A venit şi ziua fucked-tidică

Da, mă, îndrăgostiţilor, pupaţi-vă pe rujuri!

Am vrut să scriu despre cum importăm noi sărbători din alte ţări. Dar deja s-a scris despre asta câteva tone de litere, cu tot cu spaţii.

Apoi am vrut să scriu despre cât de greţoasă mi se pare sărbătoarea asta, dar nu e chiar aşa. Pentru că, dacă există vreun moment potrivit de agăţat ceva, apăi ăla-i acuma. Băgaţi la cap, burlacilor!

Apoi am vrut să scriu despre faptul că nu avem nevoie de o zi anume în care să o sărbătorim pe persoana iubită, indiferent de sexul ei.

Apoi m-am gândit şi am zis că:

Aşa cum spun legendele, Sfântul Valentin îi căsătorea pe creştini într-o vreme în care codul penal stipula pedepse grave pentru asemenea practici – unul dintre ele, fireşte, decapitarea. Cum Valentin viola legea în mod repetat, procurorii DNA ai timpului l-au condamnat la moarte cu executare. Pentru că Valentin a pierdut şi la recurs, pedeapsa a fost dusă la îndeplinire conform verdictului pronunţat de instanţă.

Ce nu ştia însă boul de Claudius al II-lea era că sfânta instituţie a căsătoriei cu un singur partener până la moarte ar fi dispărut de la sine dacă nu-şi băga el coada: era suficient să-i lase pe creştini să prindă şi ei nişte ani de căsnicie împreună. Odată ce intrau în etapa de “iar te-ai uitat la meciuri cu gladiatori toată seara şi aţi beut vin ieftin la cârciuma lui Lucullus! Plus că de două zile mă tot rog de tine să repari termele, că ne tot inundă vecinu’ din stânga, dar ţie nu-ţi pasă!”, toţi bărbaţii romani adevăraţi şi-ar fi băgat picioarele în el de legământ sacru şi şi-ar fi făcut dreptate cu o lovitură de gladius. După care, ce să facă şi ei, şi-ar fi urmat mai departe destinul în braţele unei sclave tinere, neînvăţate încă cu cicăleala.

Mersi frumos, Claudius al II-lea, eşti cel mai infect dintre toţi împăraţii Romei. Sper să ajungi în iad, în sectorul acela în care rămâi până la moarte cu prima femeie care te-a făcut bărbat.

22 lovituri, dă-i și tu!