Apocalipsa vine, grăbiţi-vă până mai este vreme!

Aseară, nievasta lucra ceva pe calculator să-şi întreţină familia; Gropărelu’ recitea Wikipedia (a doua oară), iar eu mă uitam, siderat, pe National Geographic, unde o gaşcă de americani prezentau cum s-au pregătit ei pentru Zombie Apocalypse.

Zombie este denumirea populară pentru oamenii însuraţi care nu-şi anunţă nevestele când rămân la o bere cu prietenii.

În ombilicul deşertului, o familie întreagă îşi făcuse un adevărat Fort Knox înconjurat de un zid din containere navale de metal înalte de 10 metri – ştiţi voi, containere din alea în care trimit chinezii espandrile şi iPaduri 5 în America. Complexul era prevăzut cu o cămară cât un bazin olimpic plină cu provizii, şi în fiecare zi făceau atâta mâncare că puteau hrăni toată galeria Rapidului, mâncare pe care o conservau ca pe zacuscă: pui cu orez la borcan, căprioare afumate, murături, porumb deshidratat, macaroane şi fasole şi mazăre – ca la rezerva gospodăriei de partid de pe vremea comunismului. Îşi făcuseră un sistem electric cu vreo 8 centrale eoliene şi nu ştiu câte panouri solare, ca să se poată uita la filme cu Zombie înainte de a veni Zombie să le ceară o cană de făină până la salar’. Aveau capre, gâşte, un rezervor de o tonă jumate de apă de ploaie, o grădină veselă cu fântână, mergeau la vânătoare şi ce braconau mergea direct în cămară. 22 de tone de alimente aveau acolo, suficient să ţină toată familia grasă vreo 20 de ani; şi încă mai făceau provizii ca apucaţii.

Tartorul întregului plan de supravieţuire făcuse războiul din Vietnam şi-şi trimisese cei doi băieţi (un soi de badigarzi ruşi încrucişaţi cu un Rottweiler) în armată, şi amândoi serviseră în Afganistan şi Irak; şi toată familia făcea instrucţie: ţâncii lor, de vreo 10 ani, trăgeau cu puşca după sticle de plastic de zici că erau la vânătoare de prepeliţe. Fiecare avea rolul lui în apărarea taberei, iar în cazul în care Zombie penetrau linia lor defensivă, tot tribul evacua zona de urgenţă, cu caprele şi găinile lor, cu apă berechet, vreo juma’ de tonă de provizii (totul înghesuit în două autobuze de şcoală şi două camionete) şi fugeau în deşert, unde mai puteau trăi vreo 11 luni şi 4 ani din ce agonisiseră.

Iar apoi, când nu mai aveau ce perfecta la planul lor anti-apocalipsă, şi-au prezentat întreaga lor strategie ultrasecretă de supravieţuire întregii naţiuni americane şi tuturor privitorilor National Geographic de pe întreg mapamondul. Să crape vecinii de ciudă, na.

14 lovituri, dă-i și tu!