Azi China sarbatoreste!

Dap. Fraţii noştri cu ochii mijiţi sărbătoresc 60 de ani de comunism taman azi.

2 facts about China:

1. Îl mai ţineţi minte pe fostul preşedinte Constantinescu? Bătrânelul acela uscăţiv şi antipatic, învins de serviciile secrete? Emil, mă, ala care a lăsat avioanele NATO să survoleze spaţiul aerian românesc, ca să poată ataca Serbia! Ei. Merge Constantinescu, inginer geolog, la fostul preşedinte chinez Jiang-nu-ştiu-cum. Jiang-nu-ştiu-cum a fost şcolit în Bucureşti, e inginer hidrolog, şi vorbeşte româneşte bine. Şi se spune că la coborârea din aeronava preşidenţială Air Force 1 a României, Jiang-nu-ştiu-cum îl întâmpină pe Constantinescu cu cuvintele astea:

“Apa trece, pietrele rămân!” (el, hidrologul, va trece, ăstalalt, geologul, al nostru va rămâne).

Cum credeţi că a răspuns Emil la acest mesaj de întâmpinare cordial? Nu se ştie, istoria nu consemnează. Pariu că nu a spus nimic memorabil.

2. Altă vizită de stat. De data asta – prima vizită a unui preşedinte american în China. Nixon, crecă era.

Interviu luat celui care înalţă drapelele în aeroport, în timp ce fanfarele cântă imnurile oficiale. Zice chinezu: imnul oficial, de protocol al Americii, durează 38 secunde. Al nostru un minut şi 19 secunde. Oricine poate înălţa cu mişcări lente un drapel pe un imn de un minut şi ceva; dar steagul Americii trebuia ridicat la fel de solemn, oarecum la fel de lent, în jumătate din acest interval. Şi când a sosit delegaţia americană pe aeroport, eram foarte emoţionat şi nervos: dacă ridicam drapelul prea repede sau prea încet, oaspeţii străin s-ar fi putut simţi jigniţi. Plus că trebuia să stau drepţi! Fără să mă uit în sus, să verific, că aşa e protocolul (apropos, soldaţii gărzii de onoare chinezeşti umblă cu o coadă de mătură lipită de spate ani în şir, ca să stea drepţi-drepţi!)

Şi, continuă omul, aveam drapelul legat de catarg, şi în nanosecunda în care fanfara a început să cânte imnul de stat al Americii, am început să îl ridic. Cele 38 de secunde se scurgeau, eu nu aveam cum să verific distanţa până la punctul maxim al catargului… dar trăgeam de coardă, drapelul se înălţa, se înălţa… şi exact la ultima notă a imnului de stat, drapelul se afla înălţat în cel mai înalt punct al catargului! M-am bucurat, dar nu puteam lăsa să se vadă, căci aşa era protocolul.

Cum adică, cum am ştiut că drapelul urma să ajungă la cel mai înalt punct al catargului exact la ultima notă a imnului de stat american? se ofuschează chinezul, uşor încruntat de întrebarea reporterului. Am exersat de 4000 de ori ridicarea drapelului american! Nu aveam cum să dau greş!

12 lovituri, dă-i și tu!