Ganduri de (aproape) weekend

Gându 1: succesul unei casatorii perfecte e sa ai o nunta super najpa – ca sa te faca sa exclami: I ain’t never ever gonna do this shit again!

Gându 2: nimeni nu ar trebui sa isi doreasca sa aiba o putulica super mare, finca vei depune mult mai mult efort ca sa o trezesti!

Gându 3: E super Ok ca lumea sa te puna pe un soclu, sa depuna coroane de flori la picioarele tale sh sa planga din cauza de cat de meseriash esti tu; da’ trebe sa ai mare grija la porumbei, ca astia se pot caca lejer pe tine.

12 lovituri, dă-i și tu!

Nu pot sa cred ca nu am pus-o si pe asta!

Cand am migrat de pe Yahoo 360 pe .ro, am dat copy-paste la toate aberatiunile mele reale sau ireale de acolo. Daca am pus-o si pe asta si va supun aceleiasi lecturi antrenanto-captivanto-spumoaso-savuroaso din nou, imi cer scuze, mi-i lene sa caut. Daca nu atz mai cetit-o, cetiti-o acum! Finca este vorba despre nimeni altul decat

Florinel

“Despre Florinel ce sa-ti spun/Ce cuvinte sa adun/Ca-n adevarul lor sa creeeeeezi…”

Nu pot sa dau prea multe detalii despre el, ca unii il mai si stie p-asta.

Florinel (zis Benone) e un haiduc. In sensul rau al cuvintului. Bea, fumeaza, fute, inseala, minte, fura, ia bani imprumutzi si nu-i mai da, injura de sfinti, se da la prietenele prietenilor pe fatza – deci cam ca mine. Desi la o scara mai redusa.

Eram in caminu’ 14 Hasdeu, si ma trezesc odata cu un telefon de la el. Ci fa mah, ui bine, tu, cum mai esti, is in Cluj. IN CLUJ? Pai musai sa ne vedem. Ce faci acilea? Ui, am vint cu socru-mio sa-l opereze. Da’ ci-are? Nada grav, cieva polipi or something, dreq stie ce organ o mai fi sh-asta, ca cica e in plus si traba scos. Hai sa ne vedem. Gata, zice, vezi ca is intr-o Dacie alba parcata ezac in fata intrarii spitalului, pe Clinicilor (sau clinciurilor).

Ma duc, ma scobor, vb cu el, etc. Plec acasa la camin.

Ma suna dupa doua saptamani: ba, zice, am pizdit-o, zice. Rau. Rau-rau!! Da’ rau-rau-rau!!! Zice. Si numa’ tu ma poti ajuta, zice. Dic: Ba pula, io bani imprumutzi nu-ti mai dau! Da’ taci ma fraiere, zice el, ca nu d-aia te sun. Inregistreaza ce-am patit, zice el. Inregistrez, zic io. Ce pula mea era sa zic altceva?

Florinel venise cu socru-so sa-l opereze de polipi (oare am mai zis asta?). El, socru-so, si cumnatu-so. Operatie de rutina, nu de ruina. Fiind in Romania, daca nu ma insel, tzara in care trebe sa dai shpaga si ca sa te ingropi, batrinocu’ sh-o pregatit o mica atentie, “ceva”, acolo, sa fie, pt dom’ doftor. Sa nu-i tremure mana prea tare la operatie, ca era cam stafidit omu’ in halat alb, mai avea o beshina si se curatza. Si – din pensia amarului sau – prepara omu 2 milioane de lei, ii baga-n pizda masii in plik, si le zice la astia: Ba, fitz atentz la mine-aci! Io n-o sa pot vorbi dupa operatie, ca ma opereaza la polipi, dreq stie ce organ o mai fi sh-asta, ca cica e in plus si traba scos. Dupa operatie o sa vie dom’ profesor (n.n. – vraciu’) sh io o sa fiu mahmur. Asha ca ii datz voi pliku’, sa hie omu multumit, sa ma trimeata acasa tot azi! Ne-am intzales? Da’ ii dai tu malaiu’, zice cata Florin, ca daca ii las lu cumnatu-to asta ii be. Vai, tata socrule, cum, n-ai incredere in noi, zice Florinel, cu ochi sclipitori. Du-te matale de-ti scoate polipii, ca banii sunt in sigurantza.

Zis si facut, omu paseste catre incaperea de unde urma sa iasa mai sarac de polipi decat intrase, operatia reuseste, numa ca bolnavu’ nu mai poate vorbi deloc o vreme – numa cu mainile; si astia stau ce stau sa se faca ora 5, cand dom’ profesor o promis ca vine si verifica starea agregatului, sa-l trimita acasa la el. Si astia stau sa se faca ora cinci. Si se face ora 6, 7, 8, 9. Si profu’ – canci.

Si-atunci, ce le trece lor razant prin idei? Un gand! Ba, zice Florinel catre cumnatu-so, ce pula mea. Asta isi bate joc de noi. Sa ma f. Hai sa nu-i mai dam 2 milioane! Ii dam numa un mileon, si unu il impartim cumnatzeshte intre noi, sa avem si noi banuti de o tigara, de-o maslina. Da-l in ma-sa, ca oricum are bani, si tac-tu nu poate vorbi cu el dupa operatie! Asa. Tine, si da. Boooon. Ba, da’ oare ce are asta in dulapele astea? (astia il asteptau pe doc in cabinet la el). Uau! ce carti de medicina groase, cu desene si coperti legate,  si – pun pariu – scumpe. Uau. Ba. Hai sa il futem, ca si el ne fute, ne face sa dormim in masina o noapte. Hai ia tu cate poti duce, si iau si eu, si le ducem la masina, ca s-a bucura niscai anticar de ele, sarmanu’! Si mai facem si bani de-o votculitza mica (ati opservat ca tot timpul cand se face o manarie, se face pentru “o cafea, un coniac, o bere”?)

Booooon. Sh baietii cara vreo doua plase pline cu carti in masina, si se pregatesc confortabil sa doarma in Dacie, nu inainte de a-i spune Florinel lu cumnatu-so cum i-o mai tras-o lu soru-sa, in ce pozitii, de cate ori si in ce gauri, si cat de greu se pot fute ei cand comnatu’ doarme langa ei si sforaie, ca ii pufneste rasu si ii moare pula. Boooon.

Dimineatza, se scoala baietii mei dis-de, se indreapta cu fatza carpita de somn catre salonu’ unde era cazat nenea cu polipii in alta camera, si au placuta surpriza de a-l vedea pe tata socru in picioare, vorbind pe soptite cu doftoru’, ca mai mult nu putea, decat sotto voce. Cand ii vede, se bucura, ce era sa faca mosu’! Nu mai avea polipi, da ii avea p-aia. Cred ca tot mai bine ar fi fost cu polipi, da’ fara aia. Si mere catre ei, si le zice perplecshilor: Ba, zice, ia da-ncoa plicu’! si mai repeta de vreo trei ori, ca astia nu credeau ca-si aud urekilor. Impietrit de frica, Florinel al meu isi indreapta mana spre buzunaru de la piept, scoate plicu’, si mosu il insfaca ca un uliu. Il flutura triumfator pe la nasu doftorului, si ii gajaie din gat: dom doftor, zice, uitati aici, o mica atentie, bla-bla. Nu, nu trebuie zice doftorul, cu ochi sclipitori. Ba, nu, dom’ doftor, zice mosu, e o nimica toata, 2 milioane e bine? Cred ca Florinel arata ca un pastel de Picasso. Da, da, e bine, zice doftoru, preluand mica avere si depunand-o cu grija printre celelalte plicuri ale halatului sau.

Nu are rost sa va spun ca, dupa intrevedere, Florinel si cumnatu-su or batut recordul mondial de viteza la coborit treptzile spitalului cu moshneag fara polipi. Si cred ca nu a fost Dacie mai rapida la iesit din Cluj ca Dacia lor, acum mai usoara cu o familie de polipi.
Da ba pula, zice Florinel in continuare, moshu s-o dilit! Zice. Vrea sa vina la Cluj sa il vada doftoru’, sa ii dea nush ce analize o facut el la iesirea din spital, si alea i le trebe la medicu’ de famelie! Si ba, zice, abia il pot tine-n frau! Ba, zice, te rog ca pe profet: zice, ba, te implor meri tu acolo si ia analizele pulii, ca, zice, de vine asta si vorbeste cu doftoru, m-am fript in fericire! Zi-le dreq ca esti varu-mio, sau nepotu-so, sau ce vrei tu, zi-le ca esti lieutenant-commander Worf, din partea mea, numa PUNE DREQ MANA PE ANALIZELE ALEA, CA DACA NU MA BELESHTE ASTA! Ba, zic. Daca nu e vorba de bani, te ajut cu draga inima, zic.

Si uite asa mere Groparu’ nostru la spital, ca proaspat nepot a lu’ Zgabeatza Iftode. Si il intreb pe Stelea… aaa… pe portar: ba shefu’, zic. De unde pot ridica analizele la polipi? La camera trei, zice el. Booon, zic eu. Sanatate. Si ma indrept catre camera trei. Si bubui in usha. Nu se aude nimic, si dau buzna inauntru.

Amu, astia care or dat bacu’ din Rascoala lu Liviu Rebreanu, isi amintesc cu sigurantza scena in care Petre da buzna si ii trage un viol lu’ Nadina, care era imbracata in pielea si parul ei, si nimic mai mult. Noa. In camera trei in care tocma am dat buzna, camera care – am aflat atunci, ad-hoc – era si vestiar, se rasfatza o dragutza de sora medicala in tzitzele goale, care se skimba, presupun. Faine tzitze! Faine. Stil pere, usor ridicati in sus, usor inegali, cu o alunita pe cel stang, cu pielea gainii ca era usor racoare in cabinet, si butonasele erau ridicate in sus, de puteai atarna camasi la uscat in ele. Si fara urme de plaja de sutien. Si clar ca am mormait ceva scuze cu o voce care nu era a mea, de parca io nu mai aveam polipi. Si dupa o secunda luuuunga de playboyit, fac 180 grade si ies.

Si ma gandesc: Tiii, Florinele, bata-te! Furi, inseli, si amu fut si eu meciu’, ca mi-o ramas ochii lipiti in bustiera lu tipesa aia! Pula analize, imi zic. Infunzi pushcaria. Si stau un minut afara, cu ochii sticlosi. Si vine o d-ra si da sa intre in camara trei. D-ra scumpa, zic io, un pic neobisnuit sa vad si sore medicale imbracate, zic, am de ridicat analizele lu Zgabeatza Iftode, va rog a binevoi sa. Da, sigur, zice ea, haideti inauntru. Multumesc, zic, ricaind de pe fundul oalei bruma de bun simtz pe care am mai avut-o, prefer sa astept afara.

Tanti a revenit, cu un zambet pe care se kinuia fara folos sa il ascunda de pe fatza si cu un set de analize in mana stanga. Florinele, ii zic, ai luat-o-n mana, prietene. Asta te costa o gramada de fiole de bere. Te-am scapat, ma pula.

9 lovituri, dă-i și tu!

Eu, deci la masa

Urc sus (n-am cum urca jos, ca m-am interesat) cu cutia de paste cu carne productie proprie (nu made in China) si cu Caţavencu supt braţul meu vânjos. Incălzesc pastele la cuptioru’ cooperativei, insfac o furculitza de material plastic sh ma apuc de citit sh de carat la gura. Gura – asta stie cel mai bine – preia cu limba si buzele pastele albe cu carne sh cabanos sh le mesteca like there’s no tomorrow.

Langa mine, un coleg vadit deranjat ca nu-i dau atentie, ma intreaba fumand:

– Tu tot timpul citesti ziarul cand mananci?
– Depinde de anturaj, zic eu. Depinde de anturaj.

Nu s-o suparat, ca o râs.

6 lovituri, dă-i și tu!

Blue Collar vs White Collar

Eram in Danemarca. Si urmam un curs despre Shakespeare tinut de aproape cea mai tare profesoara ever, o daneza care era sh faina, sh desteapta, si de 30 de ani, cand e femeia mai femeie, si si scolita prin cheimbrigiuri, si care ne preda noo, aia – danejii dăjteptii si io – claro, prostu’ Europei de Est. Clar ca mi-o picat cu tronc din prima clipită!

Tanti asta stia Shakespeare cum stiu io sa recit din Pavel Stratan, my personal all time hero (totusi, nu chiar cat stie Dunareanu despre Shakespeare, un prof super meseriash de la Cluj). Si gasea, manca-tz-ash, kestii prin versele lu Will, ca il facea pe Cretziu, prof de la faculta asta din Romania, sa isi retraga ce zisese el odata, la un curs: “Despre Shakespeare nu s-a scris nimic remarcabil in ultimii…”

(acilea facea o paoza de toti ne auzeam pârţurile de emotie)

“100 de ani!”

Mnoa, si deci. Eram la curs, si asta ne arata intrigile triunghiurilor amoroase din Two Merchants of Venice, interpretari freudiene ale Romeo sh Julietei, abordare post-coloniala la nush ce sonet, sh deodata – BUUUUUUM!!!! Nu Boom TV, nu-nu-nu. Se spargeau in figuri neshte mesteri si niste faiantza in camera de langa, si faceau aia o galagie cu măru’… ăăă, cu pica-măru, ca tanti vorbea ca in filmele cu Charlie Chaplin! Adeca nu se auzea nemica, finca Chaplin o facut numa filme mute (in afara de Dictatoru’, parca).

Si in tot vacarmu’ ala, tanti isi sufleca poalele si pleaca sa le zica frumos la mejteri sa termine, in pula mea, cu galagia, ca nu isi poate tine cursu’. Si vine inapoi toată râzândă, asa cum numa femeile intelectoale stiu radea, de ui ase imi perpelea inimioara mea de studinte sarantoc indragostit fara sperantza de doamna profesoara parfumata!

Zice:

– M-am dus la sefu de ekipa, care fuma, si dadea cu biciu peste muncaşi, care erau toti negri sau arăboci. Şi i-am zis: Bueeey, termenati cu galagia, ca am curs cu anu 3!
– Nu se poate, d-ra, zice nenea team leaderu’, la sictir, ca ii platesc cu 20 euro pe ora pe astia, si trebe sa terminam repede.
– Hey! Zice profa, si in secunda aia o devenit amenintatoare si geniala, cred ca mai exersase atitudinea asta cu prekinii ei intimi, imbracata in lenjerie de cauciuc sh cu zbici in manutza: HEY, ASSHOLE, zice ea, I’M EXPENSIVE, TOO!!!!

Ora aceea nu am mai auzit nici macar un oftat din camera de langa.

10 lovituri, dă-i și tu!

Tiganiada – Memento

Pentru cei care nu stie: click acilea ca sa aflati despre cheful nostru in care ne imbracam in tigani sh ne doare la pedala de tot.

Anul asta, dupa cum ziceam, am avut stema, steag, fanion, Act Constitutiv si logo. Iata logo-ul:

blazon_v1_final.jpg

Si ca sa fie totul ofitzial, iata sh Actul Constitutiv, la redactarea caruia au dat coltzul multi ficati sh multe beri stinse cu coniac, la intalnirile celulei de criza. Deci – cetitz, ca io m-am kishat deja in pantaloane! Graţie, Cârlanu’;)

Act constitutiv

al

Stemei enclavei Valea Caselor

din 15.05.2007

Stema Enclavei Valea Caselor reprezinta un semn de recunoastere, conventional, distinctiv, caracteristic si simbolic, functionând implicit ca marca sigilara a autoritatii administrativ-teritoriale.Stema va fi redata pe frontispiciul sediului , pe indicatoarele care marcheaza intrarea în enclava, va fi folosita la toate actiunile festive si de protocol si cu toate prilejurile care impun prezentarea stemei enclavei. Fiind în cauza o stema se impun conventiile heraldice.
Ca semn heraldic al unui spatiu având traditie heraldica autentica si un trecut istoric prestigios, stema se cere a indica aceasta ascendenta si demnitatea ei.
Ca fapt social, alcatuirea heraldica proiectata înainte de a fi legal conferita prin autoritatea statului se cere a se dovedi apta de a satisface exigentele cetatenilor pe care urmeaza a-i reprezenta urmând a fi demonstrata dispozitia lor de a-si apropria stema si de a si-o însusi. Respectând conventia heraldica si functiunile semnului, acesta se cere a fi unic, simplu si clar, elocvent pentru câteva idei generale si fundamentale acceptate de catre locuitorii enclavei ca semnificative pentru identitatea lor.

DESCRIEREA SI SEMNIFICATIILE elementelor însumate ale stemei Enclavei Valea Caselor

Descrierea stemei:
Stema Enclavei Valea Caselor, ca si compozitie heraldica, este reprezentata printr-un scut clasic cu baza rotunda despicat format din: Partea dreapta sus, pe smalt galben cu strugure dacic si butoi de stejar cercuit. Partea dreapta jos, pe smalt albastru cu cort clasic. Partea stanga sus, pe smalt albastru cu ceaun de Polovragi si foc de lemne. Partea stanga jos, pe smalt galben cu palarie tiganeasca si roata de caruta cu coviltir.

Semnificatiile elementelor însumate:
Stema Enclavei este o stema civica a entitatii teritorial-administrative. Ea cuprinde semne de patronaj istoric, fiind totusi o asumptiune. Din punct de vedere stilistic este o stema gotica.

– Partea DEXTRA SUPERIOR – smalt galben cu strugure dacic si butoi de stejar cercuit. Semnul indica culoarea berii ca bautura traditionala a enclavei combinata cu vinul obtinut din strugurii zemosi proveniti din comertul cu teritoriile invecinate. Semnul este intrat în conventia heraldica europeana, din epoca timpurie pâna astazi, ca semn heraldic vlah si semn în stema dinastica a domnilor Valahiei Mari.
– Partea DEXTRA INFERIOR – smalt albastru cu cort clasic. Semnul indica locuinta traditionala a locuitorilor enclavei asa cum este ea cunoscuta inca din vremea marilor migratii, ca si locuinta comoda si usor de deplasat destinata unor oameni vesnic in miscare.

– Partea SINISTRA SUPERIOR – smalt albastru cu ceaun de Polovragi si foc de lemne. Semnul reprezinta metoda principala de preparare a hranei, alaturi de protap, element din care se zareste numai partea centrala, loc in care de obicei este agatat ceaunul.
– Partea SINISTRA INFERIOR – smalt galben cu palarie tiganeasca si roata de caruta cu coviltir. Semul indica obiectul vestimentar traditional folosit de locuitorii enclavei pentru partea superioara a corpului, mai precis cap si mijlocul de deplasare folosit de acestia, asa cum sunt ele descrise in scrierile carturarilor din vechime.

Nota: Stema Enclavei Valea Caselor a fost aprobata prin Hotarârea nr. 1 / 2007 a Celulei de Criza ca organism decizional si executiv al enclavei.

Data: 15.05.2007

Celula de Criza:

CÂRLANU

DeGeaba

TÂMP

CRÂNG

IELVIS

DUDĂ

ADI

ECO aka Neghinitza

NÂRŢOAGĂ aka PÂRŢOAGĂ (NÂRŢOAGĂ numa’ o pus dejtiu, ca el nu stie sa scrie, el e inginer)

PS: Na, prekini d-ajtia am io!

10 lovituri, dă-i și tu!

Ce s-o inteles din petitia pentru animale

Un beiat ma judeca:

“După ce dobitocii din Buzău au călcat în picioare o pisică in scara blocului, iată că mai apare unul, care îi mai dă câteva suturi din tastatură. Post-mortem, în scara blogului. Că aşa vrea el, să facă mişto. Groparu’ îi mai sapă o dată groapa pisicii, într-un pamflet care-ţi face scârbă.”

Mai mult cetiti voi pe saitu’ sau, care este si care se anti-gropariceste.

Da, mai copii. Daca nu v-atz prins pana amu, io nu prea is tree-hugger, ca am verificat; io-z un criminal, da’ sa stiti ca io nu dau cu picioru’ la pisicutze, finca pisicutzele place la Groparu (hehe!). Da’ numa’ atata va mai dzic: daca vreti sa fiti seriosi, fitzi; io nu is serios decat cand ma kiama shafu’ sh imi scoate pe nas greshelile (care e multe) si cand imi platesc ratele, care e si ele multe. In rest scriu aberatiuni care-ţi face scârbă exact asa cum le dicteaza vocile din mansarda, ce pana me, si cred ca le voi scrie indiferent de ce zice unu’-altu’, ca e singuru’ mod de a le face sa tacă.

Si sper ca ceilalti cetitori au inteles (duh!!!) că io, intr-o aberatiune, pastrez artileria grea la final (d-aia am bagat la finalu’ aberatiei fraza cea mai sugjestiva, pe care prekinu’ meu virtoal cel mai bun o incrimineshte). Si sa mai intzaleaga ca unele chestii de p-acilea is “wannabe jokes”, despre care io is primu’ care recunoaste ca nu prea ies decât deloc. Si stiti de ce nu ies?

(pauza pur meditativa)

Finca nu pot bea bere kiar zilnic!!!

13 lovituri, dă-i și tu!