Achiziţia unui apartament poate fi o chestiune de viaţă şi de moarte

Am început de câteva săptămâni să caut un apartament de cumpărat.
Am discutat cu un agent imobiliar priceput, ceea ce s-a dovedit a fi un lucru bun, dar am discutat si cu tata, ceea ce s-a dovedit un lucru mai puţin inspirat.
Într-o duminică seara, când mă aflam impreună cu câţiva dintre colegii mei de serviciu în drum spre Focşani, mă sună tata.
– Cezar, mă auzi?
– Da, tată, te aud. Spune-mi …
– Vezi că am vorbit cu tanti Alice şi mi-a spus că s-a interesat de apartamentul vecinei dânsei, doamna Vasilescu, ştii, doamna aceea foarte in vârstă… ti-am mai spus eu despre ea…
Domna Alice e o cunoştinţă de-a noastră pe care eu nu am mai vazut-o de cand aveam 10 ani şi dumneaei îmi dădea nişte bomboane delicioase aduse din străinătate. Stă undeva în zona Cişmigiu într-un bloc naţionalizat şi tata se tot interesează de apartamentul vecinei dumneaei, doamna Vasilescu, care a ajuns la respectabila vârstâ 90 de ani.
– Da, mi-ai spus.
– Aşa… a zis că doamna Vasilescu nici nu mai iese din casă… dar încă mai suflă…
– Cum poti să te gândeşti la aşa ceva, mai tată!!! spun eu cu indignare. Cum adică încă mai suflă?
– Cezar, nu eu am zis aşa. Aşa a zis doamna Alice.
– Păi doamna Alice nu are şi dumneaei peste 80 de ani?
– Da, şi ce importanţă are? Aşa a zis! Că bătrâna încă mai suflă. Ce vină am eu! Dacă nu mă laşi să vorbesc… aşa. Dar nepotul ei ar vrea sa vândă apartamentul, că el nu mai stă în România, doar că aşteaptă să…
– Ce aşteaptă, măi tată?
– Ce s-aştepte! Aşteaptă sa dea colţu’ bătrâna. Asta aşteaptă… ce nu-ntelegi?… Aşa. Şi mi-a zis doamna Alice că ne anunţă dumneai cum se-întâmplă ceva, mă-întelegi?
– Ne-anunţă dacă crapă bătrâna? Asta vrei să-mi spui? zic eu. Incredibil!!! Vrei să spui că de acum o să aştepţi să fii informat de sursa ta cand moare biata femeie.
– Nu eu aştept, Cezar! Nepotul aşteaptă! Iar doamna Alice ne-anunţă cum află ceva. Mi-a zis că s-a dus chiar azi pe la doamna Vasilescu sa vadă ce mai face dar nu i-a răspuns. Cică nu prea mai aude soneria…
– Păi şi de unde ştie tanti Alice ce vrea să facă nepotul cu apartamentul! E cam sinistră toata treaba asta! Pe mine nu mă intersează chestii d-astea!
– Cezar, asta-i viaţa! Toată lumea moare la un moment dat. Doar că apartamentele rămân!
Guest post scris de Cezar (care acuma caută apartament
9 lovituri, dă-i și tu!