Gata cu luna de mere!

Am revenit, mă, deci. Deci da.

Staţi un pic să mă învăţ iară cu grevele, bocii şi vremea asta de kko, traficul şi limba maghiară vorbită pe străzi, şi-apăi vă voi tot transmite în scris tăt felu’. Că acolo la noi, în Tenerife, e decât soare şi relaxaţie, pe când acilea, spre surprinderea mea, nu am fost servit cu caviar roş şi negru la micul dejun! Şi am încercat să fac snorkeling în cada de baie azi-dimineaţă, aşa cum făceam la noi, în Tenerife, dar în afară de o scoică neagră-neagră şi un coral ce s-or prins de unghia degetului meu mic de la picior prin Atlantic nu am văzut nici o urmă de viaţă pe bază de carbon, că io eram bine ascuns într-o crustă de sare de mare de ocean, crustă cu efect anti-radar infraroşu!

34 lovituri, dă-i și tu!

Femeia “Câtă cultură!”

Julius

Dacă mai sunt pe-aici oameni care nu ştiu, pe Daily Cotcodac avem în week-end o rubrică intitulată “Câtă cultură!” – mai citeşte unul dintre noi câte o carte şi apoi o recomandă şi altora, să se dea mare. Pentru megafanii Groparului, e ca o rubrică numită “Câtă băutură!” în care Gropu v-ar recomanda vinurile pe care le-a băut el în ultima săptămână.
Acum am aflat şi eu, cu ceva întârziere, că numele ăsta, “Câtă cultură!”, vine de fapt de la un anume gen de femeie – femeia Câtă cultură! Dacă vreţi să aflaţi ce fel de femeie e şi, mai ales, cum o puteţi agăţa, băgaţi un ochi aici .

13 lovituri, dă-i și tu!

Cotcodacul de vineri

România se pricepe la organizat festivaluri, de la celebrul festival internaţional Cerbul de Aur, cunoscut în toate judeţele Europei, până la festivalul mustăţilor de la Sf. Gheorghe. Faptul că majoritatea prostiilor de genul ăsta se desfăşoară în jurul Braşovului nu trebuie să ne mire, băutura e mai ieftină pe aici.

Pe de altă parte, România nu ştie să organizeze festivaluri cu impact real în societatea românească. Câtă lume poartă mustaţă în România? Câtă lume a rupt librăriile să cumpere albumele Paulei Selling după ce aceasta a câştigat Cerbul de Aur?

Continuarea: aici

2 lovituri, dă-i și tu!

Până vine Groparu, vorbim între noi

Julius

Tot am vrut să vă zic, da’ m-am luat cu altele: atunci când mai aberez io p-aici şi voi scrieţi comentarii şi io nu răspund, să ştiţi că nu e rea-voinţă – pur şi simplu, io nu-s obişnuit să am fani, ca Groparu.

El, Groparu adică, e bine unde e, numa’ că nici el nu vă poate răspunde, că după aia are scandal: “Toată seara stai pe calculator, da’ să-mi faci şi mie un picuţ de masaj n-ai niciodată timp!”.

16 lovituri, dă-i și tu!

Ghicitoare

Fiţi atenţi aicea, o poveste de viaţă. Moare Nabokov, autorul “Lolitei” – Lolita cartea, nu Lolita site-ul porno – şi lasă cu limbă de moarte: “Bre, vedeţi că e un manuscris pe-acilea, am scris io un roman prost rău, da’ rău de tot – şi nici nu l-am terminat. Băăă, să-l ardeţi, plm, să nu-l publicaţi, că mă faceţi de cacao”. Şi astea fiind zise, Nabokov, autorul de cărţi, nu de site-uri porno, dă ortul popii, adică mierleşte, deci crapă.
No! Acu’ ce credeţi că fac alde fii-su cu romanul lu’ tataie? Citiţi uite aici, că singuri sigur nu ghiciţi.

5 lovituri, dă-i și tu!

Cotcodacul de vineri

Julius

Înainte să eşueze scriind din când în când texte proaste pentru Daily Cotcodac – ca Groparu, unii dintre autorii de pe DC au fost nişte tineri promiţători – ca Groparu (poate că ei ar scrie şi acum texte bune, dar astea, logic, nu s-ar califica pentru publicare în revista noastră). În următoarele zile, vom avea câteva texte de tinereţe, primele publicate pe blogurile lor de câţiva autori de pe DC (nu vă îngrijoraţi, vom avea şi week-end cultural, chiar dacă voi fi nevoit să-l scriu singur – sunt convins că o recenzie îmbietoare la Rezistenţa materialelor vă va trezi gustul pentru lectură).

Am inceput cu primul text publicat de Vlad Petreanu pe Amar de zi (cand n-avea bani de domeniu si scria pe blogspot.com) – Vieaţa la mol.

O lovitură, dă-i și tu!

Penitenciar Marks & Spencer

Julius

Imediat ce se-nsoară, pe oameni îi ia aşa, o prosteală – de unde înainte erau oameni normali, după ce trec pe la starea civilă îi apucă tot felul. Vă amintiţi de bietul Hitler – a doua zi după ce s-a însurat, s-a şi sinucis. La Groparu, săracul, prostia e şi mai mare: mi-a lăsat parola de la site-ul lui, să vă mai întreţin cât e domnia sa în luna de miere. Ceea ce mă face să cred că nu prea îl citeşte pe prietenul lui Petreanu, care mi-a lăsat şi el anul trecut parola de la Amar de zi, iar când s-a întors din concediu s-au constatat următoarele: 1. blogul era varză; 2. aproape nu mai avea serviciu; 3. maică-sa n-a mai vorbit cu el o jumătate de an (de unde era să ştiu că personajul meu imaginar baba senilă care are grijă de peşti e chiar maică-sa?).

În fine, să trecem la documentarul de astăzi – “Pierdut printre hăinuţe – Penitenciar Marks & Spencer”.

Când nu sunt un pensionar odios care denunţă cu voce sugrumată de indignare specula neruşinată din piaţa Berceni, sunt o mână-spartă fără pereche.
Iată-mă aşadar sâmbătă seara la Marks & Spencer, magazinul meu preferat – dacă nu ştiţi, la Marks & Spencer preţurile sunt atât de mari încât, în mod normal, ar trebui să scriu texte mult mai bune ca să-mi permit să mă-mbrac de-acolo.
Doamnele vor înţelege cel mai bine mica mea problemă la cumpărături: cât de cumplit e să ţi se ofere opţiuni. Ar trebui să existe un singur articol, disponibil într-o singură culoare, de o singură mărime, ca să izbutesc să ies în mai puţin de o oră dintr-un magazin; altfel, chiar şi Claudia Schiffer dă disperată cu pungile de pământ: “Să mor io, Julius, prefer să ne uităm cum pierde Craiova decât să mai merg cu tine la shopping!”.
Continuarea: aici

6 lovituri, dă-i și tu!

Groparu s-a cam insurat

E foarte mult de zis şi mai mult de scris, iar vreme nu prea am, că mă car în Tenerife să stau cu borta la suare şi să ascult manele la telefon pe plajă, să oripilez turişti nordici cu obraz subţire.Voi lipsi de la lansarea oficială a trupei Maya, din păcate, dar presimt că voi recupera io cu băjeţii!

Nunta a fost 110% tot ceea ce mi-am dorit vreodata – si credeti-mă că sunt foarte exigent la capitolul ăsta. Am făcut caterincă cât am putut de oricine, şi nimeni nu o putut să-mi zică nimic, că eram mire.

Ce pot zice acuma, ca e cam la final: I feel blessed. Muierea mea ruleaza fin (da, ştiu, aşa e la început!), si cu asa prieteni, naşi, colegi şi familie (i-am simţit şi pe cei care au absentat fizic că au fost acolo, cu noi) chiar simt ca nu mai prea am ce aşteptări să am de la viata – şi asta ma cam inervează, că io dacă nu-s nemulţumit nu pot scrie.

Multumesc tuturor celor care mi-au urat urări de bine pe SMS, Twitter, feizbuc, blog, telefon si faţă în faţă. Vă pup, dacă nu pică avionul în Atlantic ne recitim prin final de mai.

76 lovituri, dă-i și tu!