Hai, sa fiti sanatosi

Imi fierbe tochitura de carne în moare de toata casa miroase a varză şi a afumătură. Capul enorm de somn de Sulina se dezgheaţă încet, o să trag o zamă acră de peşte de o să stea mâţa-n coadă. Gropăreasa o făcut tiramisu de-al ei, şi amu lucră la nişte chiftele de pui. În vreo 30 minute terminăm şi cu mămăliga cu brânză şi smântână şi ne apucăm de împodobit bradul (că şi aşa mi-am cioplit şi mânurile ca să-l bag în suport). Pe mâine avem la meniu biban de mare, pe poimâine raţă umplută cu prune.

Din raft îmi fac cu ochiul o sumedenie de beuturi cu etichete care mai de care mai fistichii, dar cred că totuşi mă voi deda la nişte rachiu de la naşu-meu ăla ungur (înainte de tochitură) şi nişte vin home-made de Drăgăşani, de la neamurile gropăreşti, ca digestiv (poate invers). Dacă mă răzgândesc, am bere aproape suficientă (vreo 20).

Pe la 9 îi facem băiţă la ăsta mic. O să ne distrăm, ca de obicei. O să ne mirăm de ce puţă mare are şi cum se dublează ea de la o baie la alta.

Pe la 10 scot chitara şi o să cântăm nişte colinde la lumina lumânării, aşa, uşor. O să o sun pe sorella în Germania şi o s-o colind, şi apoi pe cumnatu-meu, în Italia. După, îi sunăm pe Gropăroi. Mama o să plângă, io o să mă distrez de ea.

Retrospectiv, am avut un an fascinant. Zeii m-au răsfăţat: era să mor ucis de o locomotivă în Copşa Mică, am supravieţuit unei nunţi, unei naşteri şi unui botez, am văzut două ţări străine, am lichidat un card de credit şi am rambursat anticipat un împrumut de nevoi personale, al doilea mai are câteva luni şi îi punem cruce. Am fost la Ţiganiada şi am fost în Deltă, Doamne, fain mai e în Deltă cu ţiganiazii! Am pierdut un prieten – dar numai temporar (Mile, brate, vezi că mai stau o vreme p-acilea). Am muncit nopţile de m-am rupt (efectiv m-am rupt), am avut o lună de miere fabuloasă alături de o muiere benga (da, ştiu, aşa-i la-nceput), şi amu Gropărelul gângure că vrea atenţie. Şi de fapt nu ştiu ce naiba mai fac eu la calculator acum, când ar trebui să merg să scot odată murăturile alea asortate, că cine-o mai auzit de tochitură fără murături pe sfânta lume!

De fapt ştiu ce fac acum aici: vă urez tuturor sărbători fericite, cu sănătate şi bucurie, şi să aveţi un an în care să vă simţiţi cel puţin la fel de bine ca şi mine în 2010. Că futui mama ei de viaţă, ce-o mai iubesc!

50 lovituri, dă-i și tu!

Să nu uiţi, Darie

Foaaaarte pe scurt: dacă ajung acasă de la muncă azi, şi nu îmi cioplesc prea tare degetele cu cuţitul încercând să sculptez bradul să intre în suportul ăla eftin, chinezesc (tot timpul se lasă cu vărsare de sânge; fincă Groparu e mai bun la vărsat cuvinte, nu la vărsat aşchii de brad), am să vă trag şi o urare-felicitaţiune de sărbători pe blog, ca în alţi ani. Şi dupa aia fac sport extrem de sărbători, fără social media, numai cu Gropărelul, poate mai învăţ nişte râgâituri noi.

Până atunci, să nu uităm să reamintim câştigătorilor Beck’sperience să nu care cumva să rateze distracţia, să se ducă la revelionul berii verzi şi să verse bere! În palatul gurii, of cors. Şi musai – DECI MUSAI! – să se gândească şi la Groparu’ când se dedau acestui proces. Groparu, care asară a făcut alt sport extrem: a primit dezlegare de la Gropăreasă să bage o bere, tot Beck’s, aproape întreagă! Pfuaaaay, bucuros am fost, că deja mi se acrise de la atâtea sucuri naturale cu între-pulpe de fruct.

Deci ne auzim mai pe sară, şi apoi la revedere. Nu turnaţi încă felicitările pe blog, că mă simt prost că nu voi avea vreme să vă răspund (sunt la muncă ŞI azi, că avem implementare într-o ţară din aia despre care sigur nu aţi auzit şi despre care nu pot scrie, că e sicret). Pusic!

14 lovituri, dă-i și tu!

Poveste cu polar portocaliu, de la Carrefour

– Tu muiere! Mi-l iei? o întreb. Că nu vreau să-mi cheltui banii mei de bere pe ţoale, fă-mi-l tu cadou!
– Ţâ-l iau! zâce muierea. Că e eftin.

29 lei. Cumpărat, dragoste la prima vedere, îmi venea să dorm cu el, îmi vine ca turnat.

Trimite Primăria Cluj invitaţie la presari şi bloagheri: haidaţ să ne întrunim, să ne cunoaştem! Haidam, zic eu.

În ziua cu pricina, adică marţi, mă scol dimineaţa, rupt de somn, capul greu, idei puţine. Dau cu nişte H2O pe urechi, mă fac că mă spăl pe dinţi şi-mi iau – of cors – polarul potrocaliu. Înainte de asta îmi trag pe fizic tricoul negru, operaţiune care se lasă cu o dâră de deodorant pe el. Nu-i bai, îmi zic, că e sub polar, nu se vede. Nu mă mai bărbieresc, zic, că m-am însurat, nu mai trebe să arăt a om. Îmi iau pe mine blugii stropiţi cu noroaiele Floreştiului. Am timp să mă fac cu cremă pe bocanci? Nu am, zic.

Purced la lucru. Pe la amiazi mă loveşte: băăă! Azi tre’ să merg la Primărie, la recepţie. No, zic, asta e. Las’ că nu am fost chemat acolo pentru cât de frumos sunt, ci pentru că am creier cu minte!

Mă înţeleg cu Hădean şi cu TVDeCeii să ne vedem acolo, să facem tabăra noastră (în care l-am racolat şi pe Psaico). Ajung cu o foarte mică întârziere, cazez paltonul la garderobă şi intru senin în City Plaza, în sala de protocol.

Şi-mi pică faţa.

Primarul drept, de doi metri, în costum de smoală, fercheş ca un ginere, papion la gât, frateeee! În sală toţi îmbrăcaţi la şapte ace, costume negre, parcă ieşiseră din sicrie toţi, aşa erau de arătoşi. Io – în polarul portocaliu, străluceam ca licuriciu’. Blugi stropiţi. Bocanci nefăcuţi. Tricou cu dâră (nu se vedea).

Îmi iau un pahar de şampanie, dau noroc cu primarele, îi zic “îmi cer scuze pentru ţinută, vin de la muncă!”, mă duc glonţ la Hădeni, vin şi TVDeCeii şi îi cooptez pe toţi să ne retragem în cel mai întunecat colţ din încăpere, unde continuu să mă simt ca un gunoier. Se fac bancuri la masă – “măcar dacă veneai cu vesta reflectorizantă de la ROSAL, hăhă!”, io înghit în sec. Stăm o vreme, halim un fursec. Îmi iau sushi cu carne de peşte portocaliu, suc portocaliu. Na, să fie pân’ la capăt.

După nici o oră, plecăm.

Şi amu mi-i ciudă că nu i-am zis primarelui vo două. Prima ar fi fost despre ţiganii de pe str. Coastei, ăia din postarea de luni. A doua ar fi fost “ştiţi, io am votat cu PDL şi asta e singura haină portocalie pe care o am!”, şi m-aş fi scos elegant.

Da’ mai bine că mi-am ţinut gura. Că acasă am descoperit încă una: pe un umăr aveam un epolet mic şi alb de lapte regurgitat, de când l-am ţinut pe Gropărel să râgâie.

40 lovituri, dă-i și tu!

Bancul cu tunul olandez

Se face mega mare congres international de tehnică militară, toate ţările vin cu ce au ele mai tare, tancuri, elicoptere, puşti.

Vin nemţii:

– Bă, am descoperit cel mai tare blindaj de pe lumea asta, bă, l-am pus pe tancurile noastre Leopard, e teribil, bă, nici măcar proiectilele de uraniu sărăcit nu îl zgârie măcar!
– Ei, aş! se bagă românii. Căprar Ghiţă?

Apare căprar Ghiţă, regimentul 4 artilerie.

– Ordonaţi, să trăiţi!
– Vezi tancul ăla Leopard expus la standul german?
– Îl văd, să trăiţi!
– Ei… adu tunul olandez, vezi dacă-l poţi găuri.

Vine căprarul Ghiţă cu tunul olandez tras de cai, îl crăcănează, servantul încarcă, căprarul Ghiţă ocheşte şi urlă: FOOOOOC!!!!, explozie, tancul Leopard, minunea tehnicii de luptă germane, se desface ca o coajă de banană.

Nemţii se oftică, englejii râd superiori.

– Bă, tancul nostru Challenger rezistă şi la proiectile de uraniu sărăcit, şi la orice fel de rachetă, bă, nici măcar nu îl zgârii, orice i-ai face!
– Ei, aş! se bagă românii. Căprar Ghiţă?

Revine căprar Ghiţă, regimentul 4 artilerie.

– Ordonaţi, să trăiţi!
– Vezi tancul ăla Challenger expus la standul englezesc?
– Îl văd, să trăiţi!
– Ei… adu tunul olandez, vezi dacă-l poţi găuri.

Vine căprarul Ghiţă cu tunul olandez tras de cai, îl crăcănează, servantul încarcă, căprarul Ghiţă ocheşte şi urlă: FOOOOOC!!!!, explozie, tancul Challenger, minunea tehnicii de luptă englezeşti, se împrăştie în patru zări, pulverizat.

Englezii se oftică, americanii sar în schemă.

– Băăă… tancul nostru Abrams rezistă la proiectile din uraniu sărăcit, la rachete, la lasere! L-am testat în condiţii de imponderabilitate, de îngheţ la poli, de caniculă în deşert, e de nepătruns!
– Ei, aş! se râd românii. Căprar Ghiţă?

Revine căprar Ghiţă, regimentul 4 artilerie.

– Ordonaţi, să trăiţi!
– Vezi tancul ăla Abrams expus la standul american?
– Îl văd, să trăiţi!
– Ei… adu tunul olandez, vezi dacă-l poţi găuri.
– Da, să trăiţi.

Aduce căprarul Ghiţă tunul olandez tras de cai, îl crăcănează, servantul încarcă, căprarul Ghiţă ocheşte şi urlă: FOOOOOC!!!!, explozie, tancul Abrams, steaua tehnicii de luptă americane, tancul testat în condiţii de imponderabilitate, de îngheţ la poli, de caniculă în deşert, tancul de nedistrus al armate americane se desface de parcă era de hârtie!

Pfuaaay, se oftică toţi, americani, nemţi, engleji, se hotărăsc să afle cu orice preţ ce drac de tun îi tunul ăla olandez, da’ numa’ nu aflau! Că informaţia era clasificată şi strict secretă! Dar, într-o zi, îl prind pe căprarul Ghiţă la birtul târgului, se cinstea cu o cinzeacă. Pfuaaay, se dau toţi englejii şi americanii şi nemţii pe lângă el, se împrietenesc, îşi arată unii altora poze cu familia, încep să cânte cântece ostăşeşti, îşi deapănă poveşti de prin rîzboaie, şi la un moment dat nu se mai rabdă şi-l iau pe căprarul Ghiţă aşa, prin învăluire:

– Bă, Ghiţă… bă, fain tunu ăla al vostru olandez, ba!
– Fain, aşa-i? Fain dară!
– Bă, da’ am vorbit cu olandezii, bă, şi ăştia nu ştiu nimic de tunuri olandeze pe care să le aveţi voi în dotare, bă…
– Bă, da’ tunul e românesc, zice căprarul Ghiţă, dar noi îi spunem tunul olandez fincă trage cu proiectile olandeze.
– Bă! Cu ce drac de proiectile trage? Că atâta ne-am dat de ceasul morţii să aflăm!
– Bă… îţi zic, da’ dai o cinzeacă?
– Dau, dară! ziseră toţi – americani, nemţi. Şi engleji.
– Bă, zise căprarul Ghiţă. După cum vă spuneam, e numit tunul olandez fincă trage cu proiectile olandeze, bă.
– Bă, da’ ce fel de proiectile, bă? Plutoniu sărăcit? Antimaterie olandeză? CU CE????
– Bă… cu roşii olandeze de la Cora, bă, alea sparg tot, dinţi, măsele… blindaje…!!

38 lovituri, dă-i și tu!

Fie ca magia sarbatorilor

Deci lucrurile stau in felul urmator: magie, frate.

Locaţie:

La Polus Center, miercuri, 22 decembrie, ora 19:00, frate.

Cauza:

50 de pachete care trebuie date unor bătrânei care nu prea au nepoţi. Că le-a prinde bine şi lor o portocală de Crăciun, măi nepoate!

Ideea:

Concurs de magie, frate.

Cristian Gog va lua furculiţe şi linguri şi le va face exact inversul a ce face Viagra. Îşi va băga cuie în năsuc. Îţi va citi gânduri şi tu vei gândi după cum vrea el, ba chiar vei merge în Belarus să votezi cu opoziţia. Vei căsca gura aşa cum numai la dentist şi la primul film xxx ai făcut-o în viaţa ta. Dacă are chef să scoată şi cărţile de joc, e gata circul!
Hădean va face o scamatorie simplă, dar nu mai puţin scamatoricească: va face demonstraţie de gătit, şi voi îl veţi imita. Acasă.

Mereţi, căscaţi gurile şi donaţi, măi fraţi!

9 lovituri, dă-i și tu!

O poveste cu nişte ţigani

Haideţi să o luăm aşa: afară termometrul arată cu minus. Tu locuiesti într-o casă pentru care plăteşti chirie la Primaria Cluj, ţi-ai plătit chiria pe luna decembrie, în câteva zile vin sărbătorile, ai copii care îl aşteaptă pe Moş, au mers la şcoală tot anul, au fost cuminti. Casa in care locuiesti arată cât de cât decent pe interior, are gresie, faianţă, mobilă decentă. Nu ţi-ai bătut joc. Ai loc de muncă, câştigi cât să-ţi ţii familia cu burta plină fără să dai în cap sau să cerşeşti cuiva pentru un covrig.

Şi dintr-o dată, într-o vineri, apar zeci de poliţişti, jandarmi, angajaţi ai primăriei cu buldozere care te evacuează. Cu două zile înainte ai primit o înştiinţare că trebuie să semnezi că vei fi relocat la marginea oraşului, pentru că în locul magherniţei tale (repet, luată de la primărie în chirie) se va construi un magazin mare. Eşti strămutat lângă groapa de gunoi. Unde casele, proaspăt terminate şi nefinisate, nu au încălzire.

Se dau alte premise: nişte plângeri ale vecinilor legate de faptul că în zonă se sparg geamuri şi se ascultă manele. Că pruncii rromi fac pişu unde apucă. Punctul de vedere al relocaţilor – dom’ne, copiii mei merg la şcoală în Cluj. Sunt curaţi, sunt îmbrăcaţi. Dacă îi cresc lângă ceilalţi copii de ţigan care toată ziua culeg gunoaie în Pata Rât (Protecţia Copilului, existaţi?), ce o să iasă din ei?

Puteţi gândi (că de scris oricum nu o să vă las) orice vreţi la postarea asta: că Hitler, că să se civilizeze, că să se integreze, că să mi-i iau acasă dacă îmi place aşa de mult de ei. Că să se înveţe să nu stea pe taxele plătite de noi, majoritarii. Că dacă era vorba de români, sigur Primăria nu depunea efortul de a le asigura locuinţe modulare în altă parte. Că şi voi aţi vrea să vă dea statul român casă gratis, că voi aveţi studii. Că ţiganii oricum ştim cu toţii ce fel de oameni sunt. Că să plece în Franţa.

Băi, dar îi evacuezi în miezul iernii în case fără căldură după două zile de la înştiinţare? Şi aştepţi, laş, ca după evacuare să vină weekendul, să se răsufle tot scandalul? Domnu’ Apostu, s-avem pardon…

PS: Nu, nu am fost la faţa locului, nu am făcut poze, nu am luat păreri de la ambele părţi implicate, nu am cerut şi nu am primit nici un punct de vedere oficial de la primărie. Ăsta e blog, nu ziar.

37 lovituri, dă-i și tu!