Marea majoritate a noastră am fost feriţi de bunul Dumnezău de-am scăpat de şedinţele alea de partid, mult mai boring şi nasoale chiar şi decât şedinţele corporate!

Dar se pare că Dumnezeu a avut alt plan cu Gropăroaia, ilustra mamă (care de fapt e-o doamnă!) a subsemnatului; fincă de voie, de nevoie, mi-or făcut-o ăştia membră PCR în organizaţia întreprinderii, că aşa era pe vremea aia.

Şi mama Groparelui, apsolventă de română-rusă, deci care oarecum le cam citea şi scria şi frumos zicea, avea misiunea ca la şedinţele de partid  să citească mereu nuş ce dări de seamă pe care ea le redacta, c-aşa era pe vremea aia.

Şi odată, mama nu a mai putut să ducă această misiune la îndeplinire: murise un unchi de-al meu, Dumnezău să-l hodinească! Asta e, morţii cu morţii, viii cu viile. Şi mama, vizibil afectată, declară, în plen:

– Tovarăşi, în seara aceasta îmi este imposibil să citesc darea de seamă.
– Tovarăşă, s-a repezit ca arsă chitra de secretară de partid; nu se poate!
– Tovarăşă secretar de partid, CC al PCR, motive personale mă împiedică să dau citire documentului! Vă rog să aprobaţi remiterea documentului unui alt vorbitor.
– Aceste motive personale menţionate de dumneavoastră denotă lipsa dumneavoastră de devotament pentru victoria finală a cauzei comunismului împotriva capitalismului imperialist de tip anglo-american! Subminează economia naţională!!! Arată clar o pactizare cu duşmanii chiaburi ai regimului nostru multilateral dezvoltat!!!
– Tovarăşă secretar de partid, ieri mi-am înmormântat un frate, a murit la 40 de ani!
– Tovarăşă, i-o retează, fermă pe poziţii, chitra de secretară de partid. Tovarăşă! Motivele personale nu vă împiedică să vă desfăşuraţi activitatea în cadrul şedinţelor PCR! Ce să mai zic EU, atunci, de probleme personale? Ha? Ce să mai zic EU? Că tot ieri am aflat şi EU că fiu-miu a picat la facultate…!

Written by Groparu Nemernic

Nascut din spermatozoizi campioni... cred.

This article has 21 comments

  1. iYli Reply

    Hahhahhahaha….problema mea este intotdeauna mai puternica decat a ta! Pentru ca ea a mea! Cam asa ::))
    Pe unchi Dumnezeu sa il ierte.

  2. mimiblonda Reply

    aveam un vicepresedinte la coperativa unde munceam, toate sedintele de partid le incheia cu acelasi indemn: “tavarasi, trebe se facem se mere treaba! si daca nu mere, atunci,…trebe se pingem!!”

  3. Night-elf Reply

    Trebuie sa fim indulgenti. Ala chiar era un caz special. Sa ai mama secretara de partid si sa pici la facultate… that’s tough to beat!

  4. Groparu Reply

    @ Night-Elf: oare io am picat de doua ori finca mama nu era secretara la partid, ci numa’ membru?

  5. Nea Costache Reply

    Ehei, sedintele de partid de joia! Toate autobuzele muncitorilor ce urmau sa-i transporte acasa erau amanate pentru doua ore si mort-copt, era musai sa participi. La majoritatea, venea cate-un tovaras de la judeteana de partid. Ce era bine? Atunci le tzatzaia curu’ sefilor ca se ridica vreun nebun si-i critica si…chiar se intampla!!!
    In zilele noastre, fiecare sef, incepand cu cel mai micut, fie el si la intreprinderile de stat, se considera un fel de patron, care trece la amenintari de genul: “daca nu-ti convine, te dau afara!”. Macar atunci, ala era singurul avantaj: il luai la revec in sedinta de partid pe sefu’!!!
    Nu vreau sa interpretati ca-s nostalgic, Doamne fere!

    PS. Gropare, scuze de off topic: stiu ca te-ai implicat si in campanii umanitare. As dori sa-ti aduc la cunostinta un caz, pe care, daca consideri, sa-l aduci la cunostinta cititorilor tai, pe blog:
    http://www.neacostache.com/2010/04/11/victoria-unui-profesor-gorjean-impotriva-cancerului-apoi-impotriva-injustitiei-din-romania/
    Multumesc, si o zi frumoasa!

  6. ardeleanu' Reply

    Eu nu am prins mare lucru din perioada aceea, dar l-am prins pe Iliescu pe urmă. Se pune, nu?

  7. mimiblonda Reply

    era obiceiul ca in sedintele de partid (la aceeasi coperativa) sa fie intrebat cate un membru cam ce si cum presteaza el la locu de munca. era un nene nastrusnic, ce avea in grija pista de dirt-trak si una din atributiunile lui era sa o ude aproape zilnic. cand discutau ei intre ei, ziceau ca uda “pi*da”. si in sedinta asta, atata a tot spus ca..aduce utilajele,…si uda pista, si monteaza furtunele,…si uda pista,…si tot asa,…pana i-a scapat porumbelu si a zis vorba aia neaosa, cu “z”. s-a fastacit tot, a luat paharul cu apa si a sorbit o inghititura tzapana, cand, s-a auzit vocea unui tovaras: “no acuma poti s-o uzi!”
    @gropare, cu placere oricand!

  8. silvy Reply

    Haida,cata prostia duduia in ei!
    Mi s-au relatat si mie astfel de povestioare.. iar acum, mai marii comunisti care racneau “valorile societatii” se fac ca nu mai tin minte. Sau, mai primesti replica din cand in cand, “ei,erau alte vremuri”.
    No,binie.. atunci,pe vremuri dintr-astea, o sa-ti zic si eu ” ia mai da-te-n ***”.

  9. ardeleanu' Reply

    @silvy Ăia și acum răcnesc „valorile societății”.

  10. boga Reply

    true story:
    la tara – Oltenia. murise una. starbunica-mea + alte babe, la sosea.
    Stra…: – Da’ ce-avu’ maica de muri?
    …….: – I-a venit rau la camp si-a murit.
    Stra…: – Eeeee, de i-ar fi fost ei ca mie…

  11. Injineru Reply

    Aveam obiceiu sa le cam chiulesc la sedintele de partid 😀

    Odata insa, aveau aia nevoise sa deie exemple concrete si m-au ridicat in picioare sa spun de ce am lipsit cu o luna inainte (la noi erau lunare sedintele).

    Cum nu ma asteptam, am spus si eu ca s-a imbolnavit bunica si a trebuit sa ii cumpar medicamente. Desigur ca nu a fost un motiv destul de bun si au cam maturat pe jos cu mine … aveau ei textele lor; cine le-a prins le stie, iar cine nu, nu are cum sa le priceapa …

    Poanta draguta este ca la sfarsit un profesor s-a apropiat de mine si m-a intrebat: deci tu erai Scufita Rosie ?!

Leave a Reply to Groparu Cancel reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *