Ţiganiada 2013. Partea 2

Oare v-am zis că atunci când stăteam la coadă la caserie, în Penys Market XXX, nu scăpam nicicum de un badiguard cincuagenar pitic, care ne urmărea ca umbra lui Mircea Geoană la Cozia? Că avea senzaţia că furăm pe faţă concernul german de retail la care lucra? Şi mai-mai că ne mirosea coşurile pline?…continue reading →

Inapoi de la Tiganiada

A fost, ca de obicei, epic. Pentru că-mi este puţin rău de la o tartină cu margarină, nu prea pot scrie ceva mai consistent astăzi; plus că bruma de energie pe care-o mai aveam când am ajuns acasă a dispărut în secunda în care am văzut-o pe soacră-mea, curioasă din fire, cum răsfoia veselă dicţionarul meu de argou englez-român. Unde se regăseşte un limbaj cum nici în gura copilului lui Vadim Tudor cu Oana Zăvoranu nu găseşti. Şi mi-a fost foarte ruşine când a pus cartea jos, că s-a uitat la mine într-un fel pe care nu vi-l pot descrie. Da' nu mă pot abţine să nu vă las un preview, vezi video!…continue reading →

Plecat la Ţiganiada

Fiţi cuminţi până vin, nu aduceţi copii în casă! Numa' atâta vă zic: anul asta mă îmbrac în ţigan care vinde baloane cu heliu la bâlciuri. Vă las cu Fanfara Ciocârlie, concertul incendiar de la Cluj, potpourrizat de mine însu...şi... mi. Însumişi.continue reading →

Fotoreportaj: Paşte in Bucovina, episodul II

Paste in Bucovina, asa cum va spuneam, am mai vizitat Gura Humorului (ha, ce am mai râs acolo!) şi mănăstirea Humorului (ha, şi aici am mai râs!), Voronet şi aproape deloc Rădăuţiul; iar a treia zi, în drum spre casă, ne-am oprit la Suceviţa şi Câmpulung Moldovenesc.

Mănăstirea Humorului

Ha, ce am mai râs acolo! Ca să ajungi la Mănăstirea Humorului, am trecut prin Gura Humorului. Care are în centru un monument cu lumânări; cine ţine lumânările şi cui, cine şi-o caută cu lumânarea şi cine e sfânt ca lumânarea, io unu' habar n-am. Da' sper să fi dat taxele la biserică, singura care are monopol pe lumânări.…continue reading →

Fotoreportaj: Paşte in Bucovina, episodul I

Aşadar: vinerea mare, plecăm către cartierul lui Ştefan cel Mare. Mai fusesem prin Bucoviâna mai demult, când eram mai tânăr şi mai frumos, împreună cu două americance - alte vremuri, deci ce să mai. Peisajul este in-cre-di-bil de frumos. Deci incredibil. Nievasta o zis clar că ea nu are chef să se uite la munţii regali, văile sălbatice şi gropile din drum prin ecranul unui aparat foto, aşa că să fac bine să conduc, că ea admiră peisajul, nu face poze; deci va trebui să mă credeţi pe cuvânt când vă spun că nici nu simţi drumul lung când ai în faţă peisajele din pasul Tihuţa şi apoi Bucovina. Apuscontinue reading →