Aţi primit vreodată ceva moca de la bănci? Eu da

În urma Ordonanţei 50, mă duc la Alpha Bank (denumită, în continuare, the Bitch) să-mi depun cererea de refutare a actului adiţional prin care urma să o primesc la bucuţe tradiţionalele dobânzi calculate misterios, comisioanele redenumite, formulările gen “banca îşi rezevă dreptul…” – shut up, Bitch. Contestaţia mea – trei pagini de limbaj ucigător de politicos, ar fi adormit-o la loc până şi pe Fiona proaspăt trezită de pupicul lui Shrek. Fincă io cam asta mai ştiu face pe lumea asta, să scriu; de-aia am 10.000 de unici pe zi, plus-minus câteva zerouri.

Şi – eram ocupat să fac pe clientul nemulţumit; tanti era ocupată să facă pe descurajatoarea ghişeiţă “Vai, ştiţi, nu se poate! Dar nu aşa se interpretează ordonanţa! Vai, dar contravine regulamentului intern al băncii!” – în cele din urmă mă trimite la secretariat să depun contestaţia, să primesc şi număr de înregistrare.

Mă duc la secretariat; înainte, în vremurile bune, la secretariat era plin de oameni cu credite, angajaţi, forfotă, viermuială; amu cred că nici acarienii din praf nu mai adăstau pe-acolo, că e criză.

Şi stau eu acolo şi mă gândesc cât timp secretara tot ştampila şi trecea cereri gropăreşti prin registru: bă, mi-am zis; io toată viaţa mea am fost păduche. Deci tot timpul am fost la cheremul lor, şi au luat de pe mine 5 piei! Şi 5 prepuţuri, totodată! Bă, dar nu e posibil aşa ceva!

Mă uit în jur – în afară de ceva tablouri cu artă modern-abstractă-post-modernă neinteresantă din punct de vedere strict al simţului meu estetic, destul de precar, de altfel (de-aia scriu pe un blog cu header cu sticle de bere, nu cu fresce de Rafael) nu mai era decât secretara, să zic aşa, de valoare.  Dar îmi iau inima-n dinţi, şi o-ntreb:

– Nu vă supăraţi… nu îmi daţi şi mie un calendar din ăsta, cu Alpha Bank?

Aveau toţi alfabencii nişte calendare foarte haioase pe birouri.

– Ba da, zice secretara, ba da.

Şi se scormoneşte pe undeva şi-mi scoate un calendar.

– Poftiţi, zice ea, poftiţi!
– Mulţumesc, domnişoară, zic.

Înghit în sec.

– Cred că e prima dată când cineva pleacă dintr-o bancă cu ceva primit moca! zic. Şi să ştiţi că mă simt special.
– …
– Nu aveţi comision de acordare pentru calendare, aşa-i?
– Lol, zice tanti.
– No… mulţumesc frumos, săr’na!

Şi ies, maiestuos ca o eminenţă.

Mâine o să vă povestesc o chestie din calendar, pe care dacă n-o citeam nu aş mai fi cerut calendarul. Fincă merită, zic io.

Deci merită.

28 lovituri, dă-i și tu!