Aşadar, Mallorca

E cam sadic să vă spun toate astea la ceasul la care ni s-au cam epuizat concediile, aşa-i?

Preţ:

Ştiu că asta vă roade din prima, doar suntem români: 930 euro zbor direct Cluj-Mallorca şi retur cu Wizzul (tu, băiatul de la Wizzair care l-ai recunoscut pe Groparu şi ne-ai ajutat cu check-inul: primeşte mulţumiri gropăreşti!), preluare aeroport, pensiune completă şi excursie de o zi, 2 persoane + bebe sub 2 ani (am plătit 21 euro în plus pentru patul de bebe pe 7 nopţi). Ofertă Eximtur (punct ro). Ciubucuri: 2 euro la recepţie, 1 euro la femeia de serviciu (nu ne-a făcut patul mai fantezist după ciubuc, ca tanti din Tenerife), 2 euro refuzaţi de nenea care ne-a aspirat camera de hotel de cioburile paharului spart de Gropărel. Nu am plătit telecomanda rătăcită şi paharul deşi am anunţat incidentele la recepţie. Nu am considerat necesar să dau ciubuc suplimentar altor angajaţi, cu excepţia chelnerilor de la terase (1-2 euro la note de plată sub 10 euro). Am plecat cu 350 euro cash la noi, am revenit acasă cu 100, restul i-am halit pe la terase, magazine de suveniruri s.a.m.d. cam fără să ne uităm la bani, că d-aia am tras şi am săpat ca prostu’ zi şi noapte un an întreg.

Insula:

O insulă a arhipelagului Balneare scăldată de Mediterana cea blândă şi de soarele care arde fără încetare (Ellunes, sugi cariño, bă, că-n faină ţară ţi-ai găsit să fugi de blondele alea!). Palmieri, vegetaţie mediteraneană, istorie: tot ce-ţi doreşti dacă vrei să zaci pe plajă, să faci scuba/snorkeling, să haleşti ca porcul la full board (am pus pe mine 3 kg într-o săptămână!) sau să închiriezi o maşină şi să te plimbi să descoperi plaje virgine, cetăţi, trecut.

Hotelul:

Cala Lliteras din Cala Radjada.

Are camere faine, paturi OK. 4 steluţe. Dar nu are frigider. Nu că mi-aş fi dorit, pentru că oricum nici o bere cumpărată nu a văzut lumina zilei următoare. Privelişte de nota 10. Recepţionerii vorbesc germană şi engleză chiar bine, lucru care mă umple de respect. În Tenerife parcă vorbeam cu stâlpul, în orice limbă. Am primit camera 218, cu vedere la mare, mai ales că specificasem în contract că asta dorim. În Tenerife, în ciuda contractului, vederea la mare costă vreo 25 euro în plus. În Mallorca am lăsat 2 euro la recepţioneră după ce ne-am cazat, fără să-i reamintim că avem prunc şi ne-ar prinde bine la etajul 1, nu la 6.

 

Plaja:

De nisip, nu de pietriş, la vreo 10 minute distanţă de hotel. Te plimbi pe o alee de-a lungul falezei şi te uiţi siderat la ce frumoasă e Mediterana. A, am ajuns deja la hotel?

Pe la ora 12 în fiecare zi vine o gaşcă de spanioloaice gureşe cu o roabă de nuci de cocos, ananas şi pepeni care încep să urle ca apucatele să mergi să te împrospătezi. O idee foarte bună dacă nu ţi-ar fi adormit Gropărelul pe plajă cu 10 minute mai devreme. Degeaba le zbieri în spaniolă să închidă clampa, femeile trebuie să-şi vândă marfa şi nu vor face foame în ziua aceea numai ca tu să-ţi adormi plodul. Ca să te împace, îţi vor aduce o felie de pepene moca, dar tu, ca român, refuzi neînduplecat: au trecut vremurile când subiecţii lui Băsescu puneau botul la o gustărică de un euro.

Dacă sunteţi amatori de snorkeling, am văzut mai mulţi peşti în Mallorca decât în Atlantic, dar mai puţini decât în Muntenegru, care rămâne, deocamdată, locaţia cu cea mai variată faună piscicolă. Numai în Sveti Stevan (MN) şi Mallorca (ES) am avut pescuţi de 5 cm care mi-au ciugulit picioruşele, şi io ţipam ca o fetiţă de emoţie 😀 În Mallorca am văzut peştani la jumate de metru sau chiar mai mari în scufundările mele, tot instinctul de vânător îmi fierbea în vene, salivam prin tubul ăla de snorkeling ca un rechin.

Dacă nu sunteţi amatori de snorkeling, aţi face bine să deveniţi. Vă costă vreo 22 euro o pereche de labe de scafandru ieftine şi încă vreo 10 o mască plus tub de respirat; dar face toţi banii să te uiţi la o haită de guvizi de un kil cum pasc la alge marine la 1 m de tine şi se fac că nu te văd, zici că ei sunt în concediu, nu tu. Plus că din ziua a treia devine plictisitor să înoţi ca prostul numai ca să faci condiţie fizică, dar când ştii că 500 m mai încolo de plajă e o cireadă întreagă de vreo 5 tipuri de peşti…

Papa:

Full board (băgaţi şi voi la cap: all inclusive e numai în Turcia, Egipt şi Tunisia). Papa – sub Tenerife, opţiuni mai puţine (în Tenerife, tot la 4 stele, dar la demipensiune a fost destrăbălare culinară, pe bune). La bufet, îţi pui puţin din fiecare, iar apoi te hotărăşti ce haleşti după ce ai îmbucat câte o mostră. Nu îţi umple farfuria cu o piramidă de haleală pe care să o laşi nemâncată, ca fomistul român, e nesimţire. Haleşti atâta cât îţi trebuie, chiar dacă mergi de o mie de ori la masa de bufet. Nu am halit nici măcar o paella decentă, am tot sperat până-n ultima zi că vor concedia bucătarul şef. Dacă ţi se serveşte la bufet chestii cu fructe de mare, de exemplu, nu sta 5 minute să-ţi selectezi creveţii, melcii, scoicile şi crabii pe care ai chef să-i haleşti şi să laşi pastele goale în tigaie. E nesimţire. Am văzut asta şi la un neamţ, şi la o româncă. Am tăcut şi am înghiţit. Oare am făcut bine?


Dacă sucul de ananas/portocale e din cale-afară de concentrat şi de dulce, îndoieşte-l cu apă. Nu scoate afară haleala din sala de mese: scrie cu litere de o şchioapă că e interzis şi, deşi nu îţi va spune nimeni nimic din bun simţ, îmi faci ţara de ruşine pentru o pară sau o piersică. Salăţile – mortale. Peştele – cam 2 tipuri din 5 erau OK la gust (în Tenerife am mâncat, în 11 zile, cel puţin o dată pe zi orez cu peşte delicios preparat). Porc, pui, viţel – când-cum. Viţelul pe care-l fac eu acasă în cuptor e mai gustos şi mai sănătos, la fel cu alte feluri de mâncare (este, nievastă?).

Beutura:

Dacă apa, sucul şi şi vinul sunt de dozator (calitate îndoielnică) la masa de la hotel şi ţii neaparat să îngurgitezi, adu-le la masă înainte de a începe să mănânci: le dai vreme să se dezmorţească şi nu simţi că-ţi spargi dinţii după mâncare (când le pui în pahar au minus 800 de grade). Berea: între 2.60 şi 3-4 euro (berea la halbă la terasă sau la hotel, 400-500 ml). La magazin, Heineken şi beri germane (Konig, Veltins etc) – pe la 1.4-1.6 euro doza, le iei de la gheaţă şi rămân reci o oră-două. Am prins Amstel la 1 litru cu 1.10 euro. Nu, nu la PET, la sticlă de sticlă. Yummy. San Miguel – o bere cât de cât OK. Vinuri, coniace, whiskey – nu ştiu, am făcut cură de bere, era prea cald pentru savurat altceva.

Climă, nu clismă:

Ca-n basme. În septembrie, 27-28 grade ziua, uneori cu briză uşoară, 20-22 grade seara. Pe la 12 noaptea se făcea răcoare, nievasta îşi punea şalul şi braţul meu pe ea, eu crăpam de cald în continuare. Am prins două zile de “furtună”, cu valuri niţel mai puternice şi plaja a fost blocată, nu se putea intra în mare şi nu am vrut să-i testez pe salvamari (cică dacă bat vânturile se formează rip currents şi capeţi o perspectivă foarte frumoasă a insulei – de la distanţă; foarte frumoasă, dar ultima).

Furtună într-o insulă spaniolă:

Birturi, crâşme:

Pline de nemţi şi englezi sexagenari-septuagenari-octogenari, cu muzică pe măsură, stars und schlager. Fiind extrasezon, unele terase erau deprimant de goale, altele (mai puţine) reuşeau să atragă purcoiul.

 

Am auzit Inna şi fetele alea… cred că alea cu I like that trumpet (cu clipul filmat în Salina Turda) de cîteva ori, fapt care, alături de Dusterele, Loganurile şi Sandero-urile de pe insulă, m-a umplut de mândrie. Ăştia suntem, asta exportăm, era mai bine să nu exportăm nimic? Ha?

Dacă vreţi să sunaţi în România să vă mai trimită bani şi bonuri de masă, uite aici tarifele:

Turiştii:

Românii au fost OK, eu unul sunt obişnuit cu românisme gen “plecăm cu autocarul fără ăia care întârzie, să-i învăţăm minte să fie punctuali, haha, ce tari suntem noi!” Colegii turişti nemţi sunt mega politicoşi, de fiecare dată când apăream cu Gropărelul toţi ne căutau privirea ca să ne zâmbească (chestia asta am văzut-o şi în concediul din primăvară din patria lor). Mega disciplinaţi la rând la bufet, aşteaptă după tine oricât de mult (românii sar rândul imediat şi ţi se bagă în faţă dacă li se pare că pierzi timpul). Tot nemţii îşi cer ei scuze dacă tu, român împiedicat, îi calci din greşeală cu 83 de kile de carne macră pe degetul mic de picior octogenar.

Chestii de văzut:

Nu rataţi şansa, sunt o tonă. Am plecat porniţi să închiriem o maşină şi să epuizăm insula, din păcate ne-am dat seama că Gropărelul e prea pitic ca să îl târâm după noi şi să aşteptăm să-şi facă somnul în scaunul de maşină, nu în pat, să halească prânzul altundeva decât la umbră etc. Neştiind cum va fi relieful, nu am riscat să-l purtăm prin soare sau hârtoape cu căruciorul, aşa că am eşuat pe plajă, la înotat kilometri şi snorkeling. Dar ne-am promis că vom reveni peste câţiva ani şi vom vedea tot ce are insula – aşa cum am făcut în Tenerife. Doamne-ajută, sănătoşi să fim.

Dacă puteţi, închiriaţi o maşină (dacă vi se pare prea scump, mai agăţaţi un cuplu de români de la hotel şi împărţiţi costurile), eu unul prefer să merg să vizitez ce este de vizitat decât să umblu într-un grup mega împrăştiat de 40 de români în concediu. Informaţii găsiţi pe Internet şi în pliante despre obiectivele turistice cât nu puteţi duce, aşa că vă puteţi lipsi de ghizi (părerea mea). Nişte colegi de sejur au închiriat un Nissan Micra cu 4 uşi cu 160 euro/7 zile. Dacă faci rezervarea din timp, e ieftin. Aveţi aici nişte preţuri orientative de la faţa locului:

Cheltuiţi 40-50 lei în prealabil pe un ghid de conversaţie şi învăţaţi chestiile de bază, ca să puteţi cere indicaţii (GPS-urile de la rent-a-car nu sunt toate aduse la zi cu cele mai bune trasee, şi cineva ne povestea că a făcut vreo 80 de km în 4 ore pe nişte serpentine infernale; pitoreşti, dar infernale când te grăbeşti să îţi înmoi slipul în mare). Ca şi alte naţii, nici spaniolii nu stau foarte bine la limbi străine, şi e păcat să nu învăţăm câteva cuvinte într-o limbă atâta de apropiată de română, cea în adâncuri cufundată.

Trivia:

Poate ne lămureşte domnul Orlando când a făcut investiţii în fabrica de suc de roşii din Spania!

Treaba asta era scrisă pe balustrada aleii către plajă. A doua zi nu am mai văzut-o. Au şters-o muţufanii dreq.

O maşină:

Mult Ardei, Ardei Crivăţ:

O zdreanţă de homar de faianţă:

Luaţi de-aici nişte catedrală (oraşul Palma):

Aici li s-a spart o ţeavă de conductă, zicea cineva (oraşul Palma):

ParfuNuri:

Un fund de curcan, careva?

Vedeţi, băi românilor, că şi alţii au gunoaie prin parcuri? (ăştia sigur nu-s ardeleni, n-aveau cum)

Meniu de restaurant pescăresc:

Ţineţi minte când vă spuneam că spaniolii ştiu să facă turism? Ei bine, insula asta şi-a tras aplicaţie pentru iPhone. Cu de toate.

Groparu în concediu, în cămaşa lui de Iancu Jianu, cu umerii strâmbi de la atâta trafic şi serios ca Die Terminator (your clothes, give them to me):

Încheiem cu imaginea asta, care pe mine m-a dat gata şi am râs cu lacrimi de concediu:

37 lovituri, dă-i și tu!