Usturoiul ajunge pe moșie la Dinescu

- Sigur, poți trimite! Dar să știi că la noi deja este aproape făcut programul; și nu prea mai avem loc. Cum ai zis că se cheamă? "Usturoi"? - Da! - Deci cum ziceam - trimite. - Păi da, eu îl trimit, îl vedeți... și apoi hotărâți. - Uite ce îți recomand eu, cu prietenie: trimite-l, și eu îl dau mai departe la festivalul din Albania al unui prieten. Mai ales dacă e cu tentă din asta balcanică, filmul sigur se va califica - mai ales că festivalul e mai mic, așa, și e și la început, deci sigur vă vor primi.…continue reading →

Un selfie te poate scăpa de amenda de parcare

V-am mai zis de aventurile unui fizician taximetrist numit Pedro la Chicago, nu? Mno, aventurile lui prin preeriile de asfalt ale unchiului Sam continuă. Deci: Pedro al meu reuşeşte să parcheze extrem, extrem de regulamentar într-o zonă în care era permisă parcarea. Dincolo de unde parcase începeau, fireşte, indicatoare cu staţionarea interzisă. polizia Spre deosebire, în Italia, Poliţia locală parchează unde vrea, şi mai are şi nesimţirea să nu conducă Logan! Dintr-un exces de zel, Garcea american nu se mai opreşte de amendat şi-l articulează şi pe Pedro, deşi - deşi! - acesta parcase cât se poate de legal.…continue reading →

Constructia unei case si ce spune asta despre noi ca natie

Un prieten s-a apucat să-și ducă la indeplinire visul românesc: o casă pe pământ, nu pe apă, unde să stea la umbră, să bea bere și să se uite fericit la copii cum își dau în cap cu scândura cu cuie. Marasti Deși ar trebui să fii nebun să-ți faci casă când avem asemenea blocuri frumoase în Cluj Așa cum șade bine la noi in țară, o asemenea intreprindere e în stare să-ți scoată peri albi dacă nu ai meșterii potriviți; si SIGUR nu ai meșterii potriviți, deci nu încercați asta acasă. Mno: el il avea, în persoana lu' socru-so. Meșter umblat prin Grecia si Spania, experiență, cerea și oferea seriozitate; încă verde la 60 de ani, lucra pentru nimic, fără bani. Practic, omul era echivalentul unui El Dorado construit pe o Roșie Montană în stare pură.…continue reading →

Topless în Sulina

Sulina, da? Capătul țării, Dunăre, țânțari, mare, plajă nesfârșită fără ace de seringă prin nisipul fin; care nisip, însă, lipit între bucuțe și chiloți, nu mai este chiar așa de fin, vă rog să mă credeți pe cuvânt! Vine ea. EA. Pălărie cu boruri largi vintage, stil Claudia Cardinale și reclamă alb-negru la Peroni; straiță de plajă de paie, șlapi chinezești și unduiri de șarpe felin.…continue reading →

Un tatuaj enorm cu Osama Bin Laden. La vedere, pe antebraţ

Avea un câtamai tatuajul cu Osama pe antebraţ. Ditamai, uriaş, nu-l puteai greşi, nu şi-l ascundea. - Şi cu ăsta ai mers tu în Madrid, imediat după atacurile teroriste? - Da. - Imediat-imediat? - La o zi sau două. Era plin de poliţie. Mă trimisese televiziunea mogulului. - Şi nu te-o oprit nimeni? - Cine dracu' să mă oprească? - Nu ştiu, poliţia! - E, aş!…continue reading →

O stropit-o pe doamna din abundență

A doua zi după o ploaie de noapte, în Cluj. Ca-ntr-o capitală culturală europeană care se respectă, bălţi pe străzi, dar numai în zonele cu asfalt turnat în ultimii ani. Miros pur, aer curat. Rahaturi de căţăi înmuiate pe străzi - dar asta, fireşte, numai în zona centrală. Femeie cu catel Să nu fim răi - căţeii vând şi ziare pentru câini, uneori. Groparu, mergînd foarte seren şi apostoleşte către serviciu. …continue reading →

Grijă mare cu Durex-ul şi părinţii!

De la cititori câștigători care au câștigat prezervative de să le ajungă un an, dacă-s ardeleni cumpătați (sau oameni însurați):
Salut Gropare! Vreau sa-ti zic şi ţie ce am păţit cu premiul Durex câştigat la tine pe site. Am dat atunci pentru livrare adresa de acasa, pentru ca am mai comandat chestii pe net şi au ajuns unde stau eu în chirie - sau mai bine zis n-au mai ajuns. Dar când a ajuns pachetul, eu nu mai ştiam ce trebuia să vină şi de la cine... şi mă sună maică-mea şi-mi zice că am primit un pachet din Bucureşti. O întreb ce e în el: şi maică-mea începe să-l deschidă şi zice Durex... şi mă ruşinez, Gropare, de şi mor... şi mai zice mama "ai nişte prezervative... dar mai e ceva aşa, ca o sticluţă... ce e în ea?"…continue reading →