins de cele mai negre presimțiri.
Până la urmă or aflat, cu chiu, cu vai, că baba săraca era transferată la alt spital. Care spital nu era chirurgie reparatorie, sau ceva de genul, ci spitalul de nebuni! Ăștia nu mai știau ce să creadă: păi cum de o ajuns acolo, or întrebat nedumeriți. Bă nene, noi aici am făcut ce am putut, analize și tot ce trebe, problema era că de fiecare dată când am întrebat-o cum și-o rupt piciorul, ne zicea că o dat un schior peste ea pe scări. Așa că am trimis-o acolo să se descurce ei cu ea, noi aici punem doar oase, nu reparăm și capete zdruncinate de babă bătrână.
Io încă și acuma mai râd, după 2 zile de când am aflat povestea.
Și da, e adevărată, din păcate nu știu alte detalii, mie mi-o parvenit la a țâșpea mână.
Guest post de Nârţoagă zis Pârţoagă, care aşa de mult începe să-i placă să scrie la mine pe site, că m-o scos din planul editorial fără scrupule, şi mă va scoate şi la pensie în curând; şi eu, ca orice pensionar, nu voi avea altă soluţie decât să votez cu PSD-ul – chestie care-mi dă fiori reci unde-mi place mie să fie mai cald, aşa.
eu am mai citit asta undeva, dar nu mai sriu daca la tine sau la bargau hmmm
@ filip: la mine sigur nu, la Bargau – asta numai Sfantul Google stie!
@filip – repet, e la a miliarda mana povestea, io acuma am aflat-o si am zis c-o dau pe goarna, ca e prea tare
Ioi, gropare, faina povestea, dar cum ziceau conationalii de mai sus, e cam veche:
http://www.google.ro/search?sugexp=chrome,mod=1&sourceid=chrome&ie=UTF-8&q=baba+schiurile
@nexulescu: da’ tu nu stii bancu’ ala cu ardelenii? “Nu conteaza, io numa’ ieri am aflat!”
Si io am auzit povestea pe vremurile de demult (inainte de 2000) cand eram student….
Dar culmea ca am regasit-o ca stire adevarata anul acesta. O fi ca si moda retro? (loveste din nou)
@ Andor74: o fi rebranding la un mit urban. S-au cheltuit multi bani pe asta, bag sama…
[…] Eu când vreau să zic poanta altcuiva, o scriu pe blog în mod original, fiind a țâșpea mână. Sau picior. Altu’ când spune poanta mea, îl dau în judecată. Rate this:Like this:LikeBe the first to like this. […]
@all – bah, astia care o stiti, super. ailalti care nu o stiti, enjoy:-)
Eu pot spune ca am vazut-o si ecranizata in ceva serial rusesc!
http://www.youtube.com/watch?v=qlrCLfjJRRk
Uite chiar aici! E de fapt un film, iar in partea a doua au dus chiar mai departe ideea! 😆
@ Elena: deci trebuie sa ne reintoarcem catre filmul rusesc, asa cum ar fi trebuit sa fie de la bun inceput.
@groparu – ca tot ziceam noi ce misto e seria aia cu Amintiri din Epoca de Aur 🙂
@Groparu: Rusii au filme bune, dar inca nu s-au invrednicit cu premii de pe la Cannes sau Germanica. 😎
@ Elena: pai nu, ca ei intra in Jermanica cu tancurile, cine sa le mai dea si premii.
Ca povestea-i veche sau nu, ce conteaza? Important e ca m-a facut sa zambesc in seara asta 🙂
@all – right said Catalin; daca zambesti, aia conteaza
Esti diabolic
Eu parca sa zic ca as fi auzit-o povestita si insusita de Serghei Mizil pe la vreun OTV sau ceva (pe youtube gasita inregistrarea)… dar nu mai dau de ea.