Deci – s-o-nsurat si şi sârbu!

Marţi, când alţii se dragobeţeau, noi (el, el şi je) am fost la Timişoara să ne drago-mbătăm, căci sârbul familiei a primit de la Ramonă-sa inelul de logodnă şi de căsătorie – ofertă specială 2 în 1, şi el a văzut că i se potriveşte şi că parcă îi vine ca turnat!!!

Deci pe trinul ăla Iaşi-Timişoara zis Aemoaf (îi mai zice şi Foamea când vine de la Timişoara la Iaşi) se pot întâmpla tăt felu’. Gen – să ieşi cu una bucată domnişoară la ţigară pe peron, şi să îţi rămâie bagajele în grija prietenei ei, şi tu să o-ntrebi:

– Ai încredere că prietena ta nu o să fugă cu bagajele noastre?
– Ăăă… da, normal, doară e prietena mea!
– Fato! SIGUR ai încredere? (şi chicoteşti în sinea ta, că fata te ia foarte în serios).
– Ăăă… da!
– Nu-nu-nu. Deci. SIGUR AI ÎNCREDERE CĂ NU FUGE CU BAGAJELE NOASTRE???
– Da…!

Stingem ţigările, urcăm în trin, estea două ies la o discuţie, şuşotesc ele ce şuşotesc, revin în compartiment, şi a doua mă ţintuieşte cu privirea:

– DE CE CREZI CĂ AŞ FI FUGIT CU BAGAJUL TĂU? DE CE?
– Tu fato, zic, aşa-s bancurile ghe la Cluuuuj. Aşa e ele! Noa, scuză-mă dacă la bancurile de la Cluj numa ăla care zice bancu râde. Mnoa!

La ieşire, mă ofer să le ajut să îşi care valiza plină de plumb. Le întreb:

– Câţi chineji aveţi voi tranşaţi în valiza asta?

Iară nu o râs nimeni. Decât io. Şi când m-or dus la taxi, s-or cărat cu ultimele două taxiuri din staţie, fără să-mi mai zică pa, clujean borât.

Ajungem la hotel, mă las spălat cu şampon de câini (e mai ieftin!) ca să miros frumos, şi ţâjnim către Yugoslavia, adică localul unde se măritau eştia.

Şi dă-i cu caisia, şi dă-i cu bere, şi dă-i cu caisia, şi dă-i cu bere. Mă pup zgomotos pe gură cu brotheru’ Alex şi brotheru’ Ursulică, cu care am şi avut nişte discuţii despre Atlantida enervant de erudite. Şi dă-i cu caisia, şi dă-i cu bere, şi dă-i cu caisia, şi dă-i cu bere. Şi stăm în cele mai bune locuri din restaurant, chiar lângă fanfara ţigănească adusă special pentru această ocazie de Sârbu, şi când oamenii îşi iau pauza încep să mă împrietenesc cu ei, că aveau, tată, nişte voci ghe ioaaaaaai!!! Şi le declar dragoste eternă, că io sunt şi rămân fan ţigani, şi unu dintre ei m-o rugat să-l ating ca să am noroc în viaţă, şi io l-am atins! Şi am cântat şi eu la chitară aşa, numai cât să mă fac de râs, şi dă-i cu caisia, şi dă-i cu bere, şi dă-i cu caisia, şi dă-i cu bere.

Şi dă-i cu caisia, şi dă-i cu bere, şi dă-i cu caisia, şi dă-i cu bere.

Sincer – mi-aş dori să ştiu mai multe despre ce s-o întâmplat în noaptea aia acolo. Can anyone help?

18 lovituri, dă-i și tu!

Manual de mirosit femeile

O pupi uşor pe buze, rămâneţi amândoi încemeniţi preţ de-o secundă, şi îi miroşi aerul pe care-l expiră: e mirosul plămânilor ei fragili.

Vedeţi că, în cazul femeilor, le puteţi mirosi şi cu gura.

Îi miroşi colţul buzelor, dar fără ca ea să fi comis sacrilegiul de a se fi rujat: trebuie să-ţi ofere mirosul buzelor ei. Mai vedeţi că buzele uscate au alt miros decât buzele umede. Aveţi de grijă!

Cu nările fremătânde, o mângâi uşor pe obraz cu nasul, şi absorbi cu delicateţe mirosul din porii ei care se deschid, rând pe rând, ca anemonele de mare, înfioraţi de atingere.

Ajungi la urechiuşă: aici vei zăbovi un timp, pentru că acolo se întâlnesc, ca într-un cuibar de adieri, mirosul spinării sale cu mirosul sânilor, între-sânilor, sfărcurilor, umerilor şi coatelor, şi se turbionează la infinit. Fură şi puţin miros din colţul ochilor ei, merită!

Cobori uşor pe gât în jos, urci din nou şi îi inspiri şi parfumul părului. Părul le miroase frumos – întotdeauna. Ea se va mormăi că în ziua aia nu s-a spălat pe cap; aşa fac ele.

Tâmplele – nu uitaţi tâmplele. Şi fruntea.

Obrajii.

Te întorci de unde ai plecat, cu sprâncenele o mângâi pe buze, iar cu nasul îi adulmeci curbura bărbiei.

O mângâi uşor pe antebraţe, să-i răscoleşti epiderma; apoi îţi freci prelung obrajii de ele, şi din ele sorbi mireasma nesfârşită.

Bicepşii – trebuie şi ei ronţăiţi uşor, cu buzele.

Degetul meu preferat de mirosit este degetul mic, care trebuie mirosit mai ales la încheietură, acolo unde se pliază.

Genunchii au şi ei aroma lor, şi vă recomand cu căldură gambele. O delicatesă.

Ai adulmecat aproape tot; dar ai păstrat ce e mai bun pentru final.

Buricul.

Da, buricul.

Zona zero.

Emană un miros cald, de fiinţă nepământeană, catifelat de parc-ar fi plin de polen. Tu, albină ce eşti, ai grijă cu respiraţia: ăstea se cam gâdilă, se pun pe chicotit şi strică tăt. Poţi evita asta mângâind-o cu nările şi pe toată burtica, în rotocoale flămânde, din când în când.

Sper că în timpul ăsta mâinile nu ţi-au stat blege prin buzunare; după ce i-ai fremătat corpul ca pe un aluat, miroase-ţi palmele, şi savurează.

Dragobeţilor, vă rog frumos să nu adormiţi la etapa asta.

38 lovituri, dă-i și tu!

Si ca să mă termin cu weekend-ul blogăresc,

Deci: după o goană nebună prin contrasens, călcat linie dublă continuă, mers la vale şi alte violuri, un Garcea apărut vroia să ne trimită în gulag pe toţi, să ne scriem de-acolo blogurile, ca Soljeniţân; io  instant m-am gândit să cooperez cu Poliţia şi să-mi trădez tovarăşii cu care mă asociasem în vederea comiterii de infracţiuni ilegale, că aşa fac românii în războaie mondiale. Dar am scăpat şi am ajuns la locul de unde – respect! – cineva luase bani din bancă fără dobândă, şi banca nu mai avea cum să-i mărească comisioanele!!!

Şi stăm noi şi ne râdem cum urla Mile la Antenele din Cluj şi cum nimeni de la Antene nu-i spunea lu’ tatuatu‘ ăsta mic nici meri va rog frumos mai încolo, şi la un moment dat vine un nene – cum să vă zic, deci un nene plin (da’ plin!) de prestanţă, un fel de sultan printre poliţai, să mirosea a Garcea d-ăla din filmele americane. Şi care nene ne întreabă ce căutăm noi acolo, şi că să-i arătăm buletinele (noi eram vizavi de banca furată). Îl verifică p-a lu’ Mordechai – deci constănţean venit la Cluuuuj – deci crediiiibl, crediiiibil, Constanţa fiind primul oraş din Romunica liber de interlopi; p-a lu Crivăţ – buletin de Cluj, moacă de mafiot, accent de Brăila cu cartierul Balta Albă – deci crediiiibil, credibil; şi la mine, care eram cel mai cuminte, nu se uită, fincă cearcănile mele îi inspirau încredere: un beţiv n-are cum jefui bănci. Şi mie-mi sar mucii fix pe nenea poliţaiu, şi-i zic:

– Da’… nu vă supăraţi, pe buletinul meu nu vreţi să-l vedeţi?
– Nu, zice el, e OK.
– Nu, zic eu, e musai, haideţi, vă rog. Haideţi, şi bag mâna în portofel, scot bolentinul, şi i-l dau.

Mai de voie, de nevoie, îmi ia buletinul meu. Care are colţul îndoit rău, că la mine-n portofel e înghesuială din cauza cardurilor de credit, care cărduri sunt toate goale.

Deci într-un final terminăm şi noi cu jaful, şi plecăm scârbiţi: mă, deci nu puteau şi hoţii ăia să atace o bancă străină, mă? De ce fură de la români? Ce naiba, am ajuns să ne furăm între noi???

Cred că ce s-a mai întâmplat weekendul ăla e mai bine de citit pe bloagele ăstorlanţi participanţi, că la mine amintirile sunt băgate la scufund ca un submarin rusesc sub banchiză. Şi la un moment dat vrusasam să merem la ziua lu Greuceanu, la Mediaş, să-i facem surpriză, noi, toţi cei vreo 8-9, cîţi eram, da’ ne-am potolit dimineaţa. Şi ca să încheiem cu distribuţia acestui film:

Dintre toţi, cea mai proaspătă vinitură în gropărie – recte Mordechai – se prezintă ca o reîncarnare mai erudită d-a lui Ovid; dacă Egiptul e un dar al Nilului, el e un dar al Moesiei Superior care ştie chestii, deci da? Şi deşi se bate ideile la gura lui ca muştele la gura somalezilor, niciodata nu-şi uită şirul, deşi e mai în etate ca mine, şi se exprimă enervant de fluent şi coerent – cine-l ştie pe Petreanu şi pe Ciutacu ştie despre ce vorbesc.

Mile, care e, of course, ză sârb, ză one and only, ii o plăcere de stat la taclale cu el, şi când vorbeşte despre rezbele şi Iugoslavii io unu aş fi-n stare să renunţ la mâncare şi numa să ascult pân la pensie. Fincă arată destul de paşnic, am avut emoţii cu el să nu-l prindă băieţii mai mari în pauză şi să-i fure sanvişu. Despre Mile vor mai apărea chestii de discutat săptămâna asta, că… deci nu pot să mai zic nimic, că stric sorpreza. Şi ca să ştiţi şi voi – unde e Mile, e şi Ramona, despre care nu vreau să scriu lucruri frumoase, fincă sârbu are pistol, şi mie-mi place foarte mult de capul meu aşa cum e el, mai incomplet la interior decât la exterior.

Alţi contribuabili la durere de cap: Crivăţ, Hădean, Mişu – care ne-a şi încântat cu chitara lui, de aşa am răgit de fericire că era să vie să ne deie afară de la hotel.

V-am zis că weekendu asta am fost la Sibiu şi am luat doi surdo-muţi la ocazie??? Eeee…!!

12 lovituri, dă-i și tu!

Veteţi că…

…nici azi nu sunt în formă olimpică, fincă asar’ am beut cu injinerii mei, care-s ai mei, eia de la firmă, la un chef ne-corporatist, şi-n sara asta iar mă scoate Crivăţ (lu’ căruia lui nu-i mai trebe prezentare sau hyperlince), cu Oedip ăla de nu-i ăla cu mă-sa, da’ ie ăla din blogrolu’ meu, la Pub la el şi Hădean, care se ştie el Pub-ul ce local ie, şi uite că la postarea asta îmi dau numai mie hyperlink, finc-aşa vrea vezica mea, care e mai tare decât muşchii altora! Şi… deci, ne potolim?

Daca-l prind pe piticu ăla de dă cu ciocanele în tâmplele mele, îl nenorocesc! Şi am să vă scriu din pârnaie, unde voi fi închis pentru mutilare de pitici.

13 lovituri, dă-i și tu!

Deci – foarte pe scurt, partea I

Joia trecută sara aflu si eu cu stupefacţie ca Visurât cu ilustra lui Denisucă sunt în vizită prin prăfuitul nostru târg de provincie. Aşa că – ţuşti cu ei la Twestival, care fusă organizat ca să asigure la oamenii şi femeile de pe planetă apă, lucru pe care noi oricum l-am asigurat, bând în exclusivitate bere. Dupe aia am plecat in Irish Pub, fostul Music Pub, deci local la care se papă surprinzător de bine (asupra acestui aspect voi mai reveni, din motive lesne). Deci Visu’ îi un moldovean d-ăla mega cumsecade, pe care simţi că îl cunoşti de vo 4 ore şi 800 de ani, de ai fost prin războaie împreună cu el, şi când te reîntâlneşti îţi continui discuţiile din acelaşi loc de unde rămăsaserăţi. Denisuca îi o scumpete de fată, râde fain şi cu poftă ca o pruncă şi face poze la orice, mai ales că o zis că vrea să scape Deva de şoareci, şparangheli şi scarabei, şi poza mea – aşa o zis ea – ajută. Alături de Crivăţ, mai fură prezenţi Gogonica, Căţaua, Alexis, Olteanu’.

Vineri sara – zi de mileshanit şi mordechait! Că or vinit oamenii. Deci da. Şi… numa’ un pic, să îmi alung negura… da-da-da! Deci nu ajunseră bine cu o oră întârziere, că ţârâie telefonul ziariştilor de la bord, că musai să transmită jaful de la Banca Transilvania, din frumosul cartier Mănăştur, jaf întâmplat cu 10 minute înainte şi la 4 minute distanţă de garsoniera mea mică, da’ ridică (io am avut alibi, că mă tot pupam cu sârbu’ la ora hold-up-ului). Şi prin urmare, Jeep-ul crivăţesc plin de viaipiuri blogosferice, la zbiciurile administrate de Mile, care vroia să ajungă înaintea Poliţiei, o ia pe contrasens, calcă linia dublă continuă pe varianta Zorilor-Mănăştur (pentru ne-clujeni – asta îi centura, bre!) şi după slalomul printre înjurături şi trimiteri la tot felul de rubedenii de-ale noastre aproape că se înfige într-o maşină albă, condusă de o vestă galbenă, supt un chipiu albastru, într-o după-amiază gri! Noi, verzi la feţe, îi spunem miliţianului roşu de furie că suntem de la Poliţie şi de la presă, NATO, SRI, şi mai ales OTV, şi ne facem de tot maro-ul. Şi suntem ameninţaţi cu exmatricularea din şoferie, şi noi ştim că acest lucru este perfect fezabil; plus că dacă eram în locul Poliţaiului, le suspendam permisurile tuturor aflaţi în maşină, nu numai şoferului, că ce pana mea, unde cred, măi, ăştia că ne aflăm, în democraţie?!?!?!

Jur că scriu mai multe mâine sau în seara asta, sau la anu’, deocamdată lăsaţi-mă să-mi văz de treburi, că mă aglomerează ca râia. Sau râia mă aglomerează ca trebile, că nij nu mai ştiu.

13 lovituri, dă-i și tu!

Go away!

Îi luni, şi io am chefuit tot weekendul cu Denisuca şi Visurât – tura I, şi Mile, Mordechai, Hădean şi Crivăţ – tura II.

Păliţi-i una ceasului deşteptător, şi căutaţi-mi în dicţionare de argou termeni grei cu care să răspund la telefon. Sunaţi la cooperativă, spuneţi-le că azi e zi de jale. Trageţi jaluzelele şi cântaţi-mi ceva la chitară, în cea mai domoală surdină. Dupa ce trec înapoi Styxul cu Cerber in dinţi sper să mă simt mai bine.

Pa!

24 lovituri, dă-i și tu!