100% garantata

blog romanesc Romanian blog www.groparu.ro

100% garantata de nenea pe care nenea maghear care m-o loat la ocazie azi – cel mai maghear dintre soferi si cel mai sofer dintre magheari, cu exceptia, bineinteles, a celor care erau mai magheari si mai soferi decât el – l-o loat azi la ocazie (cine se prinde ce am vrut să zic aici e mai deştept decât mine cu multişor).

Deci azi stau la ocazie. Clar? Clar. Si refuz vreo 2-3 European Drinksuri – ca is TIR-uri şi dureaza mult pana ajung în oraşul cu flori de pomana. Clar? Iară da. Şi in cele din urmă cedez farmecelor şi mă sun într-un microTIR Nissan (care căra alte doo Nissanuri si un Nissănoi şi care – aveam sa aflu mai târziu – zbura la vale cu 42 km/h, de am făcut 4 ore jumate până în Cluj).

Nenea maghear şofer din microNissan (numit, de aici înainte, şofer microNissan) se milostiveşte la un moment dat de un alt şofer care autostopea cu diagrama în mânuţă (numit, de aici încolo, şofer autostopist) şi îl ia la bord din Alba până în Unirea (sat european). Şoferul autostopist rămăsese cu un gust foarte amar după ultima lui cursă, gust însoţit de un miros aşijderea, care nu pregeta să se înşurubeze în urechea mea dreaptă când vorbea articulat – eu mă aflam, cum lesne puteţi ghici, între cei doi vorbăreţi cavaleri ai şoselelor şi, probabil, ai parcărilor şi centurilor.

Dar nu m-am apucat să mă aberez amu despre parcări şi nici despre lighioanele din ele care poartă fustă – nu, nu şi nu, deşi subiectul mă inspiră. Ci despre povestirea 100% adevărată a unui accident, spusă şi garantată de şoferul autostopist. Accident soldat (sau colonel) cu un climax* destul de ciudat.

Recte, un alt nene (numit, de aci înainte, alt nene) se izbeşte cu maşina de sub curul domniei sale într-un imobil (sau copac imobil, sau parapet imobil); globulele sangvine policolore ale lui alt nene erau OK, atâta numa că cam înotau într-un mic heleşteu deloc minuscul de bere. Aşa că acest alt nene îşi adună bruma de luciditate care îi mai dădea, sfioasă, târcoale, şi încearcă să şpăguiască pe Garcea. Din nefericire pentru el, la mine în ţară, poliţaii nu pot fi corupţi sub nici un chip – decât, eventual, cu

– un telefon cu bluetooth
– un plic barosan
– un vin de colecţie
– un calculator nou-nouţ pentru fie-sa
– un sejur de neuitat la Băile Felix
– o revizie auto completă
– un microNissan plin cu ţigle – pentru viluţa lui din Făget
– o sponsorizare să meargă fie-sa în Franţa cu şcoala
– o pilă la Dimitire Cantemir, unde e student în anul II
– orice altceva.

Aşa că acest alt nenea rezolvă cu oamenii de sub chipiu ca în locul sângelui berărit al domniei sale, la analiză, să se preleveze tot sânge, dar de la o altă persoană, neberărită – să îi iese omului analizele curate. Aşa că acest alt nenea îşi cheamă nevasta şi îi zice:

“Făi muiere, tu şi aşa pierzi sânge lunar ca proasta! Dacă mă iubeşti şi vrei să nu mă întorc de la răcoare peste 4 ani rebotezat Miranda, ia meri tu, fata tatii, de donează sânge la laboratorul ăla criminalist în numele meu, totul e aranjat, şi o să am, mânca-ţi-aş, nişte analize curat ca blidul ostăşesc – fără pic de alcool în sânge!”

Zis şi făcut, tanti mers, lăsat (în secret) sânge la analiză în numele soţului, aşteptat o oră sau cam aşa ceva, după care planul lor reuşeşte pe deplin: pe dosarul de la Poliţie al lui alt nene apare scris, MARE, un NUP (neînceperea urmăririi penale). Motivul?

ALT NENE ESTE GRAVIDĂ!!!!

_________________________
*climax = are mai multe semnificaţii, dar nu e specie de melc

2 lovituri, dă-i și tu!