Care vrei poze cu pruncul tau?

Spital românesc – şi cu asta am zis totul.

Vine fotografa oficiala a hoţspitalului la nevastă: tu doamnă! Vreai poze cu pruncul tău proaspăt, pe care numai un pic ţi l-ai văzut, că nu ţi-l aduce nimeni să ţi-l vezi? Ui acia, pe bani.

Io merg la ea mai târziu, şi-mi zice nevasta: ui, bă, că mi-or oferit poze cu moştenitorul, costă numai 40 de lei! Io zâc: să văz, că nu cred.

Şi-mi arată.

Şi mă bufneşte un râs zgomotos de i s-o cutremurat perfuzia, şi vreo alte două cezariate or început instant să aibe dureri la tăietură: un negativ de film foto ca în 1983, şi vreo 4 poze alb-negru cu pruncu’.

Şi râd – un pic cam nesimţit, recunosc, că femeile erau în dureri. Zic:

– Tu nievastă! Tu mai ştii când am mers noi doi în Tenerife, în luna de miere, şi eram tineri şi ne iubeam? Da? Şi mai ţii minte când am mers cu catamaranul să vedem delfinii, şi ai vomitat pe jumate de echipaj, că-ţi era rău de la sarcină, de când am pus postarea toată lumea o crezut că io i-am vomitat? No… ţii minte că am plătit 10 euro pe o ditamai poza color cu noi doi? Ţii minte? 10 euro, tu draga. Şi era ditamai poza, şi şi color!
– …
– Şi ştii că dacă tanti asta făcea poze color, că suntem în mileniul în care vom zbura pe Marte, i le luam şi nici mâc nu ziceam, deşi mă ştii că-s zgârcit de Doamne feri. Da’ aşa ce să fac, să dau 40 lei pe un alb negru?
– …
– Le-ai plătit?
– Nu, zice nievasta.
– Booon. Las’  că sunt în România, mă descurc eu.

Şi m-am dus şi am strecurat 10 lei unei tanti în costum albastru şi mi-am văzut moştenitorul şi l-am pozat cu acest tarif preferenţial de minus 75%, şi m-am simţit ca unul care a învins sistemul şi pentru care sunt reduceri tot anul.

37 lovituri, dă-i și tu!

Pe blog, vecine, pe blog!

Deci ii zice jinecoloaga nevestii: Tu! Copilă! Hai ca e ditamai doctoru’ polonez de găuri la Cluj, ţine conferinţă la hotel! Hai să te vadă şi el, că a fi bine!

No! Şi mere nevasta la hotel, să o vadă doftoru. Ajunge la el, ăsta era într-o sală, cu stetoscoape şi stroboscoape şi aparaturi de NASA şi tot îmbrăcat în alb, ca un prinţ, nuş ce tot lucra pe-acolo, se juca Tetris la un ecran de computer tomography. Şi – bună ziua, hai să te verific, o ia şi o bagă la tot felu’ de maşinării, ca pe cosmonauţi, tot aşa făceau soneriile, bip-bip, bip-bip. Şi iară: bip-bip, bip-bip.

Şi îi zice: no, e om;  inima bună, capu’ mare, o să-i placă berea şi vinul şi femeile şi cărţile bune, ca lu’ tac-su. Totul e OK. Nu ştiu dacă o să-i placă şi Daciile, că nu se vede, suntem abia în anul 2010.

Ce o să fie? întreabă nevasta. Că până amu io ştiam că e băiet, şi vreau să mă asigur.

Să vedem… da, e băiet! zice polonezul. Da, e sigur, i se vede ştrumfu’, totu-i clar. No! Sănătate, să fie sănătos şi deştept. Hai, la revedere!

Şi asistenta medicală poloneză o ajută pe nevastă să se ridice de pe masa aia de verificat; şi dintr-o dată trage perdeluţa, că era după o perdeluţă, şi se trezeşte nevasta cu burtica goală în faţa a 300 oameni!

Aşa o fost fiu-meu văzut în direct de toţi doctorii pizdari din Ardeal. Dap.

19 lovituri, dă-i și tu!

Gata, la ora asta nu mai fumez

La ora asta beu bere Dorada – bere eftină, contrabandă din Tenerife, mai am două doze. Ţin să menţionez că în burlăcia mea infinită m-aş fi uitat cu scârbă la degetarele astea de 0.33 cu sirop de malţ, că fără halbă bavareză de un litru nu m-aş fi complicat, dar cică vremurile s-au schimbat, modificîndu-se.

Pe scurt: azi dimineaţă am devenit tătic de Andrei Luca Băzăvan (prietenii ştiu de ce), două nume de sfinţi şi unul de Antihrist. 4.1 kile, născut frumos, prin cezariană, nu ştiu câţi centimetri, că nu mi-o zis; mama e sănătoasă şi se recuperează degrabă, eventual face instrucţie cu infirmierele; copchilul plânje – că l-o văzut pe tac-su la faţă şi şi-o dat şi el seama, că doară nu-i prost. Mi-i o frică de mă şi nuş-ce-să-vă-zic-că-fac-pre-mine, dar voi supravieţui.  Mulţumesc pentru urările de bine şi pentru twituri şi mesaje şi comentarii şi telefoane şi gânduri frumoase, ca de obicei Groparu se simte ca ăla de zicea “it’s good to be the king!”

Ca să închei: înainte de interviul din EvZ, am dat un interviu la pentruclujeni.ro. Disponibil aici. În el nu mă bâlbâi mai mult ca de obicei, nici nu sunt mai coerent. Vă dau astea că nu se ştie când oi mai ajunge în faţa calculatorului, că sigur vrea fiu-meu să joace şah pe net împotriva calculatorului de la IBM care l-o făcut varză pe Kasparov sau pe Karpov sau pe Polihroniade, nu mai ştiu, şi profit de ocazie, ca un profitor nesimţit ce mă aflu. S-auzim de bine! Ne recitim cine ştie când.

Gata, plec să iau nişte Becksuri, pa!

Update: mulţumesc foarte frumos de urări şi felicitaţiuni, nu mă mai emoţionaţi atâta că iară simt nevoia de coniace!

118 lovituri, dă-i și tu!

Uite ce Jeep de cocalar

Mă roagă colegul Mişu: bă, Gropare, hai cu mine să-mi iau maşina de la reparat de la service, din spate de la Tehnofrig! Hai, că merem cu Fordul, şi trebuie cineva să-mi conducă Fiatul, că io nu pot conduce două maşini. Bă! îi zic. Io ţi-o buşesc! Mă pui pe mine să trec de la maşină franţuzească (Dacia berlină) la maşină italiancă? Taci, mă, că bine-a fi.

No – hai. Şi plecăm, ajungem la Service, intrăm înuntru şi-l salutăm pe şef, un ficior tânăr preten de-al Mişului care repara la un ditamai  Nissan 4×4 adus din Anglia, îi scosese morişca de la motor şi ciocănea pe la bujii ca ălade la CFR. Se discută despre arbori cotiţi, plăcuţe de frâie şi vremuri schimbătoare de viteze. Într-un moment în care conversaţia lâncezeşte, intervin şi eu decisiv şi abordez frontal tocmai autobuzul pe care îl repara:

– Să nu mai mor… bă, io când văd d-ăştia cu maşină cât China, bă, şi n-au bani s-o înmatriculeze…! Ui! Şi le iau din Anglia, că acolo-s pe toate gardurile şi-s aproape moca. Şi le aduc de-acolo cu o mie de lire, vin cu ele în România şi fac pe deştepţii, că ui ce maşină am io! Plm… îs sătul de ăştia, îi vezi prin trafic că nu semnalizează, parchează ca proştii pe pista de biciclete că nu au cum să ia amendă cu număr de Anglia, se bagă ca vaca în depăşiri, ba îţi mai dau şi flashuri dacă mergi cu 49 km/h prin urbe, că ei se grăbesc, cocălarii dracu’… Şi niciodată nu-şi fac plinul, că n-au ei atâta caş, îi vezi la benzinărie cum picură un litru de gaz înăuntru şi fac o tură de oraş, să vadă plebea în ce ştift îşi plimbă ei curu!

Urmează o tăcere de câteva secunde, Mişu cu mecanicul schimbă priviri; eu mă înfierbântasem.

– Da, bă, plm. Îi vezi cu lanţuri de aur şi-n maieu cu şlapi şi au icoana pusă la bord şi lor le sparge manelele timpanu! Şi coboară la terase şi îşi iau apă plată, că-s faliţi, da’ le stă cheia de la maşină ostentativ pe masă… şi se uită salivînd după gajici, ăştia nici să se uite cum trebe la gajici nu ştiu, că tre să te uiţi fără să te vadă! Ştiţi faza aia cu “ce-faci-fetele-te distrezi-vă-simteţi-bine?” O ştiţi? N-o ştiţi??? Cum, mă, n-o ştiţi! Şi-s genul de oameni care se uită la ştirileproteve şi îl regretă pe Ceauşescu şi ţin cu Steaua, e plină ţara de ei… plus că nuş ce dracu le trebe aşa maşină mare, că doară nu fac offroad cu ele, şi-ar putea liniştiţi plimba curu într-un Ford Fiesta…!
– E maşina mea, zice mecanicul, ştergându-şi mâinile cu o cârpă. Şi mi-am luat-o să mă duc cu ea la Beliş, că am cabană acolo şi e prost drumul.

25 lovituri, dă-i și tu!

Let’s freakin’ do it, Romania!

Dacă vă puneaţi cumva întrebarea, Groparu este cu sufletul alături de cei care vor să scape Romunica de unele  gunoaie. De data asta numai de unele, data viitoare poate de toate.

Scriu postarea asta ca să nu vă gândiţi că boicotez acţiunea, dimpotrivă, o sprijin şi eu în mod oficial, măcar acuma, pe ultimii metri. Plus că până şi copiii ceia de la centrul “Clujul are suflet” participă!

Între timp, nu uitaţi de:

site-ul acţiunii
partenerii
– pentru clujeni – plecarea se face din faţa Iulius Mall, ora 8.

Update: BĂĂĂĂĂ, DA’ SĂ NU-MI CURĂŢAŢI ŞI HEADERUL DE LA BLOG DE STICLELE ALEA DE BERE, BĂ, CĂ MAI AM LICOARE ÎN ELE!!!!

16 lovituri, dă-i și tu!