Angajat, sau întreprinzător?

Lângă cooperativa “Prestarea”, unde Groparu umflă salariu’ său cel de toate ratele, se află o patiserie care vinde palaneţ cu vişine, varză, brânză sau şuncă – uneori toate în aceeaşi plăcintă.

La Palaneţărie vinde mereu o domnişoară mai deschisă la minte, în sensul în care răspunde când o saluţi dimineaţa, îţi spune mulţumesc când cumperi, îţi urează o zi bună când pleci – chestii care te fac să te simţi mai european. Clar că jumate din firmă se salută cu ea pe stradă, chiar şi cei mai complexaţi dintre ingineri. Mi se părea mie ceva suspect, că parcă prea era ea dezgheţată pentru aşa un stabiliment; dar, fiindcă nu m-o întrebat nimeni nimic, mi-am văzut mai departe de blog.

Până când, într-o după-masă, trec cu fostul meu coleg Adi (care o mai apărut pe aici pe blog) prin preajma plăcintăriei, şi o vedem pe vânzătoare cum descarcă nişte lăzi dintr-un Passat – nu chiar cel mai nou, dar nici chiar din mileniul trecut.
– Serus, sărim noi.
– Serus, zice ea.
– Ce faci?
– Uite, am adus marfă, zice ea.
– Da’ ce, e maşina ta? întreabă colegul Adi.
– Da, zice ea.
– Wow, zicem noi. Fain!
– Şi plăcintăria e a mea, zice ea.

Noi am rămas muţi, pentru că nu ne aşteptam; apoi ne-am înghiţit salivele şi i-am zis:
– No! Fain, nu ştiam. Bafta, zi faină!

Şi ne-am văzut de drum.
– Bă, îi zic lu’ Adi. Tu câţi ani mai ai rată la garsonieră?
– 26 de ani, zice.
– Şi la maşină?
– Vreo 5, zice.
– Fain, zic io. Câţi ani ai învăţat la şcoală să lucrezi la noi la cooperativă?
– Vreo… 18, zice el.
– Sublim, zic.
– Tu?
– Şi io, zic, vreo 26 de ani la apartament, şi la maşină nu am, dar tare bine mi-ar prinde să o vând, da’ degeaba o vând, că tot n-am bani să-mi iau alta. Şi eu am învăţat tot vreo 18 ani, adaug eu.

Postarea asta o aveam în draft de ceva luni bune. De atunci, plăcintăreasa şi-a schimbat Passatul. Şi-a luat un Mercedes destul de nou.

 

19 lovituri, dă-i și tu!