Micile de vinerea mare

Aşaaaaa. Greu, foarte greu a trecut săptămâna asta! La noi în Germania săptămânile trec mai uşor.

1. Despre firma clujeana de softache iQuest se spune ca este un mediu de munca fain, în care mai mult se munceşte decât se sclavageşte – lucru rar în Romunica voastra. Băjeţii au scos un soft, pre numele sau TripJournal, cu care au concurat la Webby Awards şi cu care poţi face o groază de chestii pe social media în timp ce mergi la soru-ta în Germania sau la cumnatul din Italia sau la socrii tăi dragi, aşa cum se vede din tutorial şi din filmul de mai jos.

Dacă sunteţi de acord cu mine că aplicaţia e faină şi promite, vă rog să daţi cu votul la concurs!

2. Pentru că ştiu că vă era dor de un Cotcodac, aveti aici un manual de cum se trimite un SMS de Paste. Marca Eftimie, of cors, că la cum scrie Julică în ultima vreme mă mir că nu-l dă afară mogulul pentru care lurează. Cum, Julius nu lucrează la mogul? Mă leşi, atunci cum de are el bani să-şi facă el farmacie în Germania? Aud???

3. Mai era ceva… ăăă… aaaa, da! Dragilor, mai am două zile de post, după care pot să mă arunc pe friptane şi telemea de Sibiu – toate stropite cu niţică horincă şi stinse cu o bere-două. O să-mi revină culoarea în obraji, mai ales că marchez încă un post (oare e al patrulea…? cred că da) ţinut cap-coadă. Şi nu mi-a fost uşor, că am răbdat o foame-n Germania aia a lor de am crezut că le pasc toţi copacii, că ei nu sunt învăţaţi ca oamenii să halească sănătos: deci canci produse în magazine.

Later edit: am zis ca mai bine dezvolt urarea, ca ase-mi place sa scriu despre sex, mă… vezi mai sus ;))

7 lovituri, dă-i și tu!

De Ziua Barbatului

Dragele noastre mămici, neveste, soţii, bunici, amante, concubine şi surori, scumpe vecine şi colege de muncă! Scumpe şoferiţe cu care ne intersectăm în trafic,

Suntem noi, ăştia care vă cară sacoşele până la etajul 5 fără să ne plângem, fericiţi că putem face puţintel body-building. Suntem cei care vă fac grătarele, vă omoară păianjenii din bucătărie şi vă repară tocurile la pantofi. Da, noi cei care vă lasă să ieşiţi primele pe uşă şi cei care horcăie după oxigen când ne regăsim în acelaşi lift dimineaţa, după ce aţi turnat o găleată de parfum pe voi. Suntem cei care nu poartă chiloţei roz şi nu conduc Broscuţe de culoarea verde crud. Cei care cred că numai cântăreţii de operă poartă eşarfe la gât vara. Care nu consumăm iaurturi cu bacterii cu nume latineşti, fabricate de oamenii de marketing, pentru că pe noi nu ne preocupă balonarea. Suntem cei cărora ne iese parcarea cu spatele din prima. Care, spre deosebire de voi, suferă atunci când vecina aia faină de la 2 s-a îngrăşat 12 kile într-un anotimp. Da, noi cei care ne lăsăm hrăniţi cu salate de rucola de către voi.

De  Sfântul Valentin, de Dragobete, de 1 Martie şi de 8 am suferit în tăcere: v-am cumpărat muţunache de pluş şi nu ne-am mai supărat când ne-aţi spus “Miţipuf”, “Puiuţ” şi “Ciucurel” în public. V-am scos la restaurante scumpe pe care tot noi le-am plătit. Am reuşit să ne prefacem interesaţi de tot ce ne recitaţi că se petrece la biroul vostru, am asistat la îndelungi tirade despre tipa care lucrează la solarul unde mergeţi voi şi v-am dus în braţe când vi s-au umflat picioruşele de la pantofi. La naiba! Chiar am dansat cu voi la nunţi, botezuri şi cumetrii, iar prietenele voastre au râs de ce stângaci ne schimonosim trupurile pe tangouri retorice.

Dragele noastre, scumpelor! Pe 5 Mai este 8 Martie-le nostru. După ce v-am îngropat în perne în formă de inimioară, în flori brusc mai scumpe cu 80% în luna lui Marte şi bilete la concerte cu Direcţia 5 în cluburi cu oglinzi uriaşe, acum e rândul vostru să ne cadorisiţi.

Da.

Aşa e cinstit.

Şi ca să vedeţi cât suntem de cumsecade, facem două chestii pe care voi nu le faceţi:

1.Vă spunem ce ne dorim. Deci nu e nevoie să faceţi ca noi când încercăm să vă tragem de limbă prietenele şi să aflăm ce vă doriţi de fapt de Sf. Valentint! Aveţi o listă orientativă aici. Citiţi-o cu atenţie.

2. Vă anunţăm din timp că e ziua noastră – ca să nu uitaţi. Deci nu păţiţi ca noi când ne trezim că e dimineaţa de 8 Martie şi am uitat să vă luăm zambilele la 29 lei şi să vi le punem pe pernă înainte de a vă trezi, ca să vă fie dimineaţa primăvară.

Iar tu, iubită nievastă, dac-ar fi să alegi pentru posesorul acestui blog un cadou pe măsură, atunci ştii ce vreau. Ştii că mă lasă rece gadgeturile, maşinile puternice sau rolele la set cu pantaloni supraelastici strânşi pe fese.

Şi mai ştii încă ceva: mai ştii că mi-o rămas inima la o barcă pneumatică pentru minimum 3 persoane başca bulendre, să mă tot duc la vale pe Mureş şi pe Someş, pe Olt şi în Deltă. Şi mai trebuie la băiatu’ şi un amnar, aşa cum are Bear Grylls. Undiţe am, am şi scaun de pescuit, iar de momeli e plin pământul României. Nu-mi trebuie să dorm în cort când am atâta muşchi în pădure şi pe bicepşi!

Şi da, mai ştii ceva: fără Fanta roz de 5 Mai.

37 lovituri, dă-i și tu!

Femei de pe Venus care merita – astăzi, Elisabeta Rizea

Nu cred că mai trebuie să vă mai spun cât de mult îmi plac mie femeile (drept dovadă – m-am şi însurat cu una; m-aş fi însurat cu toate, da’ nu se poate pentru că sunt cam prea multe).

Dar dacă ar fi să aleg dintre ele pe câteva cu care mi-ar plăcea să stau la umbră, să mănânc nuci, să beau must şi să-i ascult povestea, atunci cu siguranţă Elisabeta Rizea ar fi cap de listă.

O ţărancă simplă, care a prins perioada cea mai neagră a României din toată istoria secolului trecut, Elisabeta Rizea i-a sprijinit pe unii din luptătorii anti-comunişti, camarazi de arme cu cei ale căror portrete din tinereţe le-am văzut de curând în filmul omonim. Unul dintre aceştia – soţul ei, Gheorghe Rizea, din cauza căruia a fost catalogată de politrucii comunişti “duşman al poporului”, dintr-o (îmi place foarte mult termenul) “casă conspirativă”.

A făcut ani grei de închisoare. Încercaţi să vă imaginaţi cum ar fi să stai închis într-o celulă, la izolare, zile în şir. Da, fără Twitter şi Facebook şi fără telefon cu touchscreen. Da, în lanţuri – ca un câine. Pe întuneric. Numai tu cu gîndurile tale! Dar brazii se frâng, nu se îndoaie. Sunt curios câţi masculi cu cojones de taur pe maşină şi tatuaj tribal pe triceps ar fi rămas verticali, fără să ajungă să-şi strige mămica.

Credeţi că Elisabeta Rizea s-a învăţat minte? După 7 ani a ieşit de la închisoare, iar după eliberare a sprijinit în continuare, pe furiş, rezistenţa din munţi, într-o perioadă în care comuniştii infectaseră minţi şi oameni. Vă ţâţâie fundul pentru că aveţi rate şi copii dacă urlă şeful la voi că nu vă faceţi treaba bine? Sunteţi ca mine. Nu ca ea.

După ce a fost prinsă încă o tură, sentinţa i-a fost prelungită cu încă 25 de ani. Un mizilic, aşa-i? Plus că procesul de reeducare presupunea bătăi şi torturi regulate, administrate de nişte politruci care ar face să roşească orice efficiency expert sadic care aduce lista de concedieri într-o cooperativă. Apogeul chinurilor – momentul în care a fost legată cu cosiţa de păr de tavan şi i-au smuls de sub picioare masa pe care se sprijinea. A rămas cam fără păr. Chestie dezumanizantă şi traumatizantă pentru o femeie.

Şi tot nu a cedat.

I-au rupt coaste.

Tot nu a cedat.

Au bătut-o în toate felurile imaginabile, şi tot nu a cedat.

I-au întemniţat familia, i-au torturat-o, şi tot nu a cedat.

Au încercat să o cumpere. Clar că nu a cedat!

Din cauza asta, eu, omul care tace atunci când urlă şefii şi nevasta la el, zic că Elisabeta Rizea este o mega femeie. Şi mi-ar fi plăcut să avem mai multe Elisabete Rizea pe planetă şi în patrie. Respect, Elisabeta Rizea! Sper ca ţara mea să dea un cent pentru fiecare locuitor şi să-ţi ridice un monument ca lumea.

Am scris postarea aceasta pentru că Avon caută 125 de femei care au schimbat în bine vieţile celor din jur. Da, femei adevărate, nu paţachine. Le puteţi propune şi voi pe www.avon125.ro.

28 lovituri, dă-i și tu!

Ultima zi în Germania

(“Iertaţi-mă că nu v-am răspuns până acum, am fost plecat în concediu în străinătate!” Aşa am răspuns tuturor mailurilor care mă aşteptau, cuminţi, prin inboxuri. Şi apoi am rânjit!)

(vă previn că urmează o postare uşor scatofilă, deci îndepărtaţi-vă napolitanele de lângă buze)

Deci sorella e soră pediatră.

În ultima zi de Jermanica, sorella mea pediatră zbiară: bă! haidaţi repede să vă învăt cum se face masaj la bebeluş, că am uitat să vă arăt, şi voi aţi uitat să mă întrebaţi!

Aşa că nievasta cu Gropărelul fuge cu sorella şi cu nepotu-meu ăla mic sus, în dormitor. Unde ambii prunci sunt dezbrăcaţi la chiloţei şi femeile încep să-i dea cu uleiuri esenţiale cu extracte rare şi să le frământe trupurile lor.

După o oră, plecăm înspre aeroport. Drum de 4 ore.

La un moment dat, pe drum, Gropărelul, încă relaxat după masajul cu uleiuri esenţiale, miaună, latră şi apoi face ca hamsterul: mffff! mfff-mffff! Aşa face.

Şi apoi: prrrrr-flflflll!!! O găleată de caca.

Noi nu am fi avut nici o treabă; dar pentru că vroiam să ajungem vii la destinaţie, fincă ne e dragă viaţa, o trebuit să oprim să-l schimbăm, să nu ne dea mirosul în cap ca gazul la evrei.

Germania are de toate: Angele Merkele, benzinării, Autobahn şi camere speciale de schimbat pruncii în benzinăriile de pe Autobahn.

Oprim într-o benzinărie, îl iau pe Gropărel în braţe şi mă îndrept spre tanti de la ghişeu: săru-mâna! Pampers wechsel zimmer, haben sie, bitte? Ja, zice tanti, şi-mi dă cheia de la toaleta pentru persoane cu dizabilităţi, înzestrată şi cu facilităţi de schimbat scutece.

Îl iau pe Gropărel şi îl pun pe măsuţa aia specială, după care evaluez rapid situaţia:

Dezastru.

Caca de Gropărel ieşise prin scutec, prin body, prin ciorăpeii lui de băieţel, prin pantalonaşii groşi de călătorie (“dacă-i e frig la băiatu’?”) şi strălucea vesel la mine pe antebraţ.

Examinez a doua oară, mai atent: caca verzui fosforescent se lăfăia şi pe tricoul meu negru! Ridic tricoul: caca străbătuse şi tricoul şi se lipise de pielea mea de parcă acolo-i era locul.

Căcat! strig. Şaise-şaise-şaise. Ce caca penetrant, trece prin o mie de straturi protectoare! Pun pariu că mi-o străbătut şi pielea şi ţesutul adipos şi mi s-a lipit de şira spinării, îmi zic.

Nievasta se prăpădea pe ea de fericire: ce băiat sănătos avem!

Ăsta micu râdea de de se prăpădea şi el, din interiorul stratului de caca de bebe.

Nu mai avem şerveţele umede, zice nevasta.

Superb, zic.

Oftez.

No bun, zic, desfăcându-i straturile de haine până la piele. E timpul să luăm măsuri.

Nu termin bine de rostit rezoluţia, că piticul se plezneşte peste buric, şi stropi micuţi de căcăcel zboară prin încăperea germană. Eschivăm ca-n Matrix, îl potolesc.

Cu nişte acrobaţii inimaginabile, ca să nu îl mânjesc prea tare, îi scot Gropărelului toate hainele. Când se vede în pielea goală, pruncul îşi pună mânuţele direct la coiuţele lui mânjite, după care dă să-şi scarpine năsucul cu aceleaşi degete.

Îl opresc palma la un nanomilimetru de buză. Cu o mână îi ţin mânuţele să nu facă prostii, cu alta îl şterg cu şerveţele de benzinărie nemţească, iar cu gura îi cânt din amigdale, să-l liniştesc. “I was gonna clean my room… but then I got high!” Aşa-i cântam.

Exact în secunda aia cineva bate tare la uşă. “Ocupiert! Occupierenştenrein!” strig io în germana mea, încercând să-l apuc pe fiu-meu de ceva mădular ca să-l curăţ.

Izbutesc.

Când Gropărelul este cât de cât curăţel, îl duc la chiuvetă, unde-l săpunesc bine cu ajutorul nievestei. Când îl clătesc, la final, ăsta micu trage un pişu vesel peste chiuvetă, robinet şi adidaşii lu’ tăticu. Reuşim totuşi să evităm un duşuleţ MISA.

Izbutim să îl îmbrăcăm cu nişte haine – nu chiar cele mai curate, dar cele mai accesibile din bagaj. Pentru că în Germania Groparu şi-o cumpărat haine ca o curvă proastă şi o venit cu desagii plini, şi era mare harababură în trollere.

Mă săpunesc bine peste tricou, îmi spăl şi pielea (la maşină mi-am şi schimbat tricoul).

Pentru că Gropărelul, într-o efuziune de aerobic, pusese mâna murdară de maroniu pe cheile de la buda pentru persoane cu dizabilităţi, spăl cheia temeinic. Spăl şi toate suprafeţele, să nu rămână caca de Ausländer pe faianţă.

Ieşim din baia pentru persoane cu handicapaţi. Un nene în scaunul cu rotile se uită la noi cu laser nemţesc, frate, în priviri. Hallo, zic io! şi mă pufneşte râsu’ un pic.

Merem la maşină.

– E cel mai mare caca pe care l-o făcut bebe în viaţa lui! zice nievasta triumfătoare.
– Da, zic eu. Da.

13 minute mai târziu, când deja plecasem, Gropărelul o tras un caca şi mai mare.

28 lovituri, dă-i și tu!

Gata, am revenit de la Jermanica

– No, mă… ţi-a placut la Jermanica?
– Daaaa… normal! O fost excelent.
– Aţi prins vreme bună?
– Nţ. Ploaie şi întuneric, vreme de sinucis şi de dat cu trenul peste membre esenţiale.
– Gropărelul o fost OK?
– Pfuaaaayy, ce-o mai mârâit! Îi cresc dinţii, săracu’. N-o prea putut să se bucure de Jermanica, ar muşca şi din stâncă dacă l-aş lăsa.
– Nievasta?
– Hmmm… certuri, scandaluri. Că de ce Jermanica e cum e şi România nu e ca ea!
– Gropăroii? Părinţii tăi?
– E… ca bătrânii! Nu-i mai duci de-acasă uşor, şi când îi duci se tot plâng. Că nu le place mâncarea, că ce-i cu vremea aia – de parcă io eram de vină.
– Soru-ta? Ai apucat să discuţi cu ea?
– Deloc. Că ea o fost slugă pentru toţi, cal de bătaie. Unde mi-s ciorapii, de ce plouă atâta… etc.
– Nepoţii? Te-ai mai jucat cu ei?
– Nu. Nu am putut. Păi dacă tot plângea Gropărelu!
– Aţi vizitat ceva oraşe?
– Nu, mă, unde naiba să tot mergi. Ce să vezi? Alte oraşe pline de nemţi?
– Mâncarea?
– Mâncarea? Tu ştii ce greu e să ţii post în altă ţară?
– PĂI ŞI ATUNCI CE NAIBA O FOST AŞA DE EXCELENT ÎN GERMANIA?
– Bă… mi-am luat adidaşi noi!

PS: Nu credeţi tot ce scrie pe bloguri, o fost excelent in Germanica şi ne-am simţit ca nişte lorzi, mulţumim, sorella! Şi am adus nişte poveşti cu sine… aiaiai! Că deja râd numa’ când mă gândesc.

24 lovituri, dă-i și tu!

Şi-am zburat!

Aşadar, înainte de a zbura:

1. Mâine are loc TEDxEroilor. I-am promis Bogdănelului că voi scrie despre eveniment, pentru că evenimentul nu costă nici măcar un euro; dar pentru că în ultimele săptămâni am crezut că-mi spânzur venele tăiate de cât am avut de lucru, nu am apucat. Nu am apucat, şi pace! Aşa că vă spun numai că TEDxEroilor există, trăieşte şi mai mult ca sigur va continua. Deci fiţi pe fază;) nu ca mine.

2. Dacă am făcut ceva pentru oamenii care mă citesc, e timpul să facem ceva pentru câinii care mă citesc:

“ARCS (Asociatia Română a Câinilor de Salvare), pe lângă faptul că încearcă să facă ceva bun pentru comunitate (merg cu căţeii la centre pentru copii cu dizabilități de tot felul, organizează fel de fel de evenimente cu cățeii lor), au un rol foarte important în rândul „ajutoarelor”. Cățeii lor salvează vieți săpând prin dărâmături, prin munți sau pe unde e nevoie de ei. Doar că, pentru a-și face treaba, au nevoie de fonduri. Așa că s-au gândit să facă o petrecere pentru a strânge câțiva bani.

Petrecerea va avea loc în 8 aprilie, în Le General, în Cluj-Napoca, deci se poate garanta că va fi un party nebun 🙂 Intrarea e de 5 lei (banii vor ajunge la ei), iar la bar vor fi fel de fel de surprize pentru participanți.”

3. Meseriaşa de CristinaTM organizează PRBeta. Deci ditamai conferinţa cu oameni şi invitaţi inteligenţi, la care mi-ar plăcea şi mie să iau parte. Prin delicateţea organizatoarelor, Cristina de mai sus şi Nebu‘, Groparu oferă o invitaţie moca bloggerului care argumenteaza cel mai bine de ce vrea sa participe la PRbeta. Adica ce face el/ea in real life si cum l-ar putea ajuta participarea la eveniment, pentru ce speakeri vine si ce spera sa invete de aici sau la ce intrebari ar vrea sa primeasca raspuns. Postare cu link către pagina de speakeri sau cea de înscriere de pe PRbeta.ro şi un link către blogul gropăresc. Concursul expiră joia viitoare, 14 aprilie, când anunţăm câştigăciosul. Mkey?

4. Am senzaţia că am uitat vreo 14 chestii despre care mai trebuia să scriu, aşa că sigur voi face un update. Când voi putea, da? Pentru că mi-e foarte greu să fac update-uri din zbor. Da? Că mie, dacă mi-o zis nievasta să zbor, apăi io zbor! Cum unde? La Jermanica, la soru-mea. Concediu de vreo 10 zile.Cu tot cu ea şi Gropărelul.

Aşa că ne recitim mai încolo, prin 19 aprilie.

Vă doresc tot ce-mi doresc şi mie, deci dacă se împlineşte aşteptaţi-vă să câştigăm vreo 2000 de oameni la loterie potul cel mare. Da, în fiecare săptămână!

 

 

28 lovituri, dă-i și tu!

Cand porcu’ zboară

– Tu nievastă, i-am zis.

Nievasta, de când e în concediu de creştere a Gropărelului, participă la toate concursurile la care poate participa. Ultima dată o câştigat nişte rechizite de la ăştia care ne măresc nouă constant facturile, Eon (Iliescu). Şi am umblat după o trusă de 9 lei de rechizite şcolare preţ de 12 zile şi am cheltuit 19 kile de benzină, că numa’ nu găseam curieru’, care era mereu la cafea sau prin Gilău.

Dar e OK.

– Deci nu te mai băga la concursuri cu alte premii decât apartamente sau pensii pe viaţă! i-am zis.
– Sigur, o răspuns. Eu şi ascult şi execut tot ce spui tu, iubitul meu.

După care o pufnit în râs.

Şi după vreo câteva zile m-o pus să o duc la Polus Center: câştigase un porcuşor pe Facebook. Porcuşor exagerat de roz, cu aripi şi mecanism, pe care îl legi deasupra patului Gropărelului şi el zboară. Ca o jucărie din aia care cântă, să adoarmă bebelu’.

Ajungem acasă, instalăm porcuşorul.

Apăsăm pe butonul de “On”.

Porcuşorul începe să zboare.

Gropărelul – în delir!

Io mă uit la nievastă.

– No, tu! îi zic. Amu ai trei porci! îi zic.
– Cum trei? zice ea.
– Păi îl ai pe ăsta pe care amu l-ai câştigat de la Polus. Îl mai ai pe ăsta micu’, care face caca până la gât, de zici că e porcuşor. Şi mă mai ai pe mine, care sunt un porc! Că masculii îs porci, zic.
– Aşa-i, zice ea. Aşa-i.

Luă o pauză.

– No… îmi zice. Zboară!

28 lovituri, dă-i și tu!