Mâna lui Dumnezeu e deasupra noastră. Și ne ține o răcoareee…

– …și uite așa, Dora zice că tata și eu suntem bolnavi și ni se-ntâmplă necazuri din cauză că nu mergem la biserică împreună.
– Ce?
– Păi da! Că eu mă tot duc de fiecare dată când am ocazia; dar tata nu vrea la biserică, nu vrea nicicum.

Ai mei sunt trecuți de a doua tinerețe; și iau la bumbi și la pastile cu roaba, bagă-n ei ca apucații: pentru inimă, pentru ficat, pentru sânge, pentru degetul mare de la picior și pentru unghia degetului mare de la picior. (more…)

5 lovituri, dă-i și tu!

În ochii mamelor suntem mereu copii

– Ai grijă pe drum, că e seară! Și o trecut tractorul și o făcut șanțuri cu roțile și e noroi.
– Mamă! Am trei ficiori, cel mai mare are 28 de ani și e-nsurat și are doi prunci. Le-am făcut la tustrei casă în sat, casă mare, cu prispă; și i-am învățat meserie pe fiecare, fiecare e dogar, tâmplar, dulgher. Tustrei sunt voinici și harnici și vânjoși. Ăla micu e-n Grecia, lucrează de rupe și are mașină nouă. Germană. Nou-nouță! Ceilalți construiesc case și le merge bine. Și, mamă, io am 56 de ani! i-o zis uncheșul Mircea, ceva văr cu tata.
– Bine! Ai grijă la șanțuri, c-o trecut tractorul și sunt bălți și e noroi.

10 lovituri, dă-i și tu!

Noi suntem români, mâncăm orice

Grecia.

Concediu.

Faună diversă atât pe plajă (ruși, englezi, ruși, nemți, ruși și români) cât și în apă (pești, ruși, pescuți, ruși, arici de mare, ruși).

La un moment dat, pe apă apare un mic cadavru: un calamar răposase și plutea în voia lui Neptun unde-l ducea curentul. Practic, îl trăgea curentul.

Plutind, ajunge până la o turistă care se bălăcea în voie; care, la atingerea defunctei cefalopodei, a scos din trahee un țipăt atâta de înfricoșător, că s-au spart niște pahare de cristal de Mediaș pe yacht-urile milionarilor ruși din larg; și turista a și fugit repede din apă, posibil direct în hotel și de acolo direct la aeroport și de acolo direct acasă, de unde n-a mai ieșit niciodată la plajă.

Un românache de-al nostru, observând cu ochi atenți întregul eveniment, a sărit repede la locul dramei, a pus gheara pe furiș pe arătarea cu tentacule și a mirosit-o îndelung; apoi, descoperind că încă nu se instalase rigor mortis și nici vreun miros specific de morgă marină, a luat-o cu sine până la șezlong și a băgat-o în sacoșa de plajă, printre crema de soare, ziarul Click! și chiloțeii de schimb ai iubitei sale.

Și, în seara aceea, cuplul de români a mâncat fructe de mare proaspete.

6 lovituri, dă-i și tu!

Un sfat: nu te pune cu șoferii basarabeni

Cuvânt cu cuvânt din povestirea colegului Sasha, din Riepublicuățâ, pe care v-o reproduc aproape verbatim!

Așadar: drumul Chșnău-Cluj, plin de basarabeni de-ai noștri care veneau voioși să se alipească la patria mumă.

Între ei, o gașcă deloc mică (de vreo 9 zâduri de oameni – se știe că nu există basarabeni mici; numa-n Transnistria), ușor chercheliți și binedispuși, Doamne-ajută.

Pentru că alcoolul face acid la stomac, oamenii scot pe drum din desagi mai o pârjoală, mai niște cârnăciori de casă, o slăninuță… mai rup o pită de casă, să bage la maț, no!

Zurau firimiturile prin autobuz ca ninsoarea peste sinistrați; iar un damf de carne afumată învăluie perfid autocarul.

Șoferul strigă la ei: bleaaaaa, da’ nu mâncați în autobuz! (more…)

5 lovituri, dă-i și tu!

Nu am întâlnit câine cu nume mai potrivit

– Ia întreabă-l pe fiu-tău ce o făcut la bunici! zice nievasta.
– Ficior, ce-ai făcut la bunici? întreabă tati.

Ficiorul ezită, că nu știa dacă pentru ce ce făcuse nu cumva urma să fie bătut cu sălbăticie crudă și apoi închis în beci 2 săptămâni și hrănit cu pită și apă, semn clar al unei familii tradiționale.
– Nimic! zice el, precaut.
– Hai, no! Zi cu ce te-ai jucat?
– Păi… când eram în nisip, mi-am băgat pu…
– Nununu! se bagă nievasta. Zi cu ce animale!
– Păi… cu un porumbel mort… cu o pisică bolnavă și râioasă…
– Nu, măi! Zi de câine!
– Da, și cu câinele de la bloc m-am jucat.
– Așa! Zi de câine!
– Păi l-am tras un pic de urechi, da’ nu tare… că are, așa, niște urechi uriașe, de elefant…
– Așa… și ia zi-i lu’ tati cum îl cheamă pe câine?

Ficiorul ezită din nou, dacă-l certăm?
– Zi, mă coptil!

Într-un final, fiu-meu cedează:
– Meleșcanu. Pe câine-l cheamă Meleșcanu.

12 lovituri, dă-i și tu!

Bun. Ce învățăm după furtuni, tornade, Gabi Firea și alte uragane?

Nu mi-am dat seama de treburile astea decât după furtuna de duminică:

Apă:
De regulă, filtrăm apă pe toată săptămâna, deci ar fi trebuit să am în permanență un 20 de litri de apă potabilă pusă deoparte.
În realitate, abia dacă aveam apă pusă deoparte într-o sticlă de 2 litri în mașină, plus niște apă uitată prin pahare în bucătărie.

Lumină:
De regulă
, frontala mea stă pusă în colțul ei din sufragerie.
În realitate, fiu-meu se joacă cu ea în draci, e când la el în cameră, când prin baie, când pe sub jucării, ce mai, pe unde apucă.
Bonus, era descărcată. (more…)

12 lovituri, dă-i și tu!

Și… vă știu nevestele PIN-ul de la card?

– Am rămas fără sfânta pită! Ce-i fac io de mâncare la Gropărel dimineață? Meri la non-stop de ia! zghieară nievasta.

Apoi, ca-ntr-o negociere, una caldă, una rece:
– Dacă ești prea obosit, mă duc eu.

Deci era clar că trebuia să merg eu.

Așa că mă iau și mă duc, că doară pricep și eu mesajele subliminale, nu-s bătut în cap (de tăt).

La magazin stau la coadă: doi (studenți? tinerei?) tocmai se hotărau ce să cumpere.

Ca de obicei, EL se hotărâse relativ repede: pusese pe tejghea patru Tuborg – semn clar că avea ceva plan secret pe termen scurt, iar necesarul lui proteic era satisfăcut pentru seară. În secunda doi, și-a și pus mâna dreaptă deasupra lor, într-un gest tandru, semi-patern, semn că le va apăra cu prețul vieții sale.

În timpul ăsta, EA, iubita lui puștoaică o ardea raw-vegan: ”suc Tedi aveți? Nu din ăsta, din ăla mare. Piersici? Așa… o apă plată, o legătură de pătrunjel, o pâine cu secară, un borcan de miere BIO și o varză Kale” (n-aveau varză Kale! E non-stop, da? Nu magazin de hipsteri).


Mai avea un pic și cerea testicule de cocoș (”fasolea” aia din dreapta sus)

În timp ce fata-și umplea mâinile cu castraveții și mierea ei BIO, el scoate cardul, ca un gentleman, și i-l dă vânzătorului ca să plătească; apoi fuge repede să-și ia o pungă gratis de la raionul de legume. Revine și, cu mâinile ocupate de nobila ocupațiune de a-și pune berile la adăpost, îi cere ajutorul EI, care deja era cu mâinile pline de chestii sănătoase – mizând, pe bună dreptate, pe capacitatea nativă a femeii românce de a se descurca indiferent de circumstanțe:
– Te rog ia tu cardul meu.

Normal, femeia româncă s-a descurcat: l-a palmat în secunda doi.

Fin observator al psihologiei umane, vânzătorul nu s-a putut răbda:
– Așe, amu dă-i cardu’! C-apăi, după ce te-nsori, îi dai și PIN-ul!

Cei doi se uită… lung se uită, nu prea știau ei dacă-i în glumă sau în serios… Groparu le ia locul, că-i venea lui rândul să ceară și el ceva. Dar, în loc să cumpere pită, zice tare, să se audă în tot non-stopu’:
Așa-i.

13 lovituri, dă-i și tu!

Cel mai românesc lucru de la furtuna de duminică

Un coleg venea de la Huedin, de la grătărelele de duminică, către Cluj duminică după-masa, tocmai când se dezlănțuise urgia.


Pozele sunt din Baia Mare, via Radu Boloveschi

A văzut cum pleznesc și se rup stâlpii de curent ca scobitorile și cum rotocoalele alea rotunde, uriașe de paie sunt măturate de pe câmp. (more…)

10 lovituri, dă-i și tu!