Craciun fericit 2015!

Să aveți belșug pe masă
Cu cârnați sau soia-aleasă,
Raw-vegan sau carnivor
Vinivor sau pussy-vor,

Cu familie drăgăstoasă
Nu din aia certăroasă,
Cu care să vă distrați
Căreia să-i colindați,

Cu iubită iubitoare
Sau mascul cu-amorul tare
Să vă răscoliți prin pat
Prin baie și prin dulap,

Că amu, cu vinul roșu
Ăla de-l aduce Moșu’
Altfel se-ndreaptă cocoșu’!

Sănătate la cei dragi
Și-o șampanie cu fragi,
Și, ateule, musulmanule sau măi creștine,
Fă bine și fă pace cu tine!

(și sex pe săturate; mai ales sex pe săturate!)

2 lovituri, dă-i și tu!

3 sali de cinema pline la lansarea Usturoiului

Deci dacă sperați că am terminat-o cu Usturoiul după ce v-am înnebunit atâta cu el, apăi, mno, greșit! Povestea abia începe (nu uitați că suntem disponibili online cu filmul Usturoi pentru diaspora pe www.vimeo.com/ondemand/filmulusturoi și ajungem în toată țara în ianuarie; scrieți-ne pe filmulusturoi la gmail dacă ne vreți la voi în oraș!).

Trei proiecții am avut joi, pe 17 decembrie. Toate cu sala plină. Asta după ce la celelalte 3 proiecții de anul trecut din Cluj (TIFF și 2 la Comedy) am spart record după record de audiență. Da, mă, noi, independenții, ăia fără buget.

Trei proiecții, deci, într-o singură zi.

La prima, cumva comunicarea dintre mine și stimatele școli și cinema Mărăști a fost cumva fragmentară; pentru că ne-am trezit cu încă vreo 4-5 clase de elevi care veneau, senini, către cinema Mărăști. Perfect! ar fi zis fiecare regizor român. Dar nu când deja nu mai ai loc în sală de aruncat o jumătate de ac! Știți cum se simte Groparu când trimite acasă oameni care nu mai au loc, fizic, să intre la filmul Usturoi? Mai nașpa decât au reușit să-l facă să se simtă doamnele profesoare care nu au ratat ocazia să-l facă cu oi și cu oțet balsamico de față cu elevii. Pentru că se știa oarecum cu musca pe căciulă, Groparu a înghițit în demisec. Era cumva catatonic, oricum, dacă venea Apocalipsa ar fi fost în stare să-i oprească mâna lui DUMNEZEU și să-i zică ”Heeeeei! Ci fa, ăi? Stai, mo, cuminke, să-mi fac proiecția!”

Copiii s-au distrat de au rupt. La KINOdiseea, anul trecut, în aceeași vreme, copiii bucureșteni s-au uitat mai mult distributiv la film, cu un ochi la telefoanele din mână. Copiii clujeni? Nici o respirație! Lipiți de ecran, au râs, s-au distrat, când a fost cazul nu au suflat un gram de aer… și la final au aplaudat ca apucații, că au generat energie de puteai încălzi tot Mănășturul! Descoperim că una din boxe nu reacționează bine cu versiunea noastră de Blu-Ray (dialogurile se mută de pe o boxă pe alta, uneori, și asta mă face să strâng din pumn).

Nu pot să vă pun poze, erau copii și nu am acceptul părinților pentru a face fotografii publice.

Urmează proiecția de după-amiază: intrare cu bilet plătit, la cinema Victoria. Din nou școlari, plus adulți. Domnul Ucu Bodiceanu – cine-feelul – printre ei. 3 locuri libere în sală! Plin de puștani, câțiva prieteni, câțiva maturi și câțiva seniori…

Filmul Usturoi la cinema Victoria, 17 dec 2015.jpg

…tura asta avem varianta DCP (90 Gb), imaginea e oglindă și, deși nu au copiat-o pe cea cu subtitrări în engleză, se aude bine! Se aude și se înțelege tot, așa cum ar trebui la orice film românesc. Se râde, iar la final sala izbucnește în ovațiii, se chiuie (sunt și câțiva dintre colegii lui Sebi Topan prin public), terminăm repede Q&A-ul, dar nu așa de repede pe cât ar fi vrut proprietarii cinematografului (următoarea proiecție este amânată cu 20 de minute), ieșim afară, toate bune! Dar nu înainte de a bate palma pentru a băga filmul din nou la cinema Victoria în ianuarie. În ciuda scepticismului afișat înainte, hehe!

Îi scriu lui Luci Alexandrescu, regizorul, care sforăia la ora aia, dar care urma să-și roadă unghiile dimineața că nu a fost aici și apoi mă duc la serbarea de final de an a Gropărelului. Păi ce, credeați că numai filmul îl am în cap?

Și proiecția de seară: plec de la serbarea Gropărelului mai târziu decât estimasem (deja grupa mare, serbarea durează o oră jumate), ies în stradă… Clujul e full, se circulă bară la bară, taxi ioc! E clar, zic, voi întârzia la propria proiecție! Un minut mai târziu primesc un telefon – prietena mea Tya era în spate, venea la proiecție, mă văzuse pe Eroilor și zice hai sus în mașină, sunt cu o colegă din Africa de Sud cu care vreau să vin la film! Te ducem noi! Serendipityyyy, haha…

Ajung cu 40 de minute înainte de începerea proiecției și îngheț: 100 de oameni așteptau deja afară, la un frig de 2 grade. 100! Care se fac peste 200 (250? 260?) la ora proiecției, la o sală de 180 de locuri. Din nou se umplu coridoarele, se aduc scaune suplimentare… proiecția are aceeași versiune care nu merge bine cu boxa buclucașă… asta e!

Filmul Usturoi la cinema Marasti, 17 dec 2015

La final, urcăm pe scenă la Q&A, lumea nu se dă dusă din sală… băi, pana mea, am fost la toate filmele românești la care am putut de până acum, cu Berlinuri și Cannes-uri și regizori consacrați, și lumea fugea de rupea de la Q&A… la noi, publicul holba ochii și zici că ne sorbea cuvintele! Și în acele momente de tensiune, că-mi bătea inima ciocane în cap și nu eram în stare să zic nimic, ghiciți voi care sunt primele cuvinte ale lui Ionuț Turda și ale lui Chris Nemeș, membri de seamă din staff-ul nostru tehnic? Ultra-perfecționiștii, mega profesioniștiii, arhi-calificații? Oamenii de bază pe partea tehnică? Care s-au ocupat de tot ce ține de tehnic? Aud? Asta după ce sala era arhiplină și oamenii s-au distrat și au aplaudat ca la Oscar? Aud? Și după ce am filmat tot filmul în 16 zile, în condiții de vai și-amar, că mă mir că nu am înnebunit?
– Da, ce ați văzut nu e chiar versiunea cea mai perfectă din punct de vedere tehnic…

Las’ că, drept pedeapsă, așa cum am stabilit la bere, la următorul proiect îi luăm tot pe ei la filmări, și dacă nu iese perfect din punct de vedere tehnic, atunci să-și cumpere ei singuri de mâncare! Că eu unul nu le mai plătesc ciorba de fasole cu care i-am chinuit în 10 din cele 16 zile de filmări.

7 lovituri, dă-i și tu!

Help! Am nevoie de un gand bun

Azi e ziua cea mare, ziua lansării. Dacă aveți gânduri bune de înainte de Crăciun, trimiteți-le la Groparu, care, deși beat de fericire, e și nițel morcovit și ar dori să muște dintr-un stâlp.

Și dați filmulețul ăsta tuturor prietenilor din diaspora! Iar dacă vă zic ”apăi, alt film cu țigani?”, spuneți-le că am încercat să facem cu suedeji, dar nu am găsit p-aici, prin Ardeal.

PS: Celor care se plâng că numai pentru diaspora va fi disponibil, v-aș spune să vă faceți rost de un IP din UE sau State, dar nu mă lasă regizorul, așa că nu vă zic.

16 lovituri, dă-i și tu!

Glume de corporatisti

Eram la cooperativă, băgam niște overtime, ca un corporatist de nădejde al patriei mele, că nu se putea să-mi lansez și eu Usturoiul în liniște! Călăream situația cu ceva manajeriță, cu care documentam împreună niște feature-uri, rupți de oboseală. Cealaltă colegă a mea era și ea cu un coleg, înzestrat cu o barbă de lumbersexualThis-is-Sparta, loveau și ei tastatura ca apucații.

Și, la un moment dat, iau o pauză biologică și mă îndrept către biroul cu porțelan în care încape un singur corporatist. Și trec pe lângă ușa întredeschisă a unui derector; care mă întreabă, din priviri, cum stăm! Cum mere treaba!
– E bine! îl liniștesc eu. Manajerița stă și se uită la ce tot ce scriu cu ochi de vultur!

Mă uit la el: fratele meu, derectorul e chel ca o minge de tenis, stătea așa ca un glob pământesc de carton aplecat peste laptop! Așa că nu mă abțin și bag una:
– Spre deosebire de tine! Că dacă erai tu să mă verifici pe mine, ai fi făcut-o cu ochi de vultur… pleșuv.

Nu gustă gluma. Normal.
– Și colega? mă întreabă.
– Și ea! Stă cu programatorul la calculator, care verifică și el tot ce scrie. Știi cum verifică?
– ?
– Cu ochi de vultur… bărbos!

Deocamdată fără lovituri. Dă-o tu pe prima!