Alo, Ziua Barbatului?

Dragi masculi şi oameni însuraţi,

Scoateţi oleacă nasul din halbele de bere, stergeţi-vă mustăţile de spumă şi puneţi repede mâna pe smartphone*-uri. Nu, nu ca să vă sunaţi soţiile şi amantele ca să le spuneţi că mai întârziaţi la terasă (ştiţi voi, eternul “Miţipuf, o venit şi tipul ăla care o mers în safari în Africa, mai pot sta înca 8 minute şi 40 de secunde? Că tocmai ne povesteşte cum se găteşte grătarul de hipopotam în Delta fluviului Congo, o să vă fac şi vouă reţeta când mergem la părinţii tăi acasă!”). De pe smartphone, intraţi pe Internet. Daţi repede Cancel, nu lăsaţi să se încarce ultima sesiune a browserului (e de atunci de când i-aţi dat lui Miţipuf să caute pe google “reţete mediteraneene de epilat şi gătit scoici cu căpşuni”, că n-aţi vrut să o lăsaţi să intre pe net de pe calculatorul la care tocmai vă jucaţi Call of Duty 4 că v-ar fi stricat autosave-ul.

După care, urmaţi întocmai paşii care este:

1. Luaţi ostatică cea mai apropiată sticlă de Bergenbier din câmpul vizual. Încă nu vă lipiţi gura de buzele ei!
2. După ce aţi reuşit să vă abţineţi, căutaţi pe eticheta ei galbenă scutul roşu. Ştiţi cum arată? Ca un scut de culoare roşie pe o etichetă galbenă!
3. Dacă nu aveţi deja Junaio instalat pe mobil, daţi fuguţa şi instalaţi-l. Disponibil aici. Apoi porniţi-l.
4. În Junaio, căutaţi Ziua Barbatului.
5. Atingeţi sticla de Bergenbier unde o doare mai tare: scanaţi-o cu telefonul la scutul roşu.
6. Ta-daaa! Vedeţi ce premiu vă aşteaptă. Pentru că e cu cadouri!
7. OK, amu puteţi bea berea.

Dacă vă este sete de mai multe informaţii, vizitaţi http://www.ziuabarbatului.ro/#/mobile

PS: Dacă aţi ajuns să sunaţi acasă de fiecare dată când întârziaţi de la terasă 8 minute, aţi ajuns destul de rău, mă! Deci destul de rău. Aproape la fel de rău ca şi mine. Da, aproape la fel de rău ca şi mine.
______________________
* Aplicaţie disponibilă pentru iPhone 4, iPhone 3Gs, Samsung Galaxy S, HTC Desire, Nexus S. Cu sisteme de operare iOS4 şi Android 2.1+.

11 lovituri, dă-i și tu!

La bazin

De vreo 3 luni am inceput sa merg la bazin in fiecare joi dimineata. Să mă menţin bărbat bine, alfel muierea m-o ameninţat că mă lasă pentru o colegă de-a ei, mai tânără.

La început era mega greu, mai ales iarna, că scularea se dă la 6 fără 10, şi eu o singură chestie iubesc pe sfânta lume mai mult decât somnul, şi anume un al doilea somn după primul somn, somn căruia să te predai până nu mai poţi sta în pat că te doare carnea de cât ai stat, şi tu tot faci pe dracu-n patru şi tot mai dormi vreo 5-6 ore după ce te-ai trezit.

No.

Nu aş fi scris despre aventura mea bazinească numai ca să mă laud că uite ce sportiv sunt eu, cu o mână înot şi cu cealaltă îmi beau coniacul de dimineaţă şi cu cealaltă mână sting cu bere, Doamne-ajută, gata-i postul, liber la preacurvit cu beutură.

Ci ca să vă zic că de multe ori îmi vine să-i întreb pe oamenii de acolo dacă nu-şi fac blog, că deja au tot ce-i trebuie unui blogger, începând cu ortografia impecabilă.

Şi pentru a vă mai zice că azi-dimineaţă am auzit o chestie care m-a umplut de nostalgie.

Eram în vestiar şi ne îmbrăcam toţi – vreo 4-5 flăcăi frumoşi, musculoşi şi bronzaţi, tineri şi epilaţi şi crocanţi. Tinerii ăştia – şi eu, pensionarul, că aşa înot eu, ca un pensionar pe caz de boală.

Şi, la un moment dat, unul rupe tăcerea şi începe să fluiere în timp ce se îmbrăca şi se scărpina undeva.

Ştiţi ce fluiera?

O melodie, mă.

Ştiţi voi ce melodie, mă?

Păi să vă zic: “Noul Bona, Bona Prima/Este mai alb, este mai străluitor!”

11 lovituri, dă-i și tu!

Cum să ai ouă roşii şi frumoase de Paşti

– Tu muiere! Paştile astea facem ouă nemţeşti, decretez io.

Luasem de la soru-mea din Germania nişte vopsea nemţească de ouă (nu, nu ruj de buze! nu vă mai gândiţi la prostii, plm). Rezultate garantate, calitate germană sau banii înapoi! – mi-o zis soru-mea. Trebuia numai să frecăm ouăle fierbinţi cu vopseaua roşie, cu mâna îmbrăcată într-o mănuşă ca aia cu care te vopseşti pe păr, şi ieşeau cele mai roşii ouă din lumea creştină, ca-n catalogul Vaticanului – colecţia 2011.

– Pe răspunderea ta, zice nievasta. Tu te ocupi!
– Pe răspunderea mea, zic. Da’ le vopsim împreună, că cica asta uneşte cuplurile, zic, că aşa am citit io în revista Tabu.

Fierbem ouăle – ouă de casă, de la mătuşa Luşca.

Pregătim vopseaua, mănuşile şi starea de spirit.

Iau primul ou în mâna mea preferată – ou de găină, nu vă mai gândiţi la prostii! – şi mă apuc să-l ung cu vopseaua. Repet – ou de casă, de la mătuşa Luşca.

Nimic.

Perseverez. Îi vorbesc frumos, îl mângâi cu vopsea ca pe un sân cu pana.

Nimic.

Îl rog fierbinte.

– Tu eşti de vină, că te uiţi la mine cu privirea aia a ta, îi zic muierii. Pleacă din bucătărie, că strici kharma oăulor… ouălelor! zic.

Nu mă dau bătut.

Nici ouăle.

– Muiere! zbier. Hai să vezi.

Deci ouăle noastre de Paşti arătau ca un fel de corcituri de nimic. Arătau ca nimic! Şi numai eu vedeam umorul situaţiei.

– M-ai lăsat fără ouă roşii de sfintele Paşti!

Aşa mi-o zis ea, într-un final.

Era tristă.

– Tu să taci! îi zic. Io am ţinut post, io-s neprihănit! Aşa a vrut Jahve, mă explic.
– …
– Lasă, tu muiere! zic. Nu e vina mea că tabla ouălor noastre nu ştie de vopseaua roşie metalizată din Germania! Am eu o soluţie să avem cele mai frumoase ouă de Paşte, dar trebuie să ai credinţă şi să ai încredere în mine, şi îţi garantez că în ziua de Paşte vom ciocni ouă de ce culoare vrei tu!

Vine şi ziua de Paşte. Scoatem masa mare, prima masă în familia noastră, noi trei, Paşte în familie! Ciocnim ouăle alea triste, eşuate după experimentul meu ştiinţific româno-german.

Ronţăim, toate bune.

La un moment dat sună cineva la uşă.

– Oare cine să fie? întreabă nevastă-mea.
– Ne-or venit ouăle! îi zic. Vezi dacă ai credinţă?

Sar repede, fug la uşă.

Exact aşa cum mă aşteptasem: veniseră ei.

– Nenea, suntem 17 copii acasă, tata-i în puşcărie, mama la penitenciar, ne creşte bunica, ne puteţi ajuta cu ceva, orice?

Aceiaşi 4 mucoşi negri.

– Bă! le zic. Hai să facem o afacere. Aţi primit ouă de Paşti de la vecinii mei?

Se uită unul la altul.

– Da!
– Bun. Câte aveţi? întreb.

Scot o sacoşă, cotrobăie prin inbox.

– 11! zic ei.
– Vă dau 30 de lei, zic. 30 de lei, daţi-mi-le mie!

Ţigănuşii se uită unii la alţii.

Scot banii, li-i arăt. Mai aveam încă 10 lei pregătiţi, în caz că erau negociatori buni.

– Nici chiar aşa, tu iubitule! strigă muierea.

Îmi ia 10 lei din mână, le dă la ţigănuşi şi trânteşte uşa.

– Măcar am încercat! încerc io să mă scot.

27 lovituri, dă-i și tu!

Inainte de a pleca acasa de Pasti…

– Gropare! Meri acasă! zice o colegă.
– Nu mă duc încă, zic.
– De ce?
– Tre’ să găt ceva. Dacă nu e gata, apăi iară urlă şefu la mine şi-mi spune “bă pulă”!

Când şefu’ îmi spune o propoziţie care conţine “bă pulă!”, atunci e de rău.

La auzul declaraţiei mele fierbinţi de loialitate faţă de companie, şefu’ intervine definitiv:

– Du-te acasă, bă pulă!

17 lovituri, dă-i și tu!

Urare de Pasti

Aşadar, reformulăm şi dezvoltăm:

Paştele să vă aducă
Patru palme peste bucă!
Şi o tonă de amor
În baie şi-n dormitor,

Muşcături de gât şi fese
La nevastă sau metrese,
Cu cătuşe sau cu bici
Sau perverse, cu arici,

Cu ceară de lumânare
Pupături cu-nfiorare
Peste ce ai tu mai tare
Sau nievasta mai ascuns de soare!

Treceţi şi la mângâieri
Dătătoare de plăceri,
Şi-apoi ştiţi voi ce urmează –
**** până delirează!

După trei sau patru ore
De neîntrerupt amore
Luaţi o pauză mică-mică
Şi dormiţi şi voi niţică.

Dup-aceea, să mâncaţi
O haleală cu cârnaţi
Şi cu miel şi ouă roşii
S-aveţi energie, nu ca moşii!

Şi daţi-vă-n bărci din nou,
Frecaţi spuma de la ou…
Fericiţi să vă iubiţi
Ca la 18 ani împliniţi!

Atât, să fiţi sănătoşi, iubiţi şi fericiţi, şi să nu gătiţi iepuraşul de Paşti, că nu mai vine la anu’! Ne recitim mai pe marţi, aşa.

11 lovituri, dă-i și tu!