Amintiri dureroase din mini-concediu

Eram în plin județul Sibiu, la Cârța, comuna care este atâta de frumoasă pe cât de deranjant este numele-i, pentru că trebuie să existe un echilibru în univers și-n viață (de exemplu, de-aia Antonio Banderas s-o îngrășat).

Vizitam biserica cisterciană din localitate (alta nu cred că mai găsiți pe planetă, că era prea greu de pronunțat numele și or renunțat oamenii la cultul ăsta) și ne tot minunam:

  • Cât or putut munci oamenii ăia din vechime să edifice asemenea edificiu?
  • Cât au fost ei în perioada medievală de meseriași încât să rămână pietrele în picioare chiar și după invazia tătară?

Și, mai ales,

  • Cum de au înmomântat ei, în secolul XII, soldați nemți morți în primul război mondial, și apoi au mai și plantat panseluțe peste morminte (preocupări firești, de gropar)?

Și voiam să vă arăt ceva: no, vedeți clopotul ăsta găinățat? Pe care ei l-au prevăzut, în sec. XII, cu sistem electric, apeși un buton și trag clopotele de cablu de oțel?

No; io nu l-am văzut.

Și am centrat una cu gânditorul ca-n finala campionatului mondial, când și-or dat croații autogol (lor înșiși, în propria lor poartă).

Și mi-a vibrat timpanul ca la basul și cu doba mare preț de o liturghie întreagă.

Și acum am un mamelon deasupra frunții pe care mi se odihnesc extrem de bine ochelarii de soare, atunci când nu-i port la ochi; și sper să nu-mi crească și un sfârc pe mamelon, că atunci ar fi chiar de-a dreptul ciudat prin mijloacele de transport în comun.

Și, bonus – cum știi că începe Electric Castle? Păi, iaca, drumul european Sebeș-Turda s-o inundat, iar despre deschiderea autostrăzii nici măcar nu poate fi vorba.

A se remarca nenea cu numerele de înmatriculare în mână de pe marginea drumului, bietul.

PS: Vă rog să remarcați gluma cu Electric Castle și ploaia – cel mai bun barometru despre cât sunt eu de original în prima zi de după concediu; acum, dar și-n restul timpului.

6 lovituri, dă-i și tu!