Niciodată pălinca nu fu mai gustoasă

În sfârșit, reușesc s-o conving pe nievasta să nu facă overtime decât o jumătate de oră, așa că ajunge la mine la munci cu Gropărelu’, plecăm către casă înainte de ora 7 seara, haha! Viața e frumos, cum zice ungurul.

În fața casei – meeeega baltă de la ploaia de primăvară, Gropărelu’ scotea flăcări pe nări de încântare, ce mai! Era timpul. Așa că-mi trimit nievasta în casă, iar eu iau Gropărelu’ cu cizmele în picioare, călare pe bicicletă, și mă fac că nu-i dau voie să se facă ciuciulete, în timp ce-l filmez. Gropărelu’ e în culmea fericirii, se dă cu bicla prin apa adâncă, strânge apă în ciubote, mă strigă de fiecare dată să m-audă cum mă minunez de cum zbura apa ca din ekranoplanele sovietice… fericire maximă!

Atâta numai că bestia asta n-are un copil călare pe ea, chiuind de fericire (de pe Wikipedia)

După 30 de minute, când îl văd stropit din obrajii lui crocanți până-n ciubotele smiorcăite cu apă rece ca gheața, mă hotărăsc să intru cu al meu în casă – unde nievasta tocmai îl felicita de La Mulți Ani pe Sandu din Jibou, să trăiască, el și fetele lui, să fie cei mai fericiți și sănătoși!

Rupt de oboseală și rebegit de frig, Gropărelu’ se transformase într-un monstru care nu mai auzea ce-i ordonam. În timp ce-l beleam de ciubote, pantaloni și lăsam o baltă de apă la intrare, strig la nievastă să încheie conversația telefonică și să vină să m-ajute să-i dau jos harnașamentul; moment în care se petrece inevitabilul.

Gropărelu’, dintr-o efuziune de amor către taică-su care-l iubește și-l ciupește de obraji nonstop, dă să sară călare pe mine. Groparu, zis și taică-su, este luat prin surprindere; și, înainte să apuce să-l prindă pe haiduc, îl scapă printre degete, iar moștenitorul dă cu spinarea de treapta din hol. Tare.

În viața mea nu mi-a venit mai tare pofta să mor. Dacă m-ar fi bătut ministrul de externe sovietic rus Serghei Lavrov cu lanțul înroșit în foc în timp ce Putin îmi sorbea sângele dintr-un pai cu umbreluță direct din jugulară, tot aș mai fi avut puterea să-i spun ”Vladimir, tot un pitic prăpădit cu sâni uriași rămâi, coa’!” – și apoi m-aș fi distrat văzîndu-l cum se oftică, piticania; dar, văzîndu-l pe al meu cum cade, parcă s-a rupt ceva zdravăn în mine. Gen toată șira spinării, cu plămâni cu tot.

Am zbierat odată la nievastă, că s-o stricat semnalul la telefon în tot cartierul; al meu urla ca din gură de șarpe, pe jos, în timp ce eu nu știam cum să-l ridic de jos, dacă avea, Doamne-feri, șira spinării vătămată?

Îl iau și-l bag direct în cadă, în timp ce nievasta zbiară la mine și eu la ea – din toți bojocii. Dau drumul la apă caldă – ăsta micu’ clănțănea de frig – nievasta mi-l smulge din vană și-l duce sub pături, în sufragerie. Urlăm toți ca apucații.

Printr-o superbă recompoziție, reușesc să mă adun și sun la Peditel (mulțumesc, Vodafone!). După primele 90 de secunde de blabla (”Ați sunat la Peditel. Dacă viața cuiva este în pericol, vă recomandăm să sunați la 112” blabla), conversez cu o domniță. Mă temeam de: 1. ruptură de splină, care, deși nu doare, e fatală; 2. organ intern perforat de ceva coastă ruptă (rinichi, plămân). Domnișoara ne pune să verificăm contuzia, să-i ridicăm mâna stângă, să-l studiem… Gropărelu’, panicat de noi, se miorlăie de fiecare dată când punem mâna pe el… discotecă la căminul cultural, neamule!

Ne sunăm și ceva prieteni doctori… în cele din urmă, ne hotărâm să dormim liniștiți la noapte și mergem de urgență la Urgențe, la Pediatrie.

Puteți spune orice vreți despre oricine; despre țara mea; despre doctorii escroci și sistemul medical defect la cap (apropos, la baie nu aveau săpun!); dar am ajuns la spital și, în 110 de minute, deși înaintea noastră avusese loc un accident de mașină și o pruncă cu mama ei nu prea erau ele OK, bietele, aveam:
– control amănunțit de la o stagiară franțuzoaică extrem de amabilă (bă, prekinu-so, trăi-ți-ar franțuzoaica!) care știa foarte bine românește;
– raze X făcute la moștenitor;
– ecografie făcută la moștenitor;
– tratament aplicat peste contuzie.

Inima se ușurează ca prin farmec (”păi nu vedeți cum aleargă pe holurile spitalului, doamnă, ce, ăsta-i copil cu fractură de coastă? Mergeți, doamnă, acasă!”), ne luăm și plecăm către casă. Îl las pe ficior să sară în fiecare baltă de pe drum și o cert pe maică-sa când cotcodăcește că nu are adidași uscați pentru mâine la grădiniță, ce mai! Nu știu cum să-l strâng mai tare la piept, dacă-mi cerea să-i aduc luna de pe cer la el în dormitor, îl pocneam pe domnul Soare în bărbie și-i furam gajica pentru fiu-meu!

Și ajungem acasă cu bine și, fiindcă toată tevatura îmi făcuse o foame teribilă, pun la foc tochitura mea de afumături fiartă cu o noapte înainte (sunt la dietă), torn un pahar de pălincă, pun tochitura în farfurie, dau să iau prima îmbucătură, la 10 seara…

Și-mi pică prima bucată de mămăligă cu cârnaț afumat plin de ulei direct în paharul de rachiu.

10 lovituri, dă-i și tu!

Mă mir că în România plagiatorii nu primesc un premiu

Băi, Julică, mai ții minte cât de tare te-ai supărat pe trepădușii ăia de la radioul ăla cu nume de iaurt? Și cât de cătrănit eram și tu și eu, și cum am început amândoi procesul penal împotriva lor?

Și cum am vorbit cu tine, apoi am vorbit cu avocatul tău, apoi avocatul tău cu al meu? Și cum am anunțat împreună procesul pe bloguri?

Și cum au trecut ani de zile (!), cu suspendări de președinți, câteva ture de alegeri, ce mai, pruncul mi-o crescut mare… și abia după vreo trei ani ai primit, de la un Garcea, înștiințarea oficială de clasare, cine naiba are vreme să se ocupe de așa ceva? Furtul de conținut e zero, no, or furat de la niște ochelariști care scriu pe net, mare scofală. Trei ani, mă, ca să îți zică un NU.

Și după încă vreo 2 ani, bă Julică, în care procuratura s-a dat peste cap să rezolve plângerea mea și plângerea ORDA, deci după 4 ani de zile și 6 luni, băi Julică, de când am depus plângerea penală, am primit astăzi răspuns de la un procuror numit prin decret prezidențial abia în ianuarie 2015 (!) că nu se poate dovedi infracțiunea de ciordit de conținut.

Băi, Julică, ce naivi am fost când am crezut că vom rezolva problema asta așa ușor! Băi, Julică, cum facem să-i trimitem pe ăștia doi lângă patronul lor iubit? Pentru că ăia care se gândesc că Groparu renunță așa ușor sunt chiar mai naivi ca noi.

cojones

5 lovituri, dă-i și tu!

Moda Justin Bieber rupe printre adolescentii Romaniei

O prietenă primește o invitație surpriză la ceva eveniment cu ștaif – și cum nu se făcea să se ducă nepuțălită, încearcă să-și tragă și o freză serioasă, cu coc de nănașă, care să meargă la taiorul de bijnițwoman. În acest scop, sună la coaforul ei oficial:
– Te pup, Suzi, am un eveniment peste două zile, când mă poți programa să-mi faci freza?
– Iubita mea, sunt extrem de ocupată, tu dragă.
– Cum, tu, că e de-abia marți, tu!
– Tu, deci am de lucru de nu-mi văd capu’! No, ce să zic… hai amu, și văd eu cum te strecor… da’ amu să vii! Musai, că altfel nu promit nimic.

No, se ia prietena, se învoiește de la lucru, se urcă în taxi, ajunge repede la cabinetul de cosmetică… și intră înăuntru.

Băi, fratele meu, înăuntru, în cabinetul de coafură și păr stilism era plin-plin de adolescenți, numai puștani de 15-16 ani. Băieți peste băieți, toți absorbiți de telefoanele din mâini, așteptau, răbdători, să le vină rândul, zici că era la coadă la Facebook gratis, dați-mi și mie două kile.

Mno, prietena intră, coafeza o invită repede să ocupe loc… și nu se poate abține să nu o-ntrebe:
– Tu Suzi, da’ ce-s cu băieții ăștia așa ciorchine la tine? Ce caută ăștia la coafor?
– Or venit la pensat, zice Suzi.

8 lovituri, dă-i și tu!

NN Asigurari a oferit flori clujenilor din Parcul Mare

Așa, gratis. Practic, cinci fetișcane frumoase foc au avut ca misiune secretă de la NN Asigurări (fostul ING Asigurări) să ofere nu mai puțin de 2500 de buchete de lalele clujenilor care se plimbau în Parcul Mare.

IMG_8505 IMG_8506 IMG_8511 IMG_8503 IMG_8339

IMG_8498

Adică 500 de buchete de cap de fetișcană! Te doare capul și până numeri atâta și adormi! Plus că s-au și semnat documente care să permită oamenilor, cameramanilor și bloggerilor să facă poze și filmulețe zâmbetelor, deci a fost, practic, o întreagă mică industrie acolo.
– Salut, sunt Groparu, sunt bloggerul din campania NN Asigurări! le zic fetișcanelor și fetișcanilor.
– Uau, ce bine, o să avem cine să ne care cutiile cu flori, să ne apere de dușmani, să ne facă masaj la tălpi…!

Populația care se plimbă în Parcul Mare sâmbătă dimineața este din cea mai diversă. Tineri, seniori, mămici cu copii, bicicliști, corporatiști ieșiți la o alergare, artiști…

…unii speriați, alții curajoși, unii chiar ardeleni! ”No… da’ ce-i cu florile astea, îs de mâncat?” ”Uau, ce surpriză plăcută…!” ”De la ce partid politic sunteți?!?!?!”cf

Acest fecior, de exemplu, m-a câștigat din prima: își sugea degetul mare de la mâna dreaptă.
IMG_8418
– Își suge degetul de la mâna dreaptă, zice mama, ușor stânjenită.
– Extraordinar! Extraordinar, zic. Așa și trebuie.
– ???
– Da! zic. Este extraordinar, eu, tatăl meu , bunicul meu… toți ne-am supt degetul mare de la mâna dreaptă când eram mici! Ba până și fiul meu și l-a supt.
– Păi și cum ați scăpat de această groaznică afecțiune?
– Ghips. Când eram mic, mama Gropăroaie m-a dus la ortopedie și l-a rugat pe medic să-mi pună degetul în ghips, că mergeam la școală din toamnă și deja nu se mai cădea. Și am stat cu ghipsul la deget două săptămâni!
– Da? Și v-a trecut?
– Da, din păcate. Dar lăsați pruncul să se sugă de deget, dacă e gustos!!!

Asta ca asta; dar mai apoi m-a cucerit alt prunc, care m-a făcut să râd cu așa o poftă de au zburat toate ciorile, stăncuțele și porumbeii din Parcul Mare, iar o mireasă a leșinat peste o rață sălbatică. Acest prunc… mai bine zis, pe câinele acestui prunc îl cheamă… îl cheamă…
IMG_8411
Ei bine, pe câinele acestui băiețel îl cheamă ”Blogger”. Băi, vă dați seama?

Omul care m-a impresionat cel mai tare a fost acesta, venit cu fetița din Marghita la Institutul Inimii. Știți genul ăla de poveste pe care nu dorești s-o auzi, nu?
IMG_8422

În rest… zâmbete și voie bună.
IMG_8354 IMG_8356

IMG_8388 IMG_8396 IMG_8365

IMG_8415
Să trăiască nașa mare!

IMG_8447
Aste două nemțoaice au fugit ca de tămâie când au primit florile! Fetele le-au spus poezeaua cu ”NN Asigurări dorește să vă ofere…”, dar n-au mai stat să asculte și le-am auzit că se întrebau ce-o fi cu șmecheria asta românească de dat flori în parc! Le-am înștiințat repede, pe germana mea, că e o companie de asigurări. Când au auzit, au rupt-o la fugă și mai abitir; și și-au făcut un selfie, ”locul în care am auzit cea mai verrückt limbă germană din Oiropa!”

IMG_8473
Iar pe această frumoasă pensionară am vrut s-o scot, cinstit, la cafea; dar e interzis să agăți în campanie, ni s-o spus. Fata promoteriță i-a dat lalelele, și ea a zis: ”ahaaa, uite flori frumoase, nu ca mine, care sunt bătrână și urâtă!” Imediat m-am autosesizat și i-am strigat de la obraz că nu-i adevărat, că este mai frumoasă decât crede domnia sa; și când să-i cer numele și prenumele ca s-o adaug pe Facebook și să pun, astfel, bazele unei relații reciproc avantajoase, am fost avertizat că să stau în banca mea, că nu este genul ăla de femeie.

Operațiunea secretă de dat flori la cetățeni a avut loc în 9 orașe din România. Fotografii (adevărăciuni, nu poze cu telefonul, ca la bloggeri cu nume de câini) puteți găsi pe pagina de Facebook a NN România.

8 lovituri, dă-i și tu!

Unii ar face orice pentru un tricou – gen, sa fie presedintele unui juriu de festival de film

Miercuri, 22.04.2015, la Alba Iulia a avut loc un festival de filme de scurt metraj. Pentru copii. Care copii m-au învățat un lucru: dacă vrei să faci ceva care să fie primit cu bine de public, mergi într-un oraș mic. În orașele mari, de pildă, copiii sunt mult prea saftiriți de viață și păliți de nonchaloir, și pentru ei orice activitate este prea mainstream ca să se entuzuiasmeze.

În fine, pentru că îmi plac foarte mult tricourile gratis, am acceptat să mă ridic deasupra condiției mele modeste de corporatist și să prezidez juriul internațional care a selectat, din trei categorii, câte trei câștigători. Întrucât am fost și jurat la categoria B, vă prezint aici câștigătorii noștri:

Locul 3:
La Mosca, un scurt metraj italian, pentru care nu am, din păcate, la această oră, dreptul de a-l difuza pe blog; și nici nu este de găsit pe net.

Locul 2: ”The Adventures of Yoyo”, un filmuleț care ne învață că este bine să te pregătești foarte bine pentru orice călătorie vei vrea să faci în viitor. Surpriza este că a fost animat de un puști de 6 (șase!) ani.

Marele premiu:

De aici.

Ne-a plăcut ultimul pentru că are personalitate, umor britanic și nu este deloc flamboaiant sau lătrat, este impresionant prin eleganță și reținere. Și foarte saxon. Și ultima frază m-a cucerit. Dacă ai avut de-a face cu englezi, știi și de ce! Filmul a fost realizat de doi studenți de vreo 20 de ani din Bristol.

Ce pot să vă mai zic este că să fiu președinte de juriu multinațional a fost o răspundere foarte mare, pe care am resimțit-o, cu emoții pe măsură și presiuni din toate părțile. Știu bine ce efort au depus fiecare creator în mica sa operă de artă, și niciodată nu mi-a plăcut să aleg cine merită locul I. Așa că nu mai invidiez jurații vreodată! Nu că aș fi avut până acum vreun fetiș în a-i invidia vreodată.

Mno! Dintre astea două, am ales bine, voi ce ziceți?

3 lovituri, dă-i și tu!

ANAF isi face reclama pe TVR, plătit din impozitele noastre, ca e bine sa-ti platesti impozite

Singurii oameni din lumea asta mândri că plătesc impozite sunt blazații din țările nordice. Acolo unde până și pietrele pică în depresie de cât de perfect este totul. Dar acolo, din banii contribuabililor-ssen, drogații primesc seringi moca și substituenți de heroină de la stat, ca să nu dea în cap la oameni, alcoolicii sunt ținuți departe de public în instituții specializate unde au bar gratis la parter, ăia care cerșesc bani pe străzi pentru ca micul lor cățel să mănânce primesc lunar vreo 800 de euro de la guvern (rog cititorii emigrați mai nordic să confirme) plus cazare aproape gratis, dacă sunt caz social, iar tratamentul în spitale este acoperit 100% de către stat pentru toți fraierii, ce mai! Nimeni nu se îmbogățește, pentru că poți plăti 80% din venit, dar nimeni nu moare de foame.

Ha! La noi, ANAF scoate niște clipuri sociale demențiale în speranța că ne vom strânge toți la ghișee ca să ne plătim dările (nu le-am găsit pe interneți ca să vi le arăt și vouă). Într-unul din clipurile astea care probabil au costat zeci de mii de euro, un șofer trece pe lângă un accidentat legat de targă și e efectiv beat de fericire că din impozitele lui s-a cumpărat targa aia. Un fel de ”bă, ce bine-mi pare că ai luat targă!” Aproape că merge și-l scoală pe ăla din comă, de fericit este el. Ba, mai mult, mă mir că nu merge să le zică Smurzilor ceea ce e recomandat să spui oricărui funcționar public, dacă vrei ca acesta să-ți bea albul ochilor de furie: ”Ce bine că taxele mele îți plătesc salariul!”

Ce mi se pare, însă, interesant este că TVR-ul, care difuzează reclamele astea, este finanțat și din taxele strânse de ANAF. Un fel de ”ce bine că ne plătești taxele, pentru că așa plătim televiziunea pe care îți spunem că e bine să ne plătești!”

Și oare din banii cui se difuzează spoturile astea? Exact.

IMG_8225
Plus că astfel TVR-ul poate inventa noi stiluri de coafură. Pe banii tăi, pe barba ta.

LE: mulțumesc, măi cititorule Victorash, măi!

13 lovituri, dă-i și tu!

Lăsați-l în pace pe Iohannis!

Nefiind nevăzător cu deficiențe la ochi, nu pot să nu observ că ultima hipstereală de pe Internet este să te declari trădat și întinat de faptul că Iohannis nu e ”ce trebe pentru țară”.

Ba că nu s-a lăpădat de Pontiac, care n-ar mai fi trebuit să apuce să halească ouă la Palatul Victoria de Paște, ba că nu-i înfierează suficient pe porcheții care au încercat să promulge noua lege a vânătorii masacrării, ba că n-a fost la înmormântarea Marioarei Zăvoranu. Oriunde te uiți, numai scrisori deschise cu șiruri nesfârșite de întrebări – ”Binele nostru unde e?” (Sereniti), speculații – convocarea partidelor la Parlament a fost neconstituțională (Evz), persiflări – ”Klaus este Carol al III-lea” (Biziday), multe răutăți și mici scandaluri. Ba chiar – de ce a plecat purtătoarea lui de cuvânt, după numai trei luni? Nu cumva din cauză că președinteșe neamț nu a fost în stare să decoreze bucătăria de la Cotroceni cu o nuanță mai de Doamne-ajută, de la Dedeman?

Oameni buni și buni români, lăsați omu și sasu-n pace. Dacă se continuă pe linia asta, peste un trimestru se va prezenta din nou în fața națiunii și, la întrebarea ”domnule președinte, ce ați făcut în ultimele trei luni de mandat?”, vă va răspunde, senin: ”păi, am fost ocupat să pregătesc răspunsurile la întrebările pe care mi le-ați adresat în aprilie 2015! Nu asta v-ați dorit?”

#ardelean.

IMG_8027
În imagine: un PNL-ist, un PSD-ist, un UDMR-ist și un PC-ist. 2015.

12 lovituri, dă-i și tu!