Vai de steaua nuastră,

deci, fincă asar’ am avut chefu’ de Crăciun al onor firmei, aia care, sireaca, mi se rupe inima de ea, ca suferă cu aşa angajaţi neangajaţi în trebile ei.

Organizarea unor asemenea evenimente aparţine – haha! – Groparu and comp. Unde “and comp” e tot el, adica eu. Care eu, pe lângă funcţia mea obscură în sânul ei, mai ocup o poziţie unică în lume, zisă CPO, adecă Chief Party Officer, adecă un fel de vătaf cari se ocupă de cheltuit banii de beutură ai cooperativei. Vă întrebaţi cumva cu ce am ieşit io în căştig că le fac la programeci chefane? Ei bine, vă spun eu: cu inspiraţii pentru postări.

Aşea.

Şi deci asar’, cine s-o aberat pe karaoke cel mai tare? Cine i-o urlat în microfon bărbatului şefei mele, care e unu dintre cei mai influenţi oameni de afaceri din Cluj, care protesta, când karaokizam (a se ceti asasinam) pesa lu Bitălz “Let it be”, cu vorbele “e totuşi Bitălz!”, deci cine i-o urlat în microfon de o auzit juma’ de cartier “SHUT UP!”? Şi cine o rupt prieteniile cu colegii foşti şi prezenţi, că le-o zis în faţă cât de zero e ei? Cine s-o certat cu chelnerii, şi apoi s-o re-imprietenit cu ei, mirându-se în acelaşi timp cât de schimbăcioasă e viaţa? Cine şi-o torturat colegii cu tot felu’ de pese de karaoke pe care le-o cântat cu o voce cel puţin dubitabil de cântecioasă? Cine o protestat gălăgios când ni s-o zis că din p*** Christmas bonus, că e criză? Cine le-o rugat pe coleje să se sărute una cu alta, cu limbile? Cine devenise agresiv şi vroia să se bată cu careva, numa’ că toţi s-au ferit din calea mea, că nu ai ce discuta cu beţivu’ firmei? Spune-mi cine, cine? Cine s-o împrietenit cu colejii eia noi, că ăia vechi ştiu să se ferească de beţiv? Cine s-o amuzat zgomotos de chelneru’ care la întrebarea “de unde e vinul ăsta al casei voastre?” o răspuns cu “Din străinătate!”, că nu mai îs sigur că nu mi-o scuipat în tort? Şi cine amu se luptă în van cu erecţiile, fincă asar’ s-o blagoslovit numa cu vin roşu, da’ roşu-roşu?

Da. Deci tot io, aia-i clar.

Or mai fi chestii de discutat, da’ amu’ mă cam strânge casca, povestim dupe sărbători.

45 lovituri, dă-i și tu!

Despre feţe-feţe

– Bă, mă întreabă un coleg, tu nu bei cafeauă?
– Nu, zic io, niciodată. Prefer să dorm.
– A, zice, păi d-aia ai tu faţa asta.
– Mincinoşii dreq! zic io.
– Care mincinoşi?
– Toţi, zic. Că mie toţi mi-or zis că am faţa asta de la beutură, ţâgări, nopţi pierdute (io le zic nopţi câştigate), chefuri. M-or minţit în faţă. Toţi.

10 lovituri, dă-i și tu!

O venit un programator

la noi la birou sa ne streseze. El se plictisea, noi nu, ca “aveam de lucru”. Ii zice un coleg:

– Bă, da’ tu n-ai nici un bug de rezolvat? Ce stai aicea?
– Nu, zice el. Nu am.

Mă uit la el, îi zic:

– Bă, zic, uite-te la tine în oglindă. Nu ai nici un bug de rezolvat?

S-o uitat la el, şi o plecat.

7 lovituri, dă-i și tu!

La mahazân

Bună ziua, îmi trebe 20 napolitane care să nu aibe preţu pe ele! Nici un problem, zice domnu, vă ajut eu să luaţi preţu jos.

Bună ziua (la alt magazin), vreau tri kile de mandarine, plus vo 12 banane mai crude; primiţi bonuri d-astea? Nu primim, zice doamna. Ba primim, zice patronu, care o supraveghea cu ochi de hultan. Da’ nu primim! insista doamna. Ba da, zice patronu’, că e client. Primim. Ia bonurile, le pune la el in portofel, scoate bani, mi le rascumpără, le bagă în casa de marcat.

Bună ziua, zice văr-mio, îmi trebe fructe care să arate bine, că le pun în fructieră. Pentru nuntă? întreabă patronu. Da, pentru nuntă. Bun, zice patronu, veniţi cu mine-n spate, să vă alegeţi. Voi vă alegeţi, nu noi, voi vi le alegeţi care vă plac. Nu pune, mă, mâna! urlă la un angajat cu căciulă pe cap care încerca să ajute. Alegeţi-le care vă plac, casă de piatră, sănătate.

Deci – se poate.

Uitai să vă zic că toţi trei patronii îs arăboci.

17 lovituri, dă-i și tu!

Donaţi ori nu donaţi

Măi copii, deci.

Voi câţi bani cheltuiţi pe prostii în fiecare săptămână? Cât lăsaţi săptămânal sau lunar la mall pe haine de o calitate îndoielnică, la un preţ care l-ar face şi pe un milanez să îţi arate plombele de uimire? (nu mă credeţi? Mereţ la Debenhams, o să vă ţineţi cu labele de burtă de râs). Cât caş se duce la restaurante ca să păpaţi papa fără gust, în farfurii scuipate de bucătari foşti strungari la CUG, lăsând şi ciubuc (c-aşa e binie, maică!) la o chelneriţă care te serveşte ca într-o crâjmă de gară, cu moaca câştigătoarea a concursului “făţăul obosit al anului”? Câţi bani daţi pe taxi, şi mai lăsaţi şi ciubuc unui individ soios care câştigă mai mult decât 8 profesori la un loc, fincă vi-i o lene patologică să umblaţi pe picioare? Cât vă costă o porcărie de cocktail de umori colorate servite într-o cupă de sticlă de bec supt o denumire orgasmică, gen sex on the beach?

Lăsaţi prostiile, măi copii, faceţi bine şi donaţi un leu sau un dulce sau o hăinuţă la copkiii ăia amărâţi, alfel uite ce se-ntîmplă: copkiii eştia vor creşte furios şi plini de frustrări, vai steaua lor, şi vor ajunge criminali în serie, delincvenţi violenţi, hoţi de artă sau – cu efecte şi mai dezastruoase – bloggeri cocălări, ui aşa ca mine, deci exact ca mine.

Deci http://www.esicraciunullor.blogspot.com/ – deci da?

Na, că m-aţi făcut să scriu şi postare serioasă, bag pixu.

13 lovituri, dă-i și tu!

Era sa fac preinfarct!

Stau intins pe pat, ma uit la un film slăbuţ cu gangsteri, întind mâna în dreapta, când deodată mă izbeşte.

Simt că mă apucă o ghiară enormă de reptilă de piepţi, şi strânge de pectorali ca de ugeru’ de vacă. Îmi simt sângele cum bate cu furie în tâmple, pipăi la disperare prin pat, de parcă salvarea mea ar veni din muţunachele de pluş cu care dorm eu noaptea şi-l strîng la pieptul meu tare ca un caşcaval uscat. Nu mai am aer, gâfâi şi icnesc ca o captură de crap de 5 kile scos amu din nămol, mă zbat ca o potârniche lovită de alice pe mirişte, vreau să înjur dar nu-mi mai găsesc cuvintele, îmi trec prin faţa ochilor amintiri cu viaţa mea, amintirile sunt pline de sâni, expoziţia de sâni de la Costineşti, sânii care au populat fostele mele camere… yummyyy, şi fostele mele podele din fostele mele camere, zâmbesc de plăcere ca într-un somn deşi am spume în colţul gurii, e plin de sâni în faţa ochilor mei, oare aşa e când mori, mă întreb retoric, dar nu e nevoie să mă chinui să alung gândul ăsta idiot, eşti încă tânăr, fraiere, îmi zic, nu crepi tu de la inimă, doar ai fost sportiv de performanţă şi amu 5 ani făceai creasta Făgăraşului, palpez încă plapuma cu laba dreaptă şi mă liniştesc dintr-o dată, futu-i mama ei de telecomandă, aici era, de ce mă enervez eu atâta de fiecare dată când o pierd printre aşternuturi?

18 lovituri, dă-i și tu!

La finanţe

– Bună ziua. Vreau să-mi plătesc dările la stat.
– Sigur, aveţi o gaşcă de bani de plătit. Şi pe anu’ ăsta, şi pe anu trecut.
– Ştiu, plătesc numa pe anu’ ăsta, că pe anu trecut nu se percepe penalizare. Cum facem?
– Mereţi la trezorerie cu fiţuica asta, şi plătiţi! Şi ia buna doamnă un Post-It, scrie pe el două conturi şi două sume. Fără ştampile, fără nimic.

Mă duc la Trezorerie, înmânez foicica unei doamne care seamănă cu Florin Piersic, îi zic:

– Vedeţi că nu plătesc toată suma, că îmi mai trebe şi bani de bere şi rujuri; vă plătesc numa 1100 lei.
– Vai! Păi atunci mereţi înapoi să vă modifice foaia.
– Ce, zic, foaia asta scrisă cu pixu’?
– Da, zice, asta.
– Păi ce valoare are foaia asta?
– Io fără foaia asta nu am nici un fel de putere să primesc bani.
– Doamnă scumpă, zic, e un boţ de hârtie scrijelit cu un pix de un leu, e cât se poate de neoficial; ce să-mi modifice?
– Suma! zice. Vedeţi că ea o trecut suma întreagă, şi dumneavoastră plătiţi mai puţin. Vă rog să nu îmi faceţi probleme, că îl chem pe gardianul pudic.
– Bine, zic, mă scuzaţi.

Mă duc după colţ, scot pixu, tai suma, trec 1100 lei, mai stau cinci minute să mă distrez de feţele de bot de cal ale ălora de stăteau la coadă, mă duc înapoi.

– Am vorbit, am rezolvat, îi zic.
– Foarte bine, zice buna doamnă.

Plătesc, primeşte banii, plec.

23 lovituri, dă-i și tu!