Cotcodacul de astazi

La început, în Comuna Primitivă adică, pe vremea când oamenii nu se căsătoreau şi trăiau cam la comun, bărbaţii nu plecau de-acasă decât pentru a vâna, a pescui sau a aduna lemne. În rest, stăteau liniştiţi la ei în peşteră pentru că nimeni nu avea o femeie anume a lui, şi chiar dacă ar fi avut, simpla vedere a ciomagului noduros îi tăia femeii primitive orice pornire de a-i face scandal. Istoria nu a consemnat că strămoşii noştri ar fi avut parte de discuţii de genul: “Tu să nu-mi spui mie că ai stat toată ziua să vânezi mamutul ăsta anemic, că nu sunt proastă! Şi nici nu puţi ca de obicei, sigur te-ai spălat în vreo băltoacă azi, plus că văd că ţi-ai luat şi blana aia fără purici. Deci, unde-ai fost de te-ai gătit aşa?”.

Continuarea: aici si aici (partea a doua).

O lovitură, dă-i și tu!

Faceţi-vă reclamă, da’ nu ca Cora!

Stau oamenii advertiseri, fac brainstorminguri interminabile, focus group-uri cu tot felul de gospodine si pensionari inervanti, îşi storc crierii să nască o idee, se lovesc de designerul cu freză fantastică şi piercing care visează arta grafică, nu pus electrocasnice în pajina de Photoshop, de copywriterul mahmur şi nemultumit că nimeni nu îl apreciaza la justa lui valoare, ca el ar trebui sa faca sloganuri la Nike, nu sa compună text pentru newsletter de mahazin pe care oricum nimeni nu îl citeste, proof-readerii care se asigură ca produsul să fie consistent cu imaginea, brandul, logo-ul, strategia Cora etc, reuşesc oamenii să le faca Cora-şilor o ofertă financiară suficient de sexy, se bucură că mai au o lună de lucru şi mai achită şi ei o lună ratele la laptop şi la telefonul cu 3G, şi JBENG!!! Scapă greşeala, ca pe porumbel o scapă pe ea, pe greşeală.

Newsletter primit pe mail, clic pe poză să măriţi:

feb3_2

Da’ nu încercaţi să accesaţi site-ul www.coro.ro. Că nu merge! www.cora.ro, in schimb, e bine mersi;)

16 lovituri, dă-i și tu!

Afaceri cu avocaţi

Avocatul veşnic îmbrăcat la costum; Groparu – cu polarul sau tricoul lui albastru (depinde de anotimp, că înţeleptul îşi face vara polar şi iarna tricou, şi le poartă invers de cum şi le face).

1. Gropare, servus, sunt eu, avocatul. Te rog frumos, trăi-ţ-ar puţa ta aia dulce, ajută-mă cu textul ăsta să-l traduc! Respecte familiei tale care se trage din Poplaca, ce comună frumoasă, ce oameni muncitori, ce telemea! Ah, ce telemea… A, şi când termini ajut-o şi pe prekina mea, are ceva lucrare la masterat cu termeni de uniunea europeană aia căreia-i tragem noi ţepe cu fondurile, da, ajut-o, eşti cel mai bun, cine nu ştia asta degeaba a trăit pe lume. Mersi, rămân dator, ai muncit 4 ore, nu am bani să îţi plătesc, oricum mi-eşti prekin, papa.

2. După 2 luni:
– Bă, avocatule, uite… vreau să-mi iau o garsonieră, că no, încă nu am bani de 5 camere, o iau cu împrumut din bancă… aruncă şi tu privirea peste actele astea, îţi ia 3 minute…
– Vai, Gropare, da’ cum să nu! Adă actele la mine, da, actele sunt OK, şi antecontractul, bravo! Uite aici dispensă, mergi la notarul x, îţi va da discount 50 lei că vii din partea mea!
– Mersi frumos! Sănătate.
– Numa’ bine, să dai un coniac când termini cu procedura! Da. Un coniac să-mi dai! Că te-am ajutat, e efort mare.

Notarul dă 50 lei discount că vin din partea avocatului; iar proprietara care-mi vindea garsoniera primeşte şi ea discount – mai mare – din tarif pentru apartamentul pe care vroia să şi-l cumpere – fincă avea ţâţe mari. Nu, în cazul ei nu mai era nevoie de dispensă.

3. Ziua de naştere a Groparelui. Invitat avocatul – să-i dau coniacul.
– Bă! Uite, m-ai ajutat să nu iau ţapă cu garsonera, să fie în regulă actele. Na! Ia, din partea mea, o bere Golden Brau, la doză, să fie primit, mersi fain de ajutor! Nu, nu mai am coniac, s-o beut. Sănătate, trăi-mi-ar puţa aia a mea. Aia dulce, da.

13 lovituri, dă-i și tu!

De miercuri

1. Echipa de sereişti a Groparelui a scotocit prin analele încrengăturilor mafiote europene şi îi sfătuieşte pe onor cetitorii Groparului să nu se excite prea tare că au scăpat de prostănac, fincă Groparele a luat deja prima ţeapă de la Ponta. E posibil ca Ponta să fie un neam de sârb atâta de nemernic încât să fie albanez, ba poate chiar pedelisto-liberal. Să nu ziceţi că nu v-am prevenit! (clic stânga pe imagine, aşa! bravo!)

P1070863_resize

2. Dacă mai aveaţi speranţe că veţi trăi până la 200 de ani  (fincă aşa aţi văzut voi pe national geographic sau aţi citit că a descoperit o echipă de cercetători britanici), mai gândiţi-vă: mai mult ca sigur că e ţapă! În primul rând fincă oamenii se nasc cu tot mai puţini neuroni, ori dacă oricum pierdem pe la 50.000/zi s-ar putea ca unii dintre noi să rămână fără sinapse pe la ziua a treia; în al doilea rând fincă am auzit că Boc s-ar putea să candideze la preşedinţie în 2014; şi în al treilea rând fincă s-a relansat eBucătăria, copilul cu trei taţi (în ordine alfabetică a numelor de pe tricouri: Adi-Hadean-care-te-face-Barosan, Andrei-care-te-face-rotofei-Crivăţ şi Bogdan-care-ţi-bagă-n-burdihan-Beşliu), deci şansele să muriţi ghiftuiţi şi fericiţi au crescut exponenţial. Sincer – nu ştiu cine va mai beneficia de pensiile astea la 65 de ani! Că asta se urmăreşte să devenim, o ţară de e-bucătari.

3. Mă rugase… ăăă… ăsta micu cu ochelari, mă, cum îl cheamă… nu Ponta, mă, Ponta o fost la punctul 1! Julică, mă, aşa, Julică m-o rugat să dau la ceva link, când va scrie: de ce nu se fac şi la noi filme de groază. Păi e simplu, mă Julică: la noi nu se fac filme de groază fincă avem noi transportul în comun, politicienii şi jurnaliştii pe care-i avem, mă, d-aia. D-aia!

20 lovituri, dă-i și tu!

Griji cu cine faci sexuleţ!

Deci un prekin de-al meu era captiv într-o relaţie care mergea ca pixu (acum toţi prietenii mei care îmi citesc blogul se vor încrunta, vor înghiţi în sec şi îşi vor spune printre dinţi “îl sparg la măsele pe Groparu! Şi mi-o zis că niciodată nu va pune faza cu boala aia venerică pe blog!”).

Şi, cum-necum, aşa cum şade bine bărbatului, prekinul meu pune de o dârla-dârla cu una. Una care lucra în Cluj (el nu era din Cluj). Şi, cum-necum, îşi îmbârligă prietena de care urma oricum să se despartă că trebuie să plece la Cluj, în delegaţie, în schimb de experienţă.

(bărbaţii sunt foarte laşi când e vorba de despărţire; ca să se despartă, trebuie să bea foarte mult să îşi facă curaj, fincă aşa îi învaţă pe masculi tăticii lor, că dacă nu eşti beat şi încerci să îi dai păpucii şi ea începe să plângă tu de înmoi, te răzgândeşti şi continui relaţia aia de-a pixu; “uite-te la mine, fiule!” ne zic taţii noştri! “uite-te la mine! şi acuma îmi pare rău că nu am băut mai mult în tinereţe, ca să scap de maică-ta cum trebe! dar nu am făcut-o… ah, dac-aş mai fi odată tînăr!” – aşa ne zic nouă taţii noştri).

Paragraful de mai sus nu are nici o legătură cu subectul prezentei postări, el are scop pur informativ.

Şi cei doi dedică două nopţi superbe străduindu-se să boţească cearşafurile cât mai temeinic. Şi după două nopţi el pleacă acasă, nerăbdător să se laude la prekini cu o manevră pe care tipa îl învăţase, “şurubul din Insulele Mauritius”.

Nu trec 2 zile, şi apar semnele: da, da, ca şi în postarea anterioară. Nişte buburuze rozalii la început, acolo; apoi roşiatice; apoi vineţiu-maro unele, chiar verzi – altele. Şi prietenul fuge repejor la dermatolog.

Care dermatolog, după ce-l chinuie cu o ţepuşă de 22 cm înroşită în foc şi plumb topit turnat în ureche şi sfârtecat carnea de pe el cu cleşte înroşit în foc şi vreo 9 săptămâni de tratament cu antibiotice mai uşurele, gen penicilină, ridică din umeri: plm! ghinion, ştiinţa modernă nu te poate vindeca:

– Am două veşti, una bună şi una naşpa. Cu care vrei să încep?
– Cu aia bună, spune prekinul, după o scurtă ezitare.
– Ţi-am identificat ce ai: e o boală tropicală, un bacil bacterian veneric specific Insulelor Mauritius, surâde doctorul, incântat de descoperire.
– Şi vestea naşpa?
– Habar n-am de cum să te mai tratez. Asta e.

Final: prietenul meu şi-a dedicat vreo 3 săptămâni documentându-se pe Internet şi comandându-şi nuş ce medicament minune anti-virusul-din-Insulele-Mauritius, pentru care insule se roagă să fie măturate de primul tsunami mai acătării care ori să şteargă naibii virusul din nomenclator, ori să-l împrăştie pe faţa pământului, să-l facă măcar la fel de omniprezent ca hidrogenul – să nu sufere numai el. Şi da, a scăpat. Dar de atunci nu mai sunt io cel mai bun prekin al lui, ci o chestie mică, de cauciuc, cu arome de tăt felul.

Şi da, a primit confirmarea că tipa fusese înaintea lui cu un băştinaş din Insule. Care nuş ce făcea p-acilea, crecă studia, şi crecă medicină – nuş dacă venerică sau nu.

27 lovituri, dă-i și tu!

Griji pe cine agheţi în discotecă!

Să mergi în discotecă, să agheţi, să o duci acasă, să o încăţăleşti, şi a doua zi să o iei de la capăt: visul oricărui purtător de ce naşte găina, dar şi al oricărei producătoare de ce dă vaca! Că aş fi perfid dacă aş spune că minodorele gândesc radical diferit decât noi (aceste fraze au fost de un misoginism feroce, recomand consumul lor cu puţintică sare; dacă nu aveţi, nu lingeţi asfaltul sperând că găsiţi, că anul ăsta nu s-a deszăpezit cu sare, fincă de fapt nu s-a deszăpezit deloc!)

Deci două gajici merg în Obsession, la discotecă, dragă, într-o sâmbătă, “să dansează, să să relaxează” – că femeile, întru sfântă relaxare, nu pescuiesc ca bărbaţii, deci avantaj noi. Plus că nici nu obişnuiesc să se uite pe Viasat History, tot ca masculii întru relaxare, să vadă dacă şi-n documentarul ăla despre WWII tot Aliaţii înving!

Şi una dintre ele agaţă un Gogu cu bicepşi. Dar un sensibil şi un intelectual: că se lansează dragii de ei în discuţii academice despre maşini, cai putere, Zara; mall, KFC, tricoul lui cu puta madre traficante, scris cu sclipici; verii din Italia; păpuşă, hai să-ţi iau un cocktail de curacao, şi de ce nu te-aş săruta oleacă!

Şi cei doi înfierbântaţi, aşa cum s-a dovedit, ambii erau un cuplu de pupăcioşi, şi foamea de gura celuilalt era mare! Deci foarte mare. Şi mult sărut a văzut canapeaua respectivă în noaptea aceea magică, că muşcau unul din altul ca din prăjitură!

Şi pe la vreo 4 dimineaţa, urmează momentul ăla sensibil: hai la mine-acasă să ascultăm nişte muzică, să ne uităm la un film, zice el. Nu, că nu vin, zice ea. Hai, tu, zice el. Nu. Da’ nu-ţi fac nimic! Că nu, că nu vin, zice ea. No, nu şi nu! Şi după vreo oră de parlamentări, masculul acceptă că totuşi nu e chiar aşa de irezistibil, şi pleacă acasică cu mâna în buzunarul rupt al pantalonilor.

Toare bune şi frumoase, domnişoara noastră doarme pe săturatelea duminică, se trezeşte fericită, îşi updatează profilul pe Hi5, se uită la Cronica Cârcotaşilor, vorbeşte 100 minute cu prietenele la telefon, că mai avea puţin şi îi expira creditul, şi ea păcat. Şi se pregăteşte de mers la serviciu a doua zi.

Şi a doua zi, când merge să se uite în oglindă, oroare! Deci mega oroare: era plină de bubuliţe vineţii la gură! Şi şi roşiatice, şi alte asemenea culori sincere, dar puternice. Şi se dă cu fond de ten de 4 cm, de-i arăta faţa ca un transportor blindat, să îşi acopere colecţia; dar a doua zi, marţea, deja era plină pe tot boticul ei de zgrăbunţe d-astea! Şi se duce, în disperare de cauză, fuga-fuguţa, la medicul dermatolog – cu mască pe botic se duce, de zici că parcă avea gripă caviară porcină! Şi doctorul îi prelevează probe, şi le analizează. Şi o sună la telefon după încă o zi, că dermatologii sunt prieteni buni cu fetele care se duc în Obsession:

– Tu, zice, e groasă, da’ e lungă!
– Vai, dom’ doctor!
– Da. Şi şi păroasă!
– Deci ce ne facem, dom’ doctor!
– Păi ce să ne facem! zice doctorul. Ce să ne facem! Că uite ce păţeşti dacă bagi de toate în gură!
– Păi, dom’ doctor, nu am făcut nimic… decât nişte pupici…. nevinovaţi…
– Ce pupici, tu, ce pupici, că ai ditamai infecţia la meclă! Ditamai!
– Păi… şi cum facem să reparăm boticul? întreabă domnişoara.
– Păi de unde să ştiu eu cum să îţi reparăm boticul, că bacteriile pe care ţi le-am găsit în secreţiile supuroase de la gura ta trăiesc numai pe oameni care nu mai sunt vii!

Mai departe, povestioara (aşa cum am auzit-o eu) tinde să pice în mit urban: două zile mai târziu, un cocălar cu tricou mulat pe care scria puta madre trafficante a fost prins de Poliţie cu trei cadavre de tinere destul de moarte la el în apartament. În Cluuuuj.

42 lovituri, dă-i și tu!

Ghid de supravieţuire pentru ardeleni

Se zice despre noi, despre ardeleni, că suntem tăntălăi, înceţi la minte, blegi şi leneşi; că ne-am lăsat cotropiţi de unguri şi de saşi şi de cine-a mai vrut; că suntem proşti de-a dreptul, că până să ne prindem care-i poanta ne fură cioara felia de pită chiar de sub nas; ba, mai mult, că am mai fi şi complotat la asasinarea ciobănaşului din Mioriţa (deşi se ştie că el vroia de mai multă vreme să se lase de ciobănit şi să plece la muncă, în Italia).

Aceste cuvinte ne doare pentru că sunt urâte şi păroase ca un picior de femeie bătrână, foarte bătrână.

Noi, ardelenii, polenul din flori, suntem acuzaţi pe nedrept din pură gelozie de nişte inconştienţi născuţi cu un nejustificabil complex de superioritate alimentat pur şi simplu de faptul că ei nu sunt ardeleni. De cele mai multe ori, la auzul unor asemenea acuze ieftine, de plastic chinezesc, ardelenii se închid în ei şi preferă să sufere în tăcere – cu o onoare nemaiîntâlnită decât la asiatici (eventual, după aceea, dau fuga la net jurând răzbunare şi caută bancuri cu olteni şi moldoveni, pe care le uită până data viitoare când sunt atacaţi).

Ei bine, dragi ardeleni care îmi citiţi blogul, astăzi e ziua voastră norocoasă. De azi încolo nu mai e nevoie să le daţi satisfacţie unor mitici, mai ales că se ştie că noi, Transilvania, am integrat Romunica în UE, că dacă nu eram noi Romunica era… ăăă… nuş, era alfel; plus că până şi în Biblie scrie că atunci când eşti făcut ardelean prost trebuie să răspunzi tot cu o palmă, că la asemenea jicnire nu se întoarce obrazul (e chiar derogare de la patriarhie că nu se întoarce!)

Deci tocmai ai fost făcut ardelean prost de o gaşcă de sudişti sau de sârme. Nu sări ca proasta să îi contrazici – îţi tai singur craca dacă te mănâncă în fundulică. Ai răbdare preţ de 23,2 de secunde şi stai până se stinge orice râs ostil. După care, cu obidă, oftezi zgomotos; nu e greu, că dacă cineva de pe lumea asta ştie să ofteze, ăia sunt ardelenii (nu aţi uitat lecţiile de oftat pentru bacalaureat, nu?).

În acest moment, deja tot grupul are întreaga atenţie îndreptată asupra ta: dacă mai poţi scăpa şi un “Of,… of of!” printre oftaturi, cu atât mai bine, că îi înmoaie şi mai tare, ţi-i face fleaşcă, ţi-i aşterne la picioare. După care, cu privirea aşa, undeva, în gol (deşi ochii sunt aţintiţi asupra imprecatorului), rosteşti cu obidă, ca şi când le-ai da tuturor o lecţie de viaţă moca:

“MAI HAIDETI, MĂ, ŞI VOI PRIN ARDEAL, SA VA MAI CIVILIZATI SI VOI UN PIC!”

Dupa care părăseşti, marţial, câmpul de batalie pe care tocmai l-ai şters cu amărăşteanul perplex. Rată de succes: 102.4%!!!

PS: Post inspirat de Arhi şi postarea sa despre ardeleni.

67 lovituri, dă-i și tu!