10 fericiri și 10 dezamăgiri cu Traian Băsescu

10 dezamăgiri

1. Și-a făcut fata parlamentar european, o slujbă de elită, plătită regește, după ce înainte avusese un job extrem de călduț la o firmă care se ocupa de iluminatul public în București (lua o sumă babană pentru juma’ de normă). Puteți spune ce vreți, dar dacă dislexica lui fată era Vasilica Vasile din Vaslui, nu ar fi depășit stadiul de pipiță de Bamboo lăsată să intre în club numai luni seara. Experiență politică zero, discurs de grădiniță, dislexie, limbi străine ioc, calificare zero în orice, o rușine. Asta nu o pot înțelege, pentru că singura pilă pe care mi-a pus-o tata mie a fost… să mă angajez ca necalificat la fabrica de cărămidă din Sibiu.

2. Și-a tras ditamai casă în Mihăileanu. No comment.

3. A tăiat salariile profesorilor și medicilor fără nici un pic de empatie. Bugetarii nici acum nu l-au iertat, și tind să cred că nu din cauză de lefuri micșorate (oricum, știu zeci de bugetari cu afaceri înfloritoare pe lângă serviciu – cinste lor, că așa făceam și eu când eram profesor) cât din cauza indiferenței cu care a făcut anunțul. Da, mă, or înțeles și ei că nu mai e de unde. Dar și-a cerut cineva scuze pentru asta vreodată? Percepția este că “și-au bătut joc de noi și a mai și râs după aceea!”, și nici măcar nu s-a chinuit cineva să demoleze percepția asta ulterior.

4. S-a afișat alături de gunoaie umane și politice, aproape fără discriminare. Când ții de pițipoance ca Elena Udrea, când faci poze  PROASTE pentru partide de șosetă gen PMP, când bei cot la cot cu semi-vertebrați gen Becali – și lista poate continua. A contribuit la manelizarea spațiului public. Drept urmare,

5. A spart dreapta mai ceva ca pe-o piñata. Parcă și-a dorit să lase numai pustiu după el o sută de ani, ca să rămână singurul politician notabil în istorie. Și rezultatul s-a văzut la alegeri, când am avut trizăci de candidați din partea dreptei la prezidențiale, că e mare mirare că a câștigat sasu’.

6. A uitat că președinția nu e o barcă cu mateloți bețivi și nu și-a adecvat discursul ca atare. Cânt te apuci să-l ataci în gura mare pe premier sau rival politic cu tot ce-ți vine la gură, când spui unui tânăr că e un puiuț de comunist, nu te mai aștepta ca lumea să te respecte sincer. Îl știți pe ăla care, după ce-l flashuiești că-ți taie calea, îți mai și arată degetul pe geam? Parțial e și meritul lui Băse’. Limbajul injurios la cel mai înalt nivel instigă la violență. Episodul “țigancă împuțită”, când i-a furat telefonul unei reporterițe, e unul din cele mai triste din politica românească.

7. Și-a călcat cuvântul. Repetat. Demisionez în 5 minute, ieșiți să mă votați la referendum, ba mai bine stați acasă, 10% din populația României sunt homosexuali, ba nu, eroare. Fain. Nu mi-aș fi dorit asta de la un președinte.

8. E alcoolic. Mă rog, așa se zice, că le bea cam mult. Asta explică și de ce a plâns de câteva ori necontrolat.

9. Fratele lui și legăturile cu clanuri mafiote țigănești. “Băi frate, ești cretin, băi vacă? Devii nașul unor inși care nu au cum își justifica averea? Tu știi ce funcție ocup acuma, băi? Îs fucking președintele, bă! Vrei două capace peste freză, prostache?”

10. Îmi pare rău, din nou: Elena Udrea. Odată, bloggerul Groparu a mers la Radio Cluj în postura de invitatul emisiunii. Înaintea mea fusese madam Udrea, care-și lăsase CV-ul pe masa din studio. Nu m-am putut abține să nu mă uit și să nu văd că madama știa “italiana la perfecție”, deși terminase Dreptul la Cantemir într-o perioadă în care nici măcar nu trebuia să mergi la examene ca să fii integralist. M-a bușit râsul, pentru că printre primele întrebări care mi s-au pus s-a numărat și “câte limbi cunoști?”, și absolventul de Filologie Groparu a spus imediat “apăi trei, româna, engleza și franceza, pe ultimele două sunt și traducător autorizat, dar… sincer, nu o știu pe nici una bine!”

De unde obsesia asta cu Elena? Habar n-am; pentru că, zic eu, dacă apuca să-și moaie botiicul în carnea ei roz, sigur nu l-ar mai fi pârlit să o promoveze peste lege, peste milă.

Și vă mai zic eu ceva: Uie Mudrea, tralala.

10 fericiri

1. A făcut parte din școala de cadre a comunismului. Am mult mai mare încredere în ea decât în aproape orice emanație politică post-decembristă, în aproape oricare așa-ziși “lupi tineri”. Gândiți-vă, de exemplu, cum s-ar fi descurcat Șova, sau Ponta, sau Olguța Craiovei la cârma vasului Biruința, al șaselea cel mai mare vapor din lume la ora aceea! Cum le-ar fi stat într-o asemenea slujbă bărbătească, într-un mediu atâta de plin de testosteron? Nu apucau să treacă de Agigea, că se loveau de primul guvid și naufragiau bunătate de vapor.

2. Se poate zice orice despre el, dar nu că nu a fost un leader. Tind să-l categorisesc drept leader mai proeminent decât însuși Ilici, care a fost tata lor. Și-a devorat suporterii, fanii, dar rareori l-am văzut pus în dificultate. De fapt, cam niciodată.

3. I-a bătut pe toți la curul gol. La curul gol! Le-a tras-o așa de rău, că toți pensionarii lui mama erau mai dezorientați ca Marco Polo fără busolă, că repetau mecanic manipulările anteniste (e dictator, e însetat de putere, o vândut flota, o băut sânge de copil) și tot nu-și explicau, totuși, cum de or pierdut alegerile. IARĂȘI.

Ca o notă: băi, deci zdreanța asta de pseudo-partid social-democrat (vreți social democrație adevărată? Mergeți în țările nordice, fraților, că ce-i aici e o șleahtă de hoți) a făcut ce-a făcut și i-a băgat pe cei mai antipatici contracandidați la înaintare: arogantul de Năstase, prostănacul de Geoană, plagiatoru’ de Ponta. La un moment dat devenise strigător la cer să votezi altceva decât Băse’ (apropos, ce-o fi fost în mintea celor care l-au votat pe Crin?).

4. A fost cel mai atacat om politic din România și tot nu l-au doborât. La un moment dat părea că își caută scandalurile și suferea fizic dacă nivelul discuției nu depășea ca intensitate un atac de noapte asupra Bagdadului. Televiziunile lu’ Voiculescu și ale lui Ghiță, banii lui Patriciu, limba aspră a Dragoteștii, săgețile lui Ciutacu, șpagatele lu’ Badea, discursurile satanice ale lui Gâdea, TVR-uri, toată armata. Și a rămas în picioare până și-a încheiat mandatele, că nu cred că ăștia mai au unghii la mâini de nervi (îmi rămâne în minte felul în care A3 raporta prezența la vot în nu știu ce capitală europeană la ultimele alegeri, și când românii de la coadă au început cu hiuduielile, A3 a titrat: “un grup organizat de băsiști…” AHAHAHA, HAHAHAHAAA, HAHAAA, “grup organizat de băsiști”!!!).

5. Când era președinte PDL-ist, a intrat val-vârtej într-un congres al PSD-ului. Drept în groapa cu șerpi, de o-nghețat căcăcelu-n ei, și Traian se uita zâmbitor la ei și parcă o mai și luat cuvântul. În spaniolă, acest lucru se numește cojones.

6. E bețiv. Sigur, cea mai mare parte veți spune că ăsta e un păcat de moarte, dar ascultați la mine-aci: orice inteligență peste medie are nevoie de drogul ei. Sherlock Holmes lua opium, Băse ia Chivas (mă rog, scriu asta cu paharul de vin lângă mine, dar nu despre mine e vorba aici). Faza e că nu trebuie subestimați alcoolicii (și nici introverții).

7. L-o chemat și pe Tăriceanu să pună, simbolic, figura decupată a României în harta de polistiren a Uniunii Europene. Deși erau la cuțite unul cu altul.

8. Orice s-ar spune, a fost primul pe care l-am auzit eu cu discurs despre cât de importantă este independența instituțiilor. Discurs pe care l-a ținut în brațe până la sfârșit. Mai știți cum era înainte de el?

9. Diaspora. Minunata diaspora. Am stat să votez vreo trei ore în Barcelona iarna asta, și m-am simțit mai român ca niciunde stând la coadă cu ei. Până la Băsescu, diaspora (așa o percep eu, posibil să greșesc) era o masă neimportantă de exilați. De atunci, a schimbat pur și simplu jocul politic.

10. Pentru că nu am reușit să aflu ce e ăla “băsism”. Habar n-am ce înseamnă asta.

La final de mandat, dacă BBăsescu se face vinovat de ceva, apăi să înfunde pușcăria lângă ăilanți.

Firește, dacă nu, nu.

Dar oare chiar e gata cu Băse’?

(poză publicată pe site-ul lui Băse’, după un concept gropăresc, pe perioada primei suspendări)

20 lovituri, dă-i și tu!