Off topic: bă, Băse, da’ ce pula mea trebe sa-mi dai tu mie sfaturi de cum să-mi platesc eu ratele mele, mă? Ha???

Deci iată 10 reguli de aur când te intersectezi cu mine în trafic, eu venind din sens opus, eu am prioritate, tu nu, fincă un bou o parcat pe sensul tău cu avariile pornite acum 20 minute şi s-o cărat, eu te văd cum stai crizat în drum şi în spatele meu e coloană, şi după cum arată coloana nu are niciunul de gând să te lase să treci, deci tu eşti crizat la maxim că întârzii la jobul tău de fecale (există şi job de pişale?), deci eşti prins ca un şoricel în maxilare de birmaneză isterică, şi eu, cu mărinimie, îţi dau fleşuri că deşi nu ai drum cu prioritate, fincă EU am, te las pe tine să intri pe drum, pe tine, mă, deci eu devin un mic Hristos care îşi jertfeşte bucata sa de drum şi 10 secunde din timpul său preţios – pe care, de alfel, le puteam dormi – deci cum se procedează?

1. Intri pe sensul meu şi îmi arunci o privire încruntată, după care te cari întorcând scârbit privirea, să nu fii nevoit să-mi mulţumeşti;
2. Intri pe sensul meu şi îmi arunci o privire încruntată, după care te cari întorcând scârbit privirea, să nu fii nevoit să-mi mulţumeşti;
3. Intri pe sensul meu şi îmi arunci o privire încruntată, după care te cari întorcând scârbit privirea, să nu fii nevoit să-mi mulţumeşti;
4. Intri pe sensul meu şi îmi arunci o privire încruntată, după care te cari întorcând scârbit privirea, să nu fii nevoit să-mi mulţumeşti;
5. Intri pe sensul meu şi îmi arunci o privire încruntată, după care te cari întorcând scârbit privirea, să nu fii nevoit să-mi mulţumeşti;
6. Intri pe sensul meu şi îmi arunci o privire încruntată, după care te cari întorcând scârbit privirea, să nu fii nevoit să-mi mulţumeşti;
7. Intri pe sensul meu şi îmi arunci o privire încruntată, după care te cari întorcând scârbit privirea, să nu fii nevoit să-mi mulţumeşti;
8. Intri pe sensul meu şi îmi arunci o privire încruntată, după care te cari întorcând scârbit privirea, să nu fii nevoit să-mi mulţumeşti;
9. Intri pe sensul meu şi îmi arunci o privire încruntată, după care te cari întorcând scârbit privirea, să nu fii nevoit să-mi mulţumeşti;
10. Intri pe sensul meu şi îmi arunci o privire încruntată, după care te cari întorcând scârbit privirea, să nu fii nevoit să-mi mulţumeşti.

Written by Groparu Nemernic

Nascut din spermatozoizi campioni... cred.

This article has 22 comments

  1. Catzaua Reply

    deci bine-ai venit in clubu’ soferilor de treaba care isi fac mila de fufete amarate si nu primesc nici macar un flash sau o vanturare de manutza pe post de “multzam mah fraiere/tuh vaco ca m-ai lasat sa …”. sau un zambet. sau un dat din cap. deci da.

  2. Groparu Reply

    Da. Si eu as vrea ca femeile sa deie din cap in felul in care vreau eu atunci cand eu sunt amabil cu ele! Si daca nu din cap, măcar din fund. Si dacă nu din fund, măcar din cap. Şi dacă nu din cap, măcar din fund. Si dacă nu din fund, măcar din cap. Şi dacă nu din cap, măcar din fund.

  3. ana Reply

    🙂 exarhu sustinea la un moment dat, intr un articol de ale …sale, ca nu e cazu’ sa multumim in trafic pt chestii normale, cum ar fi asta de ti se intampla tie. de ajuns sa spun ca n am fost de acord cu el, mai bine -iata- sa te simti marinimos, decat sa zici ” fir ai tu sa fii al…”. mai ales in post, cand toate gandurile rele se taxeaza suplimentar…
    have a nice day!

  4. Groparu Reply

    Asa-i. Desi toata Europa asta civilizata e civilizata si la volan, si atata-ti multumesc oamenii atunci cand ii lasi sa treaca, ca ti se face tie jena.

    Oare daca aveam Jeep, nu Dacie, mi-ar fi multumit?

  5. Carmen Reply

    Of cors, of cors…creca isi scria sh nr. de tilifon cu ruju’ din dotare, derect pe parbriz :))

  6. Greuceanu Reply

    Da’ di ce Naiba toti ati tras mo concluzia ca cestalalt a fost o “ea”?! parca Gro-pul foloseshte numa jenu’ masculin….. aaaAAAAA! de era barbat la volan, nu-l lasa nici dreaku sa treaca daca nu avea prioritateeee…… cu atat mai putin gro-pul…..

  7. ana Reply

    Gropare, mi am pus si eu intrebarea asta 8 ani:)
    Acu’ sa stii ca mare diferenta nu am facut. Ma intreb, “oare daca aveam jeep si nu bubu de pejo imi multumea?” 🙂

    si vin la cluuuuj sa vad expozitia lui Marcel Lupse!
    Ai vazut o? Po’ sa ti ofer o cafea. 😀 (referinte la andreanum)

  8. Turambar Reply

    Eu intzeleg din diatriba ca’i barbat. In primul rand, sunt niste genuri masculine pe’acolo “deci tu eşti crizat la maxim”. In al doilea rand, daca era o jea, atunci apai nu ne lasa Groparu sa baltim in aproximatzii si in necunoashtere. Ii spunea direct, in tecst, ceva de iubire, penetrare, lubrefiere si aplecare pe diverse mese de bar, salon, restaurant, bucatarie, biserica si catedra. Ne spunea Groparu ce i’ar fi facut cu mult mai multe amanunte vizuale demne de cartea acordurilor. Si punea si poze, eventual.

    Nu’i asha, Gro? Sau e de la post si nici nu’tz mai dai seama care’i om shi care’i oama?

    :rofl:

  9. raudemusca Reply

    Zi mersi că nu s-o dat jos să-ţ fută una în semn de respect, cum era sa paţ io amu-s doo zile, când nesîmţîtu de bizon care are STOP mai că să urcă pe mine că di ce nu-i dau io lui prioritate de dreapta. I-am dat-o cu deshtu ĂLA.

  10. Brylu Reply

    Intrebare. Cat te costa indreptatul tablei la Furia Visinie? Mare lucru nu prea costa. Io propun sa initiem o cheta sa reparam masina Groparului, si cand se mai iveste cate un incident d-asta, sa-i futa una aluia de sa-i sara calutul cabrat de pe botul cel rosu. Sau, fa-ti o pancarda gigant si tine-o pe bancheta din spate. Scrie mare cu rosu MUIE. :))

  11. deci,totodată... Reply

    ce să faci mă gropare , nu toţ îs omenoşi şi cu suflet mare ca noi … sîntem pe cale de dispariţie , mă , ascultă la mine , că ştiu ce zîc . în meseria mea întîlnesc mulţ nesîmţîţ , m-am obişnuit cu iei ! ce să fac , scot calm coada de topor pe care o am în dotare şi-l mănînc cu floci cu tot , futu-l în cur pe mumă-sa de căcănar , că io-s băiat rezon , şi iel javra dracu măi mi-arată şi gegetu lung !

    altfel , îs de treabă …

  12. radu Reply

    Daca te uitai in oglinda, ai fi vazut ca iti faceam semne cu ambele degete de la miini diferite. Am pierdut 10 s plus uzura placutelor de frina , plus beniza consumata, fara a pune ca am scapat tigara pe jos si telefonu l-am dat de parbriz incercind disperat sa ma apuc cu ceva de volan.nu….nu aveam cu ce .. miinile fluturau in aer aratindu-ti semnele binemeritate. Asa iti trebe daca tii pe loc o coloana intreaga pentru un dobitoc. Bine ti-a facut.

  13. borg Reply

    Mi se pare mie sau ce se intampla ca vaz tot mai multe fomei la volan pin oras?

  14. Decebal Reply

    Eu m-am lasat de facut chestii altruiste la volan. Poate doar pentru seful meu si taica-miu mai simt un regret cand le tai calea, in rest nu imi pasa.

  15. oana Reply

    salut. si mie mi-a disparut lovitura de la inceputul postului, (pariam ca poti ca esti recidivist la de-astea) dar altceva vroiam sa iti spun, cu variante
    1. aia era fata lui sociala prin care comunica exterior
    2. era suparat ca l-ai lasat sa treaca, el vroia sa mai stea
    3. e un dobitoc si nu merita sa te consumi
    4. e un dobitoc, poate era bine daca ii dadeai si numarul de la masina
    5. nu esti unic, toti soferii patesc la fel
    6. cand eram cu matizul implicit eram considerata proasta strazii, rezulta ca imi luam claxoane doar asa, ca eram matiz. plus femeie. deci peste tot sunt dobitoci
    7. privirea pe care ti-a tras-o el a considerat-o “inteligenta”
    8. erai pe drumul lui, ce cautai acolo, deci tu erai de vina din punctul lui de vedere
    9. zi mersi ca nu te-a batut
    10. bine ca nu avea girofar ca sigur erai la politie sa dai declaratii
    11. lumea e mica, poate aflii cum il cheama sa stim si noi sa ne ferim
    12. zi mersi ca nu ai patit ca mine (prostia mea, de cateva ori!!!! ca asa am eu incredere in oameni) sa lasi masini sa iasa de pe strazi laterale care dupa ce intra in fata ta pun frana. brusc. sau b) baga avarie si se opresc in fata mea sau c) nu baga avarie, doar se opresc si coboara din masina. sau d) merg asa de incet ca mai intra 6-7 masini in fata lor.
    13. mai am, mai vrei?

  16. Socks Reply

    Eu zic nici sa nu mai astepti multumiri. Daca faci un gest, fa-l ca sa te simti tu mai aproape de rai.

  17. Emaginatoru Reply

    Aci se cade sa observam doo lucruri:
    Unu: Domn Groparele a facut scuala de condus, vietuieste si deci conduce in minunata urbe dupe Somes si anume Cluj, unde uamenii in general si soferii in particular sunt mai cu bun simtz sau macar rabdare decat in alte orase din neprovincie.
    Doo:De multe ori (60%) “un bou o parcat pe sensul tău cu avariile pornite acum 20 minute şi s-o cărat” are numar cu B.

Leave a Reply to Blogus: o analiza superficiala - Recenzii Cancel reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *