Nu există virus mai păcătos ca pescuitul în Deltă

Era ora 23 a unei nopţi geroase de ianuarie când domnul Pitic de la Casa Sibiană din Sulina (pensiunea la care tragem noi când mergem în Deltă la pescuit) se hotărî să se bage în aşternuturi. Terminase cu actele şi hârţoagele, verificase programul, desemnase responsabililor sarcinile pe a doua zi, calculase impozitul la stat, ce mai! După o zi de alergat, somnul avea, degeaba! alt gust.

Şi adormi.

Şi se trezi lac de sudoare, zbierând ca un ied!

– Ce ai păţit? îl întrebă doamna Pitic, trezită de fojgăială; căci ea simţise imediat, aşa cum fac femeile, că ceva mişcă în pat.
– Am visat că-s în Deltă, la pescuit!
– Păi… eşti în Deltă. Şi mâine mergi la pescuit. Că şi ieri ai fost, şi alaltăieri, şi vei merge şi poimâine, şi răspoimâine, şi în fiecare zi a anului! Că asta faci de 50 de ani!
– Aha, zise el. Aşa-i, zâmbi el semi-adormit, aşa-i, sunt în Deltă, şi mâine merg la pescuit. Că şi ieri am fost, şi alaltăieri, şi voi merge şi poimâine, şi răspoimâine, şi în fiecare zi a anului! Că doar asta fac de 50 de ani.

Deci eu nu mă mai mir că de un an de zile am visat aproape săptămânal că sunt în Deltă. Şi că pescuiesc.

16 lovituri, dă-i și tu!

Asta a fost imposibil de explicat

Weekendul ăsta am fost la o cumetrie, în Sibiu: hinii mei or născut şi micul Remusică trebuia botezat, şi noi mai bine botezăm prunci decât să botezăm vinul cu apă!

Fiecare drum Cluj-Sibiu şi retur presupune circa trei ore la volan, din care o oră Gropărelul o doarme ca o stâncă seculară, iar două ore le zbiară în maşină ca o locomotivă Electroputere Craiova în boxele concertului Rolling Stones.

În cele două ore în care Gropărelul zbiară, io şi nievasta suntem foarte stresaţi şi am face orice ca să nu ne mai lichefieze creierii vocea de Românii au talent a Gropărelului. Odată chiar am pus pe radio Europa FM, poate se potoleşte, dar degeaba!

Nici tura asta de drum nu am fost scutiţi: pe la mijlocul drumului, după un pârţ micuţ, Gropărelul îşi drege vocea (să-şi facă încălzirea) şi începe: (more…)

37 lovituri, dă-i și tu!

Ce telefon sa-mi iau? Pls RT!

A sosit momentul ca Gropărimea mea să renunţe la super-mega-hiper-ultra-inteligentul meu Sony-Ericsson W900i, pentru că deja e ca-n bancul ăla:

“Bate cineva la uşă. Mă duc şi întreb: cine e? După o juma’ de oră se aude: <eu, Sony-Ericsson W900!>”

Deci m-am săturat de telefoane puturoase. Al meu se mişcă la fel de vioi ca ardeleanu’ la vânătoare de melci, şi parcă nu mi-aş petrece următorii ani (more…)

92 lovituri, dă-i și tu!

Şi s-a deschis şi Berăria Ursus Cluj

Ca să fie clar: consider în continuare că plecarea Ursus de la Cluj reprezintă o greşeală colosală din punct de vedere strategic. Să ne aplecăm un pic asupra traiectului Ursus la Cluj, cel puţin cel pe care l-am trăit eu de când napocesc prin zonă:

– anul-nu-mai-ştiu-cât, berea Ursus se reinventează, designul etichetei ia premiul anului la Revista Capital, pe vremea aceea tăticul publicaţiilor economice (la ora actuală îmi pun mai degrabă banii pe Revista Biz, dar asta e altă poveste)
– urmează o poveste ca-n poveşti: toată ţara bea Ursus, clujenii sunt înnebuniţi după Ursus, românii şi turiştii străini sunt înnebuniţi după Ursus, Ursus roşu sparge piaţa, Ursus verde devine berea preferată pe segmentul mijlociu, România devine ţara South African Breweries (SAB). Adi, prietenul meu din Ingolstadt, îmi spunea prin ’98 că merge la supermarket în Bavaria şi e plin de bere Ursus (!!!), îi recunoaşte care-s români în magazine după faptul că îşi îngrămădesc berea cu ursul pe etichetă în cărucioare de parcă mâine erupe Fukushima sau vine iarna nucleară. Deh, nostalgii de român sas plecat.
– Ursus începe să facă primele gafe: reclame traduse, nu create în România, campanii netargetate pe profilul consumatorului român, branding neconvingător. Ursus devine un brand arogant: nu sponsorizează balurile bobocilor, evenimentele urbane, (more…)

36 lovituri, dă-i și tu!

Cat de frumos este Sibiul nostru – partea a II-a

Aşadar. Vă reamintesc că proiectul #prinSibiulmeu a fost organizat de Asociaţia pentru Înfrumuseţarea Oraşului Sibiu şi a fost cofinanţat de Consiliul Local Sibiu prin Primăria şi Casa de Cultură Sibiu + Hotel Levoslav, Printcenter şi Autonom + restaurantul Hermania, Atrium Classic Cafe, Vintage Pub, Supporter Sports Pub & Grill, Oldies Pub, CNM Astra + Muzeul Național Brukenthal. Şi Brylu Crocodily, deci.

Pe o căldură năpraznică ca-ntr-o limbă de foc de cazan al iadului, într-o frumoasă zi de sâmbătă, familia Groparu se întâlnea cu purcoi de bloggeri – veniţi din mai multe colţuri ale ţării decât are Sibiul turnuri – inclusiv familia Groparu, cu nievastă, Gropărel şi Gropar, care hurducau căruciorul pe toate uliţele pe care Johannis nu apucase să le înfunde cu asfalt, că aşa aveau saşii în vechime.

Gropărelul meu nu era el foarte vesel că îl scoteam să umble prin oraş pe o căldură năpraznică ca-ntr-o limbă de foc de cazan al iadului; dar pentru că încă nu-şi luase carnetul de condus cărucioare, s-a lăsat dus pe traseul nostru: Piaţa Dragonilor (tot timpul mă gândeam de ce există magazin şi pizzerie Dragoner, acum am aflat; dragonii erau soiul ăşa de cavaleri din vechime, care cavalereau), primul azil de bătrâni din ţară, Podul Minciunilor, Pasajul Scărilor, catedrala evanghelică, Piaţa Mare, magazinul de unde ne-am cumpărat apă (turbam de căldură şi vedeam fete morgane şi-mi venea să ling ţevile de la aer condiţionat ca Bear Grylls prin Kalahari), Filarmonica (Turnul Gros), Parcul Tineretului, str. Magheru, piaţa Aurarilor – mai zic? Deci peste tot. (more…)

17 lovituri, dă-i și tu!