Scurtele verii

Între două plăji de Țâpru, vinuri demiseci la rece și multe, multe fițe de la Gropărel (știți vorba aia, te chinui 2 ani să-i faci să se ridice-n picioare și să vorbească, și 16 ani să stea jos și să tacă!), vă prezint o tură scurtă de scurte, că și așa n-am mai băgat de mult!

Așadar:

1. #cluj, 23.06.2017, ora 19:00, va avea loc proiecția ”Cântec pentru Argyris”, un documentar despre Argyris Sfountouris care, la numai 4 ani, își pierde 32 de membri de familie uciși de naziști. Deci votați-i mai depate pe cei care o ard naționalist la ora actuală, da? Proiecția va avea loc la Bookla, în Grigorescu. Posibil să urmeze și niște proiecții Usturoi acolo, așa că rămâneți aproape!

2. Prietenii buni ai unui prieten bun pornesc pe o bicicletă-dublă-în-tandem de la Curtea de Arges pana la Bonțâda, la Electric Castle. Ca să raise awareness pentru oamenii cu dizabilități, mai ales că și ei au anumite tare fizice de care mai degrabă s-ar lipsi. Vă roagă Groparu să-i urmăriți pe Facebook, Twitter și Instagram. Au și site. Și… dacă aveți niște încurajări în plus care vă deranjează, apăi dați-le lor, că apreciază, că-s oameni faini!

3. O altă gașcă de nebuni doresc să fie echipă românească ce va traversa Oceanul Atlantic vâslind ca parte a Talisker Whisky Atlantic Challenge, în decembrie 2017. Până atunci, au plecat vineri în traversarea Mării Negre într-o o ambarcațiune cu vâsle, în încercarea de a deveni prima echipă din lume care face asta, încercând în același timp să doboare un record de viteză. Și vor vâsli neîntrerupt aproximativ 1200 km, până la Batumi (Georgia). Întreaga aventură a echipei „Atlantic 4” va putea fi urmărită pe www.atlantic4.ro. Baftăăăă!

4. Am lăsat ce este mai important pentru final. Prietenul meu Zolty din Bogata a făcut bine pentru oamenii cu dizabilități cât nu voi reuși eu să fac în 10 vieți. Printre altele, a vândut spațiu publicitar pe bannerele oferite de mai mulți bloggeri generoși, gen Hădean, Cabral, Manafu (apropos, ȘI asta explică bannerul Pizza Acrobatică de la mine din sidebar; zic ȘI asta, pentru că ȘTIU ce pizza bună fac oamenii ceia) și cu banii adunați a donat vreo 6 cărucioare (!) pentru oamenii țintuiți la pat/scaun.

Asta a făcut Zolty, prietenul meu cu numai două degete funcținale, dar cu inimă cât toată Transilvania.

Acum, are el nevoie de ajutor: dorește să-și cumpere o mașină adaptată special pentru persoane în scaunul cu rotile. Am cumpănit îndelung dacă are într-adevăr nevoie de așa ceva, pentru că o mașină presupune niște cheltuieli pe care s-ar putea ca el să nu le poată acoperi; plus că mă tem de reacții negative (gen ”ce-i trebuie lui mașină…?”), că la asta suntem experți. Ei bine, eu CRED în Zolty. CRED că va folosi mașina pentru a face viața mai frumoasă și lui, și multor altora, transportând donații către nevoiași. Chestie pentru care eu nu prea am timp, dar sunt dispus să plătesc cât pot și cât reușesc, pentru că știu că banii ăștia merg la Dumnezeul ăla care preferă lemnul și spațiile mici.

Dacă doriți să ajutați în vreun fel, Groparu vă este recunoscător! Și îngerașul vostru aplaudă cu emoție. Nu știu, poate derulați o campanie în Social Media, poate vă deranjează un 10-50-100 lei în jeb și nu știți ce să faceți cu ei… ce mai, haideți să ne băgăm! Mai multe detalii puteți vedea, citind, aici.

Da. Banii ăștia chiar merg la Dumnezeul ăla care preferă lemnul și spațiile mici…

6 lovituri, dă-i și tu!

Țâpru

– Acum, tati?
– Ohoooo… ficior, păi trebuie prima dată să trecem de controlul Poliției de Frontieră… știi tu, oamenii ăia extrem de amabili de la aeroportul din Cluj, de zici că-s din altă țară… apoi să merem în avion… apoi să zburăm vreo tri ore și apoi să debarcăm, să merem la hotel, să ne cazăm, să mâncăm… și numa’ dupa aia!
– Oooooffff…
– Firește, dacă nu vrei, dacă ți se pare prea mult, io-ți pot zice amu ce zic psihologii să nu zicem niciodată copiilor; dar noi te putem lăsa aici, în aeroport, și te luăm când venim înapoi!
– Nununu, vreau să vin și eu cu voi!
– No hai, da’ cu răbdare…

Trecem de oamenii ăia amabili (dacă mă citește careva de la aeroportul din Cluj, vă rog spuneți-le că suntem fani Poliția de Frontieră! Că-s profesioniști și glumesc cu copiii și răbdători și faini și zâmbăreți, vă rog eu dublați-le salariile, mulțumesc!), ne suim în avion… și-ncepe iar al meu:
– Tati, acum?
– Nu, ficior… mai avem de zburat, de așteptat… dar dacă nu mai ai răbdare, le spun piloților să oprească să te lase-n Bulgaria! E frumos, au autostrăzi…
– Nununu, că aștept…

Aterizăm în Larnaca, căutăm transfer de la aeroport…
– Tati, da’ când?
– Mintenaș… luăm ceva buz, merem la hotel…
– Da’ mai durează?
– Mai durează oțâră, ficior…
– Oooooffffff…

Ajungem la hotel, în mijlocul unei hoarde de turiști invadatori ruși, omuleți verzi, Cipru, pământ rusesc… obțin de la fătuca de la recepție cheia…
– Acum, tati?
– Stai să ne ducem bagajele sus, să ne primenim, să merem să mâncăm…
– Ooooofffff…

Mno, merem să mâncăm, halim ca sparții la restaurantul hotelului…
– Taaaaatiiii… câââând?!?!?!?!?!
– Ficior… AMU! Amu merem.

Și-am mărs… direct pe plajă, ăsta micu o chiuit odată de fericire… s-o azvârlit pe sine direct în apă, s-o înmuiat ca un burete în timp ce chiuia de veselie… vă doresc și vouă să fiți la fel de fericiți ca el, când o dat de apă… apoi, în lumina serii, o scos ciucurelul și o tras o mândrețe de pișat în Mediterana de mi-or dat lacrimile de mândrie… drept ca rigla, din vezică de copil, de o făcut spume prin apa verde… în apa aia sacră și verde care-o născut-o pe Afrodita, de s-o scuturat Zeus din Olimp de indignare!
– Tati?
– Zi, ficior!
– Mno… gata, putem mere înapoi la Cluj…
– …????
– …păi da, am făcut pișu-n mare, e gata, hai acasă, că nu mai avem după ce sta! Hai, la cât avem avion?

Mno… mai stăm, chiar dacă ăsta micu’ vrea acasă… mai am câteva chestii de comunicat pe blog mâine-poimâine, apoi ne recitim prin iulie, că n-aș prea veni degrabă la cât pișu putem face în Mediterana! Serios… dar nu vă las oricum, ci cu poza asta frumoasă, ia uite ce demențial arată Cipru noaptea! Uitați-vă și voi numa’ de nu-i așa!

Și dacă aveți sugestii de ce să facem/vedem pe aici în afară de pișu-n mare, scriți dedesubt… v-am pupat!

7 lovituri, dă-i și tu!

Murul

– Am vorbit cu o colegă să-mi aducă un butaș de mur, zice nievasta. Să-l punem în grădină și să mâncăm mure bio și eco.
– Bun… adă-l incoaci.
– Și pentru Gropărel. Să aibă vitamine și antioxidanți naturali.
– Bun.
– Și fier, că murul are fier natural.
– Are. Adă-l.

Și l-o adus. Și l-am plantat, pentru antioxidanți și vitamine și fier bio și eco și natural.

Și m-o mai și pus nievasta să-l ud mereu, că murul ăsta face mega fructe mari și dulci și ăstora le trebuie apă, multă apă, și o cărat Groparu la apă de s-o spetit.

Și-l tot verifica de trei ori pe oră, ca pe bebeluș, ca să-i fie bine, să nu-i lipsească nimic.

Și odată m-am simțit foarte rău, aproape am vomitat de emoție, când i-am rupt din greșeală cu găleata de apă o ramură care tocmai creștea, săraca. Și am tremurat la gândul că nievasta ar găsi-o în locul ăla unde am pitit crenguța, că mie mi-e frică de nievastă, că are acces la bucătărie și de acolo până să mă omoare cu o picătură de ulei esențial de levănțică abil strecurat în ciorbă nu mai e decât un pas; și eu chiar țin la viața mea.

Și, după un an întreg în care butașul a crescut și și-a văzut de viața lui stropită din belșug cu apă, aseară am dezlegat misterul când l-am văzut pe Gropărel că-ndesa în gură ca apucatul fructele alea roșii, necoapte, de mur, și noi am zbierat la el că ce face, de ce mănâncă mure roșii și nu așteaptă până se coc?
– Ce faci, copile, de ce mănânci mure roșii și nu așteapți până se coc?
– Da’ astea nu sunt mure!
– Da’ ce-s?
– Zmeure!
– Zmeure?
– Zmeure!

Ne-am apropiat atent, cu curiozitate amestecată cu pioșenie, că la cât l-am bibilit mă temeam până și să mai respir în preajma lui… și ne-am dat seama că pruncul avea dreptate: murul ăla cu vitamine bio și fier antioxidant era, de fapt, zmeur.

Și, pentru că ne-a fentat atâta vreme lăsându-ne să credem că el era, de fapt, altceva decât ce și cum era, ne-am hotărât să-i spunem ”Murul Grindeanu”.

14 lovituri, dă-i și tu!

Trei golani

În clasa ta sunt trei golani:
– unul care-ți fură jumătate din sandviș și te bate;
– unul care-ți fură jumătate din măr și te bate;
– unul care-ți fură jumătate din jucării, te bate și te-njură. De mamă, care de fapt e-o doamnă.

La un moment dat, din varii motive, unul din cei trei se ceartă la sânge cu ceilalți doi. Lucrurile degenerează și se ajunge la ditamai bătaia.

În timp ce se caftește cu ceilalți, golanul singur se uită spre tine ca să-l ajuți. Nu-ți cere explicit ajutorul, că te vede încruntat, dar nu e greu să-ți dai seama că ar aprecia dacă te-ai băga între ei, că-i dau ăia omorul.

Tu te-ai băga și ai înclina sorții spre o bătălie mai echilibrată; dar nu poți uita smardelile primite de la golan și nu știi dacă, atunci când se va încheia caftul, nu se va apuca iară să-ți care la pumni, să te ia la refec, să-ți ia jucăriile și să te-njure.

De mamă, care de fapt e-o doamnă.

Plus că golanul nu-ți promite că nu va mai fi așa! Golanul îți cere muțește ajutorul, dar fără să-ți ceară scuze pentru bătăile de dinainte și fără promisiuni de mai bine pe viitor.

Așa că nu știi ce să faci. Oricum ar fi, pumnii sigur vor continua să curgă către fălcuța ta.

Așa că îți iei o farfurie de cireșe și te pui pe scaunul de pescuit lângă ei și mănânci cireșe și te uiți cum se bat și-și scot ochii și tu scuipi sâmburi, jur că astea este cea mai frumoasă lună din an, uite ce cireșe bune avem! Doamne, ce cireșe bune avem, scumpe a naibii, dar delicioase.

6 lovituri, dă-i și tu!

Cine este, de fapt, maimuța inteligentă?

Mă jucam cu fiu-meu fotbal în curte. Apropos, cine spune că stă la casă și are un copil căruia-i dă drumul în curte și-și face treburile în timpul ăsta SIGUR s-a uitat prea mult la programul de guvernare al PSD-ului, pentru că e clar că nu are nici o legătură cu realitatea: copilul nu-ți stă singur în curte, Doamne feri! Ori stai cu el, ori poți să uiți.

No, și io amu-s la etapa la care fac aceleași greșeli cu ale părinților mei, că altele mi-e frică să le fac: presupun constant că fiu-meu e un neajutorat indolent pe care nu-l interesează să învețe absolut nimic de la nimeni în viața asta, pentru că presupune – în mod eronat – că nimeni nu-l poate învăța nimic niciodată. (more…)

8 lovituri, dă-i și tu!

TIFF 2017, concluzii de final (dacă erau de-nceput, nu se numeau concluzii)

S-a încheiat ediția TIFF la care am fost cel mai prezent. Cu stres, cu alergătură și saturație de filme de tot felul – uitați aici cum s-a făcut selecția -, cu petreceri în fiecare seară (!) – țin să mulțumesc și pe această cale la nevasta mea înțelegătoare, se dedică următoarea melodie pentru ea! – și cu reacții care mai de care vis-a-vis de anumite evenimente (mai ales cel cu manelele).

Care reacții mă bucură, pentru că numai legumele nu au păreri despre manele pe lumea asta.

Nefiind legumă (deși dezvolt cu perseverență o burtică ca o lebeniță), mi-am dat și eu cu părerea aici, la invitația lui Alex Negrea, cu care am făcut un Facebook Live de toată frumusețea (more…)

9 lovituri, dă-i și tu!

Construiți o propoziție cu…

Făceam teme cu copilul meu Gropărel. Greu, frate! Doamna Olguța, vă rog eu măriți salariile profesorilor.

La un moment dat, trebuia să construim o propoziție cu cuvântul ”vară”.
– Zi, ficior!
– Vara este cald.
– Perfect. Ce zici, încercăm să facem o propoziție mai complexă? Mai lungă?
– Vara este foarte cald.

Tati nu e fericit. Ar dori ca coptilul să facă o propoziție mai complicată, cu relaționări, subordonate atributive și măcar ceva verbe modale! Dovadă că pruncul gândește nu binar, ca calculatoarele, ci multi… multinar, sau cum i-o zice.
– Bun… dar dacă ar fi să o facem cea mai lungă propoziție din lume?

Gropărelu’ mă privește și îmi aruncă, plictisit:
– Vara este foarte-foarte-foarte-foarte-foarte-foarte-foarte-foarte cald.

 

13 lovituri, dă-i și tu!