– Muiere… ce chiloți îmi iau?
– Păi… ia-i pe ăia cu America! Sau nu?
– Păi și pe ăia cu România nu?
– Ba și pe ăia!

Și i-am luat pe amândoi. Două perechi de chiloți cu drapelele celor două țări din parteneriatul strategic, tipăriți la Tiparo, să nu se supere NATO. Să fie pace în lume!

Am ajuns la ambasada unde acum vreo 4 luni tremuram că nu-mi dă viza pentru vizita din America despre care am tot scris, am trecut cu bine de filtrele alea oficiale care te caută tandru prin cavități și penetrăm, doamna nievastă Groparu și cu bloggerul, pe tărâmul libertății absolute. America, baby. La intrare erau niște Sandero americane, faine de pici!

Înăuntru erau tot felul de standuri cu companii americane care vindeau libertate sub formă de:
– companii de transport persoane (Uber – cărora țin să le mulțumesc și pe această cale, că-n București nu m-am descurcat fără ei; să facă bine să intre-n legalitate, că fără ei aș fi pierdut avionul din București de două ori și ar fi fost păcat)
– mâncare (MAC-uri, KFC-uri, SubWay, Pizza Hut, Jerry’s Pizza, costițe și alte mâncăruri care-i ajută pe nutriționiști să facă averi)
– beutură (Pepsi și Cola, Starbucks, dar și soft drinks ca Daniel’s, Jack Daniel’s)
– dulciuri și gogoși, pentru că ce ar fi America fără o supradoză de zahăr și gogoși?

Camionagiu cum îl știți, Groparu s-a mulțumit să golească niște beri ale libertății.

Și am tot beut pe gazonul ăla din curtea ambasadei care este așa de frumos, că Simona Halep ar putea oricând să câștige meciuri contra Serenei.

Și apoi a-nceput paranghelia oficială, că colcăia locul de politicieni – am aflat că erau toți ăia, știți voi care, dar s-au ținut departe de vulg, pentru că nas subțire și sânge albastru, nu ca noi. Plus că la chioșcul lor nu puteai intra, era plin de politicieni pișcotari și – presupun – șpăgari.

Începerea ceremoniei a fost anunțată de o tanti americancă ce citea în română de pe ceva foaie, și accentul în limba română era cam ca la Olguța – de-aia vă zic să vă relaxați când e vorba de vorbit limbi străine, nu mai fiți naziști și nu-i mai judecați pe alții, mai bine fiți voi fluenți în cât de multe limbi puteți și o să vedeți câte fantome se eliberează din suflețelul vostru.

A continuat apoi cu imnurile. Niște ofițeri de armată din față au stat cu spinarea dreaptă ca o vâslă pe tot parcursul intonărilor și-au salutat cu respect aerul – fără să-l respire, în semn de respect.


Imnul nostru îl știți, că l-ați auzit în iarnă seară de seară, săracu’ Grindeanu

Apoi a vorbit Excelența Sa Domnul Ambasador Hans Klemm, și amu trebuie să fiu serios și să mărturisesc că nici acuma nu-mi revin din onoarea pe care ne-a făcut-o venind la proiecția Usturoi de la MȚR de anul trecut.

Apoi a vorbit al nostru, sibianu’; domnu’ Klaus, de. Căruia premierul celui de-al treilea cel mai competent și cinstit guvern, dom’ Tudose (după Ponta și Grindy), tocmai i-a tăiat macaroana cu cei 2% promiși lui Trump pentru apărare; și, tot din cauza atacurilor partidului domniei sale asupra DNA-ului, domnu’ președinte și-a reafirmat public sprijinul pentru NATO și pentru lupta anti-corupție. Domnu’ președinte, da’ când vom spune și noi cu nume și pronumeprenume împotriva căror lichele ne luptăm? Ha? Da’ înainte de învestirea noului cabinet, n-ați negociat niște procente pentru apărare? În fine…

Apoi au venit niște avioane și au scos fum colorat pe ceriul patriei noastre libere, ca să se vadă că suntem competenți. Nefiind MIG-uri, nu ne-am temut nici o clipă că vor pica în capurile noastre.

Punctul culminant a fost atins când s-a ajuns la iubire pură.

Apoi ne-am reunit cu niște bloggeri de frunte – Cristian Florea, care s-a făcut mai vajnic de când nu l-am mai văzut, domnul blogger prieten Alex Ciucă și tânărul însurățel ”casă-de-piatră” WRadu. Și, mai ales, ne-am bucurat să o revedem pe tânăra privighetoare Daniela Stoica, din filmul Usturoi, nu-mi mai dau link, da?

Cam asta a fost, mulțumesc Iuliei (știe ea care!) pentru invitația care m-a onorat. Acuma mai trebuie să văd cum naiba scap de nebunul de Vladimir, că mă tot sună pe linia oficială de când o citit că-i dau pălincă lu’ Trump, că vrea și el, altfel s-apucă iară de invadat țări mai mici, și știți că Vladimir nu-i tăt!

Written by Groparu Nemernic

Nascut din spermatozoizi campioni... cred.

This article has 7 comments

  1. sow Reply

    Au fost o data ca niciodata sau ca intotdeauna niste turisti americani cu o stare financiara buna si foarte ambitiosi (veti vedea asta in cele ce urmeaza). Aseeeeaaa…si ajunsi pe plaiurile noastre au dorit sa incerce din vinul romanesc. Auzisera ei ca e bun si merita tot efortul. Dupa ce au golit cu succes niste butelii, a doua seara au mers la magazin sa mai cumpere ceva vin. Au luat si s-au apucat de treaba. In dimineata urmatoare le-au spus colegilor romani:
    – Hey dudes, am luat aseara cateva sticle de vin. Nu a fost ca si cel baut cu voi cu o seara inainte, insa nu a fost rau. Avea un gust si miros puternic, iar dimineata ne-a cam durut capu’.
    – Aha…pai ce scria pe sticle?
    – Boy, scria vin.
    – Aseeea…Rocky …si altceva mai scria?
    – Oh yeah, mai scria. Vin, otet de vin.
    Asa e cand tintesti sus, esti ambitios.

  2. Vasile Manu Reply

    Si ia zi, boss, a intrebat de mine Iohannis sau ambasadorul american? Are Trump vreun mesaj pentru mine? :))

  3. rodion Reply

    “cei 2% promiși lui Trump pentru apărare”.Pai de cine ne aparam coane Fanica?Singurii care ne agreseaza zi de zi sunt infract….aaaaa….”politicienii” nostri , aka banditii bastinasi care impart ciolanul cu slugile sefilor ue
    “domnu’ președinte și-a reafirmat public sprijinul pentru NATO și pentru lupta anti-corupție” asta ar sprijini orice si pe oricine in afara poporului roman.
    “Domnul Ambasador Hans Klemm, și amu trebuie să fiu serios și să mărturisesc că nici acuma nu-mi revin din onoarea pe care ne-a făcut-o venind la proiecția Usturoi de la MȚR de anul trecut.” Gropare , fii sincer: daca filmul n-ar fi fost cu si despre o anumita etnie, crezi ca v-ar mai fi facut onoarea?Sau crezi ca te-ar mai fi invitat la petrecere daca pe blogul tau n-ai fi fost pro etnia respectiva si pro lgbt? Simpatiile ambasadorului cat si faptul ca se implica activ in politica dusa de statul roman(in orice guvernare), lucru usor interzis unuia ca el, sunt cunoscute.

  4. rodion Reply

    Da’ despre redeventele uriase platite statului roman pentru petrolul din Marea Neagra nu v-a vorbit domnul ambasador?

  5. alunelu Reply

    Al 3-lea cel mai cinstit guvern, dar cel mai cinstit prim-ministru #ficatulduce

  6. w41ru5 Reply

    Alo, domnu’ șăf, nu’s budigăi cu steag vopsit pe ei la firma aia de-o pomenii mai sus. S-or dat toți ori care-i baiu’?

Leave a Reply to sow Cancel reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *