Romantismul n-a murit

Ajung acasă numai eu cu fiu-meu după o zi lungă de luni, că nievasta mai avea ceva de făcut pe la serviciu.

Îl trimit pe fiu-meu la el în cameră, mârâind preventiv că să nu mă bată la cap, că-s obosit:
– Joacă-te şi tu acolo cu ce găseşti. Să nu te aud că cârâi, că schimbăm foaia.

Pornesc televizorul, deschid berea cea de toate zilele şi mă apuc să călăresc Facebook-ul pe telefon.

După vreo 20 de minute, îi dau SMS jumătăţii ăleia bune: mno, mai vii azi?

Răspunde: acum m-am urcat în autobuz.

Îi scriu: hai mai repede, am o surpriză pentru tine.

Mai trec vreo 10 minute… o aud cum intră, ruptă de oboseală, îşi lasă geaca-n cuier, că e gata, o venit iarna, am trecut la haine bune pentru asediul Stalingradului… trage un oftat din ăla sănătos, de om care-a avut o zi lungă… o întâmpin plin de optimism:
– Bine-ai venit acasă, iubita mea! Hai să vezi ce surpriză ţi-am pregătit!
Ea:
– Ce surpriză?
Eu:
– Uite ce frumos ţi-am pregătit ingredientele pentru mâncare, ca să le ai la-ndemână! Tot ce mai trebuie acum să faci e să ne găteşti cina.

Postare scrisă cu burta goală de foame, că o făcut de mâncare numa’ pentru ea şi pentru Gropărel, cică să mă-nvăţ minte pe viitor cu surprizele astea.

12 lovituri, dă-i și tu!

Un gentleman englez sadea 100%

Coadă la toaletă in Anglia, așa cum șade bine unei țări în care vinul casei este berea.

Care bere, după cum știm, nu se cumpără, se închiriază (știu că vremea de afară nu îndeamnă la agerime intelectuală, dar sper că nu mă puneți să vă explic gluma asta clasică).

O lady și încă o lady (adică două ladies) încearcă să-și croiască drum către o toaletă, dar pe coridor era înghesuială ca în D-Day, pe plaja Omaha. (more…)

11 lovituri, dă-i și tu!

Dragă asigurare de sănătate, apără-ne de cel rău

Acum vreo 6 ani, când era Gropărelu’ mititel şi locuiam în cea mai mare comună cu numele de Florești din patrie, dictatura sedentarismului începuse să se instaureze încet, dar sigur în fizicul democratic al bloggerului. 2-3 ore pe zi naveta Floreşti-Cluj,  8-9 ore la corporaţie cu fundul bine înfipt în scaun, copilul încă nu începuse să alerge, week-end-urile petrecute la cratiţă, că trebuia şi nievasta să mai lase oalele-n pace – ce mai, bere, televizor, maşină şi pat, cam asta era viaţa.

Şi… când ne-am mutat în Cluj, într-o seară am început să mă dau mare alergător, ca Rocky Balboa când trebuia să se bată cu rusul, pentru connaisseur-ii filmelor americane cu bătaie în care imperialiștii câștigă.

Şi, la alergarea aia prin zăpadă, or început toţi mușchii gemeni (din spatele tibiei) să mă trădeze și să doară ca de la tortura chinezească. (more…)

9 lovituri, dă-i și tu!

Cum dezveţi copiii şi parlamentarii să-ţi mai arate fuck you

Iordache pare fix genul de vecin care alungă copiii din faţa geamului său nu pentru că-l deranjează zgomotul de minge bătută pe maidan (oricum are termopane cu 7 straturi, n-ar auzi nici măcar un motor de Concorde care exlodează pe scară), ci pentru că asta-l face pe el să se simtă viril şi important în bloc.

Acum un miliard de ani, după ce am picat la facultate ca nişte boşi, Groparu şi naşu-său Greuceanu (de care sigur vă e dor, dar e prea prins cu capitalismele româneşti ca să-mi mai furnizeze postări cumsecade, deşi orice ochi plânşi le e dor de aşa ceva) s-au văzut foarte şomeri şi foarte neangajabili, că milenialşii încă nu se inventaseră şi tot ce puteam spera era un job de vreo 20 mărci germane pe lună. Aveam, practic, de ales între a lucra în fabrică sau a preda engleză la grădiniţă. (more…)

12 lovituri, dă-i și tu!

Vine o vreme

Știți treaba aia cu ”într-o bună zi, părinții te-au dat jos din brațe și de atunci nu te-au mai ridicat niciodată la piept”?

Mno, vine o vreme când îți lași copilul la școală și de atunci nu se va mai întoarce niciodată de trei ori ca să te mai salute încă o dată și încă o dată.

5 lovituri, dă-i și tu!