Am mai găsit un Groparu

Ce aş fi putut eu spune în decembrie anul trecut, când am primit e-mailul asta? Să-l dau în judecată că era să-mi înghit proteza de uimire, sau că am râs până era să rămân fără aer în pleură?

“Salut.

Coincidenta face ca pe mine sa ma cheme Calin Groparu.
Se poate sa am parte de bunavointa din partea ta pentru o adresa de mail ? 🙂   gen: calin@groparu.ro ?

Multumesc.
Calin G.


CALIN GROPARU”

Deci automat m-au năpădit amintirile care mă chinuiesc. Oare şi lui îi spun ungurii “Groppyko”? Pe copiii lui cum îi alintă, Gropărel şi Gropărica? Da’ pe nevastă-sa – Gropăroaia, Gropăreasa, Gropăriţa, Gropara? Ce face el când trolează, “gropăreşte”? Cum înjură, tot ca mine (groquisda mâne-sa)? Când dă peste cap un rachiu, spune şi el, ca mine, “Groparu a dat groapă, hihihi!”, şi râde tălâmb, tot ca mine? Când se împleticeşte, îi spun şi lui prekinii “eşti Gropar de dai în gropi”? Îl întreabă şi pe el lumea “Groparu e numele tău, sau porecla?” – şi apoi, inevitabilul “dar de unde ţi-a venit ideea să alegi pronumele Groparu?” Şi, mai ales – mai ales – l-o întrebat cineva, vreodată: EŞTI RUDĂ CU GROPARU.RO???

PS: No… am discutat cu cine trebuia, şi l-am rezolvat pe om! Din motive lesne de inteles, am modificat numele adevarat al solicitantului in “Calin”, că mie îmi place să botez. Şi da, faza e pe bune!

31 lovituri, dă-i și tu!